După trei ani, din bezna somnului cel dulce din timpul ședințelor de plen, răsar idei care mai de care mai năstrușnice. Și mai generoase, că doar nu sunt finanțate din salariile și pensiile pe care singuri și le îngrașă în ajun de alegeri, să fie siguri că au viitorul asigurat.
Ca și când moștenirea lăsată de vechiul guvern n-ar fi destul de grea, parlamentul continuă să-l șicaneze pe noul premier Dacian Cioloș, punându-i în spate propuneri legislative cu iz populist și electoral, care sporesc și mai mult presiunea care apasă pe un buget aflat, și așa, la limita pragului de deficit. Practic, după ce l-au învestit și au eliminat din start posibilitatea organizării de alegeri anticipate, care le-ar fi scurtat mandatele cu un an, parlamentarii adoptă o atitudine "superioară" și arogantă față de primul ministru, pe care îl scot la tablă, în fața clasei, ca să dea explicații. Ultima problemă care îi preocupă, brusc, pe aleșii noștri este sporirea natalității, prin susținerea unui proiect de lege pentru majorarea indemnizațiilor de creștere a copilului. Drept urmare, comisia pentru muncă din Camera Deputaților a decis eliminarea plafonului maxim de 3.400 de lei pe care l-au înlocuit cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. Modificarea avantajează mamele care aveau salarii mari înainte să nască. Pentru a sprijini și mamele cu venituri mai mici, deputații au propus creșterea indemnizației minime de la 600 de lei - cât este în prezent - la peste 1.000 de lei. Proiectul este ca și aprobat, având sprijinul parlamentarilor PSD și PNL. Nimic de zis. Cine nu-și dorește o viață mai înlesnită pentru mame și pentru copii? Problema este că atunci când vii cu asemenea propuneri costisitoare, minima decență îți cere să vii și cu soluția finanțării ei. De unde să scoți 1 miliard de lei, cât spune Ministerul de Finanțe că ar fi efortul bugetar pentru a pune în aplicare legea într-un context financiar așa de restrâns ca cel al României? Vorbele nu fac bani. "Când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocări bugetare, e important să precizeze de unde luăm banii. Așa spune Constituția. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem, înseamnă un deficit care riscă să meargă peste 3%. Deci, trebuie discuții foarte serioase, nu e suficient să facem propuneri ici și colo. Avem nevoi foarte multe și trebuie să le prioritizăm", le-a transmis Cioloș parlamentarilor.
Răspunsul l-a primit prin tot felul de replici miștocărești, prin declarații de "apărare" a femeilor (binecunoscutul patriotism parlamentar) și prin startul unui linșaj mediatic, care amintește de epoca Boc. Până la alegeri au mai rămas câteva luni. Cu un președinte slab și cu un Parlament agresiv, cu un PNL care intră în hora populismelor marca PSD, Dacian Cioloș e din ce în ce mai singur. Ar fi dramatic ca efortul, tot mai vizibil, al guvernului tehnocrat, să fie îngropat sub interesele clasei politice, ce pare a nu fi învățat nimic după semnalele străzii, provocate de incendiul de la Colectiv.