- Fără îndoială, poziția României cu privire la cotele de migranți - căci ar fi incorect să-i numim pe toți refugiați - a generat o doză de ostilitate la adresa țării noastre, mai ales din partea Franței și a Germaniei. A fost o carte pe care președintele Iohannis a jucat-o extrem de prost, izolând România în UE, în mod inutil și contraproductiv. Totuși, dacă ne gândim că pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de interne și justiție din țările UE - Consiliul JAI - prioritară este apărarea frontierelor UE, prăbușite, practic, sub invazia valului de migranți, ne dăm seama că motivul real al refuzului repetat de care se izbește cererea României de aderare la spațiul Schengen este mult mai profund: principalele puteri europene nu consideră că intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen ar fi de natură să întărească securitatea acestor frontiere. Nu tehnologiile ne lipsesc, ci credibilitatea factorului uman, începând de la nivelul guvernamental. Cum ar putea fi considerată un factor de securitate o țară al cărei premier este trimis în judecată, sub acuzația de spălare de bani, fals în înscrisuri și evaziune fiscală? Ce încredere prezintă o coaliție de guvernământ care susține un asemenea premier și numără mai mulți membri marcanți, fie în închisoare, cu condamnări definitive, fie urmăriți penal? Iar atunci când premierul Ponta îi atacă pe procurorii DNA care i-au instrumentat dosarul, și CSM decide că astfel a adus atingere independenței justiției, sau când parlamentarii puterii produc pe bandă rulantă proiecte de lege menite să îngrădească posibilitățile de acțiune ale DNA, nu are rost să ne mirăm că Olanda reproșează României lipsa de progrese în domeniul justiției și combaterii corupției. Să nu uităm nici faptul că România este reprezentată în Consiliul JAI de vice-premierul Gabriel Oprea, personaj cu origini politice obscure, abilități de comunicare sub nivelul impus de organismele europene și implicat într-un masiv scandal de plagiat, legat atât de propria sa lucrare de doctorat, cât și de o serie de teze de doctorat conduse de el la Academia de Informații. Faptul că acest scandal este înăbușit în spațiul public românesc nu păcălește pe nimeni la Bruxelles. Refuzul repetat cu care ne confruntăm în privința aderării la spațiul Schengen nu trebuie, deci, bagatelizat sau interpretat ca un capriciu al marilor puteri europene, ci privit cu seriozitate, deoarece confirmă un adevăr incomod și foarte grav, anume - că la opt ani de la aderarea noastră la UE, avem în continuare un statut de țară marginală, pe care nu se poate conta în chestiuni majore de securitate. Este destul de trist pentru o țară cu potențial și ambiții ca România, care s-a lăudat tot timpul că este o sursă de stabilitate și securitate. Și mai trist este că guvernanților noștri le convine această situație și nu fac absolut nici un efort s-o remedieze.
- După ce premierul Ponta a propus legalizarea plăților informale către medici, ministrul sănătății anunță introducerea unor tarife pentru consultații private în spitalele de stat. Sunt aceste măsuri necesare și suficiente pentru a opri exodul medicilor și a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale?
- În lipsa unei reforme a întregului sistem sanitar, de la finanțare până la statutul medicilor și reglementarea corespunzătoare a profesiei și actului medical, orice măsuri de tipul celor anunțate de actualii guvernanți nu pot fi numite decât niște cârpeli. Pare nobilă decizia guvernului de a mări salariile medicilor, dar un salariu mic, mărit cu 25%, cum promite guvernul, nu devine un salariu mare, pentru că baza de la care pleacă este meschină. De altfel, comisarul european pentru sănătate, aflat recent în vizită în România, amintea că esențială nu este mărirea salariului medicilor cu 25%, ci combaterea corupției din sistem. Aberația cea mai mare rostită în legătură cu sistemul de sănătate a fost, însă, ideea premierului Ponta de a legaliza plățile informale către medici. Ea nu este altceva decât o recunoaștere a concepției incorecte și indecente a tuturor guvernelor noastre, care, public sau tacit, au transferat responsabilitatea remunerării personalului medical asupra pacienților, invitați să acopere din buzunarul propriu deficitul pe care statul îl creează între salariul oficial și cel care li se cuvine medicilor, în conformitate cu pregătirea lor și complexitatea muncii pe care o depun. Guvernanții noștri din toate partidele preferă, însă, ca pacientul să plătească de două ori: prin plata asigurărilor medicale și prin plata informală. În aceste condiții, ideea ministrului Bănicioiu privind introducerea consultațiilor private cu plată în spitale nu va rezolva nimic, ci doar va legitima neglijarea pacienților care nu pot plăti consultațiile private. Singura soluție viabilă pentru sistemul sanitar este reformarea sa din temelii, dar această reformă este blocată de politicieni și de grupurile de interese care parazitează sistemul medical și vor să-și păstreze accesul privilegiat la banii asiguraților și la bugetul sănătății. Singura încercare de reformare a sistemului sanitar i-a aparținut președintelui Băsescu, în 2011, și a dus la un cutremur politic soldat ulterior cu căderea guvernului Boc. De atunci, nici nu s-a mai vorbit de reformă în sănătate, iar exodul medicilor a continuat neabătut. Incapacitatea de a reforma serviciile publice este, de altfel, o deficiență structurală a României. Singura reformă de sistem a fost realizată în educație, prin legea ministrului Daniel Funeriu, dar ea a fost anulată ulterior de PSD și dezavuată, voalat, de însuși președintele Iohannis. Serviciile și instituțiile publice sunt captive față de interesele politice, ceea ce înseamnă că reformarea lor, în interesul cetățenilor, este imposibilă. De aici, de la imperativul reformei fundamentale a guvernării și a serviciilor publice, ar trebui să pornească orice dezbatere și analiză, în anul electoral 2016, dar tare mă tem că vom eșua din nou în mocirla populistă și resentimentară, care face inutil orice demers politic și jurnalistic decent.