Iar în cadrul ei, sunt dublu pârlit, întrucât predau matematica. Făcând suma, devin, carevasăzică, triplu vinovat. Tatăl meu (și el tot profesor de mate) și cu mine am demonstrat toată viața două lucruri: Teorema lui Pitagora și că nu suntem vinovați. Nu contează de ce; doar atât: că nu suntem vinovați.
La pro-televizor, un fost ministru al învățământului povestea, aiuritor și cosmic (dar plenar) despre 600 (șase sute) de miliarde de lei vechi urmând a fi cheltuiți pentru elevi. Pentru, da, "supă" și "diverse elemente de îmbrăcăminte și rechizite". Era vorba despre elevii aflați la 1 pe 2 din salariul brut pe economie. Se întâmpla în anul de grație 1999.
Că veni vorba... Când tatăl meu a terminat prima facultate (Filozofia - Magna Cum Laude), un profesor de matematică avea 20 de mii de lei salariu, iar oul era 1 pe 2 lei. Dacă facem împărțirea și apoi înmulțirea, ar însemna ca profului din România să-i rămână de cheltuială, pentru "diverse elemente de îmbrăcăminte și rechizite", cam o mie de euro. Ar avea bani pentru rechizita intitulată "Sfârșitul Inocenței". Ori tipăritura "Cartea Neagră a Comunismului".
Al doilea exemplu și gata: în anul școlar 2001-2002, aproape toți elevii ultimei clase unde am fost diriginte și-au cumpărat adidași. Adidașii lor pentru serbarea sfârșitului anului școlar costau 5.000.000 de lei vechi elementul. Adică cinci milioane pentru fiecare picior de elev ori elevă. La începutul primului semestru, nevastă-mea îmi cumpărase și mie adi-daci, cu o sută de lei noi, ambele elemente.
Așa. Dar am o consolare. Văzându-mă fericit și mândru de înnoirea nou-nouță, elevii m-au felicitat, încercând să nu mă dezamăgească: "Ce teneși meseriași aveți, dom' Profesor!"
Constatând eu, vasăzică, nu-i așa, că oricum n-are rost, am divorțat de matematică, dar nu și de nevastă-mea, că matematica te sărăcește, nu te prostește.
LIVIU ALGER - București