TIA ȘERBĂNESCU - "Epoca de glorie a UE pare că a apus"

Analiza politică a lunii SEPTEMBRIE

"Și liderii UE, și cei ai României, s-au dovedit depășiți de situație, în criza refugiaților"

- Criza refugiaților a dat peste cap politica UE. Pe de o parte, a arătat slăbiciunile sistemului, pe de alta, a marcat o schimbare de ton și de atitudine din partea celor care conduc de facto Uniunea, Angela Merkel și François Hollande. Care sunt, din pers­pectiva dvs., consecințele imediate? Această criză poate fi folosită pentru transformarea UE într-un suprastat, Statele Unite ale Europei?

- E greu de spus dacă această criză oferă o opor­tunitate pentru structurarea Statelor Unite ale Eu­ropei, având în vedere că UE și-a cam ratat toate opor­tunitățile. Nu văd cum s-ar preocupa acum Bru­xelles-ul și Strasbourg-ul de SUE, când sunt asaltate de valuri după valuri de refugiați și migranți. Pro­ble­mele cu nou-veniții în UE abia au început și vor con­tinua și se vor acutiza în timp. Este o imensă pro­vocare, căreia liderii europeni nu au prea știut să-i facă față și nici de acum înainte nu par să știe. Lipsa lor de eficiență în această chestiune nu ne lasă să credem că ar putea fi mai pricepuți în a pune la punct SUE și că SUE ar reacționa mai bine în situații de criză. Drept este că situația aceasta, cu totul nouă, i-a băgat pe liderii europeni într-o dilemă greu de re­zolvat. UE, un bastion al democrației și al drep­tu­rilor omului, nu poate să-și încalce propriile principii, să pună bariere și să sigileze granițele, în fața unor oa­meni care au nevoie de ajutor și de protecție. Ideea că s-au strecurat și teroriști printre refugiați este nu­mai o sperietoare, căci teroriștii puteau intra bine-mersi și înainte în UE.
În privința politicienilor români, trebuie să obser­văm că nu s-au orientat nici ei prea bine în această criză. Președintele Klaus Iohannis a fost cel puțin imprudent, în ciuda precauției pe care o tot clamează, avansînd cifra fixă de 1.785 de refugiați, pe care i-ar putea primi România. Cifră împărtășită și de pre­mierul Victor Ponta. Ei au respins, astfel, cotele obli­gatorii de refugiați, propuse de Germania și Franța. Ulterior, la Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI) al UE, unde am fost reprezentați de generalul Ga­briel Oprea, care a devenit cel mai vizibil și "re­prezentativ" dintre guvernanții români, a trebuit să ne supunem votului majoritar și să acceptăm cotele obligatorii. România s-a trezit la JAI într-o mino­ri­tate nu tocmai onorantă, alături de Ungaria, Slovacia și Cehia. Inițial, erau mai multe state care se opuneau, dar între timp s-au reorientat, surpriza cea mare ve­nind din partea Poloniei, care a votat contra Grupului de la Vișegrad, din care face parte. Probabil că Polo­nia a știut, ca de fiecare dată, să-și negocieze mai bine poziția. Noi, nu. Ba, pe urmă, președintele Iohannis a ieșit public, cu un aer la fel de ferm, și a zis că "la urma urmei, 6.351 de refugiați putem gestiona fără probleme". De ce nu și-o fi dat seama de la început de asta? Ca să pună România într-o postură ingrată? Problema este că refugiații ăștia - care fug ba de război, ba de sărăcie - nu vor cu nici un chip să vină la noi, care strâmbăm din nas, nici la unguri, care au ridicat garduri la graniță, nici la bulgari, care au pus panouri de avertisment pe toate drumurile: "Nu avem locuri de muncă, nu avem bani, nu avem viitor, mer­geți mai departe, că aici nu-i rost...". Apropo, dacă în România s-au rătăcit, totuși, doi afgani - pe care i-a apucat plânsul la propriu, văzând unde au ajuns, și care au cerut să fie lăsați să se întoarcă pe drumul spre Germania -, în Bulgaria nu a venit niciun refugiat, așa încât bulgarii citesc avertismentele de unii sin­guri, iar ăia care înțeleg ce scrie o iau din loc.
Ținta refugiaților este Germania, care le poate oferi un trai mai bun. Deci, să vedem dacă va accepta să vină vreunul în România. Probabil că nu vom absorbi nici 15% din cota repartizată, la fel cum se întâmplă și cu fondurile europene, din care am pierdut deja opt miliarde de euro. Una peste alta, și liderii UE, și cei ai României, s-au dovedit depășiți de situație în criza refugiaților.

- Criza refugiaților relevă și o criză a UE, căci organizația a ajuns să-și abandoneze propriile prin­ci­pii și reguli, pentru respectarea cărora statele care au aderat mai recent, ca România, au avut mult de tras. Cancelarul german Angela Merkel și preșe­din­tele francez François Hollande își arată, acum, vocația de autocrați, amenințând țările care nu se supun cererilor lor, cu tăierea de fonduri și chiar cu eliminarea din UE. Încotro se îndreaptă UE?

- Se întâmplă ca și în Statele Unite ale Americii, unde, după 11 septembrie 2001, multe drepturi și li­ber­tăți cetățenești au fost restrânse și s-a instituit un con­trol strict asupra oamenilor. Americanii au ac­ceptat aceste măsuri ale statului de frica terorismului. Dar ce putem face în fața unor asemenea manifestări? Ținem la libertate cu orice preț, sau admitem măsuri care ne afectează libertatea, însă sunt menite să ne protejeze? Trebuie găsită o cale de mijloc, dar e foarte greu să respecți principiile pe care ți le-ai asumat și, totodată, să nu te expui unui risc prea mare. Probabil că liderii UE, dacă nu vor reuși să pună accentul corect și să identifice soluțiile de echilibru, vor plăti cu funcțiile lor la proximele alegeri. Oricum ar fi, epoca de glorie a UE pare că a apus.

"Traian Băsescu vrea să ocupe zona extremistă și eurosceptică a scenei politice românești"

- Traian Băsescu, fostul președinte al României, a contestat vehement cotele obligatorii de refugiați și a criticat autoritarismul liderilor UE. El a spus că UE are prevăzute reguli și pentru situații ca aceas­ta, dată de valurile de refugiați sau migranți, și că aceste reguli trebuie aplicate, atât și nimic mai mult. În opinia lui, refugiații trebuiau reținuți în prima țară UE în care au ajuns sau, dacă reușeau să avanseze spre centrul Europei, să fie întorși în statul prin care au intrat în Uniune. Băsescu a reclamat faptul că UE nu mai vrea să-și respecte normele și legile. Este o acuzație gravă și care ne induce o stare de nesiguranță cu privire la evoluția UE.

- UE e o structură destul de rigidă și de lentă, care în atare împrejurări ar fi fost și mai ineficientă dacă ar fi ținut cont de birocrația sa. Nu cred că putea reac­ționa altfel decât a făcut-o. Traian Băsescu, din pă­cate, a devenit un anti-băsist convins, pentru că se pla­sează, de câtăva vreme, pe poziții contrare față de cele pe care și le asuma la Cotroceni. Nu avem decât să deplângem faptul că Traian Băsescu atacă UE, o atacă pe Angela Merkel, e contra cotelor de refugiați, că din pro-atlantist convins a devenit un critic al NATO, din pro-european convins a devenit euro­scep­tic, atacă Justiția din România... Probabil că simte o tendință de creștere a acestei zone politice, neocupată încă de nimeni în România, mai ales că a murit și Vadim Tudor - Dumnezeu să-l ierte! Știe că într-un ase­menea spațiu ar putea evolua la maximum, folo­sindu-și capacitatea de invectivă, pentru a propulsa PMP peste pragul electoral. Cred însă că se înșeală: personal, nu mai are prea multă credibilitate, iar zona în care a intrat nu este nici ea de natură să-i confere credibilitate. Extremismul politic există în fiecare țară a UE, dar nu a jucat niciodată un rol important pe scena publică, a fost întotdeauna marginal, pentru că oferă soluții atât de radicale, încât nu ai ce face cu ele.

- Totuși, în multe state europene partidele eu­ro­sceptice și chiar cele calificate ca extremiste, de stân­ga sau de dreapta, înregistrează creșteri spec­taculoase în sondajele de opinie.

- Bun, avem cazul "Syriza", cu Alexis Tsipras în frunte, în Grecia. Dar ce a câștigat Grecia cu Tsipras? A dat banii pe referendumuri și pe alegeri și nu face nimic pentru salvarea sa economică. Ce va câștiga Franța, dacă vine la putere Marine Le Pen, cu Frontul Național? Ce vor câștiga toate statele unde extremiștii au un oarecare succes? Ce va câștiga UE? Ce ar câș­tiga România, cu o astfel de ofertă, de "opoziție re­ală", cum spune Traian Băsescu, o ofertă mai re­tro­gradă decât cele ale PNL și PSD? Nimic, nimic! Cetă­țe­nii nu câștigă nimic, țările nu obțin nimic, dim­po­trivă.

"Este o sărăcie lucie de lideri cu prestanță în politica românească"

- România pare condamnată să nu aibă de ales în­tre partide. Guvernul condus de Victor Ponta este privit cu suspiciune și în țară, și în străinătate, după ce mulți miniștri, cu premierul în frunte, au intrat pe mâna Justiției, dar se menține încă în funcție, în lipsa unei opoziții puternice. PSD, care a dat gu­vernul, se află în continuă degringoladă, după ce mulți dintre liderii săi au fost luați în cercetare de DNA sau inculpați, și își leagă speranțele de un condamnat penal, Liviu Dragnea, pe care îl vrea lider. PNL pare că face opoziție numai cu numele, o no­uă moțiune de cenzură depusă de el eșuând pre­vizibil. Iar restul opoziției este insignifiantă sau, așa cum spuneți, de neluat în calcul din pricina atitu­di­nilor "extremiste". Și-atunci?

- Prim-ministrul Victor Ponta a fost trimis în jude­cată, marcând astfel o nefericită excepție în UE: pri­mul șef de guvern în funcție care e judecat pentru co­rupție. La cererile repetate ale președintelui Iohannis și ale Opoziției de a demisiona, pentru a nu afecta imaginea țării și activitatea guvernului, Ponta a răs­puns în bășcălie, cum ne-a obișnuit. Moțiunea de cen­zură depusă de PNL i-a dat o nouă gură de oxigen lui Victor Ponta, care, prin votul Parlamentului, s-a văzut reconfirmat în funcție, în ciuda numeroaselor și gra­velor sale păcate. Totuși, PNL nu putea să nu ini­țieze această moțiune, chiar dacă știa că nu are voturile necesare pentru a o trece prin Parlament, pentru că ar fi fost acuzat de cârdășie cu PSD, de re­facerea USL ș.a.m.d. Pe de altă parte, PSD rămâne la guvernare, dar e tot mai derutat de vizitele la DNA și de con­damnările de care au parte liderii lui. Acum și-l va alege șef pe Liviu Dragnea, președinte interimar al partidului, condamnat la închisoare cu suspendare, în primă instanță, și rejudecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a obținut o amânare de două luni. Dacă sentința i se va menține ori condamnarea va de­veni cu executare, atunci PSD va trebui să-și caute alt lider. Așa că acum, și Puterea, și Opoziția sunt într-o poziție jenantă. Și jocul dintre ele este cu atât mai jenant cu cât se petrece pe fondul unei sărăcii lucii de lideri cu prestanță.

- Recent, a fost arestat pentru corupție și pri­marul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Cu acest caz, avem o nouă confirmare că aproape nu există oameni cu funcții publice incoruptibili...

- Da, din păcate. Este un sistem consolidat în 25 de ani, care nici nu admite oameni cinstiți, iar dacă to­tuși îi mai îngăduie pe unii, îi ține în poziții mar­ginale și îi supraveghează. În cazul lui Oprescu sin­gura întrebare este: cum de nu l-au prins până acum? Își luase măsuri de prevedere, e drept... Dar era limpede că e corupt, orb să fi fost să nu-ți dai seama. Dacă ne gândim numai la Arena Națională, care a costat dublu față de orice stadion internațional și s-a dovedit o lucrare de mântuială, cu gazonul care a ce­dat încă de la început și cu acoperișul care s-a stri­cat acum câteva zile, de la o banală ploaie. Nu era lim­pede că s-a dat șpagă acolo? Nu era clar că, așa cum s-a văzut în cazurile altor primari, ca Mazăre sau Chi­li­man, există un procentaj pe care fiecare primar îl primește, la fiecare lucrare atribuită? Or, Primăria Generală are pe mână un buget uriaș, din care face tot felul de cheltuieli, care nu se poate să nu fie vămuite. Când Primăria Capitalei stă cu o chirie exorbitantă - plătită unei firme prietenă cu Oprescu, de câțiva ani -, în timp ce sediul ei este în construcție și nu se mai termină, nu e evident că oamenii ăia împart banii? În plus, bate la ochi bogăția afișată de Oprescu, care a fost bugetar toată viața. Familia lui deține afaceri incredibile, iar în casa lui s-au găsit doi saci cu bani, de care uitase, și despre care spune că sunt pensia lui taică-său, fost general de Securitate, mort acum cinci ani. În cazuri ca acesta, ce te șochează nu este co­rup­ția sau lăcomia, ci prostia. Ce-or face cu atâtea case, terenuri, firme, bani, nu știu. Dar pe mine mă sur­prinde prostia lor. Un exemplu este chiar primarul Oprescu, care deși a văzut că îi sunt arestați oamenii din apropiere, consilierii, directorii din Primărie, ba mărturisește chiar că a fost el însuși avertizat că este suspectat și urmărit, totuși, nu s-a oprit din furat.