EUGEN POPESCU - "Trei sute de mii de români nu sunt recunoscuți ca minoritate în Serbia"

Director al Centrului Român de Studii și Strategii și al Agenției de Presă "Romanian Global News" (RGN)

În perioada 30 septembrie - 1 octombrie, re­pre­zentanții a nouă consilii naționale ale mino­rităților din Serbia (români, bulgari, maghiari, croați, bosniaci, țigani, sloveni, albanezi, macedoneni) au participat, la Parlamentul European, la seminarul "Provocări și oportunități pentru minoritățile din Serbia", la invitația europarlamentarului Marian Jean Marinescu, membru al Delegației de Stabilizare și Asociere UE-Serbia. David McAllister, membru al PE, autorul Moțiunii pentru Rezoluția din 2014, "Ra­port despre Progresul Serbiei", a fost, de asemenea, prezent la acest seminar și i-a încurajat pe repre­zen­tanții minorităților să-și rostească revendicările cu glas tare. "Nu trebuie să vă temeți", le-a spus McAllister, "vă rog să-mi trimiteți toate aspectele care vă deran­jea­­ză, în ceea ce privește respectarea drepturilor mi­no­rităților; Serbia are un drum de parcurs, iar dacă Ro­mânia, Bulgaria, Ungaria, Croația sau alte state UE oferă aceste drepturi minorității sârbe, de ce Ser­bia să nu facă și ea același lucru"? La adăpostul tur­bu­lențelor cunoscute astăzi în lume, Serbia încearcă să avanseze spre porțile UE, sperând că va trece ne­ob­servată în politica ei mizerabilă față de minorități. So­cietatea civilă din România, agenții de presă private, organizații neguvernamentale au preluat, în parte, de la autoritățile române grija pentru minoritatea română, din Timocul sârbesc (și bulgăresc) și se adresează di­rect unor europarlamentari și Bruxelles-ului. În pri­mul plan al acestei lupte se află Agenția de Presă "Ro­ma­nian Global News" (RGN), creată și condusă de Eu­gen Popescu - unul dintre liderii de opinie cei mai res­pec­tați în comunitățile românești din jurul Ro­mâ­niei.

"România trebuie să condiționeze aderarea la UE a Serbiei și a celorlalte state din balcanii de Vest de respectarea drepturilor minorităților"

- Care este cea mai gravă problemă a comu­ni­tă­ților românești din Timocul sârbesc, domnule Eu­gen Popescu?

- Faptul că 300.000 de români/vlahi nu sunt re­cu­noscuți ca minoritate națională în Serbia. Guvernanții de la Belgrad nu recunosc sinonimia dintre termenii vlah și român, fapt remarcat și de președintele Iohannis, și nu le garantează românilor din Serbia drep­tul la educație, la păstrarea identității culturale și re­ligioase. Situația este dramatică. Într-o țară euro­pea­nă, care are interesul să intre în UE, 300.000 de ro­mâni sunt urmăriți de Securitate și Poliție permanent, nu au dreptul la biserici și la educație în limba română. Protocolul privind drepturile minorităților, semnat între România și Serbia, nu se respectă deloc. Exa­ge­răm, ca români, dacă invităm Serbia să-și demonstreze prietenia pentru România, pe care o declară perma­nent? Mergeți să vorbiți cu românii/vlahii de acolo, să vă spună ce stare trăiesc când vor să construiască o biserică, iar poliția îi oprește; când vor să țină o slujbă în limba română și o țin lângă un copac, pentru că nu au biserică; când vor să învețe în limba română în școli și sunt opriți, pe motiv că vor să facă un Kosovo în Timoc. Asupra a doi lideri români s-a tras noaptea, în casă, iar poliția sârbă n-a găsit niciun vinovat.

- Dar nici în Timocul bulgăresc, românii nu sunt respectați ca minoritate... Nici în Abania, nici în Macedonia, nici în Grecia. Se cunosc aceste lucruri la Bruxelles?

- Probabil se cunosc, dar degeaba, dacă statul ro­mân nu insistă asupra problemei, încercând să lămu­rească și să convingă autoritățile comunitare. Mulți români trimiși în organismele europene sunt elevi do­cili ai "corectitudinii politice", care nu știu să impună o agendă românească în cabinetele de la Bruxelles. Voi exemplifica cu Albania, unde 320.000 de aromâni nu sunt recunoscuți ca minoritate națională. Pe de altă parte, în Macedonia li se permite, totuși, celor 160.000 de aromâni să aibă ore opționale în limba română (di­a­lectul aromân), dar nici acolo nu există posibilitatea de a studia româna ca limbă maternă în școală. Despre Bulgaria și Grecia, dumneavoastră, "Formula AS", ați scris de nenumărate ori și meritați laude pentru asta, de­oarece aceste țări sunt un exemplu negativ de mem­bre ale UE, care nu recunosc minoritatea româ­neas­că/aromânească. Revenind la Serbia: ca să nu mai avem, mâine-poimâine, încă o țară în Balcani, care nu-i recunoaște pe românii minoritari de pe teritoriul ei, România trebuie să condiționeze aderarea la UE a Ser­­biei și a celorlalte state din Balcanii de Vest de res­pec­­tarea drepturilor minorităților, parte a criteriului po­litic, unul dintre criteriile esențiale de la Copen­ha­ga. D-l Victor Ponta nu cunoaște, probabil, situa­ția din a­ceas­tă zonă și nu-și ascultă consilierii, de­ vre­me ce a pu­tut afirma, atât de lejer, că nu condiționează în ni­ciun fel intrarea Serbiei în UE. Este o declarație con­tra­ră interesului național și ne-am mirat foarte tare că a putut fi făcută de domnia sa, ca reprezentat al statului.

"Biserica Ortodoxă Sârbă a jucat rolul unui actor naționalist extrem, introducând în satele românești obligativitatea ca toți să fie botezați cu nume sârbești"

- Există români și în Voivodina, rămași de pe timpul Imperiului Austro-Ungar. Există o deosebire între ei și cei din Timoc?

- Într-adevăr, în Serbia avem două comunități românești. Cea din Voivodina, de circa 35.000 de per­soa­ne, care se bucură de toate drepturile: școală în lim­ba română, biserică, activități culturale și presă în limba română, ca urmare a faptului că regiunea a făcut parte din imperiu. La sud de Dunăre, în Timoc, avem o comunitate de zece ori mai mare, care a intrat în com­ponența statului sârb după 1830. Până atunci, aceasta a fost sub ocupație turcească, care i-a permis însă să-și păstreze identitatea. Atunci când statul sârb a ocupat această zonă, erau 17 mânăstiri românești și 80 de biserici. Toate acestea au dispărut, în scurt timp, și nu s-a mai ținut nicio liturghie în limba română. Acești peste 300.000 de români/vlahi sunt împărțiți în 154 de sate, complet românești, și câteva localități mixte. După 1830, această populație a fost ținta unei campanii asimilaționiste fără precedent, pe care o mai întâlnim doar în spațiul sovietic. Biserica Ortodoxă Sârbă a jucat rolul unui actor naționalist extrem, intro­ducând în satele românești obligativitatea ca toți să fie botezați cu nume sârbești. Au fost desființate bisericile și începuturile de școală în limba română.

- În cei aproape 200 de ani de deznaționalizare, ar fi fost de așteptat ca statul român, întâi regal, apoi comunist și, în cele din urmă, democratic, să fi găsit ocazia de a le sări timocenilor în ajutor. A făcut-o?

- Autoritățile românești n-au făcut mai nimic. Dacă, în perioada interbelică, a existat o oarecare pre­o­cupare a României pentru acești oameni, în perioa­da Ceaușescu, ei au fost ignorați, pentru că el punea accent pe relația economică cu sârbii. Această dez­vol­tare a relațiilor economice din timpul lui Ceaușescu, din păcate, o găsim prezentă și după 1990, în relațiile bi­laterale dintre România și Serbia. Autoritățile româ­ne practică un fel de complicitate cu sârbii. Există o omer­ta privind problema românilor din Timoc, im­pusă de securitatea și statul sârb, și o complicitate care vine din vremea legăturilor dintre Securitatea lui Cea­u­șescu și Securitatea din fosta Iugoslavie. După 1990, foștii securiști români și-au făcut firme cu sârbii, și aceștia i-au condiționat că pot face afaceri cu ei în continuare, dacă îi asigură că statul român nu intră în Timoc și nu face niciun fel de politici legate de ro­mânii/vlahii de acolo.

"Statul român este un stat slab, care nu-și apără și nu utilizează potențialul extraordinar al acestor comunități de români. Nu are o politică națională ca Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Serbia"

- Cum se explică dubla măsură aplicată de Bel­grad românilor din Timoc și celor din Voivodina?

- Dublul standard poate avea mai multe explicații. Cea mai importantă este că Serbia are de-a face cu Ungaria în Voivodina, care este extrem de dură atunci când nu se respectă drepturile minorităților sale. Co­mu­nitatea maghiară n-a primit de la Serbia tipografie, posturi de radio, școli, ci a venit Budapesta și le-a fă­cut. Ei n-au așteptat nimic de la statul sârb și, astfel, co­munitatea maghiară s-a întărit politic. În Voivodina sunt 300.000 de unguri, câți români sunt în Timoc, dar fac parte permanent din coalițiile de guvernare, în timp ce în Timoc n-am reușit să băgăm niciun deputat în Par­­lament. De ce? Fiindcă fără bani de campanie elec­to­rală, fără mass-media nu se poate. Oamenii ăia știu să vorbească românește, dar nu să citească, pentru că au învățat limba prin viu grai de la mamele lor.

- De ce nu se duce România să facă măcar o școală acolo?

- Pentru că statul român este un stat slab, care nu-și apără și nu utilizează potențialul extraordinar al aces­tor comunități de români. Nu are o politică na­țională ca Un­garia, Polonia, Bulgaria sau Serbia. Am rămas la sta­diul relațiilor frățești din timpul lui Cea­ușescu, care sunt adânc imprimate în dinozaurii din MAE. Ei au reușit să transmită aceste relații frățești în conștiința tinerei generații de diplomați, care nu face ce trebuie să facă.

"Singurul lucru care a rezolvat ceva a fost embargoul impus de România la Bruxelles, la ordinul fostului președinte Băsescu, privind aderarea Serbiei la UE"

- Există un departament al relațiilor cu românii de pretutindeni (DRRP). Ce face și, mai ales, ce nu face acest organism guvernamental?

- Vorbind pe date concrete, pentru biserici, anul acesta, ca și anul trecut, DRRP n-a dat niciun ban, în condițiile în care acestea sunt supuse unor presiuni extraordinare, iar preoții nu au cu ce să-și ridice lă­cașele. Principala asociație culturală, Asociația pentru cultura vlahilor-românilor "Ariadnae Filum", care a dus tot greul luptei cu autoritățile sârbe, n-a primit niciun ban. Cum poate să reziste acolo o organizație fără bani? Oamenii ăia nu se au decât pe ei și auto­ritățile sârbești în spate, care fac presiuni asupra lor și a familiilor lor, și trebuie să depună și muncă volun­tară, ca să apere identitatea românilor. Ei sunt anchetați de Securitatea sârbă, au tot felul de procese pe cap. Sunt lideri români care abia mai rezistă. Situația lor este disperată. Nimeni nu împiedică statul român să se ducă să facă școli acolo, dacă statul sârb nu face. Sin­gu­rul lucru care a rezolvat ceva a fost embargoul im­pus de România la Bruxelles, la ordinul fostului pre­ședinte Băsescu, privind aderarea Serbiei la UE. As­tăzi, Parteneriatul România-Serbia se duce cu un par­tener de afaceri, care continuă să-ți tragă țepe, și cu care tu continui, absurd, să mergi în pierdere. Cu câtva timp în urmă, un alt incident dintr-o serie întreagă: biserica din Busur a fost profanată. Poliția sârbă nicio­dată nu-i găsește pe făptași, ceea ce ne întărește sus­piciunea că aceste lucruri se întâmplă cu acordul autorităților. În prezent, există intenția de a face un proces la CEDO, din cauza nerecunoașterii Bisericii Ortodoxe Române în Timoc. Un asemenea proces necesită însă bani pentru avocați, iar DRRP nu suportă aceste cheltuieli. Lipsiți de apărarea Bucureștiului, românilor din Timoc nu le-a rămas decât să lupte cu inima. Oamenii ăștia nu-și pun în joc cariera, ci viața. Un stat român handicapat, în relația cu românii de pretutindeni, este un stat care n-are demnitate și a cărui imagine este călcată în picioare, în toate statele unde sunt comunități românești.