Suntem cu toții niște vindecători. Avem cu toții puteri supranaturale, fără să o știm. Daruri pe care le utilizăm în mod cotidian, fără să ne dăm seama că sunt magice. Harul vindecării. De exemplu, atunci când suflăm peste buba unui copil pentru a-l convinge că nu-l mai doare și durerea chiar trece, facem, inconștient, un act de hipnoză. Când mergem pe stradă și ne încrucișăm cu alt pieton, trimitem semnale invizibile, telepatice, pentru a-i indica că îl vom ocoli pe partea dreaptă sau pe stânga. Aceste daruri, aceste puteri, mai mult naturale decât supranaturale, erau mult mai dezvoltate la strămoșii noștri. Se pare că le-am uitat, în mare parte. Cu toate acestea, ele sunt în continuare prezente, există în străfundul nostru. Textul care urmează vă invită să le descoperiți, și dacă ideea vă atrage, să le dezvoltați, cu exerciții practice și ușoare.
Magnetismul: darul de a vindeca
Chinezii îl numesc "chi", japonezii "ki", egiptenii "ka" iar indienii "chakra". Vindecătorii europeni vorbesc despre "fluid" sau "magnetism". Este vorba despre o forță, o energie vitală, pe care o posedăm toți, în grad diferit, și de care depinde sănătatea noastră. Unii dintre noi au capacitatea de a resimți această forță, de a o utiliza prin simpla folosire a mâinilor. Când sunt întrebați despre harul lor, acești "magnetizatori", răspund că l-au descoperit din întâmplare. Și toți la un loc descriu fenomene la fel: înțepături în mâini, furnicături, o senzație de căldură în vârfurile degetelor, un "fluid cald" care le curge prin mâini. De altfel, "postarea" palmelor deasupra unui loc dureros prin atingere sau de la distanță liniștește durerea, fiind unul dintre gesturile utilizate frecvent de către "magnetizatori".
Iată câteva exerciții destinate dezvoltării acestui dar. Pentru a reuși, îmbrăcați-vă cu haine din materiale naturale. Țesăturile sintetice favorizează electricitatea statică, blochează magnetismul.
Exercițiul 1: Cu ochii închiși, frecați-vă, ușor, mâinile una de alta. Concentrați-vă asupra respirației și asupra energiei care pătrunde cu ea în corp. Apoi apropiați-vă palmele una de cealaltă. Opriți-vă, când simțiți o ușoară rezistență. Deschideți ochii. Cu cât distanța dintre mâinile dumneavoastră este mai mare, cu atât aveți un magnetism mai puternic. Dacă nu simțiți nimic, încercați experiența mai multe zile la rând, până ce deveniți mai receptivi.
Exercițiul 2: Repetați exercițiul 1, dar încercând să dați mental o formă energiei care vă circulă prin mâini. Imaginați-vă că seamănă cu o sferă strălucitoare. Odată creată, apropiați-o de piept, pentru a fi reabsorbită în interiorul dumneavoastră.
Exercițiul 3: Încercați experiența clasică a "mumificării biftecului". Luați o bucățică de carne și așezați-vă mâna, cu degetele lipite, la doi-trei centimetri deasupra ei, timp de zece minute. Reluați operațiunea dimineața și seara, timp de o săptămână. Între două ședințe, puneți bucățica într-un loc curat, dar nu în frigider. Ea trebuie să devină seacă și dură sub acțiunea magnetismului dumneavoastră. Dacă putrezește, aruncați-o. Dar dacă reușiți să deshidratați carnea în două-trei zile, înseamnă că sunteți extrem de dotat.
Exercițiul 4: Încercați să vă adormiți câinele sau pisica. Așezați-vă în partea dreaptă a animalului și fixați un punct aflat puțin mai jos decât bărbia sa. Apoi împreunați-vă mâinile, cu palmele întoarse spre el, la o distanță de 4-5 centimetri, și mișcați-le încet, de la cap spre coadă. Pasa magnetică trebuie de fiecare dată să fie reluată și întreruptă în același loc. Când o sfârșiți, lipiți-vă palmele.
Exercițiul 5: Treziți animalul. Procedați cum ați făcut mai sus, dar de data aceasta pasele trebuie să fie rapide. La sfârșit, suflați aer rece, ca și cum ați vrea să stingeți o lumânare, spre fruntea sa, acoperindu-i ochii cu mâna.
Exercițiul 6: Ca să simțiți mai bine cum acest fluid magnetic vi se scurge dintre mâini, așezați-vă palma, în fiecare seară, la câțiva centimetri deasupra mâinii unui apropiat. Ar trebui să simtă căldură.
Exercițiul 7: Redați cuiva energia. Găsiți, printre membrii familiei sau prietenii dumneavoastră, un voluntar care se simte obosit și așezați-l într-o cameră liniștită. Întindeți-l pe o canapea. Țineți-vă mâinile la doi centimetri deasupra pieptului său timp de zece minute. Toti magnetizatorii insistă asupra importanței privirii, care poate avea propriul ei magnetism și care trebuie să însoțească gestul. În timpul acestei ședințe (de amatori!), scuturați-vă mâinile, de fiecare dată când le simțiti "murdare". Veți fi astfel debarasați de energiile impure acumulate. În final, practicați pase magnetice: pornind de la cap și mergând spre picioare, plimbați-vă mâinile la câțiva centimetri de pacient, în zona unde simte durere, sau de-a lungul întregului corp. La sfârșitul ședinței, notați atât senzațiile trăite de el, cât și pe cele ale dvs. Totuși, nu uitați: aceste practici nu se pot substitui unui tratament medical aflat în curs de desfășurare.
Radiestezia: dialogul cu pendulul
O vară teribilă, în anul 1893. Seceta este atât de puternică, încât vacile mor pe capete. În regiunea elvețiană Jussy, în apropiere de Geneva, situația devenise așa de disperată, încât singura șansă a locuitorilor rămăseseră rugăciunile adresate lui Dumnezeu. Sau rugăciunile "servitorului" său, părintele Alexis Mermet. Se povestea că preotul are darul de a "simți" sursele de apă subterană. Implorat de locuitori să-i ajute, el a venit în sat. Tăcuți și foarte impresionați, țăranii au observat silueta îmbrăcată în sutană, plimbându-se de colo-colo, prin ogrăzi și pe câmp. Părintele ținea un braț întins înainte, de care atârna un lanț de metal, de care își legase ceasul de buzunar. Omul bisericii s-a oprit la un moment dat pentru că lanțul începuse să se învârtă. "Aici trebuie să săpați", a spus el, iar oamenii s-au repezit la târnăcoape și lopeți. Peste câteva minute, apa a țâșnit în mijlocul strigătelor de bucurie ale sătenilor.
Vestea s-a răspândit ca fulgerul și preotul era chemat în toate colțurile țării pentru a repeta miracolul, dar îi era imposibil să răspundă la toate solicitările. Și atunci s-a mai întâmplat o minune. Pentru a putea ajuta cât mai mulți oameni, fără a-și părăsi parohia, el a inventat o nouă metodă de detectare a apei, plimbând pendulul deasupra unei hărți geografice ce se află deschisă în fața sa. Și a izbutit! Așa a apărut radiestezia modernă. Ipoteza este că un obiect suspendat la capătul unui fir - pendulul - este capabil să reacționeze la vibrațiile ce emană din sol, din apă, metale sau ființe vii. Cu condiția să știi să îi interpretezi mișcările, acest obiect permite localizarea izvoarelor, a zăcămintelor metalifere sau petrolifere, a obiectelor pierdute. Ba chiar poate să prevadă evenimente viitoare, dacă dăm crezare întâmplării Bernerdettei Goeury. Prin anii 90, această femeie de serviciu din Alsacia stătea, în fiecare seară, aplecată cu orele deasupra grilelor de la Loto, trecând pendulul de multe ori peste ele. Încerca să le "simtă" pe cele care vor ieși câștigătoare. Până la urmă a reușit. Le-a nimerit pe toate, și-a abandonat meseria și a cumpărat câte o casă pentru fiecare dintre cei cinci copii. Și a scris o carte-mărturie, intitulată "Miliardară datorită loteriei". Desigur, nu ne vom îmbogăți cu toții grație pendulului, dar mulți radiesteziști îi găsesc acestei arte o utilizare cotidiană.
Exercițiul 1: Fabricarea pendulului. Dacă sunteți comozi, puteți să cumpărați un pendul din comerț, există diverse modele, din ceramică, din plastic, din ebonită, din cristal, din bronz, argintate sau aurite, africane, egiptene etc... Totul funcționează în afară de fier, care poate fi magnetizat. Dar putem fabrica și singuri pendulul, folosind un fir de aproximativ 20 de centimetri, de care să fie suspendat un obiect suficient de greu pentru a-l ține întins. Radiesteziștii profesioniști spun că folosind un obiect intim, de care suntem foarte legați (cum era ceasul, în cazul părintelui Mermet) vom obține cele mai bune rezultate. Poate fi folosită chiar o verighetă legată de un fir. Și lemnul, materialul străvechilor baghete ale vrăjitorilor, este un bun conducător de vibrații.
Exercițiul 2: Interpretarea mișcărilor. Un pendul reacționează în trei feluri: se învârte în sensul acelor unui ceas, în sensul invers al acestora, sau oscilează fără să se învârtă. Dar dumneavoastră sunteți cei care o să vă dați seama, după primele încercări, dacă este "da", când pendulul se învârte spre dreapta sau stânga, sau "nu", când se învârte invers.
Exercițiul 3: Folosiți corect pendulul. Nu vă încordați degetele și nici brațul.
Exercițiul 4: Puneți întrebări bine țintite. Nu întrebați ceva de genul: "Oare părinții mei au plecat de acasă cu mașina?", nici nu întrebați: "Mă voi căsători cu iubita mea?", pentru că răspunsul depinde de libera dumneavoastră alegere în viitor, ci mai degrabă: "Iubita mea mă iubește cu adevărat?".
Exercițiul 5: Folosiți planuri, fotografii sau obiecte-martor. Dacă încercați să vă căutați ochelarii pierduți, de exemplu, trebuie să desenați un plan al camerei în care bănuiți ca i-ați pierdut. După aceea, plimbați pendulul peste desen. Dacă vreți să găsiți pisica dispărută, așezați pendulul deasupra unui obiect care i-a aparținut - coșulețul sau farfurioara în care mânca, sau, și mai bine, o fotografie, pentru a o impregna cu undele emise de către animal. Mai apoi, veți trece cu pendulul pe deasupra unei hărți a locului (cartierului) în care locuiți, zonă cu zonă. Când pendulul va spune "da", ați descoperit locul unde se află pisica.
Se poate însă ca lucrurile să nu meargă bine. După părerea radiesteziștilor, mai mulți factori pot bloca sau influența negativ acțiunea pendulului. În primul rând, dacă nu suntem destinși, starea noastră emoțională poate perturba foarte tare reacțiile pendulului. Se mai poate să punem întrebări prost formulate, după cum am mai arătat. Mai trebuie ținut cont și de fenomenul remanenței. De exemplu, căutăm o comoară, alegem drept "martor" o bijuterie de aur, localizăm aurul într-o anume cameră de pe planul unei vechi case, dar la locul indicat nu mai este decât un cufăr gol. Comoara a fost luată de altcineva, dar a stat acolo așa de mult timp încât în urma ei au rămas așa-numitele "unde de remanență".
Clarviziune: deschideți ochiul spiritului
Roberta Leto, un nume cunoscut printre clarvăzători, povestește o ciudată experiență, pe care a trăit-o de mai multe ori: "Mi s-a întâmplat seara, când sunt obosită, când mă uit la televizor stând pe canapeaua din sufragerie, fără să fiu atentă la programul difuzat. La un moment dat, alte imagini se suprapun peste cele de la televizor". Un medium profesionist a explicat că italianca în vârstă de 60 de ani intra în fața televizorului într-o stare de transă lejeră, devenind permeabilă la informații venite de nu se știe unde: subconștient, îngeri, spirite? Iată un exemplu de viziune: la un moment dat, femeia a văzut o cabană din lemn, tipică pentru zona de munte, construită chiar lângă casa ei. Dar imaginea nu avea nici o logică, pentru că locuiește într-un cartier din Torino, construit de curând. I-a povestit întâmplarea soțului ei și au râs amândoi. Un an mai târziu, chiar în locul ce apăruse în viziune, a fost instalată o căsuță din lemn, unde se vindeau cornuri proaspete... Dar, imaginile pe care le percepe Roberta nu sunt doar realiste, ci și simbolice: astfel, ea și-a dat seama că era semn rău dacă vedea pe cineva înconjurat de apă, ceea ce semnifica, în cazul ei, o alterare a sănătății. Odată, a avut o viziune foarte clară a pisicii ei înecându-se într-o apă murdară. Din clipa aceea, a avut certitudinea că va fi atinsă de o boală grea, lucru ce s-a și întâmplat, la puțin timp.
Câteva sfaturi pentru a dezvolta darul clarviziunii:
Exercițiul 1: Îmbunătățirea intuiției. Fiți mai atenți la senzațiile fugitive. Pentru aceasta, trebuie să vă deschideți spre emoțiile care vă încearcă, în loc să le refulați. Putem să ne ascuțim simțurile cântând la un instrument, privind îndelung o culoare care ne place, mirosind un parfum, analizând o senzație tactilă. Trebuie să fim încrezători și deschiși spre ceilalți, pentru a intra în contact cu partea din noi care "vede" dincolo de cuvinte. Cele mai mari descoperiri științifice s-au născut dintr-o intuiție, nu dintr-un raționament. Printre alte mii de exemple, se află și chimistul german August Kekule, care căuta în van compoziția chimică a benzenului. Dar într-o seară, uitându-se pierdut în flăcările focului din șemineu, a avut, dintr-o dată, viziunea unui șarpe care își mușca coada. În clipa aceea, a "știut" că benzenul era o structură circulară, compusă din șase atomi de carbon.
Exercițiul 2: Intrați în stare de grație. Alegeți un loc liniștit, unde nu veți fi deranjați, și visați cu ochii deschiși, eliminând gândurile care vă bântuie mintea. Cu timpul, veți percepe lucruri subtile, ascunse sub aparența concretă a imaginilor pe care le invocați.
Exercițiul 3: Începeți să vă antrenați pentru clarviziunea pură. De pildă, încercați să ghiciți ce meserie are cutare sau cutare persoană pe care o întâlniți pentru prima dată, dacă este căsătorită, are copii, dacă trăiește într-un apartament sau o casă, înainte de a verifica aceste lucruri deschizând conversația. Luați în mână un obiect vechi și contemplați-l îndelung, golindu-vă mintea. Poate veți avea norocul de a vă întâlni cu o amintire ce ține de el. Încercați să aflați cine vă telefonează, înainte de a vă uita la telefon. Gândiți-vă la unul dintre apropiați, și imaginați-vă ce face în clipa în care vă concentrați asupra lui. Telefonați-i, apoi, ca să aflați ce făcea la ora aceea, pentru a verifica validitatea intuiției.
Telepatia: al 7-lea simț?
Mulți oameni trăiesc experiența frapantă a gândurilor transmise la distanță în mod involuntar. Trebuie citată, înainte de alte mii de mărturii, aceea a unui muncitor englez, petrecută cu mult înainte de invenția telefonului mobil. Într-o zi, a simțit o nevoie irezistibilă să meargă înapoi acasă. Era contrariat, pentru că nu dorea să piardă o zi de muncă. Cu toate acestea, a cedat impulsului. Când a ajuns, cumnata sa a fost cea care i-a deschis ușa. Soția lui fusese călcată de o mașină și se afla în stare critică. Să fi fost vorba despre hazard? O coincidență? Nu. În prezent, oamenii de stiință sunt convinși de existența acestui fenomen pe care îl studiază de ani de zile. Biologul englez Rupert Sheldrake vede în telepatie un al șaptelea simț al ființelor vii (al șaselea simț fiind cel electric al anghilelor, rechinilor și pisicilor de mare, sensibili la electricitatea corporală a prăzii lor). Telepatia ar face parte, după părerea sa, din viața noastră cotidiană, fără ca noi să ne dăm seama. Sheldrake formulează ipoteza conform căreia, între cei apropiați, părinți și copii, sau între oameni aflați la același loc de muncă, telepatia funcționează de fiecare dată, când ei se înțeleg dincolo de cuvinte. El mai crede că spiritul nostru emite prelungiri invizibile, care intră în contact cu obiectele și ființele care ne înconjoară. Există mai multe experiențe, pentru a descoperi și a dezvolta această capacitate.
Exercițiul 1: Antrenarea telepatiei. "Transmiteți" un desen. Cereți-i unui prieten care se găsește într-o cameră vecină să ghicească ceea ce desenați. Se pare că formele geometrice sunt mai ușor de transmis.
Exercițiul 2: Întâlnirea telepatică. Cereți-i unui prieten să vă apeleze mental, la orice moment al zilei. Va trebui să aibă la el o fotografie de-a dumneavoastră. Va nota ora acestui apel telepatic. Și dumneavoastră, când vă veți gândi la el, notați ora. Mai apoi, comparați-vă rezultatele. Apelurile au coincis?
Exercițiul 3: Semnalul invizibil. Așezat pe scaunul unui autobuz sau la terasa unei cafenele, "ordonați-i", în mod telepatic, unei persoane din apropierea dvs. să se întoarcă. Unele persoane, mai sensibile la senzația de a fi observate, se vor întoarce mai repede.
Autohipnoza. "Pe zi ce trece, mă simt mai bine"
Spitalul din Manchester, Anglia, posedă un departament, fără îndoială, unic în lume: serviciul de hipnoză, rezervat pacienților bolnavi de colită. Un doctor specializat îi învață pe pacienți să se auto-hipnotizeze pentru a se vindeca. Cum? Repetându-și, zilnic, în minte, că nu-i mai doare nimic și se simt tot mai bine. Răspândită, astăzi, în toată lumea, autosugestia dă rezultate surprinzătoare.
Primele cercetări asupra binefacerilor auto-hipnozei i se datorează unui psihiatru american, Milton Erikson. Povestea sa chiar merită spusă. La 17 ani, Erikson era paralizat de poliomielită. Doctorul de familie i-a spus mamei sale că nu va supraviețui. Din clipa aceea, Erikson a pus la punct niște tehnici proprii de autohipnoză, care îi anulau mental boala. Peste doar un an și-a regăsit mobilitatea și a trăit până la 79 de ani.
LIVIU ȘUTEU