Vă place Tango?
- Aproape patru ani nu s-a știut nimic de tine. Pur și simplu ai dispărut. Dar iată-te iarăși pe scenă, și nu oricum, ci în ritm de tango, dansul țării din care-ai venit în urmă cu 14 ani...
- Mă bucur că numele meu este asociat cu tangoul, că revenirea mea convingătoare pe scenă așa s-a produs, odată cu proiectul "Vă place Tango?". Dar să nu creadă nimeni că în timpul acesta am stat degeaba. Nici vorbă! Doar că încercările mele de a recuceri piața muzicală au eșuat. Am compus continuu, am colaborat cu diferiți compozitori, am mers cu propuneri la radiouri și la case de producție muzicală, dar degeaba! Nimeni nu a mai crezut în succesul meu. Eu nu am trădat muzica niciodată, mi-am îngăduit, doar, să mă bucur o vreme de familia mea. Tocmai rămăsesem însărcinată cu Noa, fetița noastră, după ce pierdusem o sarcină. Am suferit foarte mult, pentru că îmi doream să fiu mamă, așa că atunci când am aflat că visul mi se împlinește, am oprit totul. Mi-am onorat contractele deja semnate, apoi nu am mai acceptat nicio propunere. La opt luni de la nașterea fetiței, am aflat că vom avea și un băiețel, pe Tiago, care are acum trei ani. Așadar, pauza a durat peste așteptările mele, până în 2014. Când am revenit, piața muzicală se schimbase foarte mult, totul devenise foarte computerizat. Nu mă regăseam deloc, ușile mi se închideau în față. Eram total debusolată. În tot acest timp, Răzvan (Răzvan Suma, celebrul violoncelist și soțul Analiei n. red.) își continua turneele intitulate "Vă place...?". Avusese "Vă place Bach?", "Vă place Brahms?", iar în acel moment începea proiectul "Vă place Tango?". Mi-a propus să-l acompaniez în această încercare. Mi s-a părut extrem de provocator și am acceptat. Apoi ni s-a alăturat și chitaristul argentinian Julio Santillán, iar eu am început studiul acestui stil muzical. Am învățat intens, pentru că nu mai cântasem tango. După sute de ore de studiu, după multe repetiții, a început turneul, un maraton de paisprezece concerte, soldate cu mare succes. Ba mai mult, am avut și o revelație extraordinară: că acesta este drumul meu, calea pe care trebuie să merg de acum înainte. Zici că mi s-a ridicat un văl de pe ochi, atât de bine mă simt acum.
- Ai dezlegat misterul tango-ului? Ce vrajă aruncă asupra noastră? De ce ne învăluie pe viață cu ritmul lui?
- Pentru mine, tango-ul este o stare. E teatru, e pasiune, e sangvin și romantic, în același timp. Eu provin din orașul Tucuman, care se află la 1500 de km de Buenos Aires, iar acolo - ca și în toată zona de nord a Argentinei - nu se cântă tango deloc. După mult studiu, după mult exercițiu (noi am cântat în aceste spectacole tango-ul original, de pe vremuri), după multe repetiții cu Răzvan și Julio, am ajuns să înțeleg că tango-ul îmi este în sânge. Da. Aici, în România, am descoperit că am tango-ul în sângele meu argentinian, un motiv în plus să ador țara mea de adopție. Nu sunt numai vorbe, chiar îl simt în mine. Mă bucur că este un stil de muzică deschizător de porți și de suflete, că este adorat peste tot în lume. Iată că și în România are un succes extraordinar. Anul acesta, în luna mai, am avut ediția a doua a turneului, la care am adăugat ceva foarte frumos, anume - tango-ul interbelic românesc. Am cântat trei astfel de tango-uri, "Zaraza", "Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?" și "Mână, birjar!.". La Sala Radio, în ultimul concert, i-am avut invitați pe Virgil Ianțu și Adrian Despot. Un final foarte frumos al turneului național.
- Pregătiți și ediția a treia?
- Orice lucru are și un sfârșit, chiar dacă a fost minunat, chiar dacă ar fi bine primită și o ediție a treia. Răzvan este violoncelist și are proiectele lui. Cu toate astea, eu voi continua povestea tango-ului, toată viața de-acum înainte. Acum doi ani am avut șansa să-l cunosc pe pianistul argentinian Mariano Castro, care face parte din celebra trupă Narcotango, iar de ceva vreme, lucrăm împreună. Chiar ne pregătim pentru un concert extrem de important: pe 7 octombrie (la ora 19), voi cânta la Sala Radio, Tango Simfonic. E un concept nou: tango pentru orchestră și pian, cu orchestră simfonică (dirijor Radu Popa) și tot ce mai presupune un astfel de spectacol. Vom cânta apoi la Brașov și la Pitești, tot alături de filarmonici, și sperăm ca totul să se transforme într-un turneu național, să cântăm în toate orașele care au orchestre simfonice. Mă înțeleg foarte bine cu Mariano, atât muzical, cât și ca prieteni. Mai mult decât atât, poveștile noastre de viață se aseamănă uimitor: la fel ca și mine, Mariano s-a îndrăgostit și el de o româncă, organizatoarea spectacolului pe care îl susținuse în România acum doi ani. A fost un amor atât de fulgerător, încât sunt deja căsătoriți. Mariano încă nu și-a adus lucrurile din Argentina. S-a îndrăgostit și a rămas aici.
Picuri de iubire
- Tu și Răzvan Suma formați unul dintre cele mai frumoase cupluri de artiști din România. Păreți mereu îndrăgostiți, chiar după zece ani. Cum a fost să cânți pe aceeași scenă cu el, mai ales tango?
- Arta și turneele impun foarte mult profesionalism. Este foarte important lucrul acesta. Numai așa poți rămâne obiectiv, numai așa eviți certurile, dacă este cazul. În scenă au fost însă și momente speciale, puține, dar speciale. Au fost și mici contacte fizice, atingeri trecătoare. Ei, atunci am simțit și iubirea despre care mă întrebi. Niște mici picuri de iubire. Nu știu dacă publicul i-a văzut, dar eu i-am simțit. Ne-am descurcat foarte bine, am reușit să ne facem meseria și să nu fim afectați în viața de cuplu. Dacă simțeam, fie și pentru o clipă, vreun pericol din acest punct de vedere, ne-am fi oprit imediat. După terminarea proiectului, au apărut în presă zvonuri că ne-am despărțit, pentru că nu mai cântăm împreună. Nici vorbă! Pur și simplu, am încheiat turneele. Acest "Vă place Tango?" inventat de Răzvan are nevoie acum de o altă continuare artistică. Oricum, eu îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru ceea ce am făcut împreună, deoarece fără provocarea venită din partea lui, poate că nu aș fi descoperit niciodată această muzică, la care nu aș mai renunța niciodată.
- Ce proiecte mai are marele violoncelist Răzvan Suma?
- Răzvan are numeroase concerte, turnee, acum este în Argentina, va merge în Cuba, a fost în Anglia, Spania. Îi merge foarte bine.
- Nu vă este greu departe unul de celălalt, după ce aproape un an ați fost împreună până și pe scenă?
- E grea despărțirea, dar și bună. Îmi este foarte dor de Răzvan, dar revederea va fi mai dulce. Mai greu este cu copiii, mai ales cu Tiago, care s-a atașat foarte mult de Răzvan și plânge mult după el. Vorbesc la telefon, dar tot îi duce dorul. Revenind la întrebarea ta, eu cred că pentru un cuplu, aceste pauze sunt necesare din când în când.
- Te descurci singură? La vârsta copiilor tăi, obligațiile tale de mamă sunt copleșitoare...
- De câtăva vreme, beneficiez de un ajutor de-a dreptul binecuvântat: mama mea s-a mutat în România, după ce mult timp a făcut naveta între București și Madrid, unde locuiesc celelalte două surori ale mele, care, la rândul lor, au câte o fetiță. Recent a hotărât, însă, că eu eram cea mai puțin ajutată, așa că s-a oferit să ne ajute cu copiii. Are un apartament aproape de noi, Noa și Tiago vorbesc spaniolă la perfecție, așa că se înțeleg de minune. Nu stă cu noi, nu cred că este un lucru bun pentru cuplu să locuiești cu părinții, dar e suficient de aproape, cât să poată veni oricând sau să ia copiii la ea o seară, ca să avem și noi un timp al nostru. Asta e chiar o binecuvântare. Nu vorbește românește, dar înțelege foarte bine și se descurcă perfect și la piață, și la bancă, și la grădiniță, este extraordinară. Are rezidență în România, asigurare de sănătate, merge la sport, o dată pe an pleacă în Argentina, se mai duce și la Madrid, se simte utilă, fericită. Îi sunt foarte recunoscătoare.
- Analia, te-ai întrebat vreodată de ce ești atât de îndrăgită la noi?
- Cred că oamenii care mă îndrăgesc o fac datorită muzicii mele. Muzica este viața mea și asta se simte. Cânt de mică, este singurul lucru pe care știu să-l fac. În plus, cred că eman și o oarecare sinceritate, care naște încredere. Eu am încercat întotdeauna să simt nivelul de așteptare al publicului. Nu m-am simțit niciodată vedetă, m-am străduit doar să comunic prin muzică, să-i fac pe oameni un pic mai liberi și fericiți.
- Te-ai născut și ai copilărit în Argentina, ai mers la școală în America, te-ai îndrăgostit și ai venit în România - ești un adevărat cetățean universal. Care este, totuși, locul tău de suflet?
- Aici, acasă, în București. Ador Argentina, este o minune de țară, dar România este casa mea. Nu îmi doresc să plec nicăieri de aici. Cât despre o eventuală întoarcere în Argentina, asta este exclus, cu atât mai mult acum, când nu îmi place deloc situația politică și socială de acolo. Nu îmi place președinta noastră, Cristina Fernandez Kirchner. Deloc. Duce țara către comunism. Eu nu am trăit niciodată sub acest regim, dar din câte am citit, din câte mi-au povestit prietenii mei, români, este ceva odios. Eu nu apreciez nimic mai mult pe lume decât libertatea. Mai presus decât orice este pentru mine libertatea omului de a spune și a face ce vrea. M-aș sufoca fără ea. Sunt mult prea obișnuită să trăiesc într-o țară liberă, cum e România. Mă doare când aud vorbe urâte legate de ea. Eu nu o voi face niciodată. Îmi place foarte mult aici, sunt bucuroasă să fiu aici, într-o țară liberă, care mă face să mă simt liberă.