Deși a făcut și ea studii superioare de literatură anglo-americană, japoneza Yoko Ogawa nu-și concepe cărțile anume pe gustul Occidentului, ca mult mai cunoscutul ei conațional Haruki Murakami. Din prezentare aflu că e foarte apreciată în Japonia, romanele și volumele ei de proză scurtă, vreo 20, având tiraje uriașe, premii importante, ecranizări de succes. Și totuși, după cât am putut să-mi dau seama citind fermecată romanul pe care vi-l recomand azi, scriitoarea nu face concesii de dragul vânzărilor, nu-și alege subiecte șocante și nici nu folosește artificii narative la modă. Cred mai curând că puterea ei de seducție vine din faptul că, într-o lume plină de violență, ambiții de dominare și machiaverlîcuri precum cea de azi, Yoko Ogawa mizează pe armonie și frumusețe, pe sentimente dezinteresate, pe nevoia de respect a omului prins în infernalul angrenaj social. Romanul se sprijină pe cele două personaje titulare pe care hazardul le aduce împreună în Japonia occidentalizată a anului 1992: un becher sexagenar, fost profesor universitar de matematică, și o tânără menajeră, angajată pentru el printr-o agenție, de cumnata lui. În urma unui accident de mașină, petrecut cu 17 ani în urmă, profesorul a rămas cu o ciudată infirmitate: memoria recentă nu-i funcționează decât 80 de minute pe zi, după care se șterge. Izolat într-o casă vecină cu cea a cumnatei văduve, el își petrece timpul rezolvând complicate probleme de matematică, fiindcă doar în lumea abstractă a numerelor, guvernată de reguli logice, se simte în siguranță. Lumea reală, căreia nu-i mai poate face față, îl sperie de moarte. Fiindcă nu o poate evita cu totul, își notează, în timpul limitat dintre amnezii, pe bilețele prinse apoi cu ace de haină, ceea ce ar fi trebuit să rețină dintr-un prezent iute dispărut. Menajera - mamă singură și băiatul ei de 10 ani înțeleg handicapul profesorului, căruia trebuie să-i amintească zilnic cine sunt ei și încearcă din curiozitate și empatie să îl urmeze în lumea pentru el mai reală ca realitatea, cea a matematicii. Li se dezvăluie astfel treptat frumusețea și poezia relațiilor dintre numere, asemănătoare raporturilor dintre indivizi umani, a ecuațiilor și teoremelor, a demonstrațiilor dificile ce au ca scop descoperirea unui Adevăr. Băiatul - poreclit Radical (fiindcă are creștetul plat și fiindcă mintea lui poate adăposti orice număr, asigurându-i un statut clar) - și mama lui cu școala neterminată primesc de la matematician lecții abstracte, ce pot fi folositoare și în viața concretă. Învață astfel de la el când să consideri că ai găsit rezolvarea corectă a unei probleme, cum se ajunge la un adevăr pe altă cale decât cele bătute și câtă bucurie aduce frumusețea gratuită a unei descoperiri, eleganța unei demonstrații. Povestită la persoana I de Menajeră, relația dintre ea, copil și Profesor capătă treptat complexitate, căci pe cât primesc primii în plan intelectual de la bătrânul savant, pe atât îi dăruiesc acestuia în ordinea micilor bucurii cotidiene uitate, a gesturilor de afecțiune, a pasiunilor împărtășite. Fiecare se deschide generos spre celălalt, formând un fel de familie temporară. Pentru matematician, copilul e o minune, îl bucură întrebările lui inteligente, faptul că îi poate transmite pasiunea lui pentru numere prime, care nu se divid decât cu sine ("Îl trata pe Radical cum trata numerele prime. Acestea erau pentru el baza pe care se sprijineau toate celelalte numere naturale. Iar copiii erau temelia a tot ce merită să existe în lumea adulților".) Pentru Radical, Profesorul e și un substitut de tată admirat, dar și o persoană vulnerabilă ce trebuie protejată, iar Menajera le oferă egal îngrijire și confort afectiv. Toți trei, fiecare cu mentalul lui diferit, ajung să-și îmbogățească reciproc viața în singurul an petrecut împreună dar hotărâtor pentru băiat, care va ajunge profesor de matematică. Scris cu o poezie subtilă a ideilor și o concizie calmă, performanța acestui roman original e delicatețea relațiilor dintre personaje (frumos sugerată e și povestea de dragoste din tinerețe a Profesorului cu acea cumnată, care-l va veghea până la sfârșit). Și mai reușește Yoko Ogawa ceva nu la îndemâna oricui: să-i emoționeze și să-i apropie, prin poveste, de matematică și pe cei ce n-au o relație prea bună cu ea.