Puterea verdelui: Frunzele de leuștean (Levisticum officinale)

Ilie Tudor
- Primăvara, zarzavaturile au o forță vindecătoare de excepție, neîntâlnită în nici o altă perioadă a anului. Mai ales acum, în Aprilie și în Mai, dovedesc "competențe" uriașe, pentru a detoxifia organismul și pentru a-l stimula, ajutându-l împotriva bolilor autoimune sau degenerative. Iar "campion absolut" printre verzituri e leușteanul, nelipsit din grădina cu zarzavat -

Îl recunoști de la distanță: tulpina sa atinge o înălțime de aproape doi metri, frunzele sale au un verde intens, iar aroma lor îmbietoare și proaspătă este inconfundabilă. Leuș­teanul este o plantă europeană, des­co­perită și folosită pentru prima dată în bazinul Mării Mediterane, pe teri­toriul Italiei, Greciei și al Franței de astăzi. De altfel, în aceste țări, la fel ca și în România, a existat și parțial mai există, un adevărat cult pentru această plantă aromatică, care era considerată - nu doar un simplu zar­zavat, ci și un medicament redutabil și chiar un elixir magic, foarte efi­cient. Nu se știe exact când a ajuns să fie folosit leușteanul pe teritoriul țării noastre, probabil înaintea inva­ziei romane, însă a fost foarte bine adoptat, devenind un medi­ca­­ment uzual, folosit de me­di­cina populară și magică, în toate regiunile. În ultimul de­ceniu, studiile științifice au arătat că în frunzele verzi ale acestei plante se ascund ade­vărate comori de sănătate, capabile să vindece boli di­verse. Vă prezint, în con­tinuare, cele mai importante utilizări terapeutice ale frun­zelor proaspete de leuștean.

Curățirea organismului

Pentru a elimina toxinele și deșeurile de metabo­lism din sânge și țesuturi, se ține o cură de minimum 2 săptămâni, cu suc de leuștean. Acesta se obține ast­fel: se mixează o mână de frunze proaspete, la care s-au adăugat 100 ml de apă, după care se lasă jumătate de oră la macerat, apoi se filtrează. Licoarea obținută este bine să se consume imediat sau să fie păstrată la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspăt din frunze de leuștean este un remediu puternic, dar care ridică probleme de digestie. În aceste cazuri, nu se administrează singur, ci diluat în puțin suc de rădăcină de morcov.
Cura detoxifiantă cu suc de leuștean are efecte spectaculoase asupra gutei, întrucât mobilizează prompt excesul de acid uric din articulații și alte țesuturi, sti­mulând apoi eliminarea acestuia pe cale renală. Sucul de leuștean inactivează radicalii liberi, împiedică ac­țiunea nefastă a unor substanțe nocive, cum ar fi cele din pesticide, detergenți, unele produse cosmetice. Nu în ultimul rând, clorofila din suc ajută la eliminarea unor metale grele din organism, cum ar fi mercurul, plumbul, cadmiul. Efectul? Bolile alergice se amelio­rează sau dispar, pielea își recapătă pigmentația normală (sucul se poate folosi și extern), ficatul îngră­șat își recapătă morfologia normală. Acest tratament de detoxifiere este indicat în mod special fumătorilor, consumatorilor de carne, de produse fast-food sau conservate.

Digestia

Frunzele de leuștean sunt un excelent tonic sto­macal, care crește secreția de sucuri digestive, alungă inapetența și pune în mișcare tubul digestiv. Se reco­mandă contra dispepsiei, gastritei hipo- și hiper-acide, diskineziei biliare (fiere leneșă). Tratamentul este simplu: se mestecă 1-2 frunze proaspete de leuș­tean, înainte și după masă. Efectele sale sunt puternice și imediate. De asemenea, frunzele proaspete de leuș­tean, consumate ca atare, au efecte antiinfla­ma­toare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util în cazul colecistitei și al pancreatitei. În cazul lipsei pof­tei de mâncare, a senzației de greață persistentă, cu un sfert de oră înainte de masă, se consumă una-două frunze proaspete de leuștean, care se mestecă înde­lung. Ule­iurile volatile și substanțele amare pe care le conțin sunt un excelent stimulent di­gestiv și măresc în mod armonios pof­ta de mâncare. Are, datorită acidului angelic conținut în frunzele sale, și efecte to­nice nervoase și psihice, fiind eficient și în cazul anorexiei psihice. Un ele­ment interesant este că atunci când sunt consumate în cantități mai mari (5-10 frunze o dată), efectul frun­zelor de leuștean este opus, diminuând pofta de mancare și constituie un trata­ment util contra apetitului alimentar excesiv.

Bolile renale

* Pietre la rinichi - Un studiu rea­lizat în Germania arată faptul că sucul proaspăt de leuștean (10 lingu­rițe la o cană de suc de mor­cov) ajută la dizolvarea pie­trelor la rinichi (urați, oxa­lați) și previne formarea lor. Atunci când nu există leuștean proas­păt la îndemână, efecte la fel de bune se obțin prin admi­nistrarea zil­nică a 1-2 căni de infuzie combinată, preparată din două lingurițe de plantă uscată (frunze și semințe) la 250 ml de apă.
* Pentru prevenirea cistitei (inclusiv a recidi­velor sale) se consumă mult leuștean proaspăt, adău­gat la diferite mâncăruri. Odată instalată cistita, ea se tratează cu infuzie combinată de leuștean, din care se consumă câte 3 căni pe zi, administrate la 2 ore după masă.
* În cazul retenției de urină, se reco­mandă leușteanul proaspăt, tăiat mărunt, adăugat la ciorbe și supe cal­de și în sala­tele de legume. Consu­mat în cantități suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indi­cat pentru retențiile de urină care apar post-operator, după cistitele acute, după admi­nis­trarea medica­men­telor ce inhibă diureza sau în unele afecțiuni tumorale. Suplimentar, se consumă su­cul de leuștean proaspăt, câte 1 lingură luată din oră în oră, pe parcursul zilei. Principiile active stimulează formarea uri­nei și eliminarea ei, ajutând și la elimina­rea masivă a ureei și a altor produși reziduali din organism.

Probleme legate de piele

În medicina populară, leușteanul cules pri­mă­va­ra este considerat, deopotrivă, un elixir, atât pen­tru sănătate cât și pentru frumusețea pielii, utili­ză­rile sale fiind surprinzător de di­verse în acest domeniu.
* Contra tulburărilor de pigmen­tare (pete) ale pielii, se freaca zona afectată cu frun­ze proaspete și zdrobite de leuștean. Aplicația durea­ză cinci minute și se repetă de două ori pe zi, vre­me de o săptămână. Pe timpul tratamen­tului pielea NU se expune la soare, pentru că pot apărea arsuri. Efectele sunt excepționale și în cazul petelor care apar în contact cu diverse substanțe chimice.
* În cazul petelor care apar pe fondul unor tulburări interne, tratamentul extern este dublat prin cura internă de detoxifiere, cu o durată de mini­mum 2 săptămâni, cu suc de leuștean.
* Contra reacțiilor alergice la nivelul pielii, frunzele proaspete de leuștean se toacă mărunt pe o plan­șetă de lemn sau se mărunțesc în mixer, după care se învelesc într-un tifon subțire și se aplică pe locul afectat, unde se lasă vreme de o oră. Are efecte anti­histaminice directe, diminuează inflamația, calmează mâncărimile.
* Pentru tratarea arsurilor de gradele I și II, se strivește o mână de frunze proaspete de leuștean pe o planșetă de lemn, apoi se aplică pe locul afectat, unde se țin vreme de minimum o oră. Această aplica­ție are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previ­ne infecția și grăbește refacerea țesuturilor distruse.

Leac de dragoste

100 grame frunze de leuștean se toacă mărunt și se pun la macerat în 750 ml vin alb, într-o sticlă care se închide ermetic. Se păstrează la temperatura came­rei vreme de două săptămâni. După trecerea acestei perioade, amestecul se filtrează, iar lichidul se păs­trează la rece, în recipiente bine închise. Se bea câte un păhărel, înainte de masă. Vinul de leuștean este un leac de dragoste străvechi, cunoscut pentru efectele sale de mărire a potenței la bărbați, dar și a libidoului la femei. Dacă la macerare se adaugă și 50 de grame de semințe de țelină, acest vin este excepțional pentru amplificarea fertilității la ambele sexe. De asemenea, vinul de leuștean cu țelină este un excelent remediu pentru bărbații care suferă de impotență vasculară sau psihică.

Leușteanul și protecția... magică

Leușteanul face parte, alături de odolean (Vale­riana officinalis) și iarba creață (Mentha viridis), din triada plantelor exorcizante, din medicina magică românească. Cu ajutorul lor, erau ținuți la distanță zburătorii, ielele, balaurii și alte asemenea entități con­siderate malefice, precum și bolile sau fenomenele nefaste, pe care ele le-ar putea produce. Etno­logii au consemnat sute de utilizări ale leuș­teanului ca protector în fața spiritelor rele. De exemplu, în Apuseni, fetelor aflate la pubertate li se dădea să mănânce dimi­neața turte de grâu cu leuștean verde, ca să fie ferite de "zbu­rători și alte ispitiri necurate". În nordul Moldo­vei, se credea că rădăcina de leuștean, dezgro­pată în Vinerea Mare și administrată pisată în fiecare seară, ajută la alungarea spiri­telor rele din om, fiind o metodă de exorcizare. În Bucovina și în Bis­trița-Năsăud există și acum credința că, adăugate în apa din scăldătoare, frunzele de leuș­tean alungă gân­durile negre și îndreaptă firea omului către bucuriile vieții.