Dacă ceea ce găseam la început încăpea într-o palmă, urmele descoperite recent sunt bucăți întregi de istorie, realități fabuloase ale trecutului românesc, rătăcite în ceață. De ce? Nu se știe! Nu există explicație "oficială" pentru amorțeala, dezinteresul, lâncezeala cercetării istorice românești, când e vorba de daci. Spune-i unui istoric de astăzi, că te duci să cauți urme ale civilizației dacice în Țările Baltice. Își va duce mâna la tâmplă, arătându-ți că ești nebun. Dar tu îți asumi nebunia și pleci. Străbați cu mașina opt mii de kilometri "la pas" (până la o palmă de Cercul Polar), te duci, pe rând, în Polonia, Lituania, Letonia și Estonia, și tot pe rând, vezi cum "nebunia ta" strălucește sub formă de exponate arheologice, în vitrinele marilor muzee din capitalele nordului european, prezentate de specialiști "parafați", care îți confirmă că ai în față "dovezi ale civilizației dacice", ajunsă acolo prin chiar creatorii lor. Vasăzică, nu ești nebun! Nici tu și nici arheologii care îți confirmă artefactele dacice, nici etnografii și folcloriștii care îți cântă "daine" lituaniene, cu refrene legate de Dunăre (în toată istoria lor, lituanienii n-au ajuns niciodată pe malul Dunării), nici locuitorii din satul Pădure sau Ape sau Peri sau Moldova, sau Trakia, Samogetia, pe care îi întrebi, uluit, dacă vezi bine ce scrie pe indicatoarele de pe șosele, și ei îți răspund că "da". "Păi, nu se potrivesc deloc cu numele celelalte, lituaniene, letone sau estoniene", "Cum să se potrivească, dacă sunt nume latine?", răspund. "Latine?" "Firește, latine", deși picior de roman n-a călcat niciodată pe Malul Balticii. Au călcat, însă, dacii, locuitorii unei țări cucerite de Roma, "neliniștiții", cum li se spune în scrierile cronicarilor nordici, "drumarii", "neașezații", și care au lăsat dâre scânteietoare, în toate țările Europei, prin care au trecut. Sigur, nu e treaba noastră să dovedim adevăruri istorice. Noi nu suntem cercetători, ci reporteri la revista "Formula AS". Un soi de "informatori" despre realitatea care ne face să plângem de bucurie, când are legătură cu România. Ne place munca noastră! O iubim! Suntem fericiți că o facem, deși fericirea ar fi cu mult mai deplină, dacă lucrurile pe care le semnalăm de ani de zile ar stârni și interesul "oficial". Până atunci, dragi cititori ai revistei, vă garantăm și anul acesta, așa cum am făcut și în anii trecuți, că avem o istorie fabuloasă, că dacii sunt unul dintre cele mai vechi și mai strălucite popoare ale Europei, că avem temeiuri mari de mândrie și bucurie, ce se cer celebrate - nu doar cu mintea, ci și cu sufletul.