Vă propun trei rețete moștenite la noi, în familie, pe care le-am încercat cu folos.
Se iau 3 fieri de porc (bila care se desprinde de ficat) și se introduc într-o sticlă de lapte cu gura largă, iar peste ele se toarnă ori alcool, ori țuică de 45 de grade. Se lasă la macerat vreme de 6 săptămâni, după care se poate folosi, ungându-se locurile dureroase seara, la culcare. După câteva săptămâni, veți fi ca nou.
Leac pentru dureri de stomac
Ingrediente: 2 morcovi mari, 2 mere mari, 1 lămâie, 2 linguri de miere de albine. * Preparare: Morcovii și merele se rad cu coajă cu tot. Lămâia se stoarce peste ele, iar după o oră se trece totul prin tifon. La sucul obținut se adaugă mierea. Se bea încet. Tratamentul se face 6 zile, de preferință dimineața.
Leac pentru hemoroizi
Ingrediente: 300 g tărâțe de grâu, 5 frunze de varză, 5 frunze de viță-de-vie. * Preparare: Se fierb toate componentele în 6 l de apă, timp de un sfert de oră. Se strecoară lichidul într-un lighean și se lasă la răcit, cât să devină suportabil. Se fac băi de șezut cinci seri la rând. Rezultatele apar imediat.
ANA MIHĂESCU - Slatina
Cafea anti-gripală
Ingrediente: 1 gălbenuș de ou, 30 g zahăr, o ceașcă de cafea fierbinte, 1 păhărel cu rom.
Se prepară cafeaua destul de tare, iar într-un pahar mare, se amestecă gălbenușul cu zahărul, apoi cu romul. Se adaugă cafeaua fierbinte, se amestecă și se servește imediat. Mie mi-a fost de folos. Sănătate!
FELICIA - București
Leac pentru cancerul de testicule
Cancerul de testicul de orice fel se tratează cu Mărul-lupului, din care se face un ceai concentrat, pentru băi de șezut, și un ceai mai puțin concentrat, care se ia pe cale orală. Pentru băi de șezut se ia o mână bună de plantă și se introduce într-un vas mai mare, peste care se toarnă vreo 6 litri de apă. Se fierbe până scade apa la vreo 4 litri. Se lasă să se răcească, se strecoară, și se încălzește din nou. Se toarnă într-un lighean mai mare un litru de ceai, la temperatură potrivită, și se face baie de șezut. Pe parcurs, se toarnă, cu o cană, câte puțin din ceaiul rămas, care trebuie să fie fierbinte. Durata unei băi este de 20-30 minute. Băile se fac zilnic. Ceaiul cu care se fac băile se poate folosi de 3 ori. Când se termină baia, este indicat ca zona testiculară să nu se șteargă cu prosopul, ci să se lase să se usuce. După baie, bolnavul trebuie să stea în pat, acoperit, cel puțin o oră. Este indicat ca aceste băi să se facă seara, înainte de culcare.
Ceaiul pentru băut se face în felul următor: se ia o frunză mai mare de Mărul-lupului cu codiță cu tot, care se fierbe într-un litru de apă, până ce lichidul scade aproape la jumătate. Se lasă să se răcească, se strecoară. Ceaiul se bea în decursul unei zile, neîndulcit. După o săptămână, după ce corpul s-a obișnuit cu acest ceai, se pot băga 2 frunze la un litru de apă. Dacă nu găsiți Mărul-Lupului proaspăt, îl puteți cumpăra din magazinele naturiste sau direct de la producătorii din Munții Apuseni, care au licență de preparare. Ceaiul e toxic. Urmăriți îndeaproape recomandările din prospect.
Dacă doriți ca însănătoșirea să fie cât mai grabnică, ar fi bine ca pe lângă tratament să citiți zilnic Acatistul lui Iisus, dimineața, la prânz și seara. Înainte de a citi Acatistul, se zic Tatăl nostru și Crezul.
Tot ce am scris aici am făcut eu însumi. Am avut cancer testicular și m-am vindecat. Vă urez tuturor sănătate.
VASILE GROZA - Aiud
Cum se vindecă insomnia
Mulți cititori ai revistei v-au cerut leacuri contra insomniilor. În 1989, în urma unui șoc emoțional și a unei hepatite, am avut vreme de mai multe săptămâni insomnii puternice. Văzând că tranchilizantele nu mai au niciun efect, am renunțat definitiv la ele. Mama mea m-a ajutat foarte mult. În primul rând, am făcut o baie completă de scuturătură de fân. Cine nu găsește, să facă baie cu frunze de nuc, pelin, coada-calului, gălbenele, coada-șoricelului sau cimbrișor. Toate plantele aromate sunt bune. După acea baie, am dormit prima dată 5 ore, după săptămâni de insomnii. Pe cale internă: se beau ceaiuri de talpa-gâștii, hamei, valeriană (la alegere), ceai de tei. Un alt leac, care nu mi-a lipsit din 1991 încoace, este polenul. Se fac cure prelungite, de până la două luni, luându-se cam 3-6 linguri pe zi. Se poate lua oricât. Nu face rău, doar poftă de mâncare.
O altă metodă pe care am descoperit-o recent: cumpărați-vă un cristal de cuarț. Cristalul se purifică cu "Invocația luminii" spusă de trei ori, cu voce tare ("Invoc lăuntric lumina lui Hristos. Sunt un canal curat și perfect. Lumina îmi este călăuză"). Cristalul se ține în mâna stângă (în pumn), cu vârful îndreptat spre încheietura mâinii. "Invocația luminii" spusă de trei ori, cu voce tare, curăță cristalul de energia negativă adunată în el și în același timp îl încarcă de energia luminii. Invocația trebuie rostită cu maximum de concentrare. După ce a fost purificat, cristalul se așează în mijlocul frunții cu vârful arătător către creștetul capului. Înainte de a vă culca, fixați-l pe frunte cu leucoplast. Uneori, somnul survine aproape instantaneu. Spun lucrul acesta din proprie și îndelungată experiență. Cristalul este un obiect personal. El nu mai trebuie atins de o altă persoană. Timp de 33 de zile, purtați-l aproape de corp, eventual în buzunar. Pe cât posibil, căutați ca nici o altă persoană să nu-l vadă, să nu-l atingă.
Dar nici una din metodele de mai sus nu va da rezultate dacă nu înlăturați cauza (de obicei emoțională) care a generat insomniile. Faceți pace cu ceilalți și cu dvs. înșivă. V-aș mai putea recomanda să citiți Paraclisul Maicii Domnului, pe care-l găsiți în orice carte de rugăciuni.
EUGENIA - Bacău
Leac contra oxiurilor la copii
Se curăță și se pisează bine 2-3 căpățâni de usturoi, peste care se pune apă. Se lasă să stea circa o jumătate de oră și se strecoară prin tifon. Seara, înainte de culcare, i se face copilului clismă cu lichidul obținut, folosind o pară de cauciuc cumpărată de la farmacie (care se unge cu alifie pentru a nu irita anusul). Restul de usturoi se amestecă cu miere și i se dă copilului să-l mănânce în aceeași seară. Se repetă procedura vreme de o săptămână, în fiecare seară. La sfârșitul săptămânii, i se administrează un purgativ procurat de la farmacie.
CONSTANTINA PĂTRAȘCU - Slatina, jud. Olt
Leac contra negilor
Metoda pe care v-o propun poate părea băbească, dar pe mine m-a scăpat de un neg din talpă, care după o vreme îmi provoca dureri mari la mers. O bătrână m-a învățat următoarea metodă extrem de simplă: căutați prin curte sau pe marginea drumului un os vechi, adâncit în pământ (spălat de ploi și albit de soare). După ce îl găsiți, așteptați să fie luna de pe cer în descreștere (între faza de lună plină și faza de lună nouă) și frecați-vă ușor negul cu partea osului care a stat pe pământ. Nu contează în ce moment al zilei aplicați "tratamentul", important este să duceți osul la locul unde l-ați găsit, așezându-l în aceeași poziție. Repetați operația, rostind și un gând către Dumnezeu. Personal, am făcut cele descrise mai sus vreme de trei zile, după care durerile au dispărut. Mare mi-a fost mirarea când, după 2-3 săptămâni, în talpă nu mai era nici urmă de neg.
ANCA MUNTEANU - Brașov
Leac pentru vindecarea cirozei
Un tratament băbesc, adjuvant, care vindecă hepatitele (cronică, epidemică) este tăierea sub limbă. Bolnavii să caute o persoană care se pricepe la această metodă, folosită pe vremuri la țară. Fiind bolnavă de hepatită cronică persistentă cu suspiciune de ciroză, eu însămi am practicat aceste tăieri sub limbă (în 6 luni de 2 ori, apoi o dată pe an) și acum sunt sănătoasă și mă simt excelent. În plus, am făcut o cură cu ceaiuri hepatice: rădăcină, frunze și flori de cicoare, coajă de crușin, gălbenele, rostopască, sunătoare și salvie. Se amestecă toate în cantități egale și se face o infuzie dintr-o linguriță de amestec opărit cu un sfert de litru de apă în clocot. Se bea câte o cană, înainte de mese. Tratamentului naturist i-am asociat și un tratament cu Essentiale, un medicament care se găsește în farmacii.
AURICA MATEI - București
Leac pentru conjunctivită
Vă propun un tratament pe care l-am urmat cu succes în iarna care a trecut: comprese calde cu ceai de albăstrele o perioadă de circa două săptămâni, concomitent cu aplicarea (cu degetul) pe gene a unei pelicule subțiri de ulei de ricin (sau doar la colțurile ochilor). Din cauza serviciului, făceam tratamente doar seara (sunt operator pe calculator), dar și așa a dat rezultate. Am făcut conjunctivită pe un fond de oboseală a ochilor și din cauza frigului. Picăturile, unguentele din farmacii și bitterul suedez nu mi-au fost de nici un folos. Multă sănătate celor ce vor urma acest tratament.
LAVINIA BOGDAN - Constanța
Leac contra retenției de urină
Stoarceți cu mâna sau cu ajutorul storcătorului de fructe un kilogram și jumătate de struguri albi. Strecurați lichidul obținut și beți jumătate din el dimineața, pe stomacul gol, iar cealaltă jumătate seara, înainte de a vă culca. Adăugați în suc câteva picături de lămâie.
Leac pentru îmbunătățirea circulației sângelui
Preparați un vin de salvie după următoarea rețetă: puneți la macerat, vreme de 8 zile, 80 g frunze de salvie proaspătă (se găsește în piețe), într-un litru de vin alb sec (curat). Când e gata, strecurați-l printr-un tifon și îndulciți-l cu miere. Se bea un pahar înaintea meselor de prânz și seara.
ELENA FRANK - Brașov
Rețetă chinezească pentru bolile arterelor
Această rețetă a fost descoperită în China, scrisă pe o plăcuță de argilă, într-un templu tibetan. Este un preparat pe bază de usturoi, care îndepărtează din organism depunerile de grăsime, îl apără de ateroscleroză, preîntâmpină apariția infarctului, a stenocardiei și formarea tumorilor. Folosirea ei regulată îmbunătățește vederea și are efecte de întinerire și energizare a organismului.
Mod de preparare: Se curăță 350 g de usturoi, se zdrobește ca pentru mujdei, se pune într-o sticlă și se toarnă deasupra 300 ml alcool de 96%. Se lasă la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară printr-o cârpă curată. Se mai lasă două zile, după care se administrează zilnic, sub formă de picături, câte 50 ml amestecate în lapte fiert.
Picăturile se iau înainte de a mânca, de 3 ori pe zi, după următoarea rețetă:
Ziua Mic-dejun Prânz Cină
1 1 picătură 2 picături 3 picături
2 4 picături 5 picături 6 picături
3 7 picături 8 picături 9 picături
4 10 picături 11 picături 12 picături
5 13 picături 14 picături 15 picături
6 15 picături 14 picături 13 picături
7 12 picături 11 picături 10 picături
8 9 picături 8 picături 7 picături
9 6 picături 5 picături 4 picături
10 3 picături 2 picături 1 picătură
Începând din ziua a 11-a, se iau câte 24 de picături zilnic, în porții de câte 8 picături, înainte de fiecare masă (8x3=24), până ce soluția pregătită se termină complet.
Tratamentul își păstrează efectul în organism timp de 5 ani, după care poate fi reluat. Efectul e garantat, numai prin prepararea corectă a esenței de usturoi, așa cum a fost redată mai sus.
ILIE BRUMAR - Baia Mare