Octombrie - invitație la dans

Dana Ene
- Acum, că toamna și-a cam intrat în drepturi și ploile reci golesc străzile, e momentul să ne mutăm încet, încet, de prin parcuri și stadioane, în atmosfera cu mult mai plăcută și îmbietoare, din cafenele și sălile de concert. De altfel, muzicienii și formațiile zglobii, care până mai ieri incendiau scenele de la mare sau de la munte, au început, și ei, să revină, cuminți, la "bază". Dovada e Capitala, unde în luna octombrie, se desfășoară multe evenimente ce nu se pot rata -

Alternosfera - Haosoleum

Formația de rock alternativ din Republica Mol­do­va Alternosfera lansează vineri, pe 9 octombrie, la Arenele Romane din București, cel de-al cincilea al­bum al ei - "Haosoleum".
Marcel Bostan, Marin Nicoară, Sergiu Aladin, Di­ma Scripnic și Eugen Ber­dea vin cu această ocazie în Ro­mâ­nia, ca să fa­că mare show, mare. Mol­do­ve­nii se pricep foarte bine la realizat spec­ta­cole. În cei 16 ani de exis­ten­ță, Alternosfera a reușit să-și facă în România fani ade­vărați. Show-urile lor mereu explozive, energia de­bordantă, melodiile pline de tâlc au transformat aceas­tă trupă într-un adevărat model pentru genul rock de la noi din țară. Ultimul lor album, "Haosoleum", încheie tripticul con­ceptual Epizodia. Discul a fost precedat de alte două albume de succes - "Virgula" (2012) și "Epizodia" (2013), prezentate de artiștii moldoveni și pe scenele noastre.
Și pentru că este rost de petrecere mare, băieții de la Alternosfera nu vin la noi singuri. În deschi­derea concertului lor vor mai cânta Toy Machines din Su­ceava, Red IceCream din Chișinău și Harlequin_Jack din București. Dacă sunteți nerăbdători să ascultați cele mai noi melodii Alternosfera, ar cam trebui să vă grăbiți să vă luați bilet, căci la categoria "Golden Circle" s-au și epuizat. Mai puteți găsi bilete la prețul de 45 de lei în rețeaua Iabilet, pentru "Normal Circle". În ziua evenimentului, aceleași bilete vor costa însă 50 de lei.

ZDOB și ZDUB

Pe 14 octombrie, alți moldoveni faimoși de peste Prut, Zdob și Zdub, vă așteaptă la Hard Rock Café, pentru o petrecere de neuitat. Anul acesta, membrii trupei - Roman Iagupov, Mihai Gîncu, Svea­to­slav Staruș, An­drei Ce­botari, Vale­riu Mazilu și Victor Dan­deș - au lansat un al­bum ani­versar, intitulat "20 de veri", cu ocazia împlinirii a două decenii de exis­tență a trupei. Și pentru că este o aniversare rotundă, artiștii moldoveni s-au pregătit cum se cuvine. Veți putea să dansați și să cân­tați alături de ei cât vă vor ține pute­rile. Din repertoriu nu vor lipsi cele mai cunoscute hituri ale trupei, pre­cum: "DJ Vasile", "Zdubii bateți tare!" sau "Bunica bate doba", dar nici melodii de pe noul lor album.
În cei peste 20 de ani de carieră, Zdob și Zdub au găsit cheia către ini­ma publicului cu ajutorul unei muzici inspirate, ce combină hardcore-ul și rockul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum'n'bass, jungle și punk. Ca întotdeauna, concertul va avea și partea lui de spec­tacol, la care basarabenii sunt neîntrecuți. Așa că e mo­mentul să vă grăbiți, ca să mai prindeți un loc în ma­re­le restaurant din parcul Herăstrău. În seara show-ului, e puțin probabil să mai găsiți vreun bilet. Ti­chetele le puteți achiziționa din rețeaua Iabilet, și au prețuri cuprinse între 100 de lei (cu loc la masă) și 70 de lei (fără loc). În ziua concertului, ele vor costa 80 de lei - acces general, fără loc la masă, în limita locu­rilor disponibile.

Paula Seling & Band

Tot la Hard Rock Café, un spațiu muzical îndrăgit de bu­cu­reșteni, pe 16 octom­brie vă dă întâlnire și Pau­la Seling. Puțin vizi­bilă în ultima vreme, ea promite să-și ia revanșa alături de trupa ei cu ca­re va cânta cele mai cunos­cute piese pe ca­re le-a lansat de-a lungul vremii: "Ploaie în luna lui Marte", "Ce bine că ești", "Trurli", "Timpul", "Pro­mit", "Râd când îmi vine să plâng," dar și unele me­lo­dii mai recente precum "Playing With Fire" și "Mi­racle".
Și Paula împlinește anul acesta 20 de ani de carieră. O perioadă fastă, în decursul căreia a lansat șaisprezece albume și a cântat alături de artiști in­ternaționali, precum Al Bano, Beyonce, Joan Baez, Michael Bolton sau Chick Corea, dar și de muzi­cieni autohtoni. Gingașă și expresivă, cu o voce de excepție, Paula Seling și-a pus amprenta în topul de aur al muzicii ușoare românești.
Dacă vă numărați printre fanii ei, biletele la con­cert s-au pus deja în vânzare. Prețurile tiche­telor variază între 60 de lei (VIP) și 40 lei (fără loc). În ziua concertului, biletele vor costa 50 de lei - acces general, cu loc la masă (fumători sau nefumători), în limita locurilor disponibile. Pot fi cumpărate din re­țeaua Iabilet.

Smiley în concert

Tot în Herăstrău, și tot la Hard Rock Café, într-o noapte cu lună, pe 21 octombrie, vă dă întâlnire unul dintre cei mai în vogă și mai îndrăgiți artiști ai momentului - Smiley. Ce dacă e miercuri, în plin mijloc al săptămânii?! Puteți să ațipiți puțin, la birou, a doua zi, când nu vă vede șeful. Sau, și mai bine, îl puteți lua și pe el la concert, căci va fi distracție maximă. Smiley (Andrei Tiberiu Maria) și trupa lui, compusă din muzicieni unul și unul, promit o seară de neuitat. Veți putea dansa pe melodiile: "Dream Girl", "Criminal", "Dincolo de cuvinte", "Dead Man Walking", "Preo­cupat cu gura ta", "Cai verzi pe pereți", "Am bani de dat", "Acasă" și multe al­tele.
Pentru ca atmo­sfera să fie perfectă, organizatorii nu vor pune mese în fața scenei. Deci, veți avea mai mult spațiu de dans. Biletele pot fi cumpărate de-acum, în rețeaua Iabilet. Au prețuri cuprinse între 120 de lei (cu loc la masă) și 65 de lei (fără loc). În ziua evenimentului, un bilet va costa 75 de lei (acces general fără loc).