- Chiar dacă nu i se știe precis adresa, se spune că Moș Crăciun vine dintr-o țară aflată în Nord, tărâmul nopților polare și al iernilor nesfârșite. Patrie a renilor, elfilor și spiridușilor, Scandinavia este și locul unei bogate tradiții a medicinei populare, care se bucură și în zilele noastre de mare preț. Remediile care urmează sunt folosite în Suedia, Norvegia și Finlanda -
Gheața și zăpada
Cum zăpada și gheața, se găsesc în țările nordice la discreție, locuitorii Laponiei au învățat să le folosească drept leacuri pentru diferite afecțiuni.
* Tuse - răciți tălpile bolnavului cu gheață, apoi încălziți-le cât suportă, cu o sticlă cu apă fierbinte.
* Degerături - masați zona degerată cu zăpadă scoasă de la adâncime, până ce pielea își recapătă culoarea.
* Umflături, vânătăi proaspete, lovituri - se pisează gheață și se aplică pe zona afectată, în pânză dublă.
* Nevralgii sau dureri de spate, mâini și picioare - se freacă cu gheață ori zăpadă zona dureroasă.
* Frecatul cu zăpadă pe întregul corp sau plonjatul în apă cu gheață fac parte din "ritualul" saunei nordice și sunt menite să detoxifieze, să tonifice, să stimuleze imunitatea, să energizeze și să întinerească mintea și trupul.
Mesteacănul
Subțire și mlădios ca un adolescent al pădurii, mesteacănul e nelipsit din peisajele nordice, iar preparatele obținute din trunchiul, coaja și frunzele lui sunt nelipsite din farmacia verde a scandinavilor.
* Prevenirea și tratarea bolilor de rinichi, vezică urinară (nisip, calculi, infecții, edeme, retenție de apă) - se infuzează o lingură de frunze de mesteacăn într-o cană de apă, fiartă timp de 2 ore. Se bea de-a lungul zilei, înghițitură de înghițitură, dublate de aceeași cantitate de apă plată.
* Furuncule, infecții, umflături - se aplică un strat subțire de coajă de mesteacăn pe zona afectată.
* Tonic pentru păr - se umple un borcan cu frunze de mesteacăn, se toarnă peste ele apă caldă (nu fierbinte), apoi vasul se închide ermetic. Se agită periodic. După 8 ore, se strecoară. Lichidul obținut se folosește la masarea rădăcinilor părului. Nu se clătește. Folosită în mod regulat, apa de mesteacăn stimulează creșterea părului sănătos și viguros.
* Acnee, coșuri, pete, infecții fungice - se tamponează zilnic locurile bolnave cu sevă de mesteacăn obținută primăvara, prin incizii în trunchi.
* Piele iritată, mâncărimi - se masează zona afectată cu cenușă obținută din coajă arsă de mesteacăn.
Rășina de brad și pin
Rășina coniferelor e utilizată de secole în medicina tradițională scandinavă, pentru a trata o mare varietate de afecțiuni, în special ale pielii, datorită proprietăților sale puternic antimicrobiene și reparatoare.
Un unguent de casă, făcut din rășină de molid și unt nesărat, este foarte utilizat în țările scandinave. Se amestecă, până se omogenizează, într-un vas încălzit pe aburi 5 părți unt proaspăt, o parte rășină de molid și o parte ceară de albine. Preparatul se toarnă în cutiuțe de cremă și se păstrează la rece. Se folosește la tratarea inflamațiilor articulare, a rigidității musculare, a bolilor de piele - ulcere, infecții, cruste, erupții.
Akvavit
Este o băutură specifică țărilor nordice, unde nu lipsește din nicio casă. Rețeta tradițională se bazează pe patru ingrediente: anason, chimen, fenicul și semințe de mărar.
Mod de preparare: luați o sticlă de un litru, în care puneți câte o linguriță din fiecare ingredient. Turnați apoi alcool de 40 de grade, până se umple. Se lasă să stea între 3 și 4 zile, apoi se filtrează. Dacă vă place gustul dulce, puteți adăuga una sau două linguri de zahăr candel pisat. Akvavit-ul este un aperitiv cu gust minunat, potrivit lângă șuncă afumată, hering, somon... Dar este și un leac foarte eficient:
* Durerile de spate, de picioare sau cauzate de gută dispar dacă locul este masat cu akvavit.
* Dacă suferiți de răgușeală - frecționați-vă gâtul cu akvavit și luați dimineața, pe stomacul gol, câte o lingură de preparat.
* Întăritor și energizant - li se recomandă cu precădere oamenilor în vârstă pe care iarna îi ferește de gripe și de răceli. Se iau trei lingurițe pe zi, înainte de masă.
* Piatră la rinichi - o lingură de akavit, luată în fiecare dimineața, dizolvă și elimină pietrele la rinichi. Elimină și paraziții intestinali.
* Durere de cap - se pun comprese înmuiate în akvavit pe frunte și pe tâmple, iar durerea dispare.
Pinul
La fel ca pădurile de mesteacăn, pădurile de pin sunt nelipsite din priveliștile nordice, după cum nelipsite sunt și leacurile preparate din superbele conifere ce nu-și pierd cetina niciodată.
* Boli de plămâni, tuse - se toarnă un litru de apă clocotită peste 6-7 linguri de muguri de pin mărunțiți. Se lasă trei ore în vas acoperit, apoi se strecoară. Se beau 3-4 căni pe zi.
* Reumatism, răceală, slăbiciune, convalescență - se fac băi cu fiertură de muguri de pin.
Angelica
Simbol al Nordului, floarea galbenă de angelică prezentă vara în pășunile sălbatice din păduri se bucură de mare trecere printre scandinavi.
Rădăcinile de angelică erau dezgropate la începutul verii și puse la uscat. În timpul lucrărilor agricole, mai ales dacă vremea era rece, țăranii mestecau o bucățică de rădăcină uscată de angelică, sau adăugau la cafea sau la ceai rădăcină transformată în pulbere.
* Tinctura de angelică - luată cu puțină miere, vindecă tusea, durerile de gât, întărește organismul slăbit de boală.
* Decoctul de angelică previne și vindecă răcelile, bronșitele, pneumoniile - se bea o cană pe zi din decoct de angelică, preparat astfel: o linguriță de pulbere de angelică se fierbe într-o cană de apă, două minute. Se ia de pe foc și se lasă la infuzat 20 de minute, apoi se strecoară.
* Rădăcină de angelică uscată și pisată - ușurează digestia și stimulează pofta de mâncare. Se iau una-două linguri pe zi, cu puțină apă sau ceai.
* Infuzia din rădăcină uscată și pisată de angelică - tratează durerile menstruale, ulcerele stomacale, crampele, colicile, balonarea. De asemenea, taie pofta de alcool. Se prepară prin opărirea unei lingurițe de plantă, cu o cană de apă. Se infuzează 10-15 minute.
Lichenul de piatră
Altă plantă specifică Nordului, unde are condiții optime pentru a se dezvolta. În Norvegia, lichenul face parte din leacuri străvechi, dar intră și în compoziția unor tipuri de pâine. E antitumoral, calmant, emolient și puternic antibiotic, binefăcător pentru stomac, ficat și mai ales pancreas, ajutător în indigestii și, pentru aparatul respirator, în bronșite, laringite, traheite.
* Pulbere de lichen de piatră - se iau câte 4-5 lingurițe pe zi, pe stomacul gol, sub formă de tinctură (se găsește în farmacii) sau de ceai, preparat astfel: o linguriță de lichen se fierbe 5 minute, cu o cană de apă, apoi se lasă acoperit, până la răcire. Se strecoară și se adaugă un vârf de cuțit de bicarbonat. Se beau până la 3 ceaiuri pe zi.
* Psoriazis, eczemă, infecție - masați un lichen pe zona afectată.
ALTE LEACURI
* Pentru infecție, dureri de ureche
Puneți în urechea bolnavă un cățel de usturoi decojit și învelit în tifon.
* Împotriva tusei
Țineți o bucată de unt pe limbă, până se topește, apoi înghițiți.
* Pentru furuncule
Se pune o bucată de slănină proaspătă pe furuncul, până dă în copt și se sparge.
* Durere puternică
Se apasă o monedă sau alt obiect de argint pe zona dureroasă.
* Pneumonie, dureri reumatice, de cap, de dinți, fracturi
Se arde o cantitate mică de ciuperca "urechea mesteacănului" (Piptoporus betulinus), apoi se aplică (se leagă) direct pe zona afectată.
* Împotriva slăbiciunii, a oboselii
Se face o băutură întăritoare din lapte de ren (sau de bivoliță), măcriș și apă caldă.
* Constipație
Beți o fiertură caldă, din apă și fulgi de ovăz.