Nenumărate spoturi și texte publicitare afirmă despre câte o plantă că este remediul suprem în materie de slăbit, că se potrivește pentru toți supraponderalii, fără să presupună niciun efort pentru a da jos kilogramele nedorite. În realitate, produsul perfect de slăbit nu există. Fiziologic și psihologic suntem atât de diferiți, încât este imposibil ca un singur remediu să ni se potrivească la toți. În cele ce urmează, vă propunem remedii vegetale cu eficiență dovedită științific, dintre care veți putea să-l alegeți pe cel care vi se potrivește cu adevărat.
Cafeaua verde
Vedeta dietelor de slăbit
Boabele de cafea neprăjite, adică verzi, conțin o substanță considerată a fi printre cele mai puternice remedii pentru slăbit: acidul clorogenic, considerat drept cel mai folosit produs de slăbit al zilelor noastre, la nivel mondial. Notorietatea de care se bucură se datorează studiilor medicului Mehmet Cengiz Oz, specialist în cardiologie și nutriție. El a testat pe mai multe grupe de pacienți extractul de cafea, constatând după mai multe săptămâni de tratament o scădere a greutății subiecților obezi cu 5%, în medie. Este un rezultat fantastic, având în vedere că toți cei testați nu au ținut nicio dietă specială. Cum e posibil un rezultat atât de bun, cu doar 1,2 grame din acest medicament de slăbit pe zi? Ei bine, extractul de cafea produce, în timp, o mică revoluție, acționând în organism pe câteva căi simultan: 1. Menține constantă glicemia, încetinind apariția senzației de foame. 2. Inhibă transformarea zahărului din sânge în țesut gras. 3. Reglează activitatea sistemului nervos, reducând reactivitatea la stres, dar și accesele de foame paroxistică.
Cui i se potrivește cafeaua verde
Rezultate pozitive au fost obținute cu acest remediu la toate categoriile de vârstă, precum și la ambele sexe. Totuși, profilul cel mai potrivit pentru acest medicament anti-obezitate este cel al persoanei care trăiește în mediul urban, are o foame puternică și totodată oscilantă, este sedentară, deși ar dori să facă o activitate fizică susținută, dar nu găsește energia necesară. Extractul de cafea verde, pe lângă că ajută la calmarea foamei și la reglarea metabolismului, este și un excelent tonic psihic și antidepresiv. Persoanele care iau acest remediu se simt mai energice, mai tonice, fiind capabile să se mobilizeze mult mai ușor pentru a face diferite forme de sport.
Eficiență
Dincolo de uriașa popularitate a cafelei verzi, trebuie știut, totuși, că fără un minimum de control al alimentației ea funcționează mai greu pentru slăbit. Cunosc persoane obeze care au slăbit cu cafea verde și peste... 20 kilograme în 3 luni, dar și persoane care au slăbit doar 1-2 kilograme, în aceeași perioadă de timp. De ce această diferență? Particularitățile fiziologice care ne fac să răspundem sau nu la acest remediu sunt încă greu de descifrat, dar se pare că un minimum de atenție la ce și cât mâncăm este, totuși, decisiv pentru reușita tratamentului.
Precauții și contraindicații
Singura contraindicație este alergia la cafea. În schimb, există un set de precauții pe care neapărat trebuie să vi le luați. În primul rând, asigurați-vă că ceea ce luați este "avizat în România". Pe piața medicamentelor circulă diverse "leacuri-minune cu cafea verde", neavizate la noi, pretinse a fi produse în SUA, Canada etc., dar care, în realitate, sunt contrafaceri care nu vă vor ajuta cu nimic. Apoi, asigurați-vă că extractul de cafea verde este decofeinizat, altfel vă puteți confrunta cu stări de nervozitate ori palpitații cardiace, datorate cofeinei în exces.
Gymnema
Distrugătorul de zahăr
Gymnema sylvestre este numele unui arbore care crește în sud-estul Asiei și ale cărui frunze sunt numite în dialectul hindi gudmar, ceea ce s-ar traduce prin distrugătorul de zahăr. De fapt, este un străvechi remediu ayurvedic, considerat antidotul perfect al zahărului. În Europa și America, gymnema este cunoscut mai mult ca produs de slăbit, lucru explicabil dacă ne gândim la faptul că peste 90% dintre obezi sunt dependenți de zahăr și dulciuri.
Cui i se potrivește gymnema
Este remediul perfect pentru milioanele de obezi care suferă de dependența de alimentul-otravă, zahărul, frunzele acestui arbore atacând atât cauza, cât și efectele acestei dependențe. Se administrează extractul de gymnema, pe care îl găsim în plafaruri, sub formă de comprimate sau capsule. Se iau câte 0,5-1,2 grame pe zi, în mai multe reprize. Extractul de gymnema are două efecte principale:
1. Reduce și, mai ales, stabilizează glicemia, fiind un excelent medicament pentru cei care abuzează de alimente cu mult zahăr sau amidon. Gymnema face ca glucoza să fie eliberată gradat în sânge, prevenind creșterea bruscă a glicemiei, formarea rapidă de țesut adipos abdominal. La supraponderalii diabetici aflați sub medicație, administrarea de gymnema ajută la reducerea dozelor de antidiabetice chimice și chiar la eliminarea lor, dar sub control medical. La cei insulinodependenți, extractul din această plantă ajută la reducerea numărului de unități de insulină, folosirea ei făcându-se, de asemenea, sub control medical.
2. Combate direct dependența de dulciuri, deoarece acționează la nivelul sistemului nervos, exact pe zonele responsabile de receptarea gustului dulce. La câteva minute sau zeci de minute după ce a ingerat extractul de gymnema, pacientul devine aproape imun la gustul dulce, pe care îl percepe extrem de estompat, dar nici nu mai simte nevoia lui, ca înainte. De asemenea, dispar accesele de foame care, în mod normal, apăreau la 1-2 ore, datorită dietei cu zahăr, dar și stările de neliniște, depresie, produse de lipsa acestuia din dietă.
Eficiență
Este un produs cu acțiune pe termen mediu și lung, rezultatele concrete asupra greutății văzându-se, de regulă, după 10-20 de zile de administrare. Pentru persoanele care sunt hotărâte să slăbească și să-și schimbe stilul de viață, gymnema este un ajutor extraordinar. Efectele de calmare ale apetitului de dulciuri se văd încă din primele zile (uneori chiar ore) de la administrare. Persoanele obeze care folosesc acest remediu slăbesc, în medie, 1-2,5 kg pe lună, în condițiile unei diete moderate. Poate părea puțin, dar nu este deloc așa, pentru că vorbim de un slăbit de calitate, bazat pe schimbarea stilului de alimentație.
Precauții și contraindicații
Gymnema este un produs cu foarte puține precauții și contraindicații. Principala grijă pe care trebuie să o aveți este să nu luați doze mari din primele zile, întrucât la unele persoane are efect laxativ foarte puternic.
Aloe Ferox
Campion în slăbitul rapid
Aloe ferox este o plantă din Africa de Sud, al cărei suc deshidratat este foarte bogat în substanțe amare, cu efect laxativ. Mai exact, acest remediu este cel mai puternic laxativ din lume, de unde și efectul său rapid asupra greutății corporale. Pur și simplu, sucul granulat din această plantă accelerează atât de mult tranzitul intestinal, încât face să scadă drastic asimilarea de calorii din alimente, conducând la scăderi rapide în greutate.
Cui i se potrivește aloe ferox
Este un produs recomandat, în primul rând, persoanelor supraponderale, care suferă de diverse forme de constipație, au o retenție de lichide accentuată ori au acumulări masive de toxine în organism. Este excelent ca remediu de debut în curele de slăbire, întrucât ajută la scăderea în greutate cu 1-3 kilograme în doar câteva zile, ceea ce crește fantastic nivelul de încredere în reușită, cheia de boltă a tratamentelor pentru reglarea greutății.
Eficiență
În materie de slăbit, practic, niciun produs nu se poate compara, pe termen scurt, ca eficiență, cu aloe ferox. Întrucât are efect laxativ asupra a peste 90% dintre oameni, această plantă are, în aceeași măsură, efect și de slăbit, cu eficiență asupra celor mai variate categorii de persoane. Fără exagerare, majoritatea oamenilor slăbesc între 2 și... 8 kilograme, în doar două săptămâni de cură. Din păcate, are și numeroase precauții și contraindicații, așa cum vom vedea.
Precauții și contraindicații
Cura cu aloe ferox începe întotdeauna cu doze mici (o capsulă pe zi), crescând cantitatea ingerată gradat, în funcție de tranzitul intestinal. În cantități prea mari, această plantă produce diaree, pierderi masive de minerale, ceea ce duce la dezechilibre cardiace, nervoase etc. Apoi, durata tratamentului este de numai două săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză, pentru ca organismul să se refacă. Persoanele cu insuficiență cardiacă, deficit de minerale, epileptice nu vor lua acest remediu, care este extrem de agresiv.
Aloe complex - o alternativă mai sigură, cu efecte mai ample
Este o combinație între două specii de aloe, adică aloe ferox și aloe vera, la care se adaugă minerale (în special calciu și magneziu), care să compenseze pierderile care apar în timpul tratamentului. Extractul de aloe vera are, pe lângă efectul laxativ (mai puțin pronunțat), un efect detoxifiant mai amplu, fiind și un puternic antiinflamator, util pentru combaterea celulitei și a alergiilor alimentare. Efectul asupra greutății este la fel de puternic ca și cel produs de aloe ferox, dar efectul de detoxifiere este mai amplu, ajutându-ne nu doar să scădem în greutate, ci și să arătăm și să ne simțim mai bine.
Cărbunele activ
Mătura abdomenului
Denumirea sa corectă ar fi, de fapt, aceea de cărbune activat, dar în limbajul curent, se folosește cel mai adesea sintagma de cărbune activ. Acesta este obținut din cărbunele medicinal obișnuit, care este supus ulterior la tratamente fizice menite a-i desfunda porii microscopici existenți, ceea ce îi crește considerabil puterea de absorbție. Așadar, avantajul cărbunelui activ este că are, în cantități considerabil mai mici, efecte terapeutice puternice.
Cui i se potrivește cărbunele activ
Poate părea straniu, dar în momentul de față balonarea și sindromul colonului iritabil sunt aproape la fel de frecvente ca și tulburările de greutate în sine, alimentându-le pe acestea din urmă. De ce? Pentru că, pe de o parte, aceste tulburări digestive sunt tot mai răspândite (afectează peste 50% din populația adultă) și, pe de altă parte, tulburările digestive creează tulburări de eliminare și de apetit. Cauzele acestei "epidemii" de balonare sunt diverse, dar cele mai frecvente sunt alimentația (foarte bogată în combinații de zahăr și amidon rău cu proteine și grăsimi) și stresul psihic, care perturbă procesele digestive. Administrarea câte unei capsule de cărbune activ înainte și după masă remediază rapid această problemă. Particulele de cărbune activat absorb ca un burete gazele din intestin și calmează rapid crampele, reducând și senzația de greutate, de presiune din abdomen. Același tratament este valabil și în cazul aerofagiei.
Eficiență
Cărbunele activ nu este un medicament de slăbit pursânge, așa cum sunt celelalte remedii vegetale prezentate aici. Totuși, efectele sale sunt neașteptat de spectaculoase: reduce volumul abdomenului prin combaterea balonării, reglează excesul de aciditate din stomac, calmând accesele de foame. Apoi, inactivează anumite microorganisme dăunătoare din tubul digestiv (candida în special), responsabile de tulburările de greutate și de încărcarea cu toxine a organismului.
Precauții și contraindicații
Deși este un remediu atât de puternic, cărbunele vegetal este aproape lipsit de reacții adverse. Foarte rar s-a constatat în timpul administrării sale agravarea constipației, caz în care se intervine cu laxative (aloe ferox, extract uscat de aloe vera).