Ce m-a impresionat însă cel mai mult în seara aniversării, pe 12 noiembrie, a fost atmosfera de familie în care s-au reunit fostele glorii ale teatrului, actuala trupă și colaboratorii. S-a simțit că actorii tineri și cei retrași din activitate sunt mânați de aceeași pasiune comună, că trecutul și prezentul teatrului înseamnă un flux continuu de a învăța și de a transmite mai departe. S-au prezentat imagini filmate la primul spectacol al teatrului, "Cu Țăndărică pe mările sudului", din 1945, precum și de la marile succese obținute ulterior. A fost rememorat momentul în care Maria Tănase a luat-o în brațe și a felicitat-o pe Antigona Papazicopol, actrița teatrului, care a mânuit cu atâta pricepere păpușa ce o reprezenta pe cântăreață, în spectacolul "Umor pe sfori", din 1954. Directoratul Margaretei Niculescu, ce a condus teatrul între 1947 și 1985, dându-i aura de importantă instituție culturală, "Nocturnele" organizate aici de reputata coregrafă și dansatoare Miriam Răducanu, la începutul anilor '70, "Sânziana și Pepelea", primul spectacol în aer liber, în 1974, turneele internaționale, premiile. Au fost amintite, de asemenea, succesele actuale, între care spectacolul "Motanul încălțat", ce a adunat 600 de reprezentații în 20 de ani și faptul că prezentul este foarte productiv pentru un teatru ce organizează anual trei festivaluri și joacă atât în sală, cât și într-un sediu mobil. Un prezent pe măsura istoriei. Faptul că mari nume ale vieții artistice românești au colaborat de-a lungul anilor cu Teatrul Țăndărică arată locul important pe care acesta îl merită în cultura noastră. Liviu Ciulei a semnat decorurile la câteva spectacole, Silviu Purcărete, Radu Penciulescu, Cătălina Buzoianu au pus spectacole în scenă aici, Henry Mălineanu, Nicu Alifantis, Mircea Florian au scris muzică...
Brândușa Zaița Silvestru
"Succes în lumea mondială a păpușăriei!"
"Cea mai numeroasă și iubită familie a mea fost aici, în Teatrul Țăndărică. Am avut colegi de la care am învățat meserie, păpușărie, actorie, vestiți regizori de teatru. Am învățat disciplină și dăruire de la marea și inegalabila Margareta Niculescu, eleganța de la Radu Boroianu și respectul pentru toți artiștii, colegii, de la Mihaela Tonitza Iordache. Am toată admirația pentru actuala trupă a teatrului, care aș dori să se impună în fruntea teatrului mondial de păpuși. Fiecare din noi, și mai ales din voi, cei tineri, să însemne performanță. Regret că am îmbătrânit și nu mai pot sta alături de voi, să muncesc cu priceperea și cu pasiunea mea. Însă consider orice reușită a voastră și o reușită a mea, de profesor în facultatea de teatru și de coleg. Pentru toți, sănătate, bucurie a creației, succes și culmi cât mai înalte în lumea mondială a păpușăriei! La mulți ani, Țăndărică, pentru actorii, secretarii, contabilii, scenografii, constructorii de păpuși! La mulți ani, tuturor colegilor din corpul tehnic, ce muncesc nevăzuți, cu abnegație și cu prietenie. Ei erau primii și cei mai buni cronicari ai spectacolelor și nu greșeau niciodată. Să nu vă lăsați învinși de perioade negre și rele. Trebuie să învingeți, cu stăruință și strădanie! Tuturor, o viață luminoasă și mii de mulțumiri, pentru zilele și nopțile, turneele și spectacolele la care am reușit să particip în acest teatru."
Alexandrina Halic
"E un har să faci ce fac păpușarii, artiștii Teatrului Țăndărică"
"Prima colaborare cu Teatrul Țăndărică s-a întâmplat prin anii '60, când încă mai eram studentă. Am înregistrat atunci o voce pentru un spectacol al lor. Au urmat și alte colaborări, tot cu vocea. Înregistram într-o fază în care ei deja mânuiau păpușile, scenografia și mișcarea erau deja desăvârșite. Vedeam ce se întâmpla pe scenă și, cu ajutorul regizorului, înregistram și vocile. Toate vocile erau înregistrate, nu se juca direct. A fost o vreme în care actorii erau ascunși, se vedea doar păpușa pe ațe, sau pe o mână, apoi actorii au ieșit în fața publicului, iar păpușa undeva, alături. La început, am fost șocată, mi s-a părut o treabă hibridă, apoi mi-am dat seama că în momentele desăvârșite din punct de vedere artistic, nu vedeam actorul, vedeam păpușa, ca un fel de prelungire a actorului, a personalității, a sufletului. Cu timpul, s-a renunțat la vocile înregistrate, actorii și-au mânuit personajele dându-le și glas. Și i-am invidiat întotdeauna pentru că nu am putut să fiu la înălțimea măiestriei lor și să însuflețesc și eu o păpușă, am regretat că, jucând într-un teatru pentru copii, nu mi-am perfecționat și latura asta. Eu găsesc că e un har în plus să poți să faci ce fac păpușarii, artiștii Teatrului Țăndărică, e o artă, o altă artă să poți face asta. Am impresia că ei au mai multe posibilități decât noi, pot să pună în scenă lucruri mai puțin accesibile nouă. Peter Pan poate să zboare, Alice se simte bine într-o altă lume. Am jucat «Alice în țara minunilor» la Teatrul Creangă, în 1978, și am avut colaborarea celor de la Țăndărică. Fără ei, spectacolul n-ar fi avut același farmec, n-am fi reușit să creăm o lume specială."
Marius Țeicu
"A fost o mare bucurie să lucrez cu un teatru de asemenea renume"
"Nici nu-mi vine să cred că celebrul teatru de păpuși a împlinit 70 de ani. Ce repede au trecut anii! Asta pot să spun și despre viața mea, pentru că am împlinit și eu tot 70 de ani. Țăndărică e mai bătrân decât mine, pentru că s-a lansat în martie, eu am așteptat să apară mai întâi teatrul, ca să pot să colaborez mai târziu cu el, așa că am apărut abia în mai. A fost o mare bucurie pentru mine să lucrez cu un teatru de asemenea renume, cu un colectiv artistic extraordinar de talentat și de dăruit meseriei. Am colaborat prin două muzicaluri, pe libretele semnate de reputata și cunoscuta scriitoare a multor cărți și piese dedicate copiilor, Silvia Kerim. Primul, în 1991, «Gulliver în țara piticilor», preluat și de teatrul de păpuși din Valencia, apoi «Frumoasa din pădurea adormită». Doresc Teatrului Țăndărică mulți ani de acum înainte și multe succese, spre deliciul copiilor mici și mari."
Virgil Ogășanu
"O adevărată sărbătoare"
"Aveam 27-28 de ani, eram angajat de doi ani la Teatrul Bulandra, într-un colectiv excepțional, cu Toma Caragiu, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Cornel Coman și cu mulți alți mari actori. Pe lângă lucrul în acest minunat teatru, am avut o altă mare bucurie, când doamna Margareta Niculescu, directoarea Teatrului Țăndărică, m-a invitat să particip aici la un proiect ce se numea «Nocturne». Era un proiect ce părea, de la bun început, nou și îndrăzneț. Îmi aduc aminte că, după ce terminam spectacolul la Bulandra, pe la nouă, nouă și zece, o luam la fugă într-o viteză nebună, prin parcul Cișmigiu, de la Piața Kogălniceanu, până la Țăndărică, pe Calea Victoriei. Ajungeam cu sufletul la gură, dar merita tot efortul, pentru că intram în alt spațiu, alt vis, pe care îl trăiam alături de doamna Miriam Răducanu, de Gigi Căciuleanu, de doamna Nina Cassian, care era în sală, de minunatul regizor Andrei Șerban, de doamna Aura Urziceanu, care atunci era la începuturi. Era o adevărată sărbătoare".
Gigi Căciuleanu
"Mulțumesc, Țăndărică! Chiar dacă ai adunat ceva anișori, tot așa de tânăr și de iubitor de libertate ai rămas"
"Primul spectacol pe care l-am văzut în viața mea (cred că nu aveam nici doi ani) a fost la Teatrul Țăndărică, bineînțeles. Eram foarte agitat de atmosfera spectacolului și îmi amintesc că, la un moment dat, vulpea mânca o pasăre, și am început să plâng, ca toți copiii din sală. La sfârșitul piesei, se deschidea burta vulpii și ieșea pasărea în libertate, și mi-a plăcut așa de tare, încât am zis că eu de acolo nu mă mai mișc. Nu voiam să mai plec acasă, ci să stau până a doua zi, să văd din nou cum scapă pasărea din burta vulpii. Destinul a vrut ca, ani după aceea, împreună cu Miriam Răducanu, să ajungem la Țăndărică, într-un spațiu de libertate, în care m-am simțit ca pasărea ce a scăpat și a putut să zboare. Probabil că viața se joacă cu noi, așa cum păpușarii se joacă cu păpușile și cum păpușile se joacă cu râsul sau plânsul copiilor, dar cred eu că nimic nu este inocent și nimic nu este gratuit. Și dacă am ajuns ca pe o scenă atât de mică să avem spectacole mari, cu acea minunată măiastră a dansului românesc, Miriam Răducanu, este pentru că destinul ne-a tras de niște sforicele și ne-a adus acolo unde trebuie, când trebuie. Mulțumesc, așadar, Țăndărică! Chiar dacă ai adunat ceva anișori, tot așa de tânăr, frumos, neaoș și de iubitor de libertate ai rămas."
Miriam Răducanu
"Un spectacol unicat"
"Eram entuziaști și iubeam arta, ștacheta era sus, și nu voiam să facem concesii. Publicul era foarte variat ca vârste, dar cu toții găseau ceva de care se atașau. «Nocturnele» erau un spectacol unicat, pe atunci nu exista ceva asemănător în București, un spectacol cu artiști mari, muzicieni, dansatori, actori. Spectacolul era compus din piese separate, dar întregul lui era unitar, sudat în jurul unei idei fundamentale. Era o mare bucurie. Până în ziua de azi (mi s-a întâmplat și în străinătate), mă întâlnesc cu oameni ce erau foarte tineri atunci, și care îmi spun «Doamnă, ne-ați marcat pe toată viața cu spectacolele acelea, ne-ați dat cultură. Ne-ați arătat cum arată artele împreună, cum să le înțelegem și să le iubim»".