În umbra tatălui
Chiar dacă au trecut mai bine de 20 de ani de când s-a lansat pe scena muzicală și a vândut de atunci peste 137 milioane de discuri, care i-au adus la rândul lor mai bine de 200 de premii internaționale, Enrique nu a reușit nici azi să iasă complet din umbra uriașului lui tată, Julio Iglesias. Mulți critici sunt chiar convinși că succesul fiului i se datorează tatălui. Însuși Enrique se îndoiește uneori că, fără numele tatălui, s-ar fi ales mare lucru de el. "Și azi întâlnesc oameni care mă întreabă: «Crezi că ai fi aici, în topul lumii muzicale, dacă nu ar fi fost tatăl tău?!». Dacă ar fi să pariez... cred că aș spune nu!", se confesa el într-un interviu acordat anul trecut revistei "Billboard". Are dreptate. Nu este ușor să răzbați din umbra unui părinte ca Julio, cu un succes mondial uriaș. Și nu toată lumea este dispusă să-ți vadă calitățile reale, în astfel de condiții. Foarte puțini dintre acești critici își amintesc, de exemplu, că primele încercări ale lui Enrique pe scena muzicală au fost făcute sub un pseudonim - Enrique Martínez, și că abia după ce și-a câștigat puțină încredere în sine, încurajat și de succesul obținut sub acest pseudonim, a îndrăznit să își încerce norocul în "liga mare". ?n 1994, când a debutat cu-adevărat pe scenă, nici măcar nu și-a anunțat tatăl. Ajutorul sufletesc și material l-a primit de la... bona lui, Elvira Olivares, cea care l-a crescut în absența celebrilor lui părinți, căci și mama lui Enrique, Isabel Preysler, este o vedetă (stea a televiziunii argentiniene, cu origini filipineze). De altfel, Elvirei i-a dedicat tânărul artist și primul lui disc, intitulat "Enrique Iglesias" (1995), și nu mamei sau tatălui său. Apoi, când premiile și aplauzele au început să curgă din toate părțile, Enrique, de acum deconspirat, dar și recunoscut ca fiind talentat, tot n-a fost convins pe deplin că succesul nu i-a fost influențat de cel al tatălui. A adunat mulțimea de premii primite și le-a aruncat într-o cutie, pe care o ține la studio. "Nu îmi place să le țin în casă", spunea el. Cât despre succes și bani, chiar dacă le-a avut pe-amândouă, nu s-a lăsat niciodată condus de vreunul dintre ele. "De câte ori m-am gândit la carieră și la bani, am făcut greșeli. Am făcut însă mai mulți bani atunci când nu m-am gândit la ei", se confesa Enrique. Și, într-adevăr, mai ales în prima parte a carierei sale, când scotea un disc la un an distanță, a făcut vânzări de milioane de dolari. Apoi s-a mai domolit. A acceptat să apară și la TV, în juriul unor emisiuni precum X Factor (2011) sau The Voice (2013). Din 2003 încoace, a lăsat câte o pauză de 3-4 ani între albume, acordându-și timp suficient pentru promovarea fiecăruia, pe îndelete.
Și ca să existe cât mai puține suspiciuni în ceea ce privește cariera lui, s-a îndepărtat cât a putut de imaginea tatălui Julio. De altfel, întreaga relație a celor doi muzicieni celebri, tată-fiu, este extrem de delicată. Întreg mapamondul a fost uimit să afle, în 2014, de exemplu, că Julio nu o cunoscuse încă pe Anna Kurnikova, iubita fiului său. "Nu am cunoscut-o pe Anna, iubita lui Enrique, chiar dacă este cu ea de mai bine de 12 ani, dar pot să spun că are gusturi bune", declara tatăl contrariat. Oamenii s-au repezit să-l critice pe Enrique: "Cum ai putut sta 12 ani fără ca tatăl tău s-o cunoască?!". Fiul s-a apărat într-un interviu. "Lucrasem așa de mult și toate se desfășuraseră într-o așa de mare viteză, încât n-am apucat să i-o prezint pe Anna lui tata... Noi doi ne-am mai văzut în timpul ăsta, dar suntem extrem de ocupați și programele noastre nu se intersectează", se justifica Enrique în același interviu acordat revistei "Billboard". Tânărul artist se înțelege de minune cu actuala soție a tatălui său, Miranda, și cu frații lui vitregi, în număr de cinci, care spre deosebire de Julio, au reușit s-o cunoască pe Anna. "Dacă tata ar avea nevoie de mine și mi-ar cere ajutorul, aș fi acolo, lângă el, într-o clipă. Când am crescut, chiar dacă el era mai mult pe drumuri, am avut aceeași convingere: că dacă aș fi avut vreodată nevoie de el, ar fi venit imediat. Atâta vreme cât am certitudinile astea, relația mea cu el este una foarte bună", declara artistul.
Și chiar dacă Enrique nu prea vrea să recunoască, viața zbuciumată a tatălui și numeroasele povești de amor ale acestuia l-au marcat profund. Nu o dată, Enrique a declarat că nu vrea să-i calce pe urme în ceea ce privește relația cu femeile. Poate tocmai de aceea ezită și în relația cu Anna Kurnikova. Deși povestea lor de dragoste este de lungă durată, nu se poate decide să facă pasul hotărâtor și să întemeieze o familie alături de ea. "Nu mă bate la cap să ne căsătorim... Cât despre copii... Nu știu dacă vreodată voi fi pregătit să devin tată, dar da, aș dori să am copii, la un moment dat. Nu se știe niciodată. Poate o să am copii pe la 70 de ani", declara el plin de umor, făcând aluzie la bunicul lui, Julio Iglesias Puga Sr., care a făcut copii la 89 și respectiv 90 de ani, cu cea de-a doua soție a lui, Ronna Keitt (cu 49 de ani mai tânără decât el). Nici tata Julio nu s-a lăsat mai prejos, devenind pentru a opta oară părinte la 64 de ani.
Scurtă biografie
* Enrique Miguel Iglesias Preysler s-a născut pe 8 mai 1975, în Madrid, Spania;
* în adolescență a fost fotomodel;
* și-a început cariera muzicală în 1994, sub pseudonimul Enrique Martinez;
* a lansat 10 albume de studio;
* are 200 de premii internaționale, printre care: 23 Billboard Music Awards, 7 American Music Awards, 5 Latin Grammy și 10 World Music Awards;
* din 2001, are o relație sentimentală cu fosta tenismenă rusoaică Anna Kurnikova, de care s-a despărțit pentru o scurtă perioadă, în 2013, pentru ca mai apoi să apară din nou împreună;
* locuiește în Miami, unde și-a construit o vilă pe malul mării. Proprietatea lui este estimată la 26 milioane dolari.
(Pentru concertul de la Romexpo, găsiți bilete în rețeaua Eventim cu prețuri cuprinse între 198 și 399 lei.)