Vă mulțumesc din suflet pentru articolele de calitate, pentru sfaturile bune și pentru raza de lumină pe care o aduceți în viețile oamenilor cu diferite boli. Azi vreau să vă mulțumesc, în mod special, pentru articolul din care am aflat despre untura de bursuc. Acum trei luni, am fost afectat de o răceală severă la plămâni. Am urmat indicațiile medicilor și am încercat să mă tratez cu diverse medicamente. Părea că boala trece, dar peste câteva zile revenea, de fiecare dată situația fiind mult mai gravă. În decurs de câteva săptămâni, m-am confruntat cu răceli repetate, cu o tuse accentuată, care practic mă sufoca, aveam febră și mă simțeam foarte slăbit. Începuse să-mi fie frică, să nu degenereze în ceva mai rău, mai ales că încă sunt tânăr. Atunci am început să caut alternative pe internet. Am navigat până când am dat de revista "Formula AS"' și peste articolul despre untura de bursuc. Mi-am zis: "Asta este exact ceea ce am nevoie!". Așa că n-am stat mult pe gânduri și am sunat la numărul indicat. Am urmat indicațiile d-rei Ludmila Bzovîi și am început tratamentul cu untură de bursuc "Sustamed" capsule. Efectul n-a întârziat! După doar 2-3 zile, am început să tușesc tot mai puțin, până mi-a trecut de tot tusea, febra a dispărut și m-am simțit mult mai energic. Am fost tare bucuros, în sfârșit, puteam să respir normal!
Vă scriu din Ploiești, un oraș în care, din cauza industriei petroliere, compoziția aerului e afectată foarte mult și crește riscul de boli pulmonare și ale tractului respirator. Recomand tuturor ploieștenilor să consume preventiv untură de bursuc, ca să evite aceste afecțiuni. Și nu numai ploieștenilor, ci tuturor celor ce se confruntă cu probleme similare! Untura de bursuc e un adevărat izvor de sănătate!
Cu această ocazie, îi mulțumesc și d-rei Ludmila Bzovîi (tel. 0733/024.521) pentru răbdare, amabilitate și bunăvoință!
VASILE RUCK - Ploiești, tel. 0761/779.129