Frică de bătrânețe? Așa și-așa!

Până mai ieri, frica de boală, de bătrânețe și de singurătate făcea parte, și ea, din "urâtul vieții". "Clișee vechi", afirmă în cor psihologii. Acceptată și trăită plenar, senectutea oferă spații uriașe de libertate și frumusețe, pe care, dacă știm să le folosim, transformăm bătrânețea în tinerețe. Psiholoaga americană, Isabella Fronius Parker, specializată în sufletul oamenilor cu părul cărunt, ne arată drumul către izbândă.

"Primești mai mult decât pierzi"

- Psihologii și sociologii declară, în urma unor anchete realizate cu zeci de mii de participanți, că în ziua de azi, femeile peste 50 de ani sunt mult mai fe­ricite și relaxate decât cele de 30-40. Este ade­vă­rat?

- La 50 de ani, majoritatea femeilor nu se mai află sub presiunea că trebuie să facă totul per­fect, să "stră­lucească", și ca soții, și ca ma­me, și, eventual, și pe plan pro­fe­sio­nal. Ex­pe­riența vieții le-a învățat că nu e nicio dra­mă când ceva nu le iese per­­fect sau chiar eșu­­ează. O ma­io­neză tăia­tă, o cămașă călca­tă cu câte­va dungi sau niște acte intrate par­că în pă­mânt, o ve­ri­tabilă dramă, în primii ani de viață în cuplu, sunt luate acum mai ușor.

- Se poate învăța relaxarea?

- Există câteva mecanisme de pro­tecție care se de­clanșează la anii maturi. După pri­ma confruntare cu vârsta de 50 de ani, plină, adesea, de spaime, lega­te mai cu seamă de frumusețe și de nepu­tința de-a mai naște copii, multe fe­mei descoperă că e o verita­bi­lă ușurare să nu mai tre­buiască să fie tot timpul per­fecte și irepro­șabile. În sfârșit, pot să spună deschis ce gândesc, ce simt, ce-și doresc, fără să mai dea în­tr-una, aprobator, din cap. Să renunțe la com­pro­­mi­suri.

- Libertatea asta vine de la sine sau trebuie învățată?

- E un proces firesc, care ține de vârstă și care ne face să nu mai fim dependente de laude, deși, fi­rește, ne bucurăm să le auzim. În anii tineri, sistemul neu­ro­nal aflat în creier cere mereu să fie hrănit: de­clarații de dragoste, admirație necontenită, o meserie de vârf, în care să promovezi constant. Pe măsură ce îmbă­trâ­nim, îmbătrânește și dorința de a fi premiante, de a rămâne în competiție. Sigur, ne bucurăm să plă­cem și să fim băgate în seamă, dar nu mai răspundem la provocări. Concurența e înlocuită de înțelepciune. Ne controlăm mai bine impulsurile.

- Cu toate astea, majoritatea oamenilor trăiesc bătrânețea ca pe o povară dublată de umilință.

- Așa și este, în multe privințe. Pielea începe să atâr­ne, fața se crapă ca pământul uscat, pântecul de­vi­ne proeminent, părul se rărește și cade, mersul de­vi­ne greoi și târșâit. Să suferi din cauza asta e normal. Dar să nu cedezi. Lucrurile se pot îndrepta. În mod paradoxal, timpul lucrează pen­tru noi, mai ales din punct de vedere psihic. Studii re­cente, rea­li­zate în Eu­ropa și America, dovedesc că ma­­joritatea oame­nilor chestionați au intrat în depre­sie pe la 46 de ani, pentru ca la 60 de ani, atât femeile, cât și băr­bații, să atingă maximul mulțumirii lor su­fle­tești.

- Fără să facă pentru asta nimic?

- Imobilismul e rău. Toate procesele neurobio­lo­gi­ce prin care trecem sunt influențate de mediu, de gân­duri, de întâmplări și de activități. De aceea e im­portant să ne punem de acord cu noile etape ale vieții. Să acceptăm bătrânețea, dar nu ca pe o fatalitate, ci ca pe o vârstă, care îți dă la fel de mult pe cât îți ia. În primul rând, libertatea. O libertate pe care dacă știi să o folosești, devii mai bogat decât un împărat.

"Învață să te cunoști"

- Care ar fi primii pași?

- Să te cunoști pe sine. Ești copt pentru asta acum. Și să te informezi ce te poate ajuta ca să mergi mai departe. Informația eliberează de frică. Simți, ce-i drept, cum trupul și mintea încep să te lase, cum gâfâi urcând scările și că te dor pi­cioarele dimineața, dar dacă te infor­mezi, afli că pentru toate neajun­surile există soluții. Mintea poate fi an­trenată, contra du­rerilor există exerciții eficien­te, inima se strunește cu mișcare și cu un regim corect de alimentație. Puse cap la cap, neca­zurile pot fi stăpânite și chiar lichidate printr-un com­portament adecvat, un stil de viață care, aplicat zi de zi, dă rezultate și satisfacția că-ți poți înfrunta bătrâ­nețea. Și mai există un avantaj: deși uiți ușor numele unor apropiați, analizezi și prețuiești mai bine împrejurările și oamenii.

- În ciuda acestor perspective raționale, multe femei își pierd siguranța de sine, odată cu tinerețea.

- Femeile despre care vorbiți reprezintă majori­tatea pacientelor mele. Marea lor problemă este să-și recâștige prețuirea de sine și încrederea. Să iasă din starea de autocompătimire și lâncezeală. Și asta func­ționează cel mai bine prin ac­tivități. Le sfătuiesc să chibzuiască în liniște către ce anume le îndeamnă ini­ma, ce talente încă nefolosite au, ce anu­me le atra­ge. Multora dintre ele le-ar plă­cea să rămână alături de copii, în fa­milie. Să fie bunici și să-și crească ne­po­ții. Din păcate, "moda" asta nu se mai poartă în Oc­ci­dent, și viitorul bă­trânilor e, adesea, azilul, care nu este, însă, așa cum se crede, o tragedie. Cu excepția lipsei celor apropiați, viața într-o comunitate formată din oameni de-aceeași vârstă poate de­veni o fază în­floritoare a vieții. Pe lângă comu­ni­care, există ex­cursii, evenimente, ocazii care te motivează să arăți și să te comporți într-un anumit fel. În ce le privește pe femeile independente material, ele își pot oferi tot ce n-au avut până acum: călătorii, pele­rinaje, întâlniri permanente cu prietenii, descoperirea unor aptitudini ar­tistice, cluburi și grupuri de activități sociale, cultu­rale sau spirituale, legate, cel mai des, de biserică. În ce mă privește, mizez mult pe mișcare, pe sport, prin care nu doar corpul se întărește și tine­re­țea uită să plece, dar se dobândește și o minunată siguranță de sine, starea aceea când "te simți bine în corpul tău". Firește, nu e vorba să ridici greutăți, ci să faci exerciții de gimnastică ușoare, la domiciliu, să te sui zilnic pe bicicleta ergometrică, să te plimbi cel pu­țin o oră în aer liber, încercând să percepi intim na­tu­ra: culorile, miresmele, foșnetele din aer, diferența dintre ano­timpuri.

- Și cei care urăsc mișcarea?

- Sedentarii să-și miște creierul. Să citească, să va­dă spectacole, să asculte muzică, să participe la cluburi cu activități culturale. Dar nu formal! Toate lucrurile acestea trebuie trăite plenar, din interior, cu sinceritate, trebuie să deschidă un spațiu nou de viață care să-ți corespundă, să te împlinească, cu care să te poți identifica. Nimeni nu-ți mai cere acum so­coteală, nu te grăbește, stăpânul timpului ești chiar tu.

"Scrie-ți singur cartea vieții"

- Tot ce spuneți presupune voință. Un capitol la care mulți oameni vârstnici rămân repetenți, încer­când, mai degrabă, să recurgă la corecturi de ima­gine. La botox, de pildă. Poate fi de folos?

- Botoxul și chirurgia estetică pot însemna un pas către stabilizare, dar este ceva trecător, nu o soluție de lungă durată. Nu împiedică lucrurile de fond: di­vorțul, trădarea. Și, credeți-mă, doare grozav când după o despărțire nu-ți poți găsi un nou partener, în vreme ce fostul soț are deja o amantă nouă. Mai ales când ai intrat deja în anii de pensie, când copiii s-au căsătorit și ai rămas singură în casa goală, e greu cu adevărat. Singurătatea creează frustrare și boală. De aceea e bine să adopți un stil de viață, să-ți faci din sănătate și starea de bine un țel, să-ți ocupi timpul cu lucruri plăcute, care să te intereseze cu adevărat. În calitate de scenarist și regizor al propriei tale vieți, ești prea ocupat pentru ca neplăcerile vieții să te dea peste cap. Scrieți-vă viața ca pe o carte, zi de zi.

- N-ar fi mai simplu să-ți găsești un nou parte­ner?

- Foarte puține dintre femeile care ajung la mine în cabinet au această dorință. Majoritatea lor vor să se bucure de libertatea dobândită în urma divorțului, să facă, în sfârșit, ce le place, să se elibereze de ser­vituți. Pe cele dornice de un nou partener le sfătuiesc să caute la "bursa sentimentală" de pe internet, dar cu maximă precauție, fiindcă e o zonă periculoasă, popu­lată și de răuvoitori.

- Aveți și cazuri în care clientele dvs. au reușit?

- Cel mai bun exemplu sunt eu. Aveam 51 de ani, eram demult divorțată, când am intrat într-un dialog profesional cu actualul meu soț, pe facebook. Ne-am văzut, ne-am plăcut, ne-am luat. E mai mic cu doi ani decât mine. Nu toți bărbații vor lângă ei femei tinere. Știu asta și de la pacientele mele.

"Vorbește deschis despre dorințele tale"

- Există, totuși, căsnicii care funcționează per­fect și după 30 de ani. Chiar și din punct de vede­re sexual. Care este secretul lor?

- Încrederea, prietenia, afecțiunea manifestată permanent și concret. Multe femei îndrăznesc abia la vârsta aceasta să spună mai clar ce vor și ce nu, din punct de vedere sentimental. Să vorbești deschis despre propriile dorințe naște intimitate. Bărbații intră și ei în joc, cu condiția să se simtă iubiți și admirați.

- Deși pentru femei bătrânețea pare să fie mai grea decât pentru bărbați, statisticile arată că ele îmbătrânesc, totuși, mai relaxat.

- Marea fericire a oamenilor în vârstă este să poată fi de folos. În familie, dacă sunt acceptați, în diverse asociații umanitare, în grupul de prieteni pe care și l-au format încă din tinerețe. În ce mă privește, eu cred că cel mai puternic antidot pentru bătrânețe e munca, o preocupare constantă, care să-i dea vieții un sens. Fizică sau intelectuală, munca desfășurată, și dincolo de anii pensionării, făcută cu pasiune și interes, o mun­că care să-ți placă și să-ți dea motivație, e o ga­ran­ție sigură de tinerețe fără bătrânețe. Muncind cu drag, nu simți că timpul trece, nu te mai sperie ima­gi­nea din oglindă, iar faptul că ești efectiv de folos îți dă o bucurie imensă. Poate nu la fel de exuberantă ca aceea a tinereții, dar durabilă și profundă.

- Deci, să nu ne fie teamă că îmbătrânim?

- Nici vorbă! Senectutea deschide spații minunate de libertate și liniște sufletească. Pentru ceea ce pier­dem suntem răsplătiți înzecit.

DINA BRAN