Sala elegantă și intimă a Teatrului Odeon din București. Un tânăr brunet, îmbrăcat în negru, urcă pe scenă, cu acordeonul în brațe, și de la primele acorduri, taie răsuflarea celor prezenți. Îl cheamă Ghenadie Rotari, este basarabean, și s-a impus ca revelația celei de-a noua ediții a Festivalului "Nopți albe de acordeon", din toamna anului trecut. Bucuroși de talentul și de succesul lui pe o scenă din România, l-am rugat să ne spună povestea lui, a acordeonului pe care îl stăpânește ca un magician.
"M-am născut în 1991 în orașul Soroca, din nordul Republicii Moldova, însă am copilărit în Taraclia, unde se mutaseră părinții mei. N-am stat nici acolo prea mult. Când aveam 7 ani, tatăl meu a decis că pentru viitorul nostru ar fi mai bine să locuim în Capitală, la Chișinău. Acolo am început să frecventez școala elementară și multe alte activități, cum ar fi dansul, pictura, am făcut și karate, apoi am mers la o școală de limbi străine. La acordeon am început să cânt la vârsta de 9 ani. Mama este tehnician dentar și tatăl meu instalator, deci nu aveam o tradiție în familie legată de muzică. Totul s-a născut dintr-o întâmplare. Într-o zi, în timp ce asculta un concert de pian la televizor, mama m-a întrebat, dintr-odată, dacă mi-ar plăcea să învăț și eu să cânt la pian. Eu am răspuns imediat, firesc, «DA!». În ziua următoare, părinții mei s-au dus la școala de muzică și s-au interesat dacă există un loc liber pentru pian. Nu aveau. La pian, locurile erau ocupate, aveau, în schimb, un loc la clasa de acordeon. «Fiul dumneavoastră poate să sudieze pianul complementar», au spus. Așa am început să cânt la acordeon. În prezent, studiez acordeonul clasic de concert, la Conservatorul «Giuseppe Tartini» din orașul italian Trieste, pe care îl voi absolvi în luna martie a anului curent. Am un frate mai mic, de 13 ani, care studiază și el acordeonul, la aceeași școală de muzică în care am studiat și eu. Deci, vom fi doi muzicieni în familie."
Pe urmele lui Richard Galliano
- Când ți-ai dat seama că acordeonul va rămâne instrumentul tău de bază, că asta vei face în viață?
- În al treilea an de studii la Școala de muzică din Chișinău, am intrat în orchestra de acordeoane. Am călătorit în mai multe țări ale Europei, pentru a participa la concerte și festivaluri. În vara anului 2005, am fost cu orchestra la festivalul finlandez "Sata-HameSoi", unde am avut ocazia să merg la concertul acordeonistului francez Richard Galliano. Cânta cu ansamblul său într-un program dedicat compozitorului și bandoneonistului Astor Piazzolla ("Piazzolla Forever"). M-a marcat foarte tare evoluția lui. După concert, am ieșit emoționat din teatru, am tras în piept o gură de aer curat și mi-am spus că vreau să ajung să cânt cel puțin la fel de bine ca el. Până în acel moment, nu eram convins că voi continua să fac muzică toată viața mea, dar concertul lui Richard Galliano m-a făcut să realizez potențialul acordeonului de concert și să îmi doresc să continui pe acest drum.
- Cum a fost impactul cu Occidentul? Ai reușit ușor să te acomodezi?
- Eu am plecat de acasă la vârsta de 16 ani, pentru a-mi continua studiile la școala internațională "United World College of the Adriatic", din orașul Duino, Italia. Câștigasem o bursă de studiu completă. A fost un pas mare, pe care am ținut mult să-l fac pentru a descoperi cum este să studiezi într-o școală cu peste 100 de studenți din toată lumea. Am luat, desigur, și acordeonul cu mine. Cum s-a produs impactul? La început, a fost un șoc cultural, dar apoi am reușit să mă încadrez în noua societate. Cred că fenomenul cel mai important care m-a marcat a fost deschiderea orizonturilor minții și o schimbare a modului de a gândi.
- În ce sens?
- Atunci când te afli într-o comunitate internațională de studenți, începi să observi și să înțelegi și alte particularități culturale, ai posibilitatea unui schimb permanent de opinii, mintea ți se ascute, spațiul gândirii ți se lărgește la 360 de grade. Am descoperit multe moduri de a gândi, idei care nu-mi trecuseră niciodată prin minte, și asta m-a ajutat să-mi lărgesc orizonturile, să depășesc șocul pe care îl trăisem la început.
- Ce-ți place cel mai mult în Italia? În afara studiului, care sunt preocupările, bucuriile tale?
- Ceea ce îmi place în mod special la italieni este modul lor de a gândi și faptul că sunt foarte primitori, cel puțin așa au fost oamenii pe care i-am cunoscut în acești șapte ani. M-au ajutat foarte mult să promovez profesional și să studiez la cel mai înalt nivel. Mă impresionează, apoi, foarte mult și faptul că în fiecare oraș din Italia poți să găsești opere de artă de mare valoare, atât antice, cât și moderne. În timpul liber, îmi place să călătoresc și să explorez locuri noi. Mă plimb în natură și pe malul mării, chiar în Trieste. Îmi place să mă duc pe Molo Audace și să privesc marea. Altfel, citesc și ascult muzică nouă, scrisă de compozitori contemporani. În afara studiului, îmi place să socializez cu colegii mei și să discutăm ultimele tendințe în artă și muzică.
Bach, dar și câte o horă moldovenească!
- Studiezi acordeonul de concert. Folclorul nu te atrage? Basarabia e un adevărat tezaur de muzică tradițională.
- Îmi place mult să ascult muzică populară, spune foarte multe despre trecutul unui popor. Îmi pare rău că nu am studiat și muzica tradițională, dar cunosc câteva astfel de piese și le cânt cu mare plăcere. Și, aș zice, și cu succes! Repertoriul meu conține muzică populară moldovenească și românească, pe care le includ, câteodată, în concertele mele, atât ca bis, cât și ca parte din program. În mod obișnuit, în concertele mele includ piese de muzică contemporană și modernă, cu autori ca Berio, Lindberg, Sciarrino, Huber, și piese din tradiția clasică și barocă - Bach, Scarlatti, Haydn, Liszt. Deseori cânt și piese mai ușoare, de autori ca Piazzolla și Galliano. În ce privește folclorul, l-am descoperit datorită părinților mei. De altfel, interpretez muzică tradițională atunci când știu că am un public românesc în sală. Sunt în mare parte hore și, neapărat, melodia"Trandafir de la Moldova."
- Cum te-ai simțit pe scena Teatrului Odeon? Ce a însemnat pentru tine participarea la festival?
- Festivalul de acordeon de la București, "Nopți albe de acordeon", este unic în România, așa că, atunci când directorul artistic, Emy Drăgoi, mi-a telefonat să mă invite, am acceptat imediat. A fost foarte frumos să împart scena cu acordeoniști foarte talentați. Programul pe care l-am pregătit a fost doar cu piese originale scrise pentru acordeon și a conținut în mare parte muzică modernă, fiindcă știam că toți ceilalți artiști vor interpreta piese de jazz și variété (muzică ușoară). Am vrut să arăt publicului din România că instrumentul nostru tradițional poate să sune într-un mod complet diferit de ceea ce își imaginează oamenii când aud cuvântul "acordeon". Sper că prin recitalul meu am reușit să schimb, chiar și într-o mică parte, modul lor de a percepe acest instrument.
- Cum îți vei continua cariera după încheierea studiilor?
- După ce termin studiile, doresc foarte mult să predau muzică, și în mod special acordeonul, într-un conservator, și să transmit cunoștințele și experiențele mele generațiilor noi. În același timp, mi-ar plăcea să continui să concertez în ansambluri și ca solist. În mod normal, am în jur de 30 de concerte pe an, în care cânt, atât ca solist, cât și cu partenerii mei de duo sau cu ansambluri. Încerc să apar pe scenă cât mai des, în diferite evenimente și contexte. Colaborez intens, de ceva timp, cu pianista italiană Valentina Vargiu, cu care interpretăm piese scrise special pentru noi de compozitori tineri. Prima noastră colaborare cu un compozitor finlandez a produs o piesă foarte energică, "Moldavian Rock", care are o mare popularitate în oricare concert o includem. Concertele mele le văd și ca pe o misiune, datoria de a demonstra publicului diversitatea uriașă de posibilități pe care le are acordeonul. În România și în Republica Moldova, acordeonul mai are o cale lungă de parcurs pentru a ajunge să fie apreciat la adevăratul său potențial. Însă, dacă mi s-ar propune să cânt și să predau aici, aș face-o cu mare plăcere.