Problema dvs. nu constă neapărat în găsirea soluțiilor prin care reușiți (sau nu) să atenuați efectele neplăcute ale transpirației abundente și urât mirositoare, cât mai ales în căutarea și găsirea cauzelor reale care determină manifestarea acestui fenomen. Spun asta pentru că persoanele care au o igienă riguroasă, dar totuși transpiră abundent, răspândind un miros neplăcut, pot suferi, de fapt, de anumite afecțiuni endocrine, disfuncții ale glandei tiroide (hipertiroidia), ovarele polichistice sau tumorile ovariene ori suprarenale fiind numai câteva dintre acestea.
Pentru o mai bună înțelegere, trebuie spus că suntem dotați cu două tipuri de glande sudoripare, la nivel cutanat: glandele ecrine și apocrine. Glandele ecrine se întâlnesc pe majoritatea suprafeței corpului și se deschid direct la suprafața pielii. Cele apocrine se dezvoltă împreună cu foliculii piloși, la nivelul scalpului, axilelor și organelor genitale. În cazul glandelor ecrine, atunci când temperatura corpului crește, sistemul nervos autonom stimulează aceste glande să secrete un lichid la suprafața pielii, de unde se evaporă. Acest lichid (transpirația), practic inodor, este alcătuit din apă, sare (clorură de sodiu) și cantități mici din alți electroliți - substanțe care ajută la reglarea echilibrului lichidian al organismului. Pe de altă parte, glandele apocrine secretă un lichid mai vâscos, direct în canalul glandei. Atunci când suntem supuși unui stres emoțional, peretele canalului se contractă, iar transpirația este împinsă la suprafața pielii, unde va dispărea, sub acțiunea bacteriilor, astfel că mirosul urât (bromhidroza) este produs, cel mai frecvent, de acțiunea bacteriană asupra transpirației. Cu alte cuvinte, mirosul transpirației poate fi influențat de starea dvs. de dispoziție, dar și de anumite alimente și băuturi, de medicamente și patologii endocrine.
În cazul dvs., varianta unei igiene deficitare fiind exclusă (spălarea frecventă cu apă și săpun, epilarea axilelor și utilizarea antiperspirantelor sunt condiții de bază în combaterea bromhidrozei), rămâne să vedeți prin examene endocrine dacă nu cumva una dintre afecțiunile mai sus amintite reprezintă cauza reală a hiperhidrozei urât mirositoare. Mai mult, există și cazuri în care hipersudorația fetidă poate fi cauzată de un exces de testosteron, mai ales la femeile care trec printr-un proces de androgenizare, care atrage după sine și căderea mai abundentă a părului.
Pentru lămuriri suplimentare contactați-mă telefonic! Să auzim numai de bine!
Dr. RAREȘ SIMU - Centrul de Sănătate și Viață "Armonia", București, Strada Italiană nr. 13, parter, ap. 3, tel. 0766/29.84.58
"Am colită ulcerativă și vreau să mă fac bine"
(Răspuns pentru VASILICA TEODORESCU - Ploiești, F. AS nr. 1191)
Colita ulcerativă sau rectocolita ulcerohemoragică este o boală autoimună care afectează intestinul. Mai frecvent este afectată porțiunea terminală a colonului, de unde și denumirea de rectocolită, dar afecțiunea poate afecta tot colonul. Această boală face parte, alături de boala Crohn, din așa-numitele boli inflamatorii cronice intestinale. Cele două boli au multe manifestări comune. Chiar dacă tratamentul medicamentos este oarecum asemănător, trebuie pus un diagnostic diferențial foarte bun, pentru că evoluția, în ceea ce privește riscurile, este diferită. Rectocolita are o incidență maximă la adultul tânăr. Afectează puțin mai mult sexul feminin și s-a constatat o agregare familială a bolii. Aceasta înseamnă că, într-o familie în care există un caz de rectocolită, riscul să mai facă cineva boala este mult mai mare decât în rândul populației generale. Acest aspect este important pentru prevenția bolii prin măsuri profilactice.
Cauzele bolii nu sunt încă pe deplin elucidate. Se știe, în prezent, că unul din mecanismele de declanșare este o dereglare de tip autoimun, mai precis o inflamație a vaselor mici de sânge de la nivelul peretelui mucoasei intestinale. Această inflamație duce la blocarea acestor vase care nu mai asigură sângele necesar, mucoasa se necrozează și apar ulcerații la acest nivel. Se presupune că factorii care duc la declanșarea unui răspuns autoimun sunt infecțioși - bacterii sau viruși.
Principalele manifestări ale bolii sunt la nivel digestiv. Frecvent apar durerea abdominală, tulburările de tranzit - diaree și apariția de sânge în materiile fecale. Consecințele diareei sunt legate de starea generală, pacienții slăbesc, pierd minerale, vitamine și oligoelemente, ceea ce are impact asupra întregului organism. Se pot asocia și alte manifestări extradigestive, legate de inflamația articulațiilor, erupții la nivelul pielii sau afectări oculare. Rectocolita se poate asocia cu alte afecțiuni autoimune, mai frecvent cu spondilită anchilozantă sau afecțiuni autoimune la nivel hepatobiliar.
Pentru stabilirea diagnosticului, este nevoie de colonoscopie și de prelevarea de probe de la nivelul mucoasei. De asemenea, pentru a aprecia evoluția bolii și eficiența tratamentului trebuie făcute analize de sânge și de scaun care să arate nivelul inflamației.
Tratamentul medicamentos se face cu antiinflamatoare de tip salazopirină sau mesalazină, cu care se merge pe termen lung, fiind un tratament de întreținere. În episoadele acute, se folosesc antiinflamatoare de tip corticoid - prednisone, medrol, cu acțiune sistemică sau cele care acționează mai mult local, absorbția fiind minimă - budesonid sau beclometazona.
În cazurile refractare la aceste medicamente, se poate recurge și la medicație imunosupresoare, de tip azatioprină, ciclosporină, metrotrexat, ciclophosphamidă. Ca o terapie de ultimă oră, se fac tratamente cu anticorpi monoclonali, care blochează substanțele implicate în procesul inflamator - infliximab, adalimumab. Aceste tratamente au costuri extrem de ridicate și pot avea efecte adverse grave, de aceea se recomandă doar în cazurile rezistente sau la cei care au dezvoltat reacții adverse sau nu tolerează alt tip de medicație. Antibioticele au o indicație limitată în rectocolită, spre deosebire de boala Crohn, unde sunt recomandate frecvent.
Din punct de vedere al alimentației, nu există un regim foarte strict, pacientul este cel care știe cel mai bine ce tolerează și ce nu tolerează. Totuși, trebuie evitate excesele alimentare, alcoolul, condimentele puternice, laptele și produsele lactate. De asemenea, trebuie redus consumul sau chiar scoasă carnea din alimentație. Este importantă asigurarea unei flore intestinale echilibrate, și de aceea trebuie administrate preparate cu probiotice sau eubiotice. Vă recomand să folosiți Enterolactis - 1 capsulă, de 2 ori pe zi. Efecte foarte bune se obțin prin cura cu argilă - se consumă 1 pahar pe zi, o săptămână, două pahare pe zi, a doua săptămână, 3 pahare pe zi a treia săptămână. După cele 3 săptămâni, se face o pauză de 7-10 zile și se reia cura. Un alt remediu extrem de eficace este năpraznicul - se administrează în doze de 2 capsule, de trei ori pe zi. Afinele au efecte foarte bune antiinflamatorii și cicatrizante, la nivelul mucoasei intestinale. Se recomandă administrarea extractelor de afine și pentru efectul antioxidant, de echilibrare a sistemului imunitar. Vă recomand preparatele Diavit și Eridiarom - câte 6 comprimate pe zi, timp de 20 zile pe lună, pe termen lung.
Amla sau Emblica officinalis este o plantă indiană, cu efecte imunomodulatorii și antiinflamatoare deosebite în tratamentul rectocolitei. Se recomandă administrarea a 1-2 grame pe zi.
Homeopatia oferă și ea tratamente extrem de eficace în rectocolită. Tratamentul trebuie personalizat, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Printre remediile cele mai eficiente se numără Mercurius corosivus, Gambogia, Terebenthiniae (în concentrații mici), CH5 - administrate în 2-3 doze pe zi.
VASILE STANCIU - fitoterapeut, București, tel. 0724/37.32.48, 0755/77.08.50
"De 10 ani sufăr de parotidită"
(Răspuns pentru GABRIEL IFTODI - Arad, F. AS nr. 1177)
Maladie infecțioasă de origine virală sau bacteriană, caracterizată prin inflamația uneia sau ambelor parotide (glandele salivare situate dedesubtul urechilor), parotidita apare simptomatic prin tumefierea dureroasă a glandei, însoțită frecvent de puroi la nivelul canalului "stenon", prin care saliva ajunge în cavitatea bucală.
Infecția bacteriană poate apărea o perioadă lungă de timp, ca urmare a blocării scurgerii salivei de un calcul sau din cauza scăderii sistemului de apărare al organismului.
Contaminarea se face prin strănut, sărut, contact direct cu obiectele personale infectate cu salivă (prosoape, periuță de dinți, furculițe, lingurițe, pahare etc.) sau urină.
Simptome: frisoane, scăderea poftei de mâncare, stare de rău, dureri de cap, edeme ale feței.
La copii, boala poate dispărea în câteva zile, conferindu-le imunitate permanentă.
În cazul adulților, infecția este mai gravă, putând apărea complicații ca: purpură trombocitopenică, orhită - inflamație a testiculelor însoțită de sterilitate, meningoencefalită, pancreatită acută, poliartrită, infarct pulmonar etc.
Pacienții (copii sau adulți) contaminați vor fi izolați, cu repaus la pat, pe o durată de 5-30 zile, și tratați imediat cu analgezice, antibiotice, comprese calde cu coada-calului aplicate pe părțile inflamate, antipiretice etc.
Dacă se formează puroi în mod repetat, se va clăti gura cu ceai de salvie, de mai multe ori pe zi, se va acorda atenție deosebită igienei bucale (folosiți pasta de dinți "Argentum" - Vivanatura) și Argint coloidal "Aqua Mirabilis".
Se vor mastica și înghiți 6 tablete pe zi (2+2 +2) Carotenoid Complex, după mesele principale, Tre-en-en - 3 tablete pe zi (1+1+1), înainte de mese cu 30 de minute. La 2 ore după masa de prânz, luați 1 tabletă Colostrum Prime Life (Secom), puternic antibacterian, antiviral și imunomodulator.
Vă rog să-mi comunicați dacă ați fost vaccinat împotriva virusului Paramyxovirus, care provoacă parotidita endemică (oreionul) și dacă persoanelor care au venit în contact cu dvs. li s-au administrat Imunoglobuline.
Multă sănătate!