ADEVĂRAT. Frigul și lipsa de lumină ne diminuează vitalitatea și este normal să avem nevoie de mai mult somn și de odihnă. Iarna, sistemul nostru imunitar are tendința să slăbească și, în paralel, se înmulțesc și virușii.
Pierderea greutății epuizează organismul
ADEVĂRAT & FALS. Un regim alimentar prea sever pe plan caloric sau prost echilibrat pe plan nutrițional provoacă unele carențe de fier, magneziu și vitamine, care pot induce stări de slăbiciune. Dar un exces de greutate poate, de asemenea, să "evacueze" un maximum de energie, deoarece toate funcțiile organismului sunt supraîncărcate din pricina lui.
Forma bună revine după o săptămână de odihnă
FALS. Aceasta permite o recuperare provizorie, dar nu rezolvă problema de fond. Trebuie să țineți seama de obiceiurile dvs., apoi să adoptați o strategie globală ce însumează dieta, programul sportiv și somnul reparator, pe durată lungă.
Mai mult, la femei, oboseala este însoțită deseori de carențele în vitamine și oligo-elemente, ce nu se recuperează în opt zile.
La originea unor forme de slăbiciune se află fluctuațiile hormonale
ADEVĂRAT. Ovarele secretă în a doua parte a ciclului progesteronul, care are un efect sedativ. Acesta este motivul pentru care unele femei simt o oarecare oboseală și înaintea zilelor de ciclu vor să doarmă mai mult.
Administrarea antibioticelor ne slăbește
FALS. Doar atacul virusului slăbește organismul, obligându-l să acționeze și să recurgă la rezervele sale pentru a se apăra. Ajutând corpul să combată infecțiile, antibioticele îl întăresc.