Dintre prozatorii români care au debutat în perioada proletcultistă și și-au publicat grosul operei sub regimul comunist, puțini mai au parte de simpatia și admirația noilor generații de colegi într-ale scrisului, de critici și de cititori. Pentru acești tineri, inconfundabilul jurnalist și ficționar Radu Cosașu e azi un Maestru îndrăgit, deși refuză orice expunere publică în afara articolelor și cărților sale. Secretul "supraviețuirii" peste gustul și aerul diverselor timpuri ce i-au fost date este, cred, bucuria jocului inteligent, cu fair-play (fără să cadă în excesul pătimaș al fanilor) și o anume capacitate rară de "a fi bătrân fără să fie adult", cum spune un cântec al lui Jacques Brel. Nonconformist și atunci și acum în raporturile sale cu gândirea oficială, consecvent autoironic, hedonist, cu un interes și entuziasm inepuizabil pentru cărți, filme, competiții sportive și "fapte diverse", Radu Cosașu știe să dea viață frazei, să salveze în ea efemerul, să-l ridice spre sens. Cel ce avea curajul să pledeze public în 1956 pentru sinceritate și adevăr în artă n-a încetat până azi să-și povestească, la persoana I, convingerile, dubiile și pățaniile într-o lungă ficțiune autobiografică - vreo 12 cărți. Reeditate între 2008 și 2014 în VI volume în colecția Opere de la Polirom, aceste proze atât de originale tematic și stilistic, pline de farmecul autenticității (mult mai greu de obținut decât s-ar crede, fiindcă nu e vorba doar de talent nativ, ci și de meserie deprinsă de la mari scriitori mereu citați de Radu Cosașu) alcătuiesc, după opinia unui tânăr critic, "una din cele mai adevărate, mai personale și mai rezistente piese ale literaturii noastre postbelice". Piesei i se adaugă acum un nou act. Dacă seria de Opere cuprindea reeditări, la 85 de ani Radu Cosașu vine cu un volum nou, dublu semnat, în spiritul "adevărului integral", cu numele de scriitor sub care îl cunoaște toată lumea și cu acela din actul de naștere (neascuns nici în trecut, căci Oscar Rohrlich apărea în nuvelele ficționarului încă din anii '70). Dându-i într-un fel dreptate lui Ion Caraion care spusese "Cosașu va scrie o carte bună doar când nu se va gândi să placă tuturor", el se autodenunță și ca adversar al oportunismului anticomunist de după 1989: nu-i place intransigența demascatoare și nu mai crede în polarizarea stânga-dreapta: "ele nu există atâta timp cât, în confruntarea lor, social-democratul argumentează sărutând icoane iar democrat-liberalul nu ezită să recurgă la practici securiste".
Octogenarul trecut prin experiența defanatizării politice - care în tinerețe "a spus nu orânduirii pe care da a făurit-o și a suportat-o cu un dezgust crescând, prea puțin eroic, totuși fertil" - își asumă franc erorile, într-un "striptease ideologic". Și pentru că se simte mult mai bine în literatură decât în direct, își inventează un fiu inexistent în Groenlanda. Prima jumătate a cărții, Radu Cosașu și fiul său inexistent, e un roman epistolar al cărui subiect e tot biografia cosașiană cu momentele ei de cumpănă dar văzută dinspre zilele noastre, când singura normalitate ar fi ipocrizia. Adevărul (nu crud ci pané) al lui Cosașu, transmis la granița tragică a ironiei, e că și-ar dori ca oameni cu convingeri opuse să poată discuta fără ură, iar anticomunismul intransigent să nu semene cu ceea ce era odată intransigența comunistă. Bine construită prin schimbarea unghiurilor și variații de ton, această primă parte acoperă, prin iradiere de la centrul egotist, o mulțime de puncte nevralgice din ultimii 25 de ani, sugerând, cum se face în romane, destine variate. Partea a doua, Oscar Rohrlich și un fost șef al cenzurii, e mai mono-tonă, imaginând doar scrisori adresate de un fost activist comunist de rang înalt, Artur Reznicek (inspirat într-o oarecare măsură de personalitatea și biografia lui Leonte Răutu dar și a altor cenzori), lui Oscar Rohrlich, după revoluție, când nu mai e decât un pensionar asistând la prăbușirea întregului sistem la care a contribuit. Faptul că aceste scrisori cu confidențe și disculpări ale fostului propagandist-șef seamănă prea mult ca limbaj, preferințe literare și dileme cu ale destinatarului e poate o tragi-ironie a vremurilor noastre.