Dragă Silvia,
M-a impresionat scrisoarea ta și mi-am zis că tinerețea și sinceritatea merită un răspuns! La vârsta mea, de 60 de ani, și cu unul dintre copii de vârsta ta, permite-mi să fiu uimită de faptul că la această vârstă minunată, tu te gândești la singurătate și cucernicie. Din experiența și trăirile mele, aș dori să-ți dau câteva sfaturi, care poate îți vor schimba opiniile. Și eu am fost timidă, îmi plăcea să mă retrag într-o lume a mea (a cărților), dar realitățile vieții m-au adus cu picioarele pe pământ mai curând decât era cazul. Înțeleg că ești studentă la o facultate (care am impresia că nu te încântă, din moment ce vrei să urmezi alta!) și nu înțeleg de ce nu ai o prietenă, o colegă, căreia să i te confesezi! De ce te obsedează relațiile cu băieții, care se pare că nu te merită, sunt superficiali și îți ignoră problemele? Înclin să cred că tu nu vrei să le oferi băieților ceea ce ei se grăbesc să ceară încă de la primele întâlniri - dar asta dovedește că aceștia nu merită prietenia ta, iar tu suferi fără să fie cazul. Desigur, îmi dau seama că ești o fată cuminte, prea cuminte pentru vremurile pe care le trăim, și pentru băieții grăbiți să încheie relații pasagere, și din pricina asta, vrei să te refugiezi la biserică. Rugăciunile, spuse din inimă, fac întotdeauna bine sufletului și aduc liniște, dar pentru asta nu e nevoie să te călugărești. Fiecare dintre noi trece prin momente grele, dar dacă nu e în stare să se adune, să se întrebe - ce vreau de la viață cu adevărat? - va fi strivit între neputință și dorință. Dumnezeu a creat natura și ne-a oferit șansa unei vieți și a unor lucruri minunate ca să ne bucurăm de ele - peisaje, muzică, filme, cărți, preocupări artistice, depinde de noi să le descoperim. De ce ești așa îngrijorată de câteva dezamăgiri efemere? Caută să pleci în excursii, să găsești locuri frumoase, care îți pot aduce și un posibil partener. Avem o țară minunată, binecuvântată de Dumnezeu și râvnită de alții (vezi prințul Charles!), iar tu nu te bucuri deloc. Așa că, dragă Silvia, te rog să-ți revizuiești atitudinea față de viață, să plângi mai puțin și să te implici mai mult în activități utile (sociale) și frumoase, să iei viața în piept cu bune și rele și să dovedești că poți și că ești puternică.
Îți urez mult succes și încredere în tine că vei reuși! Dar să nu te călugărești! Valoarea omului se măsoară prin realizările sale și nu prin neîmpliniri!
ANCA OHAN - București
"Îți ofer câteva reguli ca să-ți regăsești echilibrul sufletesc"
Sunt o cititoare fidelă a revistei "Formula AS", și în numărul 1186, am descoperit scrisoarea ta. Am citit cu interes mesajul tău și vreau să-ți ofer câteva sfaturi, pe care le-am aplicat eu însămi. Am avut și eu vârsta ta, am trecut și eu, ca toată lumea, prin momente de cumpănă, dar am întâlnit oameni care m-au ajutat și cărora le mulțumesc, dând și eu mai departe ceea ce am învățat de la ei. Am înțeles că ești foarte tânără, ești debusolată și derutată. Nu ești în depresie, dar ai grijă să nu ajungi acolo. Nu cred că este bine să te călugărești. A deveni călugăr implică mari și multe responsabilități, pe care nu cred că ți le poți asuma. La mânăstire, nu te retragi ca să scapi de problemele din viața obișnuită, ci pentru că ai anumite convingeri, pentru că ești pregătită să-ți dedici viața lui Dumnezeu, oricâte ispite și încercări ar apărea. Îți recomand câteva reguli, pe care va trebui să le respecți cu strictețe, o vreme, până îți regăsești echilibrul sufletesc:
1. Du-te la un duhovnic, căruia să-i spui tot ce te frământă; spovedește-te în fiecare lună sau la fiecare 40 de zile, astfel îți vei întări credința și starea ta de spirit se va îmbunătăți.
2. Practică rugăciunea zilnică (îți recomand Acatistul Părintelui Arsenie Boca și, pentru lectură aprofundată - cărțile sale; mulți oameni merg la mormântul său de la Mânăstirea Prislop, dar câți îi citesc scrierile și câți respectă sfaturile sale și concepția sa teologică?); la orice biserică poți găsi cărți cu rugăciuni pentru fiecare ocazie, acatiste ale sfinților. Rugăciunea te va ajuta mult, dar nu imediat, pe moment, ci mai târziu, când vei avea cu adevărat nevoie;
3. Mergi la un psiholog care să te ajute să-ți lămurești dilemele existențiale, care să-ți spună cum să te porți cu părinții tăi, cum să comunici mai bine cu ei și cu ceilalți oameni din jurul tău.
4. Ia-ți examenele, termină facultatea și angajează-te; așa vei realiza două lucruri esențiale: vei dovedi că ești capabilă și vei deveni independentă în planul financiar.
5. Cultivă-ți pasiunile, citește cât mai mult, ascultă muzică diversă, practică un sport, mergi la teatru, la evenimente, ieși în societate în diverse ocazii; așa vei cunoaște oameni noi și îți vei face prieteni; informează-te și fii la curent cu ce se întâmplă în jurul tău; urmează cursuri diverse, investește în tine, poate îți vei descoperi pasiuni noi, calități noi, pe care să le dezvolți.
6. Ajut-o pe mama ta la treburile gospodărești, atât cât poți; asta vă va apropia mai mult; de asemenea, păstrează legăturile cu rudele apropiate (veri, verișoare, mătuși etc); contează mult să ai în jurul tău o familie unită.
7. Urmează cursuri de prim ajutor, implică-te în acțiuni de voluntariat, fii aproape de cei mai slabi decât tine și ajută-i; asta îți va întări încrederea în tine.
8. Schimbă anturajul: ești o fată sensibilă, frumoasă și inteligentă și cred că prietenele tale nu te merită, dacă se poartă așa cu tine.
9. Nu te mai gândi să cauți dragostea, te va găsi ea pe tine; vei găsi omul potrivit pentru tine mai târziu, când nu te vei aștepta; nu te mai gândi atât de mult la asta.
10. Abonează-te la revista "Formula AS''; este o publicație completă, din care ai foarte multe de învățat, și acum, când ești tânără, dar și mai târziu.
11. Ia-ți un animal de companie (o pisicuță, un cățeluș) căruia să-i oferi afecțiune; te va iubi necondiționat.
12. Poți efectua, din când în când, pelerinaje la mânăstirile din țară; la unele biserici se găsesc informații despre cum poți pleca într-un pelerinaj (cine, unde și când organizează); du-te și tu, roagă-te, vezi cum este viața la mânăstire, și vei vedea că nu este chiar atât de simplu, după cum ți se pare; ba, mai mult, la Mânăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus (jud. Brașov) se oferă cazare persoanelor care au nevoie de liniște și reculegere; te poți duce la vară, o săptămână, acolo, după care sigur te vei simți mai bine.
Închei cu speranța că vei depăși perioada aceasta nefastă. Pe lângă cele enumerate mai sus, regula generală este următoarea: ZÂMBEȘTE! Nu mai fi tristă și nu mai plânge. Dacă, totuși, nu ai o dispoziție prea bună, citește ceva vesel, urmărește pe internet momente vesele cu marii noștri actori și schimbă-ți dispoziția, pentru că viața este prea scurtă ca să fim triști.
Mi-ar plăcea să păstram legătura și să am vești despre tine. Găsești la redacție adresa mea de e-mail și poți să-mi scrii, dacă vrei.
O prietenă ceva mai în vârstă.
prof. CONSTANȚA VLAD - Buzău, 20 octombrie 2015
"Călugăria cere convingere, nu dezamăgire"
Dragă Silvia,
Nu știu dacă sunt potrivită pentru a-ți da un răspuns, dar încerc. Cu ajutorul Domnului, în această toamnă voi împlini 55 de ani, care m-au motivat să-ți scriu. În spatele rândurilor pe care le-ai așternut, ți-am simțit sufletul chinuit care strigă după ajutor. Scrisoarea ta este un prim pas și te felicit. Draga mea, ești unică, așa cum spui, așadar, nu te compara cu lumea. Nu ai nici o problemă, doar că ești diferită, ceea ce ar trebui să te facă fericită. Nefericirea vine chiar din obsesia ta de a fi ca ceilalți. Cei care au fugit din viața ta nu erau pentru tine (bucură-te că nu te-ai pricopsit cu vreunul!), nimic nu este întâmplător! Ești la început de drum, privește înainte și fi bucuroasă că ești altfel decât gloata. Călugăria este o opțiune pentru toată viața, nu există întoarcere, ea cere convingere, nu dezamăgire, nu este o alternativă la o viață eșuată. Lasă timpul să-și urmeze cursul și te va scoate la mal.
Nu știu dacă rândurile mele vor ajung la tine, cum vrea Dumnezeu, dar ți le trimit cu drag, în speranța că vei găsi drumul cel bun, care te va duce acolo unde trebuie. Cu mult drag, copilule!
CONSTANȚA
"Inima omului se naște pregătită pentru fericire"
Silvia,
Am trecut și eu prin asemenea trăiri sufletești și mentale, în legătură cu iubirea, deși am fost expus la experiențe exterioare diferite. Au fost intense, însă acum le văd ca pe ceva trecător. Au fost fără îndoială necesare pentru formarea mea ca om, însă ea continuă de-a lungul vieții, prilejuită de mereu noi experiențe. De ce să decizi să le limitezi prin izolare? Crede-mă, la 22 de ani, nu ai trăit încă tot ce poate un om să trăiască și ești departe încă de a te cunoaște cu adevărat. Ai nevoie să preiei treptat controlul asupra propriei vieți, în loc să îl lași în mâinile altora; cum prilejuiește cadrul mânăstirii. Cu cât îți vei asuma mai mult responsabilitatea propriei vieți, cu atât tulburările interioare vor avea o mai mică influență asupra ta, iar tu vei putea să te exprimi mai bine. În cele din urmă, îți vei fi găsit adevăratul loc față de lume și față de Cer, iar expresia ta, potrivită destinului tău și talentelor cu care ai fost înzestrată, va tinde către perfecțiune. Caută să înveți mai multe despre tine și despre lumea în care trăiești. Nu te încrede în teorii, experimentează. Caută noul, dar nu accepta orice. Rămâi echilibrată. Nu toate lucrurile care îți ies înainte sunt bune. Nici toate lucrurile care te îndeamnă din interior.
Inima omului se naște pregătită pentru fericire, dar e nevoie de muncă pentru a ridica celelalte lucruri ale vieții la măsura ei. Curaj! Poți reuși!
ANDREI, 34 ani