Se pare că vrea să le pună capăt domnul Remus Cernea, fost deputat PSD, actualmente independent, autorul unei inițiative legislative care, dacă va fi aprobată, va interzice finanțarea de la stat a acestui lăcaș de cult. Las la o parte aspectul ridicol al acestei legi, care va interzice, pe moment cel puțin, doar finanțarea Catedralei Patriarhale, permițând-o pe a celorlalte biserici. Ca o consecință a ei, o să vedem ridicându-se o moschee pe bani publici, iar catedrala va rămâne cu ferestrele neterminate. Dar acestea sunt mici fumigene, care mai mult acoperă decât dezvelesc miezul problemei.
Care miez pune abrupt chestiunea finanțării cultelor din România de către stat, model care, nota bene, e copiat după al altor state ale Uniunii Europene. Seculariști agresivi, precum Remus Cernea sau Toma Pătrașcu, se referă foarte des, în dezbateri, la modelul francez, singular în cadrul Europei și, după cum o dovedesc recentele atentate teroriste de la Paris, nu tocmai fericit în ceea ce privește relația stat-culte religioase, nicidecum bun de export.
În cazul țării noastre, există însă și o diferență enormă față de occidentul bogat, secular și ateu. Am trecut, la fel ca și alte câteva țări din lagărul estic, printr-o etapă de comunism foarte agresiv. Ceaușescu a dărâmat în București 20 de biserici. Numai în zona actualei Case a Poporului au căzut pradă buldozerelor cinci altare. Cinci, nu unul! Dacă ar fi fost doar aceste cinci biserici, și tot mi s-ar fi părut normal, ca o măsură reparatorie, ca statul să își asume, integral!, ridicarea unei catedrale în locul lor. Fără să poată repara vreodată ce a făcut, pentru că unele lăcașe au fost bijuterii arhitectonice, cu o valoare inestimabilă (vezi cazul mânăstirii Văcărești), monstrul acesta fără cap, numai cifre și date seci, numit de noi stat, ar putea să își rupă din pulpană și pentru suflet.
Desigur, mulți spun că bisericile ar trebui ridicate doar din banii credincioșilor, fără ajutor de la buget. Sunt culte private, să se descurce cum pot! Dar, la fel de bine, am putea spune noi, cei care mai dăm pe la biserică, să se descurce microbiștii cum pot, nu cu bani din buzunarul nostru! Numai cu ridicarea stadionului Arena Natională, pe care s-au plătit 234 de milioane de euro, făceam două catedrale. Și ne mai rămâneau și bani!
Dar când e vorba de zeul fotbal, nimeni nu mai țipă că nu avem bani pentru spitale sau școli. C-așa-i în tenis, vorba lui Caragiu.