- Dacă la sfârșitul verii, Goran Bregovic încingea scena bucureșteană cu ritmurile lui balcanice, acum, sub primele cețuri de toamnă, vine în Capitală un alt sârb genial, hotărât să dărâme pământul: regizorul Emir Kusturica. Însoțit de "No Smoking Orchestra", el va concerta pe 23 octombrie, la "Berăria H" -
Marele regizor și muzician sârb, deținător a două Palme d'Or și a numeroase alte premii naționale și internaționale, este iubit și urât deopotrivă în țara lui natală. Căci, spre deosebire de alți compatrioți de-ai săi, el nu-și ascunde simpatiile de stânga și este un nostalgic declarat al fostei Iugoslavii, unde, timp de 88 de ani (1918-2006), au conviețuit la un loc sârbi, croați, macedoneni și sloveni. El crede cu tărie că dezintegrarea fostului stat comunist este una dintre marile tragedii ale secolului XX și spune lucrul acesta ori de câte ori are ocazia. "Nu socotesc că sunt xenofob sau naționalist, doar pentru că eu cred, cu tărie, în identitatea și integritatea țării mele", declara el într-un interviu. O atitudine demnă, dar care i-a ajutat enorm pe rivalii din cinema, care scot la înaintare fragmente din discursurile lui "pro-iugoslave", la fiecare nouă lansare de film. Ba și mai mult, unii dintre ei l-au acuzat că este simpatizant al lui Slobodan Milosevic, un personaj atât de hulit de Occident. Însă Emir a ales să-i ignore și își vede în continuare de drumul lui artistic.
Nici trecerea la ortodoxie nu i-a adus simpatizanți. Pe 23 aprilie 2005, la 51 de ani, de Durdevdan (Sfântul Gheorghe, după calendarul iulian), artistul a fost botezat și cu numele creștinesc de Nemanja Kusturica, la Mânăstirea Savina, din Muntenegru. Mulți compatrioți de-ai săi au considerat că prin acest gest și-a trădat rădăcinile musulmane bosniace. "Tata a fost ateu și se prezenta mereu drept sârb. OK - poate că am fost musulmani vreo 250 de ani, dar înainte de asta am fost ortodocși, iar în adâncul inimii noastre am fost mereu sârbi. Religia nu poate să schimbe asta", se confesa artistul.
Filmul - o aventură
Emir Kusturica s-a născut pe 24 noiembrie 1954, în Sarajevo (actuala capitală a Bosniei-Herțegovina). Este fiul unic al unui ziarist cu origini musulmane și al unei secretare. Părinții i-au acordat foarte multă libertate, ceea ce l-a făcut să ajungă la granița delincvenței, frecventându-i mai degrabă pe băieții răi din cartier, decât pe cei cuminți și silitori. La 17 ani, tatăl său, Murat Kusturica, l-a ajutat să obțină un rol într-un film cu partizani regizat de Hajrudin Krvavac "Valter brani Sarajevo" (1972). Așa i s-a deschis apetitul pentru lumea cinematografiei. Un an mai târziu, părinții au făcut un mare efort financiar, ca să-l trimită să studieze la Academia de artă cinematografică din Praga. "Când Hajrudin Krvavac, care era prieten cu tata, m-a luat pentru prima dată la filmări cu el, mi-a deschis o ușă către o lume fascinantă. Am fost vrăjit. Eram extrem de curios, dar nu-mi plăcea școala. Nu am ajuns să studiez la Praga pentru că eram un elev strălucit, ci am ajuns acolo împins de părinți, care nu mai știau ce să facă cu mine. Aparent, regizoratul era o soluție pentru a mă lecui de contactul cu băieții răi din cartier, care mă fascinau și mă atrăgeau în jocurile lor. ... Mai târziu, după ce am terminat o foarte bună școală de cinematografie și m-am reîntors la Sarajevo, am realizat că religia mea, sau mai degrabă lipsa ei, copilăria mea și experiențele mele personale erau suficient de bogate pentru a crea din ele povești. Abia atunci am realizat cu adevărat ce este cinematografia", spunea el. La finalul anilor '70, proaspătul absolvent de cinematografie, Emir Kusturica, realizează un scurtmetraj și două filme pentru Televiziunea Iugoslavă.
În 1981, la 27 de ani, se prezintă la Festivalul de film de la Veneția, cu filmul "Sjecas li se Dolly Bell" ("Îți amintești de Dolly Bell?"), care îi și aduce primul premiu, Leul de aur, pentru "Cel mai bun film". În același an, devine lector universitar la nou înființata Academie de arte dramatice din Sarajevo. De aici încolo, succesul se ține scai de el. Cel de-al doilea film, "Otac na sluzbenom putu" (Tata în călătorie de serviciu) - 1985, va fi premiat cu Palme d'Or la Cannes. Tot la Cannes, în 1989, Emir este declarat drept "Cel mai bun regizor" pentru filmul lui "Dom za vesanje" (Vremea țiganilor). Urmează "Arizona Dream" - 1993, care îi duce un Urs de Argint la Berlin, iar în 1995 se va întoarce pe Croazetă cu "Underground", pentru un nou Palme d'Or.
Muzica - o nouă provocare
Lumea cinematografică i s-a pus repede la picioare tânărului regizor iugoslav. Așa că s-a gândit la o nouă provocare. În 1986, se apucă serios de muzică. Până atunci, Emir cânta la chitară doar în intimitate, ca să se relaxeze, dar la 32 de ani, s-a urcat pe scenă ca să cânte la chitară bas, în trupa de punk rock Zabranjeno Pusenje. Scoate împreună cu această formație, în 1987, și un album. Artistul se implică trup și suflet în compunerea uneia dintre melodii - "Probuseni dolar", dar și în realizarea unui videoclip pentru cântecul "Manijak". Videoclipul a fost interzis la televiziune, căci viza afacerile unui politician și businessman bosniac nu tocmai curat - Fikret Abdic.
În 1988, Emir părăsește trupa, dar se va întoarce zece ani mai târziu, după realizarea filmului "Pisica albă, pisica neagră" (Crna macka, beli macor). Vrea să combine rock-ul cu sonorități balcanice, și o parte dintre membrii formației i se alătură pentru a forma Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, la Belgrad. Alți câțiva membri ai trupei își păstrează numele de Zabranjeno Pusenje și rămân în Sarajevo. În 2000, Emir și Orchestra lui lansează discul "Unza Unza Time". De atunci încoace, regizorul și trupa lui de muzicieni străbat lumea în lung și-n lat, ducând cu ei vesele ritmuri balcanice. "Sunt convins că muzica și cinematografia au aceleași izvoare. Folosim diferite stiluri, pe care le încrucișăm în melodiile noastre, ca să obținem o atmosferă paradisiacă. Vrem să-i facem pe spectatori să ajungă la catarsis. Este un model de comunicare cu publicul folosit încă din antichitate", spunea el.
Dar această nouă pasiune nu l-a determinat pe Emir să renunțe la film. Este doar o modalitate de a-și descărca energia debordantă și de a lua contact cu publicul. El lucrează, chiar acum, la un nou film, ce va fi lansat anul viitor - "Lungo la Via Lattea", în care va juca și un rol principal, alături de Monica Bellucci.
Până atunci, însă, Emir cântă și dansează pe scenă, cu formația lui. Asta, atunci când nu stă pe acasă, alături de soție, Maja Mandic, și de cei doi copii ai lor, Stribor și Dunja, în satul creat chiar de el în Serbia (Drvengrad), pentru filmările la "Viața e un miracol" (Zivot je cudo). Farmecul locului, cât și magia satului construit din nimic l-au cucerit atât de tare pe marele regizor, că s-a mutat acolo și a început popularea localității.
(Pentru concertul de la București al lui Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, găsiți tichete în rețeaua iabilet, cu prețuri cuprinse între 75 și 200 de lei.)