RODICA CULCER despre... Un guvern pe balansoar

Redactia
- În ciuda neîncrederii, ba chiar și a ironiei cu care a fost întâmpinat guvernul de tehnocrați al lui Cioloș, se pare că primele semne de "lucru bine făcut" au în­ceput să apară, iar prestația miniștrilor care au acceptat să dea interviuri pe micul ecran (Dacian Cioloș, Costin Borc, ministrul economiei etc.) este de un profesionalism re­marcabil. Ce ar putea să se întâmple, pentru ca pro­iec­tul de țară să le fie blocat? În cazul unei eventuale opo­­ziții a clasei politice, oare susținerea publică, "stra­da", care a adus acest guvern la putere, ar fi de ajuns?

- Deocamdată nu putem vorbi decât de câteva inter­viuri cu adevărat încurajatoare, căci nu este puțin lucru să ai în funcția de premier un om decent și competent, cum este Dacian Cioloș, după ce timp de trei ani l-am suportat pe Victor Ponta, care credea că aroganța poate masca in­competența. Și nici nu am avut până acum un ministru al eco­nomiei, nepătat de tarele sistemului, cum este Costin Borc, care să-și exprime admirația pentru antreprenorii cins­tiți din mediul privat și să afirme, fără rezerve, că ad­ministrația în România este deprofesionalizată. Ce ne fa­cem, însă, cu ministrul de interne, Petre Tobă, acuzat destul de convingător de presă, de plagierea lucrării de doctorat? De modul în care guvernul va rezolva această problemă extrem de spinoasă, depinde, în mare măsură, onoarea sa: dacă se va ascunde în spatele unui eventual verdict de ne­vinovăție dat de un organism politizat, cum este Comisia de Etică a Ministerului Educației, care i-a exonerat deja pe Victor Ponta și pe Gabriel Oprea, atunci ne vom da sea­ma că domnul Cioloș are doar atâta putere cât vor să-i lase po­liția, armata și serviciile secrete, cele care girează Colegiul de Apărare și Academia de Informații, de unde provin titlu­rile de doctorat contestate în ultima vreme. Aici nu este vor­ba doar de câteva cazuri de plagiat, ci de un în­treg sistem de legitimare a imposturii, în care sunt impli­cați nu numai fal­șii doctori, ci și membrii comisiilor de doc­torat și con­du­cerile facultăților. Dacă noul ministru al educației, Adrian Curaj, va fi sprijinit de guvern să spargă acest cerc vicios, să propună modificarea legislației care îi apără pe demni­tarii cu titlul de doctor, atunci vom ști că avem de a face cu un guvern care își propune ruperea le­găturilor dintre clasa politică, administrație și gu­ver­nare și cercurile oculte, mai vechi sau mai noi - toate la fel de puțin trans­parente și supuse controlului democratic. De un asemenea guvern are nevoie acum România și, de altfel, aceasta au cerut și manifestanții din stradă, chiar dacă nu foarte ex­plicit. Oare vicepremierul Vasile Dâncu, profesor la Aca­demia de In­formații, se va implica într-un astfel de proiect ? Deo­cam­dată, nu știm nici măcar ce dorește să facă la mi­nisterul pe care îl conduce, cum nu știm prea multe nici des­pre pla­nurile și competențele manageriale ale miniș­trilor numiți la sănătate și justiție, de pildă. Mai avem de aș­teptat. Știm însă că domnul Cioloș este foarte prudent când vorbește de clasa politică, pe care nu dorește să o an­ta­gonizeze, deși a ajuns la guvernare în urma unei revolte a cetățenilor îm­potriva sistemului și a clasei politice. Sis­temul, cu clasa lui politică cu tot, are însă destule resurse pentru a limita dras­tic posibi­litățile de acțiune ale gu­ver­nului Cioloș. În primul rând, Parlamentul (unde domnește încă majoritatea PSD-UNPR-ALDE și unde PNL nu știe da­că este în opoziție sau la pu­tere), poate adopta legi care să anuleze tentativele re­for­miste ale guvernului și poate respinge inițiativele le­gis­lative prea curajoase, care pun în pericol actualele privilegii sau in­te­rese electorale. În al doilea rând, cum spunea pre­mie­rul Cio­loș, guvernul construiește pornind de la nea­jun­su­rile trecutului, care nu sunt puține, dacă luăm doar re­centul exemplu al disfunc­țiilor de la APIA. Co­rec­tarea acestor neajunsuri cere timp și riscă să deranjeze grupurile de in­terese care le-au ge­ne­rat, dacă ne gândim doar la com­pa­niile de stat, la CNADNR sau la Casa de Asigurări de Să­nătate, de pildă. În sfârșit, să nu uităm că noii miniștri, in­clusiv cei în care avem încredere, trebuie să lucreze cu oa­menii plasați în mi­nistere de PSD, UNPR și ALDE și nu cred că se în­do­iește cineva că aceștia vor încerca să blo­che­ze orice schimbare de substanță. Cum poate o ad­mi­nis­trație "deprofe­sio­na­lizată", să se angajeze trup și suflet, în­tr-un program de profesionalizare și efi­cientizare a ad­mi­nistra­ției? Ca să nu mai vorbim de faptul că orice campanie de în­lo­cuire a funcționarilor publici incompetenți, cu profe­sio­niști, riscă să fie etichetată de PSD, drept epurare po­li­tică și bruiată de un vacarm me­diatic de nedescris. Ajun­gem, astfel, la spațiul public, viciat de organizațiile media aservite unor cercuri oculte, și de degringolada și defi­cien­țele structurale care subminează televiziunea publi­că. Fără o reformă în acest domeniu, dezbaterea publică nu poate deveni corectă și constructivă, dar nimeni - absolut nimeni - nu vorbește despre o astfel de reformă.
Iată, deci, că există numeroase canale de blocare a unui eventual program mai îndrăzneț al noului guvern. Nu știm însă cât de îndrăzneț își propune să fie guvernul Cioloș: va în­cerca, oare, să demareze o reformă de sistem, sau se va mul­­țumi să corecteze ceea ce poate, fără a declanșa furia cla­sei politice și a așa numitelor instituții de forță: inter­nele, serviciile și armata? Vom afla în următoarele săp­tă­mâni, dacă avem de a face cu un război cu sistemul tică­lo­șit, cum a cerut strada, sau cu o suită de compromisuri. Tind să cred că război nu va fi, pentru că nu există sprijin politic pentru reforme radicale și nici prea mult timp pentru rea­li­zarea lor. Dacă populația le dorește, nu este nevoie să ia­să în stradă, unde poate fi eventual exprimat un protest, nu însă și construit un proiect de țară. Acesta necesită mo­bilizarea societății civile, dublată de sprijinirea unor partide noi, cu adevărat necontaminate de corupție și politicianism și populate cu oameni curajoși și competenți. Nici un proiect de țară nu poate fi realizat fără susținere politică și fără o legitimare democratică, la urne. Ca să schimbăm lu­crurile și să învingem sistemul, nu este nevoie să reinven­tăm roata, ci să aplicăm regulile democrației clasice, nu ale celei originale.