De multă vreme intenționez să vă scriu, cu recunoștință, pentru că revista dvs. este cea care l-a adus în viața noastră, dacă pot zice așa, pe domnul Rusalin Todor! Am apelat la domnia sa cu un an în urmă, fiind într-o situație disperată. Mama mea era imobilizată la pat, ca urmare a unei fracturi de col femural neoperabil, din cauza cirozei cu virus C de care suferea de peste zece ani. La un moment dat, au apărut mult-temutele escare, care ne-au dat fiori. Am consultat mai mulți medici și i-am administrat tot felul de unguente și pansamente anti-escare, dar din cauza imunității extrem de scăzute a mamei, escarele avansau. Dumnezeu ne-a îndrumat să îl contactăm pe domnul Rusalin Todor, care ne-a oferit un tratament natural. Sinceră să fiu, m-a uimit siguranța din vocea domniei sale, când ne-a spus: dacă nu se vindecă într-o săptămână, mai vorbim. Ei bine, peste o săptămână, îl sunam să îi mulțumesc din suflet, pentru că escarele mamei începuseră să se vindece! După încă o săptămână, locul era curat!
Dar nu numai mama a beneficiat în familia noastră de tratamentul domnului Rusalin Todor. În anul 2011, tata a fost operat de un hematom la plămânul drept - o tumoră benignă, slavă Cerului! Iată însă că anul acesta, prin luna mai, tata a început să acuze iar dureri mari în zona omoplatului drept, cum avusese acum 4 ani, înainte de operație... Durerile nu îi dădeau pace, mai ales în poziție orizontală, fiind greu de suportat. Pentru că nu am reușit să îl conving să meargă la spital, să înceapă niște investigații, am luat legătura tot cu domnul Rusalin Todor, cerându-i un sfat. Domnia sa i-a recomandat tatei un tratament pe bază de mărul-lupului, pe care l-a început imediat. Într-o zi, stând de vorbă cu tata, l-am întrebat, într-o doară, dacă îl mai doare în zona omoplatului. Cu uimire, mi-a mărturisit că uitase pur și simplu de durerea respectivă de ceva vreme!
Mulțumim, domnule Rusalin Todor!
Mulțumim, dragă revistă "Formula AS"!
MONICA FĂGEȚEAN - București, tel. 0737/32.43.23