E.S. DAN BĂLĂNESCU - "Lituanienii și letonii sunt patrioți, își afișează patriotismul cu sinceritate și mândrie"

Ion Longin Popescu
Ambasadorul României în Lituania și în Letonia

Dan Adrian Bălănescu, 41 de ani, este am­basador profesionist, unul dintre cei cu care noua diplomație românească a ieșit în lume cu mai puține complexe. Om al cărților, scriitor, autor al unui volum de povestiri ("O călătorie pe Lună"), al unei antologii umoristice cu ambasadori ("Ambasada Veselă") și al unui roman ("Smintiții"), piteșteanul Bă­lănescu și-a construit cariera în mod clasic, studiind re­lațiile economice internaționale, cu specializările afe­rente. A avut șansa de a funcționa ca șef de misiune diplo­matică, mai întâi la Praga, unde a acumulat o bo­gată experiență central europeană. Pe de altă parte, acre­ditarea ca ambasador în Lituania și Letonia i-a ofe­rit ocazia de a pune în practică învățătura din manuale, de­oarece, la venirea sa la Vilnius, în 2012, relațiile po­litice, culturale și economice ale Țărilor Baltice cu țara noastră se aflau la un nivel relativ scăzut. Pornită, și în toamna aceasta, în căutare de urme vechi, româ­nești, "Formula AS" a beneficiat, prin grupul ei de re­por­teri, de sfaturile extrem de importante ale amba­sa­dorului Dan Bălănescu, bun cunoscător al istoriei, cul­turii și tradițiilor Țărilor Baltice. Orientat cu predilecție în zona aceasta interviul pe care îl publicăm nu are tentă politică, ci mai degrabă socială și culturală. Un câștig, sperăm, pentru cititorii re­­vistei. Men­țio­năm că declarațiile de mai jos sunt fă­cu­te în nume personal și nu angajează în vreun fel MAE.

"Mulți tineri lituanieni mă roagă să vorbesc românește; le plac muzicalitatea, tăria vocalelor, asemănarea cu italiana"

- Spre surprinderea noastră, găsim aici, în ținu­tu­rile nordice, o numeroasă diaspora românească. Din cine este formată și prin ce se deosebește de ma­rile comunități de români din țările sudice ale Eu­ropei?

- Principalul specific al comunității românești din Vilnius, Riga și din alte orașe baltice, este originea ma­rii majorități a acesteia: Republica Moldova. În fapt, această așa-zisă diasporă s-a numit, pe timpul URSS, o "diasporă a iubirii", deoarece, în cadrul miș­că­rilor de populație de pe teritoriul fostului imperiu, erau în­cu­ra­jate căsătoriile mixte. Veneau băieții la armată sau la uni­versitate la Leningrad (Sankt Petersburg) sau di­rect la Vilnius, și se îndrăgosteau de localnice. Același lu­cru se întâmpla cu moldovencele. De regulă, tinerele familii se stabileau în Letonia și Lituania, chiar și bă­ie­ții ră­mâ­neau la soții, se "măritau". Lituaniencele au un puternic atașament pentru "acasă", sunt destul de rare ca­zurile când ele își părăsesc țara. Vorbeam cu am­ba­sa­doarea Franței, care îmi spunea, în glumă, că li­tua­ni­en­cele le fură bărbații. Zeci de francezi vin aici prin căsă­to­rie în fiecare an, după modelul românilor din R. Moldova. De altfel, basarabenii se consideră ro­mâni, în timp ce nouă ne spun "români-români". La săr­bători, par­ticipăm și noi, și colegii de la Chișinău, Ziua Limbii Române, de pildă, fiind deopotrivă un mare eveniment pentru toți. 31 august este ziua în care, după modelul li­tu­anian, se dă un test de limba română la sediul Aso­cia­ției Dacia, la care participă inclusiv ambasadorul Mol­do­vei. Ținând cont că România are atâția fii și fiice răs­pândiți peste tot în lume, am putea prelua și noi modelul baltic. Avem in­ternet, putem tri­mite testele oriunde, par­ticipanți in­teresați sunt destui, mai ales copii, am putea să cinstim printr-un examen limba strămoșească. Sunt în discuții cu conducerea Universității Vilnius, care ar fi dispusă să sprijine în­fiin­țarea unui lectorat de limbă română, o inițiativă apre­ciată de studenți. Dacă am putea aduce în felul acesta un profesor de limbă română aici, el ar putea preda și copiilor din familii de români basa­rabeni. Mulți tineri lituanieni mă roagă, la diverse ocazii, să vor­besc românește; le plac muzicalitatea, tăria voca­lelor, apro­pierea de italiană.

- În acest context, vă întreb: dincolo de politețea arătată diplomatului, cum sunteți văzut dvs., ca român, în cele două țări baltice?

- Din acest punct de vedere, aș putea să spun că am fost privilegiat. Întâi în Cehia, unde românii se bucură de simpatie atât pentru eliberarea unei părți din Ce­hos­lovacia, în 1944-1945, cât și pentru atitudinea României din 1968, când a refuzat să participe la invazia Pragăi. Această simpatie populară s-a revărsat, desigur, și asu­pra mea. Apoi, am venit o țară mai de­parte, am traversat Polonia, și iată-mă în Lituania și Letonia, unde, din nou, ro­mânii sunt văzuți foarte bine. Este un fel de soli­da­ritate peste timp, și ei, și noi am suferit, în secolul tre­cut, de aceleași vicisitudini ale istoriei, am avut pro­blema comunismului, problema ocu­pației, ei, mult mai dur decât noi... Ne cunosc di­nainte de 1989, ne apreciază produsele, mobila, vinul, textilele, confecțiile. Și astăzi mai sunt lituanieni care se laudă cu mobila românească achiziționată de la Mos­cova. Din punct de vedere cul­tu­ral, mă gândesc la ecoul peste timp lăsat de Livia Ma­iorescu, fiica lui Titu Ma­iorescu, căsătorită cu un nobil li­tuaniano-polonez și stabilită în celebrul conac de la Ilzenberg, construit în urmă cu 500 de ani; acolo, fru­moasa româncă își în­cânta musafirii cu interpretările ei strălucite la pian. Ce-aș mai putea spune? Suntem aliați în NATO, sun­tem parte a aceleiași Uniuni Europene, avem relații puternice cu partenerii americani.

"Ziua Unității Baltice a fost sărbătorită pe muzică și dans românesc"

- N-am văzut vinuri românești în supermarketuri, dar am văzut Logan-uri și Duster-uri pe stradă. Ce pro­iecte comerciale și economice româno-baltice sunt astăzi în atenția ambasadei?

- Situația este asemănătoare în cele două țări, pen­tru că ele sunt oarecum surori și prin limbă, și prin is­to­rie. Estonia, deși este o țară tot de lângă Marea Bal­tică, face parte din familia fino-ugrică, estonienii sunt înrudiți cu finlandezii și ungurii. Vorbind de relațiile României cu aceste țări, aș vrea să mă refer întâi la cele culturale. Anul trecut, spre exemplu, am avut un turneu al Corului Madrigal care, deși nu mai este dirijat de marele Marin Constantin, continuă să fie un fenomen mu­zical fără egal. S-a impus la Festivalul Mondial al Corurilor de la Riga, capitala culturală a Europei din 2014, și a susținut concerte și în Lituania. Recent, am or­ga­nizat turneele An­sam­blului Transilvania din Mara­mureș și Ansamblu­lui Folcloric Bârzava din Reșița. Dansurile și cântecele bănățene au plăcut atât de mult sutelor de spectatori și oficiali de rang înalt, încât Ziua Unității Baltice a fost sărbătorită, la 19 septembrie, pe muzică și dans româ­nesc. La spectacolul care a avut loc în orașul Rokiskis a asis­tat un public numeros, în frun­te cu Loreta Grauzi­nien?, președintele Parlamen­tului Lituaniei, Inra Mr­niece, președintele Parla­men­tului Letoniei și Antanas Vagonis, primarul orașului. În aceeași zi, ansamblul a susținut un spectacol și la co­nacul Ilzenberg, cu prilejul aniversării a 500 de ani de la construcție. În domeniul eco­nomic, aș vrea să menționez că, în 2013, am orga­ni­zat primul forum româno-leton din istorie, iar în sep­tembrie, acest an, s-a ținut un nou forum economic la Bucu­rești, organizat împreună cu consulatul onorific al României din orașul Klaipeda. Poate că nu este un interes atât de mare în rândul firmelor românești pentru regiunea baltică. Probabil, din cauza distanțelor mari și a dimensiunii mici a pieței (3 milioane de lituanieni și 2 milioane de letoni), dar noi ne străduim să-i convingem pe oamenii de afaceri că există și aici oportunități și un mediu investițional de încredere. Mai ales produsele agri­cole românești ar avea desfacerea asigurată, deoa­rece aici nu se cultivă decât grâu, secară și rădăcinoase. Nu sunt vii, nu sunt pomi fructiferi de vară (cireși, vișini, caiși, piersici, pruni), nu sunt orezării și nici plante tehnice su­ficiente. Anotimpurile calde sunt scurte, zilele cu lumină naturală, la fel.

"Dacă cehii au avut «Revoluția de catifea», lituanienii au avut «Revoluția cântătoare» (Singing Revolution)"

- Se spune că ai un deosebit succes, ca am­ba­sador, atunci când îți place poporul pe lângă care ești acre­di­tat. Vă plac lituanienii/letonii, domnule Dan Bălă­nes­cu?

- Îmi plac foarte mult și o să vă spun și de ce: îmi plac pentru că sunt patrioți, își afișează patriotismul fără ostentație, dar cu sinceritate și mândrie. Au fost ocupați și desființați ca stat; noi am schimbat un regim în 1989, dar ei, în 1991, și-au obținut independența, au renăscut ca țară. De aceea, au trecut cu vederea unele derapaje ale politicienilor, au rezistat în situații dificile, au ac­cep­tat orice privațiune în numele și pentru Lituania/Letonia. E impresionant să vezi și azi cum își asumă identitatea națională. La sărbători, dar nu numai, tinerii vin îm­brăcați în haine naționale, merg la camping sau la casele de vacanță sau în parcuri fără a sur­prinde pe cineva prin ținuta lor. Un lucru interesant, din care am avea și noi de învățat: își promovează mult figurile istorice, fondatorii statului. Le pun, spre exem­plu, fotografiile pe mijloacele de transport în comun, adă­ugând câteva fraze evo­ca­toa­re, lizibile de la dis­tanță. Cum ar fi să afișezi, în locul re­cla­melor comer­ciale, portretul lui Mihai Viteazul, pe au­to­buzele din Bucu­rești, scriind dedesubt: "Mihai Vitea­zul, dom­ni­torul care a înfăptuit prima unire a celor trei pro­vincii ro­mâ­nești, Țara Românească, Moldova și Tran­sil­­va­nia"? La ei e ceva comun, toate tramvaiele și auto­bu­­zele sunt pavoazate cu chipurile eroilor naționali, in­clusiv ale celor care trăiesc și au luptat pentru inde­pen­dență în 1991. La ziua națională, pe clădirea guvernului din Riga sunt afișate în permanență chipurile revolu­țio­narilor de acum 24 de ani. Nu contează evoluția po­litică a respectivilor, ei au luptat pentru patrie! La fie­care în­ceput de ședință parlamentară, se cântă imnul de stat. Dar nu o înregistrare, nu un cor profesionist, ci deputații înșiși cântă. Cântă cu patos, și nu există unul care să nu știe versurile. Un alt aspect: literatura lor este dominată de sentimentul național-patriotic. Marea ma­joritate a po­e­ților și prozatorilor scriu despre Lituania, fără să le im­pună cineva, deoarece libertatea cuvântului este sfântă. Muzicienii, artiștii plastici, regizorii de filme creează pe aceeași temă majoră: Lituania. Fiin­dcă, să nu uităm: dacă cehii au avut "Revoluția de ca­ti­fea", lituanienii au avut "Re­voluția cântătoare" (Sin­ging Revolution). Se strân­geau zeci, sute de mii și cân­tau cântece populare în piețe. Așa au transmis Mos­co­vei dorința lor de independență, de­cizia ruperii de im­periul sovietic. De atunci, din patru în patru ani, Țările Baltice organizează, fiecare, un fes­ti­val al cântecului național. Mii, zeci de mii de artiști și spec­tatori inundă Vilniusul, Riga sau Tallinnul, timp de două săptămâni! Zi și noapte, în festival. Cu o încheiere pe un mare stadion unde cântă, cot la cot, artiști și spec­ta­tori, îmbrăcați la fel, aceleași cântece populare stră­vechi.

"Mulți copaci sunt îmbrăcați în straie tricotate, sunt oblojiți ca bătrânii. E ceva normal să vezi, iarna, copaci îmbrăcați prin parcuri"

- E uluitoare relatarea dvs., domnule ambasador! Mai aveți și alte motive de prețuire pentru baltici? Am ci­tit că nu-i întrece nimeni la capitolul protecția me­diu­lui.

- Într-adevăr, nu-i întrece nimeni atunci când vine vor­ba de iubirea pentru natură. Dacă în Occident, eco­lo­gia este mai mult o tendință logică, dedusă din programe și proiecte raționale, pragmatice, la baltici, ecologismul face parte din ființa națională. Ați văzut drumurile drep­te, străbătând nesfârșite păduri? Fac parte din "geometria vie­ții" acestor popoare, sunt parte a firii lor. Nu e în­tâm­plător că, pe gerurile cele mari, mulți copaci sunt îmbră­cați în straie tricotate, sunt oblojiți ca bătrânii. E ceva nor­mal să vezi, iarna, copaci îmbrăcați prin parcuri sau pe liziere de pădure. Ceea ce înseamnă că mai multe per­soane au petrecut săptămâni de zile tricotând sau îm­pletind flanele și fulare pentru ei.

- Domnule ambasador, după cum v-am mărturisit, ținta noastră e să găsim urme vlahe și dacice pe țărmul Balticii. Nenumărați istorici lituanieni și letoni au scris despre traci și daci, despre prezența lor în substratul de bază al civilizației baltice. Ce părere aveți?

- Nu sunt istoric, nu am studiat tema, dar nu pot să nu observ interesul unor intelectuali pentru istoria lor în­de­părtată. Cum spuneam, studenții sunt încântați să le vor­besc românește, deși nu înțeleg o iotă. Dar par a avea un simț aparte cu care percep sonoritatea cuvintelor, dul­ceața exprimării. Poate că este ceva în genele lor. Am au­zit că un arheolog din Kernave ar fi spus că întreaga ci­vilizație baltică vine de la Dunăre. Este o constatare sen­zațională, demnă de luat în seamă. Lucru interesant, li­tuanienii și letonii ne cer să aducem la festivaluri fil­mele românești vechi, "Mihai Viteazul", "Columna" și mai ales "Dacii". Toate sunt bine primite, dar "Co­lum­na" și "Dacii" sunt obligatorii... Și nu vorbesc numai de ro­mânii din Vilnius și Riga, vorbesc și de unii nero­mâni ai acestor orașe, care sunt atrași de orice act cultural ro­mâ­nesc. Să fie vorba de ieșirea la suprafață a unei pre­supuse identități uitate?


(Urmăriți, începând de numărul viitor, seria de re­por­taje dedicate prezenței civilizației dacice, în nordul Europei și în Țările Baltice.)