Potrivit dicționarelor, enciclopedia unei țări este un ansamblu complex de cunoștințe omenești dintr-un moment istoric dat. Prima "Enciclopedie Română", al cărei principal redactor a fost Corneliu Diaconovici, prim-secretar al asociației ASTRA, a fost publicată între anii 1898-1904, la editura W. Kraft din Sibiu, și a cuprins trei volume, cu aproximativ 3000 de pagini și aproape 38.000 de articole, cu 147 de ilustrații și 12 hărți. La redactarea acestei opere monumentale au fost cooptate importante figuri ale vremii, savanți, istorici, jurnaliști, literați, printre care s-au numărat: Grigore Antipa, Victor Babeș, Ovid Densusianu, George Lahovary, Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru, Dimitrie Onciul, Theodor Speranția, Alexandru Sutzu, Nicolae Teclu, Alexandru D. Xenopol și alții. Între anii 1938-1943, în plin război mondial, marele sociolog Dimitrie Gusti a gândit și a coordonat editarea primei enciclopedii naționale, "Enciclopedia României", proiectată în șase volume, din care au fost tipărite numai patru, cu un total de 5000 de pagini, 800 de planșe color, 800 de hărți, 6000 de fotografii, fotogravuri etc. Editată de "Asociația științifică pentru Enciclopedia României", aflată sub patronajul Regelui Carol al II-lea, lucrarea a beneficiat de contribuțiile unor somități intelectuale ale vremii, multe din ele intrate în istorie: Nicolae Iorga, Constantin Rădulescu-Motru, Virgil Madgearu, Constantin C. Giurescu, Mircea Vulcănescu, Dan Botta, Constantin Moisil, Cezar Petrescu și alții. De atunci, următorul pas în aceeași direcție l-au făcut ieșenii, la sfârșitul anului 2010, când au republicat Enciclopedia lui Dimitrie Gusti, printr-un proiect sprijinit de Universitatea "Petre Andrei". În zilele noastre, proiectul "Enciclopedia României" (www. enciclopediaromaniei.ro) se desfășoară online, grație unor voluntari entuziaști, care au reușit să pună la un loc peste 5000 de articole. La pol opus se află Academia Română care, în ciuda misiunilor ei, n-am auzit să plănuiască elaborarea vreunei enciclopedii veritabile, comparabilă cu cele editate de țările noastre vecine, ca să nu ne referim la celebrele "Enciclopedia Britanică" sau "Enciclopedia Franceză".
Încă din 2011, neobositul istoric clujean Vasile Lechințan s-a adresat Academiei Române - sugerându-i ca marea sărbătoare din 2018 -100 de ani de la Marea Unire să fie celebrată cu declanșarea lucrărilor pentru elaborarea unei noi Enciclopedii Române. Aceasta ar urma să fie tipărită în 20-25 de volume, care să cuprindă o istorie universală din perspectivă românească, așa cum sunt multe astfel de opere în Europa. De ce este important să avem o astfel de enciclopedie? Voi răspunde prin câteva exemple: să zicem că vreau să aflu câți români au luat parte, înrolați în Armata Americană, la bătăliile purtate de SUA în Primul Război Mondial, în al Doilea Război Mondial, în războaiele din Coreea, Vietnam, Irak și Afganistan. Care a fost cel mai "luxos" lagăr de prizonieri din al doilea război mondial și cum au fost tratați prizonierii americani la Timișul de Sus? De ce spune Brazilia că-și datorează modernitatea curentului suprarealist românesc? Sunt interesat să aflu câți profesori români de matematică predau în universitățile americane sau câți IT-iști români lucrează la Microsoft Corporation? Câte tone de aur s-au extras de la Roșia Montană din timpul agatârșilor până azi, și cine a beneficiat de acel aur imens? De ce Peninsula Scandinavă și Danemarca s-au numit "Dacia" câteva sute de ani? De ce limba punjabă (India/Pakistan) are multe asemănări cu limba română? Cine au fost locuitorii provinciei romane Tribalia? Etc. Etc. Unde pot afla toate acestea? Desigur, în Enciclopedia Română.
"Propun Academiei Române să instituie de urgență «Fundația Enciclopedia Română»"
Istoricul Vasile Lechințan aduce argumente științifice de bun simț, fiind revoltat că noi, românii, nu am avut prilejul "să ne așezăm", cum zicea Caragiale, adică să ne consolidăm, din cauză că ne-am aflat, timp de milenii, "la porțile tuturor răutăților". Azi, când suntem în NATO și UE, când suntem un partener transatlantic și o putere regională stabilă, a sosit momentul să acționăm ca o națiune conștientă de sine, spune Lechințan. Iar prima obligație este elaborarea amintitei enciclopedii. Academicienii sunt primii dintre intelectuali care au această obligație. "Pentru o țară, o enciclopedie proprie este, în primul rând, simbolul primordial al Culturii acelei țări; este dovada că acea țară are o Cultură proprie, o cuprindere a fenomenelor vieții și spiritualității, o stabilitate, o identitate și o așezare în Cultura proprie. Cu acest gând vor fi pornit și marii noștri înaintași de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când au realizat Enciclopedia Română. Și le înțeleg dârzenia cu care au pornit la lucru, nemulțumirea izvorâtă din conștiința handicapului uriaș pe care-l aveam în raport cu marile civilizații ale lumii, care aveau de mult enciclopedii grandioase. Prima Enciclopedie Franceză a fost terminată în 1772 și are 28 de volume, 71.818 articole și 2.885 de ilustrații; chiar și țara vecină, Ungaria, avea "Enciclopedia Pallas", în 16 volume, începută în 1893, iar în 1900, s-au mai adăugat două volume suplimentare. Apoi, ungurii au mai scos "Enciclopedia Revai" (21 de volume, apărute în perioada 1910-1935). Și iată-ne și pe noi, pe români, fără o Enciclopedie Română generală, fundamentală, ajunși la Centenarul Marii Uniri, pe care îl vom întâmpina peste trei ani. Îmi îndrept din nou privirile către Academia Română și către Guvernul României, oricare ar fi el, și întreb: vom începe măcar lucrul la această operă națională, până la 1 Decembrie 2018? Suntem printre ultimele, dacă nu chiar ultima țară din Europa, care nu are o enciclopedie. Enciclopedia Română generală și universală va fi un mare act de consolidare spirituală și națională a României de după eliberarea de sub dictatura comunistă și reluarea democrației românești interbelice. Nu este cazul să amintesc, decât în treacăt, că enciclopediile americană, engleză, iudaică etc. au peste 20, chiar peste 30 de volume. Enciclopedia ungară din 1993-2004 are 18 volume, cu o prezentare grafică excepțională. Așadar, propun Academiei Române să instituie de urgență o fundație, cu denumirea Fundația Enciclopedia Română, și să adune sumele necesare, inclusiv de la guvern, angajând forțe spirituale suficiente din tot spectrul științific și cultural de care România - din fericire - nu duce lipsă".
În lipsa unei enciclopedii române actualizate, istoria românilor este falsificată sau ignorată în mai toate enciclopediile europene, dar în special în Enciclopedia Maghiară din 1993-2004, apărută sub egida Academiei Ungare de Științe. Rezultatul este revoltător. Iată, pe scurt, ce poți citi în toate marile biblioteci ale lumii, din Ottawa, la Singapore, Beijing sau Adelaide, unde Enciclopedia Maghiară poate fi accesată oricând. Să luăm episodul tragic de la Ip, din septembrie 1940, satul transilvănean în care au fost uciși cu cruzime, doar pentru că erau români, 157 de săteni. Ce scrie enciclopedia de la Budapesta? "În urma unui incident, armata ungară a ucis mulți români". Incident sau "atrocitate în masă", premeditată de groful local și de armata ungară care ocupa nordul Transilvaniei - așa cum a stabilit o instanță de judecată din Cluj, în 1946. De altă atrocitate, cea de la Treznea, Enciclopedia Maghiară nu amintește nimic, deși localnicii români au fost, și acolo, omorâți fără milă. Exact ca și în cazul zecilor de evrei uciși la Cămărașu, județul Cluj, unde există în realitate (dar nu și pentru enciclopediștii unguri), un cimitir impresionant, dovadă a crimelor din 1944.
"Toate acestea", spune Lechințan, "se puteau evita, dacă noi am fi avut o Enciclopedie Română, pe care autorii maghiari nu puteau să o ocolească, fără să se teamă de oprobriul internațional. Prezența ei, în anii viitori, va aduce, cu siguranță, lucrurile la matca normalității și nu se va sfii să arate, nici latura bunei conviețuiri româno-maghiare, în secolele care au trecut."