Tragedia din "Colectiv" a reprezentat fisura bruscă și, în fond, inevitabilă, în funcționarea sistemului arbitrar și corupt prin care este guvernată țara. Până la urmă, a afirmat șeful statului, "corupția ucide", această "concluzie dură" impunându-se concret, prin bilanțul cumplit al dezastrului soldat cu zeci de jertfe omenești. Schimbarea produsă în consecință prin retragerea guvernului Ponta, forțat să cadă sub presiunea străzii, trebuie însă continuată, prin realizarea unui "nou proiect de țară", asumat de factorii politici și de societatea civilă, a afirmat președintele României. Transformările urmează să înceapă, în 2016, cu educația și sănătatea, două componente majore ale sistemului social, neglijate de majoritatea administrațiilor ce s-au succedat în fruntea țării după 1990. După ce, în comun acord cu partidele parlamentare, președintele a numit un cabinet tehnocrat, condus de Dacian Cioloș, au fost precizate și așteptările: o "guvernare responsabilă", atât în administrarea banilor publici, cât și într-o creștere economică reală, care să se simtă nu doar în statistici, ci și în buzunarele cetățenilor. Klaus Iohannis le-a mulțumit și parlamentarilor pentru aprobarea noului Cod Fiscal și a unor legi trimise spre reexaminare, deși Parlamentul a "expediat" fără dezbateri prea serioase unele proiecte legislative sau unele decizii ale Curții Constituționale. Fiind un discurs de bilanț, președintele nu putea decât să încheie cu o perspectivă optimistă privitoare la anul ce începe, 2016.
Așteptările din 2015 au fost, totuși, mai mari și mai profunde decât a lăsat să se înțeleagă, prin cuvântarea sa, șeful statului. Iohannis a afirmat că și-a onorat promisiunea de "a face politică altfel" și, din această perspectivă, nu a reacționat la atacurile și provocările venite din sistemul politic. Președintele Iohannis a ales calea neamestecului în "afacerile executivului", subliniindu-le consecințele, de cele mai multe ori perverse, abia după "curgerea" lor, enunțând doar, în destul de rarele lui intervenții, ceea ce ar fi trebuit să se facă în manieră corectă, ceea ce ar fi fost dezirabil pentru comunitate. Președintele ar fi vrut un "guvern al său", responsabil și matur, o majoritate parlamentară fermă, care să facă schimbarea de neoprit și domnia legii absolută. E drept, prevederile constituționale existente nu îi lăsau loc pentru altceva, iar Klaus Iohannis nu și-a permis, în ciuda așteptărilor uriașe care l-au propulsat în fotoliul prezidențial, să le forțeze, după exemplul președintelui Băsescu. Noul președinte s-a mulțumit să mizeze pe "bunul simț" al oponentului său, premierul Victor Ponta, căruia i-a cerut, după punerea acestuia sub acuzare, de DNA, demisia de onoare. Președintele ales ar fi trebuit să știe că politicianul român are o înțelegere aparte a termenului de onoare, onoarea aplicându-se, de obicei, la actele celorlalți, și mai puțin la propriile manifestări. Un președinte de genul Traian Băsescu ar fi cerut imediat, după înfrângerea dură în alegeri a candidatului Ponta, demisia acestuia. Lăsat să guverneze în continuare, Ponta și-a revenit, manifestându-și și mai pe față aroganța puerilă și iresponsabilă, concretizată în aberante decizii populiste (reduceri de taxe și măriri de venituri salariale fără acoperire) sau în "retrageri" simulate și disprețuitoare, precum "fuga în Turcia" sau "tratamentul în Mexic". Klaus Iohannis s-a manifestat la fel de reținut și cu Parlamentul, care, după un moment de derută, datorat "prezidențialelor" - s-a reîntors "într-o veselie" la apărarea propriilor interese, la blocarea cererilor Justiției și aprobarea, pentru membrii săi, a pensiilor nerușinate.
Președintele Iohannis a procedat, cu o rigoare probabil nemțească, la întărirea poziției sale, numind în fruntea "serviciilor" (SRI, SIE), doi apropiați - E. Hellvig și M.R. Ungureanu -, dar discuțiile stimulate de el între partidele parlamentare pentru alcătuirea unei noi majorități guvernamentale, au eșuat. Schimbarea s-a petrecut, în consecință, accidental, în urma tragediei din "Colectiv", care a umplut paharul răbdării românilor, exasperați de corupția și nepăsarea clasei politice. Presiunea miilor de manifestanți a generat un șoc psihologic, ce a favorizat retragerea din fruntea administrației naționale a lui Victor Ponta. Presiunea s-a simțit și pe holurile Parlamentului, "aleșii" dovedindu-se, dintr-odată, mai maleabili la cererile Justiției de ridicare a imunității pentru cei mai corupți dintre ei. Klaus Iohannis a putut să propună un nou premier, pe Dacian Cioloș, agreat ca tehnocrat de majoritatea parlamentarilor (cu excepția celor din partidul-surogat ALDE, nostalgici după monolitul omnipotent USL). Președintele a renunțat la nominalizarea candidatului liberal la post, Cătălin Predoiu, probabil tot dintr-un "calcul nemțesc", considerând că PNL-ul nu a reușit încă să-și armonizeze interior cele două aripi (PDL-ul și vechiul PNL) și că tratativele pe care acesta ar fi trebuit să le poarte cu celelalte partide ar fi dus la foarte multe compromisuri. Destui liberali au fost dezamăgiți de "mutarea" prezidențială. Apare, însă, un impediment.
După validarea lui parlamentară, guvernul Cioloș trebuie să se miște în aceleași limite constituționale care l-au oprit pe președintele Iohannis să acționeze altfel. Premierul a "moștenit" un buget de stat și o sumă de decizii economice și sociale de la predecesorul său, iar în mandatul limitat pe care îl are nu poate realiza transformări revoluționare. Navigând sub tutela unui parlament care a depășit și cel de-al doilea șoc al anului 2015, el poate doar să-și propună eficientizarea și desfășurarea corectă a actului administrativ. Guvernul trebuie să găsească surse pentru cheltuielile bugetare sporite, în ciuda reducerii unor taxe, și pentru sporurile salariale. Pentru 2016, investițiile au fost, din păcate, sacrificate. Dacă "marea corupție" va fi însă blocată, dacă risipa bugetară va fi, în sfârșit, stopată, dacă sistemul administrativ va deveni, până la urmă, funcțional, fără "efecte perverse", anul 2016 ar putea fi anul relansării, anul în care românii își vor putea recăpăta încrederea în ei înșiși.