Buturuga mare a politicii românești

Cristian Curte
Adevărul e că s-au poticnit în el mai tot timpul.

Și stânga, și dreapta, ba chiar și propriul partid, care se cam săturase de el, pe final de mandat. Un car prea mic, prea lent, prea șubred, pentru o buturugă atât de mare și viguroasă. În România, lumea vrea liniște, din păcate!, iar el are nerv, detentă și un soi de ne­astâm­păr care a iritat mereu clasa politică. Așa că au vrut să-l debarce, și nu o dată, ci de două ori, uitând că el e fost căpitan de vas și nu ei, așa că știe să navigheze bine prin furtună, ba chiar îi place. Ar fi încercat ei să-l debarce și a treia oară, dar au obosit. Complet. Așa că a fost mult mai simplu să-l împroaște cu lături din "sticlele" lor cum­părate pe față și pe din dos. L-au numit dictator ei, care, în mare măsură, au transpirat, lins și aplaudat sub un altul, de data asta real, așa că ar fi putut să sesizeze diferențele.
În final, nu cred că trebuie să-ți placă omul ca să recunoști că e ceva aparte cu el. Mulți îl înjură, unii încă îl iubesc, dar nu prea găsești oameni care să nu știe nimic de el și să rămână indiferenți. Chiar și acum, când nu mai este președinte, tot găsești pe forumuri aceleași tabere solide de băsiști și anti-băsiști, gata să se în­ca­iere. Și e greu să-l descrii fără să folosești tușe groase, epitete și multe semne de punctuație. De la freza cu totul specială (unii spun ridicolă!), cu care a intrat în campania pentru câștigarea primăriei Bucureștiului, și până la deciziile sale luate întotdeauna rapid și cu aplomb, unele dureroase, altele plăcute, unele nepo­pulare, altele salutate de mulțime prin urale, totul la el e altfel decât la restul politicienilor. Până și retragerea e foarte diferită. Ne-am obișnuit ca foștii președinți să apară când și când și să dea sfaturi de care nu prea mai ține cont nimeni, nici măcar aparatul de partid. Traian Băsescu se comportă însă ca un președinte activ, ana­li­zează, interpretează, trasează linii clare în demersul politic, fiind citat, comentat. Fie că îți place sau nu per­sonajul, fie că ai votat cu el sau nu, nu poți să nu re­cunoști că omul a marcat ireversibil politica nouă de pe Dâmbovița. Unii vor spune că în bine, alții că în rău, dar e clar că și unii, și alții se raportează, adesea, la el.
La o distanță considerabilă de când a părăsit Palatul Cotroceni, Traian Băsescu are verva, discursul și con­vin­gerea unui președinte al României activ. În lipsa lui, România ar asurzi de prea multă tăcere.