Revista "Actualitatea Muzicală" a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a premiat, în cadrul galei sale anuale, ajunse acum la cea de-a 26-a ediție, personalitățile reprezentative ale artelor muzicale pentru anul care a trecut. Ceremonia a fost găzduită de sediul uniunii, aflat în superba clădire a Palatului Cantacuzino (Muzeul "George Enescu"), în spațiul unde George Enescu a trăit și unde a fost mai bine de 20 de ani mentorul, inițiatorul, fondatorul și președintele Uniunii Compozitorilor, în somptuoasa aulă unde s-au cântat cam toate lucrările importante ale muzicii românești clasice și contemporane. Premiile acordate de revista "Actualitatea Muzicală", prin redactorii ei - George Balint, redactor-șef, prof. univ. dr. Mihai Cosma, redactor pentru muzică clasică, și Octavian Ursulescu, pentru muzică de divertisment - nu au fost deloc o sarcină ușoară, având în vedere efervescența muzicală, coregrafică și chiar de management cultural a anului 2015.
La secțiunea clasică, cei care au primit laurii au fost: pianista Mădălina Florescu (premiul pentru artă interpretativă), prim-balerina Bianca Fota (premiul pentru artele spectacolului) și muzicologul Cristina Andrei, director al Muzeului "George Enescu" (premiul pentru management cultural). La secțiunea de divertisment, compozitoarea Camelia Dăscălescu a primit premiul "O viață pentru muzică", interpreta de muzică ușoară Anastasia Lazariuc a primit premiul de interpretare, iar formația rock "Byron" a primit premiul pentru "Proiect discografic". A mai existat un premiu inedit, cel pentru "spectacol muzical", acordat Festivalului de romanțe "Te-aștept pe-același drum - In memoriam Valer Ponoran", organizat în orașul minier Zlatna, pentru un public foarte romantic, se pare, și într-o formulă ce atrage, la ultimele sale ediții, chiar și o participare internațională.
Ajunsă la venerabila vârstă de 95 de ani, compozitoarea Camelia Dăscălescu a venit personal să primească premiul de excelență ce încununează o viață dedicată muzicii, o carieră prodigioasă, cumulând numeroase șlagăre, cântate de cele mai bune voci ale muzicii ușoare, dar și partituri de muzică de teatru și film și de musicaluri (spectacolele sale - de pildă, "Alcor și Mona", după Mihail Sebastian - s-au jucat pe multe scene europene). Fostă studentă a lui Mihail Jora și Dimitrie Cuclin, absolventă a Conservatorului din Iași și apoi a celui din București, Camelia Dăscălescu a avut o intensă activitate pedagogică în țară și în străinătate, susținută până către anii din urmă. "Sunt foarte impresionată de faptul că, la vârsta mea, uniunea compozitorilor mi-a acordat atenția și recunoașterea sa. E foarte greu când ești singur, dar mi-au rămas câțiva prieteni și muzica. Premiul acesta probabil că e ultimul pe care-l primesc din lungul șir de premii cu care am fost onorată până acum, în îndelungata mea activitate, dar mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am apucat să îl primesc în viață, și nu post-mortem, ca să glumim un pic!... E un moment care mă emoționează o dată în plus și îmi dă cu adevărat sentimentul unei performanțe în lumea muzicii, pe care am slujit-o, să știți, cu mare devotament și seriozitate!", a declarat, cu multă emoție premiata.
Margareta Pâslaru, una din cele mai îndrăgite voci ale muzicii ușoare românești, a fost prezentă și ea la ceremonia de premiere, pentru a o susține pe doamna Camelia Dăscălescu, unul din mentorii săi de la începuturile carierei: "Sunt emoționată să-mi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, de începutul colaborării mele cu doamna Camelia Dăscălescu, în anul 1965. Îi mulțumesc pentru toate melodiile pe care mi le-a încredințat și care au devenit șlagăre. Simt cu sufletul această legătură care ne-a unit de atâția ani și îi doresc să își păstreze inspirația și spiritul tânăr, care o caracterizează dintotdeauna".
Octavian Ursulescu, jurnalist muzical, gazdă și prezentator în numele revistei "Actualitatea Muzicală" al galei de premiere, are, ca orice moderator de emisiuni de televiziune și de spectacole de divertisment, un zâmbet "la purtător", pregătit anume pentru a crea bună dispoziție publicului. De data aceasta, bucuria și zâmbetul lui Octavian Ursulescu au fost dintre cele mai autentice, provocate de faptul că, anul acesta, printre genurile premiate neîntrerupt, de 26 de ani, de către revista "Actualitatea Muzicală", a fost inclusă și muzica ușoară. "Sunt bucuros, astăzi, pentru că, iată, sub cupola Muzeului «George Enescu» - Palatul Cantacuzino, un templu al muzicii culte, am reușit să premiem și genurile «lejere», în această lume a muzicii academice, muzicieni de muzică rock sau pop. E și acesta un semn de normalitate, pentru artele spectacolului, de oricare gen ar fi ele. Un gen adesea urgisit, rock-ul, reprezintă o lume cu totul specială, iar tinerii muzicieni rock, cei mai mulți dintre ei cu școli superioare în domeniu, sunt foarte puțin cunoscuți, așa cum spuneau cu emoție și membrii trupei «Byron», premiată astăzi, pentru care a ajunge sub cupola Palatului Cantacuzino, nu ca spectatori ai vreunui concert, ci chiar pentru a primi un premiu prestigios, a însemnat enorm." Premiul "Proiectul discografic al anului 2015", pe care trupa Byron l-a primit, are o motivație consistentă: două apariții discografice într-un singur an, de mare calitate tehnică și interpretativă. E vorba despre albumul "Eternal Return", înregistrat într-un studio prestigios din Dublin, Irlanda, și "Electric Marching Band", care conține înregistrarea live a concertului prezentat la Teatrul Național din Cluj, alături de un cor de elevi și de Muzica Militară Bistrița, în care violonistul Alexander Bălănescu a fost invitat special; un experiment eclectic și cinematic, cu mare impact în rândul rafinatului public clujean, o nouă premieră "alternative art rock" purtând marca "Byron". Solistul vocal al trupei, Dan Byron (pe numele său adevărat, Daniel Radu), chitarist, flautist, compozitor și textier, a declarat: "Pentru noi e puțin ciudat să fim băgați în seamă, pentru că facem parte din lumea muzicală «underground», căreia nu i se acordă atâta vizibilitate precum curentului muzical dominant al genurilor comerciale. Nu e deloc ușor să cânți și să faci proiecte, iar specialiștii din domeniul tău să nu prea știe de tine, de aceea mulțumim foarte mult Uniunii Compozitorilor pentru premiul acesta. El este pentru noi o încurajare majoră în proiectele noastre viitoare!"
Foto: AGERPRES (1)