Tanti Gica Prodan
"Mi-e milă de ei, dar mi-e mai milă de mine"
"De când a început nebunia asta pe care o vedem la televizor, eu mă simt tot mai neliniștită, pentru că dintre toate nenorocirile care se întâmplă în lume în ultima vreme, asta ne privește și pe noi, românii, direct. Mă întreb așa: de ce pleacă atât de mulți sirieni deodată? De ce vor să ajungă doar în Germania? Cine are interes să ocupe țara cea mai puternică din Europa? Rușii? Sau oare scrie în Biblie că pe la timpurile astea, s-ar produce așa, o mișcare mare de oameni, și acum se vădește că este adevărat? Ai văzut că nici bagaj nu au! Merg așa, cu mâinile în buzunare, cu ochelari de soare, cu telefoane performante, îmbrăcați modern. Păi, emigranții trebuie să fie oameni săraci, disperați. Chiar m-am uitat atent la ei. Cum pot pleca așa, să-și părăsească țara în care s-au născut, casele, familiile? Zici că o fac cu ușurință, nu par apăsați. Se pot compara cu refugiații din timpul războiului? Eu cred că aș plânge încontinuu... Rusia zice că aruncă bombe în Siria ca să-i ajute. Atunci, de ce nu pleacă în Rusia, că e țară mare, este loc destul pentru ei acolo? De ce nu vor în Rusia, că eu, dacă ar fi să fug din calea războiului, aș fugi unde-aș vedea cu ochii. De ce să mă mai bat pe la alte granițe, să fug din război în război, aș merge unde e pace și gata. Și cred că așa ar face și ei, dacă nu i-ar împinge cineva de la spate să meargă dinadins în Germania. Să facă un stat în stat acolo, cu religia lor. Cu toate astea, mie să știi că îmi este milă de ei, că nu pleacă de bine din țara lor, dar mi-e mai milă de mine. Eu nu-mi permit o gură în plus la masă, abia ne hrănim noi, eu și bărbatul meu, abia pot face ceva bun, când ne vin copiii acasă, și știu sigur că majoritatea românilor este în aceeași situație. Străinii ăștia cam asta sunt: o gură în plus la masa românilor. Eu nu zic să nu fie ajutați, dar să nu ia de la noi și să le dea lor. Uite, mamă, ieri am luat cota de porumb de la stat - am arendat o bucată de pământ, pe care nu mai avem putere să o lucrăm, că am îmbătrânit și ne-am îmbolnăvit - și mi-a dat mai puțin. Nu am zis nimic, dar eu cred că tocmai pentru străinii ăștia au ținut de la fiecare câte ceva. Musulmani sau nu, o mămăligă tot or mânca, și ei. Apoi, sunt sigură că nu vom mai vedea nicio mărire de pensie de-acum. Și să fie bani în vistieria statului, imediat o să spună că se duc către emigranți. Nici Comunitatea Europeană nu ar trebui să ne pună pe toți pe picior de egalitate, că românii nu au aceleași posibilități cu germanii. Uite, ungurii au spus "nu", au avut curaj să țină partea poporului, și acum îi arată cu degetul o lume întreagă. Eu cred că ei nu din răutate au ridicat gardul acela, ci pentru că, într-adevăr, nu-și permit să țină străini, că o duc greu. Și-au luat inima în dinți și s-au opus, nu au fost ascultați, așa că au ridicat garduri. Eu o văd ca pe o protecție a poporului lor, că mai întâi îți aperi și îngrijești familia, apoi vecinii, apoi satul, apoi țara, și abia după aceea vezi de poți să mai îngrijești și străini. Dar uite că UE zice că facem parte cu toții din comunitate și avem drepturi și obligații egale... Eee, nu e chiar așa... Și mă mai îngrijorează un lucru: dacă o să ne oblige să-i ținem în casele noastre, ca pe vremea războiului?! Au altă religie, mănâncă altă mâncare, ar fi ceva foarte greu și stresant. Am auzit la știri că vor să le facă un rost în casele părăsite de prin sate, să încerce să-i integreze printre oamenii locului. Eu nu am nimic cu nimeni, dar să nu mă oblige!"
Sanda și Florin Flueran
"Noi am stat aproape zece ani în Italia dar am fost ajutați"
"Vaaai, săracii oameni!... Păi, sirienii ăștia pleacă din cauza războiului, trebuie categoric ajutați. Noi am stat aproape zece ani în Italia, am plecat de sărăcie, dar am fost ajutați. România este parte din Comunitatea Europeană și trebuie să se comporte ca un membru deplin al unei familii: să le împartă și pe cele bune, și pe cele rele. Nouă, că tot un fel de emigranți am fost și noi, ne-a fost mult mai greu să muncim, să obținem permise de muncă, până am devenit comunitari. Apoi a fost mai bine: am fost respectați, chiar ni se dădeau drepturi în plus, ca să nu fie angajatorii acuzați de rasism. Dar noi am fost altfel de emigranți - noi ne-am lăsat copiii acasă, ai sirienilor mor înecați. Am plâns când am văzut la știri tragediile acelea, cu băiețelul mort pe plajă sau cu tatăl care-și ținea copiii fără suflare în brațe. Nu se poate așa ceva! Nu-i putem lăsa să treacă prin asemenea tragedii! Sunt și ei oameni, au familii, sentimente. Nouă ne este foarte milă de ei."
"Mi se pare ciudat că ridică pretenții"
Sanda: "Singurul lucru cu care nu sunt eu de acord e că emigranții aceștia au pretenții. Nu vor să meargă decât în țări foarte dezvoltate, care să le acorde un ajutor social mare, de sute de euro. Înțeleg asta, că de aceea am mers și noi în Italia, dar noi nu am plecat de sub bombe. Eu, să plec din calea gloanțelor, mi-aș lua copiii și aș fugi pe o insulă pustie. Doar pace să fie. M-aș duce oriunde e liniște, mi-aș face mai întâi un rost, și poate apoi aș pleca într-o țară dezvoltată, pentru că aș veni de pe o altă poziție. Deci, să ridici pretenții când ești așa de amărât, mi se pare ciudat, dar în continuare zic că trebuie ajutați."
"Am luat eu câine de pe stradă, că îmi era milă de el, și n-oi lua un om..."
Florin: "Lumea zice că poate sunt teroriști printre ei. Nu prea cred. Dar poate că sunt. Ce treabă am eu cu asta? Este treaba serviciilor secrete, a guvernelor, ei ce păzesc?! Eu cred că e normal să ajuți oamenii, oameni simpli, ca mine. Pentru că știu cum este să fii în țară străină. Știu cum este ca azi să fii lăudat pentru munca pe care ai făcut-o, iar mâine să fii băgat în aceeași oală cu hoții și violatorii, doar pentru că se dă o știre cu vreun român derbedeu care a făcut ceva rău. Fiecare pădure are și uscături. Asta e. Trebuie să fii tu om, să-ți vezi de treaba ta și atunci te vei integra, cât de cât. Noi ne-am întors în țară din cauza unor probleme de familie, și am sfârșit prin a ne pierde slujbele din Italia. A trebuit să o luăm de la capăt, și toți anii în care am fost plecați au fost degeaba. Așa e viața: îți dă câte o palmă de nu te vezi. Dacă ar mai fi de muncă prin alte țări, am pleca iarăși, că nu ne este deloc bine în România. Mi-e drag, îmi place, dar nu trăiesc bine. De greu și sărăcie se pleacă de-acasă, de lângă copii, de lângă părinți. Sirienii pleacă din calea războiului, ceea ce e mult mai greu. Noi i-am primi și în casa noastră, așa neterminată cum e ea. I-aș ajuta. Păi, am luat eu câine de pe stradă, că îmi era milă de el, și n-oi lua un om..."
Geta Gherghe
"Nu suntem chiar așa asemănători, și poate că ar trebui să rămânem în comunități diferite..."
"Nu prea există răspuns precis la această problemă a emigranților. Mi-e milă cumva de ei, dar, știi cum se spune: «cămașa e mai aproape de corp», adică parcă imediat mă gândesc la oamenii chinuiți din țara mea, despre care nu se face atâta caz. Dar dacă pentru o mulțime de decizii luate de politicienii din România mă enervez groaznic, că nu suntem întrebați și noi, oamenii de rând, în această chestiune a emigranților chiar cred că nu e treaba noastră. Este o decizie pe care trebuie să o ia Guvernul. Din păcate, eu în hotărârile conducerii țării nu mai am încredere de mult. Oamenii ăștia își măresc singuri propriile pensii și salarii, pun bir și pe aerul pe care-l respirăm. Cum să am eu încredere că ei iau decizia corectă în ceea ce privește emigranții sirieni? Ei au fost aleși tocmai ca noi să nu ne batem capul cu aceste lucruri, dar uite că ne temem mereu că deciziile lor sunt luate numai din interes. Nu știu cum se face că am ajuns într-o situație în care toată lumea profită. Emigranții profită de mila stârnită de situația lor și vor tot mai mult: bani, condiții civilizate de viață, drepturi peste drepturi, pretenții legate de religie. Pe de altă parte, politicienii europeni profită de situația groaznică din Siria, ca să se dea ei mari salvatori. Așadar, degeaba am o părere, că ea nu contează. Nu este deloc la mâna noastră ce se hotărăște, noi doar suportăm consecințele. Și să știi că nu vorbesc chiar așa, ca o femeie de la țară, care stă în casa ei și nu știe ce se întâmplă în lume, nu se informează. Am locuință și la București, am grijă câteodată de nepotul de acolo. Fata mea este căsătorită și plecată în Africa de Sud și am un nepoțel și de la ea. Vara asta am vizitat-o, iar pe drum am oprit în escală la Doha, în Quatar. Am văzute femeile musulmane învelite toate în negru, de nici ochii nu li se văd. Nu am nimic cu nimeni, suntem cu toții oameni ai acestei planete, egali în fața lui Dumnezeu, dar parcă m-au înfricoșat. M-am gândit imediat că a avut și Domnul un gând să ne lase să ne creăm neamuri, religii, țări diferite. Nu suntem chiar așa asemănători și poate că ar trebui să rămânem în comunități diferite..."