Anul acesta, Festivalul de muzică ușoară de la Sanremo a împlinit 66 de ani, iar italienii au oferit, ca de obicei, un spectacol total. Muzica este așa de dorită și de iubită în peninsulă, încât festivalul a atins un nivel de superlative de la care nu mai poate abdica. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, bunul gust fiind prezent peste tot: în decoruri, culori, calitatea invitaților. Cât despre public... Bucuria italienilor de a face, de a asculta muzică și de a cânta este de fiecare dată molipsitoare, iar eu nu obosesc să-mi doresc spectacole de aceeași intensitate și efervescență, pe scenele românești. Oricum, telespectatorii români (nu puțini!), care au urmărit festivalul pe micul ecran, au avut un motiv în plus să se bucure, datorită prezenței strălucitoare a unei românce superbe: Mădălina Ghenea, aleasă a fi unul dintre prezentatorii festivalului.
S-o luăm, însă, pas cu pas, căci sunt multe de spus!
* Ziua 1 - Ora 21.45. Teatrul Ariston, împodobit de gală, este gata să-și primească oaspeții. Prezentatorul și directorul artistic al festivalului, Carlo Conti, un profesionist desăvârșit, un adevărat monstru sacru al televiziunii italiene, realizator radiofonic și prezentator al multor show-uri tv, declară deschisă cea de-a 66-a ediție a Festivalului de muzică Sanremo, sub deviza: "Tutti amano Sanremo". Mai întâi, spre aducere-aminte, sunt trecute în revistă, în viteză, pe un ecran uriaș, edițiile anterioare, imagini în alb și negru, și câteva acorduri ale melodiilor câștigătoare, lucru ce nu poate decât să sporească emoția. S-a dovedit ulterior că fiecare fragment de imagine poate constitui în sine o poveste... Nu cred să greșesc dacă spun că, prin fast și bună organizare, Sanremo este echivalentul european al Oscarului de dincolo de Ocean... Sunt prezentate apoi cele opt persoane ce alcătuiesc juriul (toți opt aparțin lumii artistice italiene), din care nu lipsește nici anul acesta văduva lui Pavarotti, Nicoletta Mantovani, apoi cei trei colegi-prezentatori ai lui Carlo Conti: actorii Gabriel Garko și Virginia Raffaele, dar și modelul și actrița româncă Mădălina Ghenea. Fiecare va avea rolul său de îndeplinit...
Tema Festivalului Sanremo 2016 a fost toleranța, acceptarea celui de lângă tine fără discriminări. Aproape toți concurenții și prezentatorii vor purta, ca simbol al acestui mesaj, fie un mănunchi de panglici colorate (mov, verde, galben, portocaliu) prins de microfon, de buzunar, fie - ca Mădălina Ghenea - sub formă de brățări, la încheietura mâinii.
* În ce privește cântăreții invitați, încă din prima seară s-a remarcat Laura Pausini, socotită o icoană a muzicii italiene, și care - pentru prima oară în festival - va ridica lumea în picioare, cu noua ei melodie, "Simili". Sala a fost din nou în picioare, la intrarea în scenă a lui Elton John, deja o legendă vie a muzicii, care a cântat, acompaniindu-se la pian, trei melodii.
Invitat, și el, la festival, Eros Ramazzotti a stârnit un veritabil delir, când a spus: "Îți mulțumesc că exiști, Sanremo!", dar a și surprins plăcut asistența, când și-a sărutat tânăra soție, pe Marica Pellegrinelli, coborând, alături de ea, în public... A interpretat melodiile lui renumite: "Terra promessa", "Adesso tu", "Una storia importante" și "Piu bella cosi"...
Prezența unor oaspeți speciali - formația I Pooh (mi-i amintesc de pe vremea școlii, când, la posturile noastre de radio, se mai difuza muzică, în special italienească), au stârnit și ei ovații în sala Ariston. Reîntâlnirea celor cinci, prilejuită de festival, a fost emoționantă. Au cântat prima oară la Sanremo în 1966, au avut peste 3000 de concerte, cariera lor se întinde pe 50 de ani...
* Nu-l pot sări de pe lista invitaților festivalului pe balerinul Roberto Bolle, supranumit regele dansului (Nureyev, văzându-l dansând, i-a prevestit că dansul va fi țelul vieții lui). Pe scena de la Ariston a dansat pe muzica lui Freddie Mercury, cu o sensibilitate și o expresivitate care l-au dus la granița perfecțiunii. În ce-i privește pe prezentatori, în ciuda emoției și a timidității ei înnăscute, Mădălina Ghenea a umbrit tot concursul, prin frumusețea ei debordantă, aplaudată la scenă deschisă de spectatori. Îmbrăcată în toalete care-ți tăiau respirația, pe acordurile melodiei "Take me to church", a cântărețului irlandez Hozier (prezent și el ca oaspete, în festival), Mădălina și-a depășit rolul de prezentatoare a concurenților, vorbind cu multă emoție despre România și familia ei.
* În mod destul de neașteptat, trofeul Sanremo a fost câștigat, la categoria consacrați, de trupa Stadio, cu melodia "Un giorno mi dirai" ("Într-o zi o să-mi spui"), care a obținut premiul presei, premiul pentru cel mai bun aranjament muzical, pentru cea mai bună interpretare a unui cover ("La sera dei miracoli", a lui Lucio Dalla).
* Premiul criticii "Mia Martini" a fost atribuit, la secțiunea consacrați, lui Patty Pravo, pentru melodia "Cieli imensi".
* Premiul Noi propuneri: Francesco Gabbani pentru "Amen".
Finalul este apoteotic. Sunt aplaudate orchestra și nenumărații dirijori care s-au perindat la pupitru, buchete superbe de flori, mândria orașului Sanremo, le sunt oferite doamnelor care au prezentat festivalul, iar Carlo Conti, care a condus impecabil uriașul spectacol, a mulțumit, în final, nu doar primarului din Sanremo, pentru reușita organizării, ci și forțelor de ordine care au păstrat liniștea în oraș, peste tot pe unde a fost nevoie. (Amintirea măcelului din Paris nu poate fi ștearsă așa de ușor.)
Din culisele festivalului
* Festivalul de la Sanremo a fost supranumit și... "mașina de făcut bani", și nu degeaba, dacă ne gândim - de exemplu - că în seara finalei, 15 secunde de publicitate au costat nu mai puțin de 204.000 euro...
* Fiecare zi a festivalului a avut, în medie, 11 milioane de spectatori, ceea ce reprezintă cea mai bună medie din ultimii 11 ani.
* Laura Pausini și-a întâlnit, după recital, la ieșirea din Ariston, un fan venit de la 1.600 de km distanță doar ca s-o vadă.
* Zilnic, după fiecare seară a festivalului, în oraș a început "Sanremo după Sanremo", când în fiecare hotel sunt organizate spectacole, artiștii cântă, și astfel, Sanremo devine pentru câteva zile Orașul Muzicii.