Holograf
Pe 9 februarie, la ora 22:45, la de-acum faimoasa Berărie H din Herăstrău, fanii trupei Holograf își pot revedea idolii. Deși este marți, când se spune că sunt trei ceasuri rele, pentru Holograf, ziua aleasă nu reprezintă deloc o piedică, pentru că și acum, la 37 ani de la înființare, trupa se bucură de un succes fără greș, iar admiratorii ei, deveniți între timp dependenți, o urmează oriunde și oricând. Iar Dan Bittman, Edi Petroșel (tobe), Tino Furtună (clape), Romeo Dediu (chitară) și Iulian Vrabete (bas) îi așteaptă cu drag pe toți ca să cânte împreună șlagărele cele mai îndrăgite.
"Life Line", albumul pe care Holograf l-a scos anul trecut, s-a bucurat de un mare succes, chiar dacă e compus din reeditarea unor melodii mai vechi, așa că și anul acesta, cei cinci artiști își vor continua concertele de promovare prin țară. Până ce vor porni la drum, ar fi bine să vă grăbiți să luați bilete, dacă vreți să-i ascultați cântând în direct. Tichetele la concertul lor au prețuri cuprinse între 40 și 90 de lei.
Irina Loghin
Sâmbătă, pe 13 februarie, de la ora 19 și în aceeași Berărie H din București, vă așteaptă una dintre cele mai îndrăgite interprete ale muzicii populare românești - Irina Loghin. La cei 77 de ani, longeviva cântăreață este mai plină de viață ca oricând și nu pare stingherită să schimbe marile săli de concerte pe un club. Democrația a pătruns și în muzica populară. Au trecut mai bine de 50 de ani de când frumoasa solistă din Prahova (Gura Vitioarei) își lansa primul album. Azi are nu mai puțin de 20 de discuri la activ și un număr constant de admiratori. Cu tot hip-hop-ul și rock-ul, folclorul are trecere mare printre românii nostalgici după locul nașterii lor, și care vin să-și asculte artiștii, cu miile. E reconfortant să îmbătrânești împreună cu cei pe care-i îndrăgești și admiri.
(Biletele la spectacol au prețul cuprins între 20 și 35 de lei, cu loc la masă.)
Vizi Imre & Band
Schimbarea registrului muzical se va produce mai târziu, în aceeași seară și-n același loc, când vor porni muzicile celui de al doilea concert (de la ora 23.45), oferit de Vizi Imre & Band și invitata lor specială, Cristina Bălan. El însuși fost candidat la "Vocea României", în 2012, Vizi a invitat-o alături de el pe câștigătoarea ultimei ediții a concursului, Cristina Bălan, o voce cu adevărat de excepție (citiți-i interviul publicat la pagina 22, din numărul actual al revistei). Cei doi soliști vor interpreta atât melodii din repertoriile proprii, cât și pe cele ale unor interpreți legendari, precum Van Halen sau Tina Turner.
(Până pe 28 ianuarie, puteți achiziționa bilete la concertul lor, la prețuri promoționale, cu pornire de la 15 lei.)
Andra
Refăcută complet după nașterea celui de al doilea copil, Andra se va dezlănțui, alături de band-ul ei, în aceeași locație mondenă din Herăstrău. Cum februarie este o lună dedicată iubirii, cu două sărbători consacrate acesteia - Sf. Valentin și Dragobete, foarte îndrăgita interpretă va încerca să-i vâre în aceeași tolbă pe amândoi, împăcând și capra, și varza. Chiar dacă a trecut ceva timp de la ultimele ei două albume, "Inevitabil va fi bine" și "Pregătește-te pentru sărbători", ambele lansate în 2013, Andra nu a stat chiar degeaba în ultimul timp, lansând mai multe single-uri de succes, precum: "Numai la doi" cu Vunk (2014), "Așa e dragostea" cu Liviu Teodorescu, "Avioane de hârtie" cu Shift, "Aici cu mine" cu Proconsul și Ștefan Bănică, "Falava", "Nebuni în noapte" și "Niciodată nu spune niciodată", toate promovate în 2015. Stă sub semnul surprizei repertoriul Andrei din seara de 16 februarie, dar dacă vă numărați printre admiratorii ei, știți sigur că nu va da greș.
(Biletele costă între 35 și 65 de lei.)
Nicolae Furdui Iancu & Crai Nou
Cea de-a doua surpriză folclorică a lui Făurar este prezența pe scena Berăriei H a falnicului interpret ardelean, Nicolae Furdui Iancu. Născut la Sohodol, și școlit la Abrud, în Țara Moților, cântărețul are în Capitală o mulțime de fani, nu numai ardeleni strămutați în București și suspinători după doinele lor de acasă, dar și bucureșteni get-beget, supuși pe viață vocii mărețe a transilvăneanului. Pe toți aceștia, Nicolae Furdui Iancu îi așteaptă pe 27 februarie, pentru un spectacol de neuitat. Veți putea cânta alături de el și de Grupul "Crai Nou": "Noi suntem români", "Treceți batalioane române Carpații", "Hai să-ntindem Hora Mare", "Așa-i românul" și multe alte cântece de aprins sufletul.
(Pentru acest concert biletele au prețuri cuprinse între 20 și 35 de lei. Ele pot fi cumpărate din rețelele iabilet.ro sau la intrare, în seara evenimentului.)