E ascunsă pe o uliță dosnică, în spatele primăriei din Geoagiu. O construcție veche, roasă de timp, izolată dincolo de un gard de sârmă și, totuși, cu o înfățișare fascinantă. Rotundă și înaltă ca un turn de cetate, are ferestre înguste și asimetrice și un acoperiș din șindrilă, lăsat ușor într-o parte. O apariție cu totul aparte, care te seduce pe loc, nu prin solemnitate sau măreție, ci printr-un șarm irezistibil, combinat cu mister. Iar imediat ce treci gardul de sârmă și te apropii de ea, îi simți vibrația și te surprinde lumina ciudată, ce plutește în jurul ei. Îi dau înconjur o dată, de două ori, de trei ori. Tencuiala albă e căzută și scorojită și lasă la vedere cărămizile vechi, romane, din care este făcută jumătatea de jos, apoi pietrele de râu, puse una peste alta, ce urcă până la acoperiș. Pietre brute, neșlefuite, diferite ca forme și ca mărimi, ajunse, parcă, din întâmplare în zid. Unele sunt colorate, altele alburii, mari sau mici, ținându-se împreună de mână, în fața timpului.
În mod ciudat, despre această "rotondă", cum scrie pe un indicator, nu se știe mare lucru, deși în anumite ghiduri turistice apare notată ca "monument unic în Transilvania", ba chiar ca "cea mai veche biserică de zid din România"! Informațiile sunt puține și contradictorii, iar oamenii care știu ceva exact despre acest monument sunt și mai puțini. Dacă, într-adevăr, ai în față cea mai veche biserică din România, cum de este atât de puțin cunoscută? Care este istoria ei și de ce a rămas în uitare? De ce o învăluie nepăsarea și tăcerea? Mi-am pus întrebările astea în rucsac, alături de reportofon, și am pornit în căutarea poveștii misterioasei Rotonde din Geoagiu.
Raza de soare și cavalerii teutoni
"Există o legendă legată de această biserică, așa cum apare și în acest desen", îmi spune Marcel Beldiman, unul dintre cei mai buni cunoscători ai poveștilor din zonă, colecționar de hărți vechi și pasionat de istorie. În biroul său de la primăria din Geoagiu, îmi arată un desen de epocă, în care câțiva cavaleri stau în jurul unei mese, luminată de o rază venită prin ferestrele Rotondei. "Se spune că la întoarcerea din Țara Sfântă, Cavalerii Templieri ar fi trecut pe aici. În semn de recunoștință față de ospitalitatea oamenilor din aceste părți ar fi construit această bisericuță. Clădirea are o fereastră rotundă pe o laterală, și soarele ce intră pe acolo, într-o anumită zi a anului, trece prin fereastra opusă, ogivală, luminând un loc de lângă biserică. Acolo ar fi ținut ei o întâlnire de taină și ar fi îngropat, la o adâncime de 33 de metri, o importantă comoară. Se mai spune că ziua trecerii razei prin cele două ferestre marchează, de fapt, și ziua sfântului al cărui hram îl poartă biserica. Din observațiile mele, lumina trece pe data de 11 mai, în jurul orei 17, prin ambele ferestre", spune domnul Marcel.
Merg din nou la Rotondă împreună cu el. Într-adevăr, locul indicat în desen, unde cade o dată pe an lumina din ferestre, pare lăsat, ca și cum pământul s-a așezat mai bine, în timp, peste o groapă. Îmi arată, apoi, într-o laterală a clădirii, ceva ce nu observasem: o urmă în zidire, ce marchează o veche ușă, astăzi astupată. Se pare că a mai existat o prelungire a Rotondei, un trup întreg de biserică.
Plecăm din Geoagiu la Germisara, vechea așezare romană, aflată la câțiva kilometri distanță, în locul numit astăzi Dealul Urieșilor. Pământul e plin de cărămizi și țigle romane, întocmai cu cele puse în zidul Rotondei. "Dacă biserica e atât de veche încât a fost construită pe timpul ocupației romane sau templierii au luat de aici materia primă, pentru construcția ei asta rămâne un mister. E același procedeu care a fost folosit și la construcția bisericii ortodoxe din Densuș. Dar poate că știu mai multe cei de la Biserica Reformată, pentru că acum Rotonda se află în proprietatea lor", îmi mai spune domnul Marcel.
Altarul "misterios"
Friedrich Ștefan este cel mai bătrân dintre cei trei ultimi enoriași ai bisericii reformate: jumătate sas, jumătate maghiar. Binevoitor și amabil, mă invită într-un salon dominat de o veche pendulă îmbrăcată în porțelan pictat. În timp ce răsfoim un album greu, cu vechi fotografii din Geoagiu, îmi spune ce își amintește despre Rotondă: "De când mă știu, biserica a fost a noastră, a reformaților. Când au venit comuniștii, au tras cu tractoarele de castelul grofului Kun, care deținuse moșii mari aici. În cele din urmă, au transformat Rotonda în locuință socială. Ultima dată a stat acolo câțiva ani o femeie din sat, Maria Jdira. A murit, săraca, aproape nebună, la azil. Despre cavaleri templieri nu cunosc, dar am auzit că la biserica ortodoxă ar exista un clopot din Rotondă, salvat pe la 1918 de la topire. Pe el se spune că sunt, într-adevăr, marcați doi pelerini."
Preotul Pușcașu, fostul paroh al bisericii ortodoxe din Geoagiu, se află astăzi la pensie. Cu calm, cântărindu-și bine cuvintele, învelit de pacea blândă a unui adevărat preot de țară, îmi confirmă existența clopotului:
"E adevărat că la noi există acest clopot. Din bătrâni se știe că el a fost găsit într-un depozit cu lemne al reformaților, ascuns, și astfel salvat de la topire. Cât de veche este biserica... pentru asta, specialiștii ar trebui să se pronunțe. Este un fapt interesant însă... Rotonda are altarul îndreptat către răsărit, ca la bisericile ortodoxe, ceea ce nici reformații nu au și nici catolicii, de la care se spune că au preluat-o. Zona noastră a fost multă vreme sub stăpânire ungurească".
Pelerinul de pe clopot
Deși pare tot mai mult o legendă, greu de transformat în realitate, Rotonda de la Geoagiu mă ține, însă, sub farmecul ei. Înfățișarea atât de aparte nu te lasă, efectiv, să o uiți. La urma urmei, ce contează a cui a fost? Este un monument aflat pe teritoriul României, ce trebuie repus în valoare. Dar are, oare, valoare, cu adevărat? Decid să-mi continuu investigațiile și plec la Cluj, orașul marilor universități și arhive, care dau ora exactă a istoriei Transilvaniei...
Bat orașul la pas, căutând strada Constanța, unde s-au mutat, de curând, arhivele Eparhiei Reformate din Ardeal. Templierii, nebuna Maria Jdira, bătrânul Friedrich și pendula din porțelan pictat, părintele Pușcașu, îmbrăcat în rasa lui neagră, toate mi se învălmășesc în minte, toate cer răspuns și peste ele răsună mereu întrebarea: Este aceasta cea mai veche biserică din România? Dacă ar fi adevărat, de ce reformații au acceptat așa de greu montarea celor două panouri turistice, care să te îndrume către Rotondă? Ce au de ascuns? E cel puțin ciudat cum istoria și oamenii au vrut, parcă, să țină această bisericuță departe de ochii curioșilor.
În cele din urmă, am găsit clădirea cu arhivele reformaților și am avut norocul să stau de vorbă chiar cu directorul lor, domnul Șipoș Gabor. M-a primit într-un birou micuț, plin până la tavan cu cărți groase și vechi, îmbrăcate în piele roasă de timp. Peste tot sunt teancuri de hrisoave misterioase și prăfuite, pe care se văd litere într-o caligrafie pierdută. Miroase a hârtie veche, și parcă am ajuns în laboratorul unui alchimist ce caută secrete ascunse în scrieri antice.
Domnul Șipoș își notează conștiincios întrebările mele și nu se grăbește să răspundă: exactitatea e mai importantă. După câteva zile, în care a răscolit arhivele, ne reîntâlnim și, la fel de conștiincios, îmi arată o foaie pe care și-a notat ceea ce a găsit în "memoria" bisericii reformate, păstrată cu grijă în foile îngălbenite de timp:
"Cea mai veche notă despre Rotondă o avem de la 1404. Atunci biserica apare ca făcând parte din Possessio Regalis Gyod, în comitat de Hunyad. Așadar, era parte din domeniul regal, Gyod fiind vechiul nume pentru Geoagiu. Dar cred că această datare nu este cea mai veche. Ar trebui să vorbiți cu arheologul Gheorghe Petrov, cel care a studiat îndeaproape problema. Ceva interesant am găsit și legat de acel clopot. Benko Eleck a studiat toate clopotele și cristelnițele medievale din Transilvania și a scris o carte despre asta. Acolo el vorbește și despre clopotul din Geoagiu, pe care a identificat două simboluri: un pelerin cu coif episcopal, care este simbolul pelerinilor de la Maastricht, și două chei încrucișate, simbolul pelerinilor de la Roma. Pe clopot mai apar și câteva cruci malteze și câteva litere a căror explicație s-a pierdut. Dânsul nu spune dacă simbolurile pelerinilor sunt prezente pentru că cei care au făcut donația clopotului au călătorit în acele locuri, sau dacă cineva de acolo l-a donat. Și nu spune nimic nici despre o posibilă legătură cu templierii."
Înapoi, pe străzile Clujului. Mașini în viteză, oameni grăbiți, vorbind la telefoanele mobile din mers, sirene de ambulanțe făcându-și cu greu drum prin blocaje, troleibuze încărcate, verde - pietonii traversează, un domn cerșește cu un iepure în brațe, cafenele pline, cu geamuri mari către bulevard. În mod ciudat, gândul îmi zboară la Rotonda albă de la Geoagiu, care-și împarte singurătatea cu un stâlp dezafectat de electricitate, uitat, și el, în apropiere. Poate cea mai veche biserică din România, făcută din pietre și rugăciuni.
Glasul mormintelor
Arheologul Gheorghe Petrov scoate din mapa sa mai multe plicuri cu fotografii, aranjate pe ani. Unsprezece plicuri, pentru cei unsprezece ani în care a făcut săpături arheologice sistematice la Rotonda din Geoagiu. Schelete dezgropate, cranii, oseminte. Fără să știe, Maria Jdira, ultima locatară a Rotondei, transformată în locuință socială de comuniști, a dormit ani de zile pe 46 de morminte, majoritatea ale unor copii îngropați în interiorul Rotondei. Nu e de mirare că a ajuns la azil, aproape nebună! Arheologul Gheorghe Petrov a săpat în interiorul Rotondei și în preajma ei mai bine de zece ani, din 1993 până în 2004. Săpăturile arheologice au scos la iveală peste 200 de morminte. "Am lucrat în condiții destul de dificile, pentru că în acei ani, statul nu își permitea să finanțeze asemenea cercetări. Mergeam în fiecare vară cu câțiva voluntari și m-a sprijinit cu cazare Biserica Reformată. Deși astăzi în jurul Rotondei pare că este doar o curte a acestei biserici, dedesubt se află, de fapt, un mare cimitir. Din păcate, eu nu am reușit să îl cercetez în întregime, dar bănuiesc că el se întinde și pe sub actualul drum al comunei și pe sub casele din apropiere."
Dar cea mai importantă descoperire a lui Gheorghe Petrov este un mormânt datat din perioada regelui maghiar Ladislau I, care a domnit între anii 1077-1095. Această descoperire a făcut ca, arheologic vorbind, Rotonda să devină într-adevăr cea mai veche biserică din România! Or fi trecut și templierii pe acolo, dar mult mai târziu, ordinul Cavalerilor Templieri fiind înființat în 1137.
"Ceea ce am studiat cu atenție a fost să văd dacă fundația bisericii intersectează sau se suprapune peste vreun mormânt. Asta ar fi însemnat că biserica a fost construită ulterior cimitirului. Însă nu am găsit niciun mormânt sub fundație. Sigur, biserica poate să fie mai veche decât anul 1077, dar deocamdată discutăm pe ceea ce avem concret. E interesant că în interior am găsit înmormântată, chiar în fața altarului, o femeie cu un prunc în brațe. E posibil să fi fost o femeie importantă din aristocrația locală de atunci, dacă i s-a acordat o astfel de onoare", îmi mai spune celebrul arheolog, cunoscut astăzi mai ales pentru cercetarea mormintelor martirilor din închisorile comuniste.
Mai rămâne un singur mister nedezlegat: de ce Rotonda are altarul către răsărit? Gheorghe Petrov, pe baza celor descoperite, are o teorie: "Cel mai probabil, biserica a fost făcută în acea perioadă de către catolici. Chiar dacă se afla într-un sat aproape de Munții Apuseni, pe ordine ierarhică, catolicismul e posibil să fi ajuns în Geoagiu în cei câțiva ani de la Marea Schismă. Iar catolicii au această regulă, ca în condițiile în care locul nu permite construcția cu altarul către apus, ea poate fi făcută și cu altarul către răsărit."
Autoritatea domnului Petrov m-a făcut să iau act de această teorie, dar nu să o și accept. Rotonda de la Geoagiu are atâta spațiu de jur împrejur, încât putea să-și facă fereastra altarului către orice punct cardinal. Atunci, de ce a fost orientată spre răsărit?
O biserică a creștinilor, pur și simplu!
Pe holuri miroase a mir, ici-colo pereții au prinși câte o iconiță pe ei, toată lumea se salută cu Doamne-ajută! și vorbește în șoaptă. Sunt la Episcopia Devei și salut și eu cu Doamne-ajută! când mă primește părintele Florin Dobrei. Deși e foarte tânăr, a absolvit și istoria, și teologia, și are o uriașă lucrare de doctorat, despre absolut toate bisericile ortodoxe din județul Hunedoara. Rotonda fiind în proprietatea Bisericii Reformate, nu a fost inclusă în studiul său, însă știe că este o biserică foarte veche. Pare surprins când îi spun de cercetarea arheologului Petrov și de anul 1077, care o face mai veche chiar și decât biserica de la Densuș.
"Rotonda poate să fie cea mai veche biserică din România, însă nu a fost prima sau singura înălțată atunci. Deși datele referitoare la existența unor biserici din primul mileniu lipsesc în România, anumiți cercetători admit, totuși, posibilitatea existenței unor astfel de monumente de zid, anume, predecesoarele ctitoriilor medievale actuale. De exemplu, analizându-se frescele bisericii din Criscior, Hunedoara, s-a ajuns la concluzia că scenele redate preiau, prin continuitate directă, modele anterioare anului 1000. Așadar, considerăm că biserici au existat pe teritoriul României și înainte de anul 1000. Biserica din Densuș, pe care o considerăm cea mai veche, constituie un caz aparte, teza transformării unui mausoleu sau a unui templu închinat zeului Marte într-o basilică paleocreștină există și trebuie să ținem cont de ea, chiar dacă generează încă multe controverse. Oricum, Densuș rămâne biserica în care s-a slujit 900 de ani fără întrerupere", spune părintele Dobrei. Îl întreb și pe el despre altarul orientat către răsărit, al Rotondei de la Geoagiu. Nu îl iau deloc prin surprindere! Răspunsul îi este la îndemână: "Așa cum spune profesorul Mircea Păcurariu, în «Istoria Bisericilor Românești», începând cu anul 940, a fost o perioadă de trecere a maghiarilor la ortodoxie. Asta se vede și în liturghiile ținute astăzi de ei în România sau în Ungaria, în care se mai păstrează foarte multe elemente ortodoxe, chiar și în bisericile catolice. Dacă biserica Rotondă a aparținut dintotdeauna comunității maghiare, trecerea lor la ortodoxie, în acea perioadă, poate să fie o explicație. Altfel, dacă biserica este mai veche de atât, ea a aparținut creștinilor, pur și simplu, pe vremea când nu existau diviziuni. Marea Schismă nu avusese loc și, cu toții, aparțineam unei singure biserici, cea Apostolică."
Epilog
Poate că asta e misiunea Rotondei de la Geoagiu, mi-am spus, la capătul drumețiilor mele. Uitată, deși este, poate, cea mai veche biserică din România, ignorată, deși frumusețea ei misterioasă te oprește în drum, Rotonda a rezistat o mie de ani, ca să ne amintească, de dincolo de gardul de sârmă, că toți creștinii au aparținut unei singure biserici. Că toți cei ce credeau în Iisus erau frați și nu se risipiseră. O mărturie cu atât mai importantă, cu cât Europa zilelor noastre se clatină și ar avea nevoie de o întoarcere la unitatea de altădată a credinței. Întreaga poveste a Rotondei din Geoagiu se pierde în întunecatul Ev Mediu. Nu seamănă cu nicio altă biserică din România și, probabil, nu vom ști niciodată cine și de ce a construit-o. Va rămâne frumoasă, în ciudățenia ei învăluită în mister, acolo, la poalele Apusenilor, amintind, poate, de prima biserică, tot rotondă, ridicată de Împăratul Constantin, la Sfântul Mormânt din Ierusalim.