HOROSCOPUL CHINEZESC 2016 - Anul Maimuței de Foc

Redactia
Noul an chi­nezesc a început pe 8 februarie și se află sub influența Maimuței de Foc, un semn puternic, capricios, dar și justițiar. Ca și în astrologia occidentală, horoscopul chine­zesc ne avertizează că 2016 este un an "karmic", adică poartă o accentuată amprentă destinală nu în sens global, ci la nivel strict in­dividual. Toate res­tanțele vor deveni scadente în acest an. Altfel spus, fiecare își va plăti "datoriile des­tinului" fie la nivel de sănătate, fie în dragoste, fie din punct de vedere financiar, familial sau profesional. De aceea, as­trologii chinezi așează 2016 sub egida unui enunț fa­talist: "Cine nu speră nimic și nu-și face iluzii nu va risca să fie dezamăgit!". Pe plan inter­na­țional, în schimb, influența Maimuței este benefică pentru diplo­mație, căci îi inspiră pe politicieni și pe șefii de state să exerseze arta compromisului. Din acest motiv, la nivel geopolitic, 2016 va fi mai liniștit decât ultimii doi ani. Dar datoriile pot fi și pozitive, nu doar negative, adică, putem avea de primit mai mult decât avem de plătit, în unele ca­zuri, în funcție de felul în care ne-am trăit viața până acum.

Semnul Șobolanului
(Anul nașterii: 1912, 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008)

Ambițiile nu trebuie plătite cu sănătatea...

Începeți anul într-o oarecare stare de tensiune atât la ser­vi­ciu, cât și acasă. Dacă, în primul caz, este vor­ba despre ambițiile dvs. profe­sio­na­le, în cel de-al doi­lea caz, având în vedere că anul trecut ați "se­mănat vânt", acum "culegeți furtună"... To­­tuși, sun­teți un ma­estru al re­pli­erilor strategice, fapt care vă ajută, de cele mai multe ori. Din păcate, până pe la jumă­ta­tea anului, deși abilitățile dvs. vă aduc profit în ca­rieră, banii, la rândul lor, nu vă aduc și fericirea în familie.
Dragoste - Este un an mai bun pentru Șobolanii celibatari, decât pentru cei căsătoriți. Dar ambele categorii vor suferi unele dezamăgiri. Bărbații singuri fac cuceriri dese, fiindcă au senzualitate debordantă, însă se satură prea repede de partenerele ocazionale. În schimb, femeile sunt prea orgolioase și conser­va­toa­re. De aceea, nici cele singure, nici familistele, nu vor fi mulțumite.
Carieră - Dacă ați dovedi mai mult tact în re­lațiile profesionale, ați avea numai de câștigat! O astfel de situație va trena până în luna mai, cel mai probabil, după care urmează un examen de con­ști­ință ce vă face mai înțelept. Iar beneficiile vor apărea în toamnă, când reușiți să vă transformați colegii în prieteni și aliați. Vara aceasta va fi un bun sfetnic pentru dvs., însă de iluziile începutului de an nu vă vindecați până la sfârșit.
Sănătate - Chiar și starea dvs. de sănă­tate va depinde de ambițiile pro­fe­sio­na­le, deoarece vă agitați tot anul, iar aceas­tă situație vă expune riscurilor unor boli de piele, pe fond nervos. În viață, succesul pro­fe­sional sau plăcerile de orice fel nu trebuie plătite cu sănătatea!


Semnul Boului
(Anul nașterii: 1913, 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009)

Divorț! Acasă sau la birou

Metaforic vorbind, Maimuța vă "ascute coarnele" anul acesta, pentru a vă pregăti de noi confruntări. Veți deborda de energie, însă conjuncturile sociale prin care veți trece nu se vor rezolva doar cu dinamism și elan, așa cum v-ați obișnuit. Aveți nevoie și de re­flec­ție, fiindcă 2016 este nițel mai com­plicat. Anul acesta, sem­nul Boului va da cel mai mare procent de divorțuri sau schimbări de serviciu, ceea ce înseamnă că veți avea nevoie de mai multă înțelep­ciune decât de curaj sau forță.
Dragoste - În cazul în care v-ați despărțit de partener(ă) încă de anul trecut, vă veți confrunta cu senti­men­te de ranchiună, dar asta vă epuizează psi­hologic în mod inutil. În schimb, imi­nența des­păr­țirilor care abia urmează, așa după cum sunt anun­­țate ele de Mai­muța de Foc, nu face deosebire ex­pli­cită în­tre cuplu și serviciu, deci, va trebui să vă exa­mi­nați atent existența, în sensul de-a încerca să pre­veniți sau să "reparați" ce se mai poa­te salva.
Carieră - Spre deosebire de cele profețite an­terior, semnul Boului rămâne un învingător prin defi­niție, căci spulberă, la propriu și la figurat, multe obs­ta­cole. Tot așa se întâmplă, în unele cazuri, și cu con­curența profesională. Pro­ble­mele de serviciu vor apărea totuși acolo unde cei aflați sub influența acestui semn devin vulnerabili, din motive de prietenie (apare lipsa de respect) sau imix­tiune a vieții de familie în profesie. În pofida unor rezultate bune la începutul anului, lunile cele mai proaste vor veni spre sfârșitul primăverii, ceea ce vă va aduce în situația, uneori, de-a vă rata vacanțele în doi sau de-a traversa o vară ne­plă­cută.
Sănătate - Foarte mulți dintre cei născuți sub influența acestui semn sunt supraponderali sau au tendințe de îngrășare. Ceea ce implică probleme de sănătate destul de riscante. Se pare că anul acesta, indiferent din ce motive, mulți Boi vor fi preocupați de silueta lor. Ar fi singurul efect bun al problemelor de viață cu care veți fi confruntați. În plus, trebuie să știți că în 2016, Maimuța vă poate produce probleme de sistem osos, probabil legate și de greutatea dvs.


Semnul Tigrului
(Anul nașterii: 1914, 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010)

În cuibul familiei

După ce, în ultimii doi ani, ați fost infailibili în privința cuceririlor și a poveștilor amoroase, anul acesta vine și momentul adevărului. Marea majoritate a Tigrilor vor fi, de data asta, mai cuminți decât de obicei. Fie din cauza sănătății, fie din cauza unor probleme profesionale, dar mai ales datorită faptului că vă preocupă tot mai mult ideea de familie, pe care ați neglijat-o. În 2016, veți avea alte priorități.
Dragoste - La capitolul relațiilor sentimentale, în general, vă transformați din "felină" în persoană "calină". Nu mai sunteți intere­sați de imaginea de "atlet sexual"! Cei mai mulți Tigri își vor întemeia familii, dacă au fost celibatari până acum, sau își vor îndrepta afecțiunea și tandrețea către soție, copii și rudele apro­piate. Există riscul să deveniți chiar ne­gli­jenți cu anturajul dvs. mai larg, numai de dragul "cui­bu­lui".
Carieră - Din cauza unor influențe astrale pa­sa­gere, Maimuța le face probleme profesionale Tigrilor. Trebuie să fiți prudenți la serviciu, până la sfârșitul acestei ierni. Din luna mai, lucrurile încep să se mai însenineze. Aveți, totuși, o concurență serioasă printre colegi, mai ales dacă dispăreți sporadic din peisaj, de dragul familiei. Numeroși Tigri vor deveni părinți anul acesta, ceea ce explică, în parte, dezinteresul pro­fesional.
Sănătate - Cu rare excepții, majoritatea Tigri­lor se numără printre cei mai sănătoși oameni ai ho­roscopului chinezesc. Totuși, anul acesta s-ar putea "să vă ajungă din urmă" viața dezordonată și excesele. În 2016, vă veți confrunta cu posibile pro­bleme san­gu­ine sau cu riscul unor boli cardio­vas­culare. Dar tocmai faptul că deveniți mai sedentari, mai casnici, vă lasă răgazul de a vă îngriji sănătatea.


Semnul Iepurelui
(Anul nașterii: 1915, 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011)

Mai mult dați decât primiți

Sunteți un caz paradoxal pentru horoscopul aces­tui an, pentru că aveți și de primit, dar și de plătit. Karma dvs. arată că generozitatea afectivă și finan­ciară de până acum vă va aduce sporuri îmbelșugate în acest an, pe măsura risipei de sentimente și bani, care v-a caracterizat. În schimb, majoritatea Iepu­ri­lor, ca și Tigrii, au restanțe mari la capitolele sănătate și familie, pe care le-ați trecut pe planul al doilea. În 2016, semnul dvs. este cel mai bine definit de pro­verbul "După faptă, și răsplată"!
Dragoste - Indiferent de sex, sunteți persoane sensibile, pasionale, dezechilibrate emțional. Rar s-au văzut Iepuri cu "capul pe umeri"! De aceea, influența Maimuței de Foc vă întoarce majoritatea darurilor pe care le-ați făcut în viață. Anul acesta sunteți răsfățați de afecțiune și reușite materiale, ceea ce vă face să vă simțiți în al nouălea cer. Dar nu vă lăsați păcăliți de aparențe. În general, veți iubi mai mult decât veți fi iu­biți...
Carieră - Există numeroase aspecte astrologice favorabile în acest an pentru cele mai diverse reușite profesionale, însă unii colegi de serviciu încearcă să abu­zeze de încrederea dvs., toc­mai pentru că știu să profite de sensi­bilitatea excesivă de care dați do­vadă. Este un an potrivit să vă treceți în revistă antu­rajul, mai ales după luna august. Acest examen de lu­ciditate vă va întări poziția profesională în fața celor de care depinde cariera dvs. Totuși, la serviciu veți sta chiar mai bine decât în viața sentimentală!
Sănătate - În 2016 se dovedește că mulți dintre dvs. aveți datorii neîndeplinite față de propria sănă­tate, în pofida faptului că trăiți cu sentimentul că vă îngrijiți de propriul trup. Prea multe ambiții profe­sionale vă aduc satisfacții cu prețul sănătății. Influența Maimuței trebuie să vă facă atenți mai ales la organele interne, în primul rând rinichii, stomacul și inima, indiferent de vârstă. Ar fi bine să aveți analizele me­dicale la zi.


Semnul Dragonului
(Anul nașterii: 1916, 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012)

Viața cu încetinitorul

În cazul zodiei dvs. anul acesta diferă sensibil de ultimii ani precedenți. În 2016, veți înregistra o reducere de viteză la toate capitolele, deși semnul dvs. era campionul dinamismului. Glumind puțin, nu mai rupeți pisica în două, ci îi tăiați doar coada! Acest fel de viață "cu încetinitorul" ar fi părut de neconceput pentru Dragon...
Dragoste - Deși legenda Dragonului sexy nu este dezmințită nici în 2016, totuși, Maimuța vă face mai selectivi, mai puțin pripiți și mai pretențioși. Celibatarii își fac ordine în viață, iar familiștii ar putea deveni părinți, dacă nu chiar bunici. Este primul an după o lungă perioadă, în care aproa­pe niciun Dragon nu-și mai descoperă "marea iubire".
Carieră - este singurul capitol în care Maimuța vă îm­pinge de la spate. Dar motorul schimbării nu mai este ambiția personală, ci mai curând faptul că ați ajuns să culegeți laurii realizărilor trecute. După ce ați fost autorii unor "revoluții" profesionale fără cine știe ce profit, este rândul consacrării, care să vă dea satis­fac­ție acum. Numai că această consacrare, meritorie de altfel, va avea aerul calm al unei "îm­bur­gheziri".
Sănătate - Aceeași karmă pare să vă fie oa­re­cum favorabilă și la capitolul sănătate, în 2016, fiindcă vă numărați printre semnele care s-au îngrijit constant de acest aspect, în pofida stilului de viață debordant. Totuși, Maimuța predispune la probleme metabolice sau boli psihosomatice. Dar mai există un aspect astral curios pentru dvs., care ține de sănătate, dar și de destin: aveți un risc mărit de accidente de tot felul, fără consecințe fatale.


Semnul Șarpelui
(Anul nașterii: 1917, 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013)

An agitat și palpitant

În 2016, vă aflați la polul opus față de celelalte semne ale horoscopului. Karma spune că ați fost "prea" liniștiți sau că v-a tihnit totul "prea mult" până acum. În 2016, vine peste dvs. un ade­vă­rat uragan de evenimente și de schimbări. Din fericire, ele sunt favorabile, în marea lor ma­joritate, poate doar cu excep­ția frecvenței foarte mari a di­vor­țu­rilor, însă depinde din ce unghi sunt privite lucrurile.
Dragoste - Sunt ani buni de când horoscopul chinezesc vă laudă, iar astrologii vă invi­dia­ză, pentru căsnicii "albe", iubiri "confortabile" și ser­vicii tihnite. Luați-vă adio, cel puțin pentru 2016! A venit vremea schimbărilor, indiferent dacă vă îndră­gostiți, vă căsă­to­riți sau divorțați. Vestea bună este că vă priește ori­care dintre aceste evenimente, chiar și despărțirile, fiindcă Maimuța de Foc vă determină să faceți noi alegeri plăcute sau schimbări inspirate de partener.
Carieră - Aceeași situație vă caracterizează și cariera, deși aici apar unele mici riscuri. Fie că veți fi mutați, avansați sau concediați, cert este că lucrurile nu vor rămâne în starea de acum, până la sfârșitul anului. În cazul serviciului, primele schimbări apar prin iunie, iar vârful furtunii se petrece după septem­brie. Dar cu tot stresul unor eventuale probleme de acest fel, veți reuși, cu ajutorul Maimuței, să rezolvați chestiunile delicate destul de repede.
Sănătate - În cazul sănătății, cu toate schim­bă­rile sociale și afective pe care le trăiți, sunteți mai de­gra­bă expuși riscului de nevroze sau tulburări psihice mi­nore, decât unor afecțiuni grave. Totuși, vă veți con­frunta cu schimbări de medic curant, de trata­mente sau de dietă. Ar trebui să mai fiți atenți la bolile de piele, din cauză că aveți o sensibilitate particulară în acest sens. Din punct de vedere psihologic, veți termina anul epuizați, dar în niciun caz nefericiți!


Semnul Calului
(Anul nașterii: 1918, 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014)

Sensibilitate și intuiție

Aveți mai multe restanțe de achitat, dar karma dvs. nu vă împinge să le plătiți chiar pe toate în 2016. Nu va fi chiar cel mai greu dintre ultimii ani, dar nici cel mai ușor. Influența Maimuței de Foc vă accen­tu­ează sensibilitatea și intuiția, fenomen ce vă poate ajuta în rezolvarea multor probleme bazate pe relații și comunicare, însă va face rea­litatea mai anevoios de suportat.
Dragoste - Nu s-ar pu­tea spune că, din punct de vedere sentimental sunteți cel mai fericit, însă în 2016 există o singură conjuncție astrală extrem de favorabilă care vă va aduce o bucurie surprin­ză­toare, dacă nu chiar fericire! Nu e foarte clar dacă este vorba despre un eveniment social sau profesional, dar surpriza este atât de mare și de plăcută, încât poate fi încadrată la capitolul "viață sentimentală".
Carieră - În general, la nivel profesional, nu prea aveți "tragere de inimă" și riscați de-a lungul întregului an să vă afundați într-o rutină plictisitoare. Pentru aceia dintre dvs. care au înclinații artistice de orice fel, este posibil să fie un an prielnic din punctul de vedere al creativității, cu condiția să nu ratați oportunitățile ce vi se oferă.
Sănătate - Alergii, bacterii, microbi, viruși, parcă toate dau năvală peste dvs. în 2016! Nu ați fost niciodată un semn foarte bolnăvicios, însă acum deveniți vulnerabili, deoarece v-ați neglijat sănătatea. În mod special, pentru cei cu probleme osoase (sco­lio­ză, artroză etc.) este destul de probabil să fie un an greu, dar asta depinde și de vârsta fiecăruia.


Semnul Caprei
(Anul nașterii: 1919, 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015)

Devotament bine remunerat

Din cauza celor mai neașteptate forme de egoism ce v-au caracterizat în ultimii ani, ați rămas datori la capitolele generozitate și devotament. N-ați vrut să faceți rău nimănui, dar v-ați gândit prea mult doar la dvs.! De aceea, anul acesta veți fi constrânși de in­fluența Maimuței să vă exersați devotamentul și să vă gândiți mai mult la ceilalți.
Dragoste - Este foarte probabil ca majoritatea celibatarilor să se îndrăgostească sau să se căsă­to­reas­că, adică nu vor mai putea să-și trăiască viața după bunul lor plac. Pentru familiști, pentru cei cu copii, rude sau mai mulți prieteni, 2016 va fi anul în care vor fi con­siderați "co­la­cul de sal­vare al zodiacului". Aproape toți vor avea ne­voie de dvs. și nu veți putea refuza pe nimeni. Este cel mai greu, dar și cel mai frumos an, din acest punct de ve­dere!
Carieră - Același scenariu este valabil și în cazul colegilor de serviciu. Veți spri­jni pe oricine vă va cere ajutorul și veți fi asediați de recunoștința tuturor. Cu mențiunea importantă că, în cazurile profesionale, spre deosebire de cele fa­mi­liale, nu veți fi răsplătiți doar cu iubire... Asta înseamnă că mulți dintre dvs. vor fi promovați, avansați, și vor cunoaște o ascensiune remarcabilă, ale cărei efecte se vor face simțite până în portofel.
Sănătate - Tot jucând rolul "bunului sama­ri­nean", nu veți mai găsi răgazul să vă ocupați și de pro­pria sănătate, iar problemele nu vor lipsi, din pă­cate! Maimuța de Foc vă agravează problemele de ri­nichi sau bilă, dar răscolește și boli ale sistemului cir­culator. Veți munci mult, veți fi stresați, ceea ce va ac­centua riscurile cardiovasculare.


Semnul Maimuței
(Anul nașterii: 1920, 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016)

Câștigătorii anului

Sunteți singurul semn al horoscopului despre care se poate spune că va avea un an bun, ba chiar și anul următor se anunță la fel! Calitatea de excepție a lui 2016 vine tocmai de la faptul că ați avut parte, anterior, de o adevărată suită de ani păguboși. Totuși, să nu vă închipuiți că "îl apucați pe Dumnezeu de un picior". Anul este bun pentru că nu e greu, agitat sau complicat, ca-n trecutul apropiat.
Dragoste - Există mai multe Maimuțe, indi­fe­rent de vârstă, care așteaptă de ani buni "o mare iubire". În locul ei s-ar putea să vină o mare prietenie, o relație nouă foarte plăcută, ca­re să vă facă să uitați de aș­teptarea iluzorie a marii iubiri. Dacă, în cazul femeilor, mai adă­ugăm la acest fapt și sur­priza, foarte probabilă, a ma­ter­nității (fără să conteze căsă­to­ria!), atunci unele Maimuțe din categoria "sexului frumos" vor fi chiar fericite anul acesta...
Carieră - Faceți o impresie din ce în ce mai bună la serviciu, atât șefilor, cât și colegilor, ceea ce nu va rămâne fără urmări pozitive. Dar nu toate Mai­muțele seamănă între ele, de aceea, unii dintre dvs. s-ar putea să rateze mărirea de salariu, din cauza unui anumit orgoliu prost afișat. Cu toate acestea, rezul­tatele vor fi favorabile până la finalul perioadei.
Sănătate - Nici sănătatea nu vă face prea multe probleme, chiar dacă în 2016, semnul dvs. dă cel mai mare procentaj de boli cronice. Dar asta nu înseamnă că vă îmbolnăviți de vreo maladie ce se va croniciza, ci tocmai invers, adică bolnavii cu boli cro­nice mai vechi nu vor mai avea probleme deosebite în acest an.


Semnul Cocoșului
(Anul nașterii: 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005)

Nu călcați pe cadavre!

Aveți o karmă destul de grea anul acesta, din cauză că nu știți să învățați din greșelile trecutului! În primul rând, sunteți prea gră­biți în tot ce vă pro­puneți, iar ex­cesul de ambiție dău­nează grav luci­dității. În al doilea rând, nu vă faceți calcule re­a­liste și riscați de cele mai multe ori să vă alegeți cu praful de pe tobă. În fine, nu vă puteți nuan­ța judecățile de valoare și chiar sentimentele, fiindcă nu sunteți atenți la tot ce se petrece în jur.
Dragoste - Veți fi, cel mai probabil, dezamăgiți cei mai mulți dintre dvs., de viața sentimentală din 2016. Pe de o parte, pentru că vă schimbați des par­te­nerul (partenera) și nu aveți răbdare să cunoașteți omul mai bine. Pe de altă parte, nu vă stabiliți o listă de priorități realiste. Ce vreți, de fapt? Iubire, familie, copii, ca­rieră? Este aproape cert că le vreți pe toate, dar nu pe rând, ci toate odată, însă nu veți realiza nimic, tocmai din această cauză!
Carieră - Și la serviciu pățiți la fel... Aveți idei, sunteți buni profesional, dar vă vine să "călcați pe cadavre" de dragul ascensiunii cu orice preț. În plus, anul acesta repetați una dintre greșelile vechi și "încurcați bor­canele", adică vă cuplați cu un coleg/o colegă (dacă nu chiar de mai multe ori!), însă nu din amor, ci din interes, ceea ce reprezintă o eroare atât pentru cuplu, cât și pentru carieră!
Sănătate - Sănătatea dvs. pare să rămână singurul capitol la care anul acesta nu faceți prostii! În general, Cocoșii sunt longevivi, conform karmei lor, de aceea se îmbolnăvesc rar, dar atunci când se în­tâmplă așa ceva, boala poate fi fatală... Nu e cazul în 2016, din fericire, dar asta rămâne o palidă conso­lare!


Semnul Câinelui
(Anul nașterii: 1910, 1922, 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006)

Interesul poartă fesul

De vreo doi ani încoace, tot încercați să vă "răz­bunați" pe eșecurile suferite în 2013, care ră­mâne anul cel mai prost al Câinilor din ultimul deceniu. Ei bine, s-ar putea să câștigați pariul, însă nu pe toate planurile, căci nu aveți destine trase la indigo! Unii reu­șesc într-o relație sau în fa­mi­lie, alții în carieră, dar rămân și ca­­pitole descoperite. Sigur că Mai­­muța vă va ajuta mai mult în ca­rieră, căci acolo ați suferit cele mai neplăcute eșecuri în trecutul recent!
Dragoste - Vă aflați în si­tuația paradoxală când, în 2016, s-ar putea să vă administrați viața sen­timentală ca pe o "afacere". Do­rin­ța dvs. de parvenire, nu nea­părat în sensul rău al cuvântului, cu atât mai mult cu cât aveți și o scuză, având în vedere anii tre­cuți, vă va face aproape imuni la iubire, pe care o veți înlocui cu interesul, folosindu-vă de efectele ei... Nu e frumos, dar eficient, în­să cam cinic. Cei care nu vor proceda așa vor câștiga o relație sau chiar o familie, dar nu vor mai avea niciun succes în carieră.
Carieră - La acest capitol, aveți succes aproape garantat, anul acesta fiind excepțional din punct de vedere profesional pentru aproape toți Câinii. Veți fi avansați, promovați, premiați, lăudați, și asta vă face indiferente celelalte aspecte ale vieții.
Sănătate - Din exact aceleași motive nu vă veți mai gândi la sănătate, din păcate, caz în care începând din luna septembrie s-ar putea să aveți unele probleme. Aveți o conjunctură astrală de risc cu ex­punere mare la diabet, pe fondul stresului. Aveți grijă, glumind doar pe jumătate, ca "gustul răzbu­nării" dvs. pe eșecurile profesionale trecute să nu devină prea "dulce"!


Semnul Porcului
(Anul nașterii: 1923, 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007)

Decizia vă aparține

În acest an aveți o karmă destul de "neutră", în sensul că sunteți unul dintre rarele semne care nu a acumulat datorii destinale prea mari. De altfel, cel puțin în ultimii ani, v-ați "făcut temele" destul de sârguincios. Totuși, fiți atenți, căci ați putea avea de făcut o alegere nu foarte ușoară!
Dragoste - Oportunitățile sentimentale sau publice vă sunt favorabile anul acesta, însă depind de ceea ce veți alege. Numeroși Porci se căsătoresc sau cu­nosc bucuria copiilor în 2016, cu condiția să încline balanța spre viața personală, în detrimentul celei publice. Cazul vieții senti­men­ta­le din semnul dvs. devine in­te­resant, deoarece Maimuța de Foc vă lasă liber arbitru, ceea ce înseamnă că aveți totul de câștigat sau de pierdut.
Cariera - De aici se tra­ge "ispita" alegerii! Aveți, mulți dintre dvs., un aspect as­trologic foarte favorabil intrării în viața publică, exact ca acum doi ani. Cu alte cuvinte, aveți cel mai probabil posi­bilitatea să intrați în politică, deoarece, cei mai mulți vă aflați în vârful carierei. Dar nu tre­bu­ie să ignorați karma care ne avertizează că nu putem să le avem pe toate și că în viață totul are un preț. Onorurile publice vor compromite viața de familie.
Sănătate - Este singurul capitol alb, la propriu și la figurat, din viața dvs. în 2016. Fie că intrați în politică și vă neglijați sănătatea, fie că alegeți viața de familie, nu se întrevăd furtuni la orizont! Doar afec­­țiuni banale, pe care le puteți ține sub control. Asta este și răsplata pentru faptul că în ultimii ani, Porcii au avut o viață echilibrată.

FILIP PAPADOPOL