Semnele cardinale:
BERBECII care sunt în continuare gazdele micului benefic Venus reușesc, cu un efort de voință, să-și țină în frâu nemulțumirea pe care le-o provoacă faptul că nu sunt suficient apreciați. Puneți-vă la punct acum chestiunile financiare, mai ales pe cele care presupun semnături.
RACII trăiesc un weekend emoțional, alături de persoana iubită ori de copii. Vă face bine să discutați cu prietenii despre sentimentele dvs. Îngrijiți-vă cu atenție sănătatea și evitați altercațiile cu colegii.
BALANȚELE care se sfătuiesc cu familia în privința unor resurse sau a unor investiții comune pot da drumul unui proiect aducător de bani - și nu puțini. În cercurile pe care le frecventați pot apărea certuri și se poate să vi se ceară să arbitrați - n-ar fi o idee bună.
CAPRICORNII se mai relaxează, chiar dacă au de descâlcit anumite lucruri din urmă, ca de exemplu chestiuni legale, de imagine, ori legate de străinătate. Țineți-vă prietenii aproape, căci aveți nevoie de ei, deoarece inamicii trag de zor sfori împotriva dvs.
Semnele fixe:
TAURII ar trebui să profite de aceste zile pentru a spune ce au de spus și în relațiile personale, și partenerilor de afaceri, căci la finele acestui interval, Mercur în zodia lor devine retrograd. Nu faceți afaceri cu persoane necunoscute, chiar dacă v-au fost recomandate.
LEILOR le priește în mod deosebit weekend-ul, dacă-l petrec în familie. Veți putea pune la punct multe chestiuni legate nu doar de relațiile de rudenie, ci și de acareturi. Marți și miercuri, certurile în amor pot izbucni din te miri ce fleacuri, scăpând de sub control.
SCORPIONII trăiesc Luna plină în semnul lor vineri dimineața, ceea ce le umple bateriile. Marți și miercuri n-aveți obișnuitul dvs. fler în chestiunile bănești. Nici în restul intervalului nu e ușor să luați decizii bune, deci nu vă ocupați de asemenea lucruri.
VĂRSĂTORII au șansa de-a încheia săptămâna de lucru printr-un succes. Șefii vă vor confirma acest lucru, dar trebuie să mențineți ștacheta sus. Relațiile de prietenie pot avea de suferit din cauza banilor dați sau luați de la ei.
Semnele mutabile:
GEMENII au tendința de-a se retrage din morișca vieții sociale în care se simt, de regulă, atât de bine. Această detașare vă ajută să vă păstrați calmul săptămâna viitoare, când planeta dvs. guvernatoare, Mercur, va retrograda și puteți deveni ținta unor intrigi.
FECIOARELE au toate motivele să facă o excursie pe final de săptămână sau măcar să iasă undeva cu prietenii, pentru că se vor simți deosebit de bine. În familie, relațiile deja încordate riscă să devină explozive, marți și miercuri.
SĂGETĂTORILOR le va prinde bine odihna, nu distracția, pe perioada acestui sfârșit de săptămână. Cu cât vă odihniți mai bine, cu atât mai bine veți face față solicitărilor de marți și miercuri, când vă va veni tare greu să vă țineți reacțiile emoționale în frâu.
PEȘTII se pot face remarcați la finele săptămânii, datorită talentului sau cunoașterii de care dau dovadă. Dar dacă vă bucurați de atenția pe care o primiți și vă neglijați atribuțiile de serviciu mai ales marți și miercuri, puteți ajunge să aveți probleme grave cu șefii.