- Născută la poalele munților, în 1929, de Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie, în satul Sebeșul de Sus, aproape de Sibiu, doamna Maria Tatu are un fiu și o fiică - Ioan și Mariana -, șase nepoți și 14 strănepoți. N-a avut o viață ușoară. A avut însă mângâierea de a fi întâlnit preoți îmbunătățiți, duhovnici mari, pe care îi pomenește cu evlavie. La suflet i-a rămas mai ales Părintele Arsenie Boca -
Pași pe Cărare
Ca fată m-a chemat Maria Radu. Tata, Ioan Radu, a fost crâsnic la biserica din sat, timp de 38 de ani, și mi-a fost pildă de creștin. Un om de o bunătate rară. Mâncarea o dădea la săraci. Văduvelor le tăia lemne și le ocrotea. Îi saluta pe toți copiii, ca să învețe să facă și ei la fel. Trăia așa cum ne-a învățat Domnul Iisus Hristos. Spunea și Părintele Arsenie: "Lazării de la poartă să nu-i ocărăști, ci să-i primești și să le dai mâncare".
La Sibiu, multă lume îl cunoștea pe Părintele Arsenie Boca, din anii când a slujit la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta. În 1957, la Catedrala Mitropolitană, niște femei pe care le cunoșteam au venit cu propunerea: "Hai să mergem la Prislop!". Și am mers de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pe 29 iunie. Am plecat noaptea, ca să ajungem dimineața la Sfânta Liturghie. Am călătorit cu trenul până la Gara Sub Cetate, aproape de Hațeg, și de acolo pe jos, vreo 15-16 kilometri, pe scurtătură. Pe drum, mai era câte un "binevoitor" care ne întreba: "N-aveți popă acasă, de ce veniți aici?...". Era și fetița de trei ani și jumătate cu mine, că n-aveam cu cine s-o las în Sibiu. Femeile aveau ranițele și coșurile pline cu cartofi, fasole și alte bucate, pe care le duceau călugărițelor de la Prislop, să aibă ce mânca.
La mânăstire, m-a întrebat și Maica Zamfira:
- De ce ai venit până aici?
- Omul meu cam bea, măicuță.
- Doctorul e la Sibiu.
- Aici e doctorul meu.
Soțul meu obișnuia să bea și se îmbăta. În timpul slujbei, când Părintele Arsenie a ieșit să cădească, tot aproape de obrazul meu a dat cu cădelnița. Atunci nimeni n-a putut vorbi cu Părintele, căci erau șase securiști care se uitau după Sfinția sa. După slujbă, m-am descălțat și am mers prin iarbă, că-mi ardeau tălpile. Părintele Arsenie, de pe balconul casei unde era stăreția, mi-a zis: "Pe cărare, pe cărare". Cred c-a vrut să zică: "pe Cărarea Împărăției, pe ea să mergi".
Am plecat spre casă cu bucurie și pace în suflet. La pornire, fetița m-a rugat s-o iau în brațe, dar eu eram frântă de oboseală. Cine credeți că m-a ajutat? Tatăl Maicii Zamfira a dus-o tot drumul, până la gară, ținând-o sus, după cap. Am schimbat trenul la Copșa Mică și seara am ajuns acasă, la Sibiu.
La Mânăstirea Cernica
Aveam o prietenă cu care mergeam la mânăstiri. În 1962, am fost la Mânăstirea Cernica, lângă București. A slujit în ziua aceea Patriarhul Iustinian, îmbrăcat în alb. Și m-am pus în genunchi și am zis: "Preasfințite", nu știam cum să mă adresez, "nu puneți mâna un pic pe capul meu, că mă doare rău?!" A venit și m-a binecuvântat. Mulțumesc lui Dumnezeu, că de atunci nu mă mai doare.
La Cernica am fost de mai multe ori de-a lungul anilor. Aveau un cămin unde pelerinii puteau dormi peste noapte. În anii '70, era acolo Părintele Arsenie Papacioc, înainte să plece la Techirghiol. Am vorbit cu Sfinția sa, i-am spus că n-am o viață prea bună cu soțul. Mi-a descoperit un lucru din trecutul meu. M-a întrebat: "De ce te-a blestemat mama?...". În copilăria mea, i-am spus mamei că vreau și eu o rochie frumoasă, cum aveau vecinele. Nu mi-a făcut. Și i-am zis odată:
- Nu mi-ai făcut și mie o rochie ca a vecinei!
- Să-ți dea Dumnezeu să ai și tu o fată, să-ți facă ca mine - a răspuns mama. Părintele Arsenie Papacioc a văzut ce se întâmplase cu ani în urmă și mi-a zis exact cum a fost.
Era la Cernica și Părintele Ilarion Argatu, un preot plin de har. Îl căuta multă lume. Era printre puținii preoți de care se temea diavolul, cum a zis Părintele Arsenie Boca. Îndrăznea să facă slujbe de exorcizare. Mama unui ieromonah de acolo, Părintele Nifon, a întrebat odată oamenii, oarecum cu reproș: "De ce nu mergeți și la fiul meu, ci toți vreți la Părintele Ilarion?!...". Așa-s oamenii, merg unde simt ei, unde cred ei că pot fi ajutați.
Îndrumări la Drăgănescu
Pe Părintele Arsenie Boca nu l-am mai văzut până în 1976. Atunci, gazda mea m-a dus la Drăgănescu, lângă București, unde Părintele picta Biserica "Sfântul Nicolae". Părintele m-a întrebat direct:
- Ce-i cu tine? Unde-i bărbatul tău cel dintâi?
- Nașa care m-a botezat a zis să-l las, că-i nebun, și ea a dat-o pe nepoata ei după el.
Am rămas surprinsă: de unde știe c-am mai fost măritată?!... Primul soț trăia atunci și plângea după mine. Era tot din Sebeșul de Sus, ca și al doilea soț. Au murit toți trei. Să-i odihnească Dumnezeu! Cu primul soț m-am căsătorit în 1947. Am avut cu el două fetițe, care au murit de mici. Amândouă, botezate. Le-am visat într-o cameră, unde aveau niște mușcate frumoase pe masă. Una avea batic pe cap, cealaltă n-avea. Cea care nu avea batic m-a privit. Am cumpărat un batic și l-am dat de pomană. Dacă ar fi trăit măcar una dintre ele, nu mă mai măritam. Dar de gura lumii, m-am măritat a doua oară, în 1951, cu Ioan Tatu.
După ce l-am revăzut pe Părintele Arsenie, în 1976, am mers în fiecare an la Drăgănescu. În '78, m-a întrebat:
- Ce te doare?
- Rinichii.
- Să mergi la Olănești.
- Nu am bani ca să merg la tratament, Părinte. Dar de atunci, n-am mai avut probleme cu rinichii. Mi-a luat durerile. M-a îndemnat să fac băi calde. Altă dată mi-a zis:
- Să-ți pui dantura. Altfel, te îmbolnăvești și te duci. Am înțeles că riscam să mă îmbolnăvesc la stomac, dacă nu mestecam bine mâncarea. Și când am ajuns înapoi la Sibiu, m-am întâlnit nas în nas cu doctorița de dinți: "Soră Maria, când vii să-ți pui dantura?...". Așa se aranjau lucrurile cu rugăciunile Părintelui.
Părintele Galeriu
Tot în 1978, Părintele Arsenie mi-a zis să mă spovedesc mai cu de-amănuntul. După ce-am fost la Drăgănescu, am ajuns la București, la Biserica "Sfântul Silvestru". Am intrat în biserică. Un preot s-a uitat la mine, dar n-a zis nimic. A trecut pe lângă mine altul, n-a zis nimic. A venit al treilea preot și mi-a zis, văzându-mă prima oară: "Soră Maria, vrei să te spovedești?". Și eu îl vedeam pentru prima dată. Cine credeți că era?! Părintele Constantin Galeriu. A fost gândul Părintelui Arsenie de la Drăgănescu, pe care i l-a trimis Părintelui Galeriu, la Biserica "Sfântul Silvestru". S-a dus Părintele Galeriu, și-a pus patrafirul și a venit de mi-a citit molitva de spovedanie. Țin minte că i-am zis:
- Părinte, am lepădat haina cea duhovnicească pentru cea trupească. Mi-a spus:
- Astăzi o capeți iar, soră Maria. Servești bărbatul, dar nu te aprinzi de el. Și spui cât de des: "Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila ta..."(Psalmul 50). De atunci, îl tot pomenesc, îl trec pe pomelnice.
Înainte-vedere
Mergând odată la Drăgănescu, Părintele Arsenie m-a întrebat:
- Tot tu ai pus pachetul?
- Eu, Părinte.
- Nu ți-e frică că te-nchide?
- Păi, de ce, că nu fac rău la nimeni?!... Era truda mea. Trimiteam cu poșta, din când în când, un pachet la Drăgănescu, pe adresa Părintelui Savian Bunescu, parohul bisericii. În pachet puneam o pâine mare și prăjitură. Puneam și un pomelnic. Știam că așa ajunge la destinație, pentru că un pachet mare nu era deschis la poștă, dar dacă trimiteai un plic, se întâmpla să-l deschidă la poștă și să n-ajungă la Părintele. Oamenii trimiteau pomelnice în plic și cei de la poștă deschideau uneori, ca să vadă dacă nu cumva găsesc bani.
Părintele Savian Bunescu a fost tot un preot cu dar de la Dumnezeu. Mi-a zis odată, din senin, mustrându-mă:
- De ce ați vândut casa părintească?... Era liniștea sufletească. Ați vândut-o cu 85.000 de lei.
- Doar 83.000 de lei am primit, căci 2.000 de lei am dat pentru întocmirea contractelor - am zis eu. Desigur, eram uimită. De unde să știe că am vândut casa și să știe și suma!?... Era vorba despre casa părintească de la Sebeșul de Sus.
Am fost odată la Drăgănescu cu o verișoară. I-am dus atunci Părintelui Arsenie un caș bun de oaie. Părintele mi-a zis: "Du-te la biserică". Era slujbă. Am stat ce am stat și iar m-am dus la casa parohială, unde Părintele vorbea cu verișoara mea. Părintele mi-a zis iar: "Du-te la biserică, că nu s-a gătat slujba". Și când am intrat iar în biserică, Părintele Savian tocmai pomenea numele meu. La acea întâlnire, Părintele Arsenie i-a spus verișoarei mele:
- Ți-a furat banii, așa-i? 70.000 de lei. Ai să-i găsești, tu femeie!
- Păi, cum să-i găsesc?
- Îi găsești. Nu mai plânge, că-i găsești.
Hoața, femeia care-i furase banii, ajunsese la închisoare, pentru că luase ceva și dintr-un magazin. În ziua când noi am fost la Drăgănescu, a cerut gardianului o hârtie și un pix, ca să scrie acasă. Și a scris: "Dragii mei, până viu eu acasă, voi să cheltuiți toți banii, cei 70.000 de lei". Și a scris și de la cine erau banii. Cei de la închisoare au citit și s-a aflat de la cine furase, pe cine a păgubit. Adevărul a ieșit la iveală. Hoața locuia nu departe de verișoara mea, la Ocna Sibiului, și îi furase banii din casă.
La Ocna slujea un bun prieten al Părintelui Arsenie Boca, preotul Miron Mihăilescu. A slujit Liturghia în fiecare zi, timp de aproape 60 de ani! Mergeam la Ocna, ca să ne împărtășim mai des. M-am și mărturisit la Părintele Miron. Într-un an, am fost și m-am spovedit de praznicul Sfinților 40 de Mucenici de la lacul Sevastiei, pe 9 martie. Părintele Miron slujea și noaptea: Miezonoptica.
Calvarul Părintelui Nichifor
La Sibiu, timp de 28 de ani, am cântat în corul Bisericii "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" de pe strada Ștefan cel Mare, unde slujea Părintele Nichifor Todor, un apropiat al Părintelui Arsenie Boca, încă din 1938-39, când era student la Academia Teologică din Sibiu și avea fiecare o cameră într-o clădire din curtea facultății.
În luna noiembrie a anului 1985, a avut loc sfințirea bisericii, după zece ani în care Părintele Nichifor muncise ca un rob. În 1986, în decembrie, Părintelui Nichifor tocmai îi tăiasem noi un porc, pentru fiica și ginerele lui. Și era la noi, se uita cum pârlim porcul. Deodată, zice: "Maria, mă duc până la biserică". Când s-a întors, ne-a spus bucuros:
"Duhul m-a trimis la biserică. A venit Părintele Arsenie Boca cu un domn. I-am găsit în biserică. Știți ce mi-a zis? «Măi, Nichifore, tu ai făcut mai mult ca mine, mă!». I-a plăcut biserica. Îl rugasem mai demult să picteze Sfinția sa biserica, dar mi-a spus: - Nu pot. Tabără lumea pe mine și nu pot picta".
Într-adevăr, n-ar fi avut tihnă ca să picteze biserica. Oamenii ar fi vrut să stea de vorbă cu el. Ar fi avut probleme și cu autoritățile, atât Părintele Arsenie, cât și Părintele Nichifor. De altfel, Părintele Nichifor a avut necazuri pentru că a slujit cu râvnă lui Dumnezeu. M-a chemat odată să mă duc până la dânsul. Și mi-a zis cu durere: "Ce crezi, Maria?!... M-au dus în Dumbravă, în pădure, și m-au bătut ca pe măr. Ca mort m-au lăsat. Am venit de-acolo cum am putut. Și am ajuns în curte, m-am lăsat în genunchi și am plâns. Mult am plâns în curte și nu voiam să intru în casă, ca să nu vadă soția în ce hal sunt, să nu se sperie".
Era în 1988, când l-au bătut securiștii. Pentru că Părintele Nichifor a reușit un lucru extraordinar pentru vremurile acelea. A construit o biserică nouă, mare, frumoasă, îmbrăcând-o pe cea veche, pe care a stricat-o pe măsură ce se înălța cea nouă. Avea aprobare doar pentru renovare. Și-au dat seama ce a făcut abia când biserica a fost gata. Dar a suferit pentru asta. M-am îngrozit când l-am văzut. Era întristat de răutatea celor care-l bătuseră, de cât de jos ajunseseră. Îi părea rău pentru ei. Soția celui care l-a lovit a paralizat. Se plimba cu ea în cărucior, că nu știa ce să mai facă. Apoi a paralizat și el și a murit.
În 1986, când l-a întâlnit pe Părintele Nichifor, Părintele Arsenie a scris câteva cuvinte frumoase, într-o carte de oaspeți ai bisericii: "Aci credința și faptele sunt una și aceeași evidență!"
Pe vremea când tocmai se termina de construit biserica, l-am visat pe Părintele Nichifor, la sfârșitul slujbei, când miruia pe credincioși. Era foarte mare înghesuială și eu nu puteam deloc să ajung în față. Deodată, l-am văzut pe Părintele Nichifor ridicat în aer, deasupra locului de unde predica, și în spatele lui, pe Domnul Hristos, care l-a aplaudat de trei ori, adică l-a atins de trei ori pe umeri, ușor, cu finețe, ca o binecuvântare. Și am zis cutremurată: "Domnul Hristos! Nu se uită și la mine?!...". Și s-a uitat, a întors privirea către mine. Avea ochii albaștri.
Părintelui Nichifor Todor, care a trăit mult, până la 96 de ani, îi făceam de mâncare și îi duceam. Locuia într-o casă aflată în curtea bisericii. Odată, când am fost la el cu mâncare, mi-a zis:
- Maria, am avut un vis. Eram la poarta casei voastre și m-am întâlnit cu Domnul Iisus Hristos. Și m-a îmbrățișat. Și mi-a zis Domnul Hristos: "Aici, în casa asta, se roagă mult la Dumnezeu".
Din anul 2000 încoace, nevoința mea e să fac prescuri pentru biserica noastră din cartierul Trei Stejari, pentru Sfânta Liturghie.
Împreună cu sfinții
În 1987, am fost la Drăgănescu, chiar de ziua mea, de Sfântul Dumitru. Atunci, Părintele Arsenie mi-a zis, în legătură cu soțul:
- Toată viața și-a bătut joc de tine. Acum rabdă mult, suferă mult și roagă-te la Dumnezeu mult. Cu acestea, mă duc până la mormânt, căci într-o familie în care nu-i om ca oamenii, n-ai cum să scapi de crucea asta grea. Soțul, de bătut nu m-a bătut, dar nu făcea nimic până nu puneam și eu mâna.
- Dacă veneai la mine, nu te lăsam să-l iei - mi-a zis Părintele. Sigur, dacă aș fi mers la Părintele Arsenie, imediat după ce m-am despărțit de primul soț, m-aș fi făcut călugăriță, aș fi cântat și lucrat lui Dumnezeu. Țin minte că eram în casa Părintelui Bunescu și mi-a dat mâna. Și eu îi sărutam mâna și plângeam pe mâna sa. Părintele a văzut tristețea mea și m-a încurajat, mi-a zis să am grijă și de sănătatea mea, să mă hodinesc.
În 28 noiembrie 1989, când a trecut la Domnul, am visat că a venit un domn cu o revistă și mi-a zis:
- Hai, că-ți place sportul!... Dar eu niciodată nu m-am uitat la sport. Și în revista aceea mi-a arătat un om mort în sicriu. Duminică, când am ajuns la biserică, mi-a zis cineva: "Știi c-a murit Părintele Arsenie!...". Toată Liturghia am plâns. În aceeași zi am plecat spre Prislop și am ajuns seara, la ora 11. Și l-am văzut pe Părintele Arsenie în sicriu, în biserică, exact ca în vis. Toată noaptea am plâns. Preasfințitul Daniil Stoenescu era atunci preot la Mânăstirea Prislop. Luni a avut loc înmormântarea.
Din 1990, am fost la Mânăstirea Prislop, la hram, pe 8 mai, și la parastas, pe 28 noiembrie, cu corul bisericii noastre. Și an de an, tot mai mulți oameni au simțit ajutorul Părintelui Arsenie și au alergat la crucea de la mormântul său. Eu am avut bucuria de a întâlni oameni mari: sfinții lui Dumnezeu pe pământ. Toți au scris și cărți. Să le citim și să ne folosim. Domnul Hristos ne-a spus că va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor. Și sfinții lui Dumnezeu sunt împreună cu noi. Acum ne ajută din Cer. O iubesc mult pe Sfânta Fecioară Maria. Obișnuiam să mă rog cu următoarele cuvinte: "Maică sfântă preacurată, nu mă uita niciodată". Într-o zi, mi-a apărut Maica Domnului în vis și a mai adăugat câteva. Mi-a zis: Așa să te rogi:
- Maică sfântă preacurată și de îngeri lăudată, nu mă uita niciodată și nici nu mă depărta, de la sfântă fața ta. Amin.