Sub numele de păducel, mărăcine alb sau gherghinar sunt cunoscute cinci specii de arbori de mici dimensiuni, înrudiți între ei, toți cu efecte terapeutice similare, având denumirea științifică de Crataegus. Primăvara, păduceii încântă privirea decorând dealurile și luminișurile pădurilor cu explozii florale de un alb pur și incandescent. Toamna, fructele lor, de un roșu intens, alcătuiesc mari pete de culoare la marginea pădurilor, pe pajiști sau în luncile râurilor. Culesul fructelor se face la sfârșitul lui septembrie - începutul lui octombrie, înainte de a da prima brumă. Boabele ajunse la maturitate, cu o colorație roșie intensă (nu roz sau de un roșu închis), se culeg de pe crengi și se pun în săculeți de pânză sau de hârtie. Fructele de păducel se usucă în locuri umbrite, ferite de umezeală, în strat foarte subțire (pe cât posibil, fructele nu trebuie să se atingă între ele). Procesul de uscare este destul de îndelungat (1-3 săptămâni) și se încheie atunci când pulpa fructelor este total deshidratată și ușor casantă, rupându-se când le desfacem cu un cuțit. Dintr-un kilogram de fructe proaspăt culese rezultă, după uscare, aproximativ 300 de grame de fructe de păducel deshidratate.
Carte de vizită
Păducelul este, prin excelență, o plantă europeană, folosită în medicina popoarelor de pe bătrânul continent din timpuri imemoriale. Primele consemnări despre această plantă de leac, în medicina cultă, au o vechime mai mare de două mii de ani și aparțin medicilor greci Galen și Dioscoride. Multe secole mai târziu, în Evul Mediu, folosirea păducelului ca medicament apare în medicina monastică (catolică și ortodoxă deopotrivă), dar și în alchimie. Călugărița benedictină Hildegard von Bingen folosea pasta de fructe de păducel cu miere pentru tratarea inimii slăbite, dar și pentru a ameliora accesele de febră îndelungate. Celebrul chimist și alchimist Paracelsus introducea florile, fructele și frunzele acestui arbore în celebrele sale elixiruri de tinerețe și de viață lungă, menționându-le și în scrierile sale. În secolul XIX, farmaciștii germani au creat din fructele de păducel primele extracte în alcool, pe care le administrau, împreună cu camforul sau melisa, contra tulburărilor de ritm cardiac sau contra puseelor de hipertensiune. În timpurile noastre, păducelul este una din cele mai bine studiate plante medicinale, proprietățile sale vindecătoare fiind recunoscute de către comunitatea științifică internațională mai ales pentru tratarea bolilor cardiace, a tulburărilor circulatorii sau emoționale.
Preparate pe bază de fructe de păducel
Ceaiul de fructe de păducel
Într-un sfert de litru de apă, se pun la macerat, vreme de 8-10 ore, 3-6 linguri de pulbere de păducel, după care lichidul se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în alt sfert de litru de apă, vreme de două minute, după care se lasă să se răcească. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ jumătate de litru de infuzie combinată, care se administrează pe parcursul zilei. Pe cât posibil, în timpul preparării este bine ca extractele să nu intre în contact direct cu metalul din strecurătoare (sunt preferate strecurătorile de plastic sau tifonul), din vase (cele mai bune sunt cele de sticlă) sau din oale (vor fi preferate cele teflonate), metal care va cataliza oxidarea vitaminelor și flavonoidelor.
Siropul de fructe de păducel
Într-un borcan de sticlă prevăzut cu capac, se pun, alternativ, un strat de fructe proaspete de păducel tocate cât mai mărunt, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ două degete), până se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se închide ermetic vasul și se lasă la întuneric și răcoare sau îngropat în pământ, vreme de patru-opt săptămâni. După trecerea acestui interval de timp, se filtrează conținutul (sâmburii nu trebuie să ajungă în preparatul final), iar siropul obținut se trage în sticle închise la culoare. Este un elixir calmant pentru psihic și sistemul nervos, un excelent tonic cardiac și susținător de efort. Se ia câte o lingură, de 4 ori pe zi, în cure de lungă durată.
Extractul de fructe de păducel
Este genul de remediu pe care cardiacii, dar și cei care fac eforturi fizice sau intelectuale intense, este bine să îl aibă în orice moment la îndemână prin casă. Se obține din tinctură de fructe de păducel, din care se evaporă complet alcoolul, rămânând o pulbere roșietică fină, dulce-acrișoară și extrem de concentrată în principii active - extractul de păducel. Acest extract conține de 5-6 ori mai multe principii active decât simpla pulbere, fiind și mult mai ușor asimilat decât planta ca atare. Se administrează câte 200-500 miligrame de extract uscat de păducel, de două-trei ori pe zi. În afecțiunile cardiace sau vasculare, cura cu acest extract durează 60-90 de zile. Ca susținător de efort sau calmant psihic, extractul de păducel se poate folosi în cure mai scurte, de 10-20 de zile.
Păducelul și prevenirea infarctului
În momentul de față, nu există un alt remediu natural care să aibă o acțiune atât de complexă și de intensă ca păducelul, pentru prevenirea infarctului miocardic, care este prima cauză de mortalitate la nivel mondial. Un studiu realizat în Franța, pe 1000 de pacienți suferind de insuficiență cardiacă, a dat rezultate uimitoare. Conform acestui experiment, peste 65% dintre bolnavii cardiaci se simțeau mult mai bine sau bine, după 6 luni de tratament intensiv cu păducel, iar la alte 10 procente dintre participanți, se constata o îmbunătățire a stării de sănătate. Pe termene lungi, administrarea păducelului reduce incidența infarctului miocardic, cu mai bine de 40%, inclusiv la persoanele hipertensive, care suferă de tulburări de ritm cardiac ori care au valori ale colesterolului și ale trigliceridelor mărite. Cura cu păducel se face vreme de 3-6 luni pe an, timp în care se administrează 200 miligrame de extract de fructe, de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Cel mai bun moment pentru ținerea curelor cu extract de fructe de păducel este la venirea sezonului rece, când aparatul cardiovascular și sistemul nervos fac un mare efort de adaptare, dar și în perioadele foarte călduroase, când riscul de infarct crește exponențial. Păducelul, în special fructele, sunt printre cele mai bine tolerate medicamente din lume, 98% dintre cei tratați cu extract neprezentând niciun fel de reacție adversă, iar ceilalți, doar simptome ușoare.
Tratamente interne
* Hipertensiune și hipotensiune - da, ați citit bine: fructele acestei plante medicinale chiar pot trata eficient aceste două afecțiuni diametral opuse. Aceasta, deoarece fructele de păducel acționează printr-un complex de substanțe active, care au un efect reglator asupra tensiunii arteriale, ajutându-i deopotrivă pe cei care au pusee de hipertensiune, dar și pe cei care au tensiunea mai scăzută decât cea normală. Contra hipertensiunii, păducelul este foarte adesea asociat cu talpa-gâștei (Leonurus cardiaca), extractele din cele două plante având efecte terapeutice fenomenale, inclusiv în cazurile de tensiune oscilantă sau de hipertensiune rezistentă la tratamentul medicamentos. Într-un număr de anul trecut al revistei, am prezentat produsul românesc Tensio, care are la bază chiar păducelul și talpa-gâștei, cu care medicii au obținut rezultate excepționale în tratarea hipertensiunii arteriale, în toate formele și gradele de gravitate. Contra hipotensiunii, păducelul se poate asocia cu măceșul, cele două plante fiind un excelent tonic pentru sistemul cardiovascular.
* Boala coronariană (insuficiența cardiacă) - numeroase studii făcute cu fructe de păducel arată că această plantă este un tonic cardiac excepțional. Este bine de știut, însă, că doza și forma de administrare a păducelului este foarte importantă în cazul afecțiunilor cardiovasculare. Fără doar și poate, extractul de fructe de păducel este cel mai eficient, însă în studiile făcute cu doze reduse, efectele sunt foarte modeste asupra celor cu insuficiență cardiacă. În schimb, la cei care au folosit doze mari de extract (peste 900 mg pe zi), pentru o perioadă de peste 8 săptămâni, acțiunea terapeutică a fost cu adevărat remarcabilă. Din a patra săptămână de cură, capacitatea de efort a crescut, dispneea de efort s-a diminuat, la fel ca și senzația de oboseală, oxigenarea țesuturilor a fost mai bună, la fel ca și starea fizică și psihică pe ansamblu a pacienților cardiaci.
* Angina pectorală - o doză de 400 mg de extract de păducel, luată de 3-4 ori pe zi, duce la rărirea frecvenței crizelor cardiace dureroase, dar și a intensității acestora. Mai mult, extractul de păducel influențează în bine și starea emoțională a pacienților, în condițiile în care tensiunea emoțională este implicată în apariția a peste 60% din crizele de angină pectorală. Fructele acestui arbore au efect ușor sedativ, reduc excitabilitatea psihică, calmând stările de panică, de anxietate, care conduc la apariția crizei de angină pectorală.
* Valori ridicate ale colesterolului - flavonoidele sunt acele substanțe care dau culoarea roșie a fructelor de păducel și tot ele au un puternic efect antioxidant, îmbunătățind metabolismul grăsimilor și împiedicând depunerea acestora pe artere. Studiile pe animale au confirmat aceste efecte benefice ale păducelului asupra nivelului colesterolului, dar și observațiile clinice făcute pe pacienți umani. Se recomandă curele cu ceai de fructe de păducel, din care se bea câte un litru pe zi, vreme de 3-4 săptămâni.
* Ateroscleroza - tratamentul cu păducel stopează evoluția acestei afecțiuni și, important, previne multe dintre complicațiile sale. Se iau capsule cu extract de păducel, câte 4-6 pe zi, în cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauză, după care administrarea se reia. Suplimentar, se consumă ulei de măsline virgin, câte 30-50 de mililitri zilnic.
* Aritmia cardiacă - studiile arată că la aproximativ 40% dintre cei tratați cu extract de păducel, câte 900 mg pe zi, ritmul cardiac (la fel ca și tensiunea arterială) este stabilizat. Efecte foarte bune se obțin prin asocierea păducelului cu talpa-gâștei (Leonurus cardiaca), care este un alt anti-aritmic consacrat. Pe timpul tratamentului cu păducel, se vor consuma alimente bogate în potasiu asimilabil (banane, mere, cartofi fierți, pepeni).
* Sechele post-infarct - studii de medicină experimentală, făcute în mai multe laboratoare din lume, au pus în evidență faptul ca administrarea de păducel după infarctul miocardic favorizează revascularizarea mușchiului cardiac, stabilizează valorile tensiunii arteriale, ajută la mărirea calibrului vaselor de sânge care alimentează inima. Se administrează extractul de fructe și pulberea de flori de păducel, câte 200 de miligrame din fiecare, de patru ori pe zi.
* Circulație periferică deficitară - la venirea sezonului rece, se face o cură de 60 de zile cu sirop de păducel, din care se iau câte 3-4 linguri pe zi. O variantă mai puternică a acestui tratament este cel cu sirop de păducel asociat cu pulbere, fără sâmburi, de măceșe (Rosa canina), din care se iau de trei ori pe zi câte două lingurițe. Aceste tratamente îmbunătățesc circulația la nivelul vaselor de sânge de mici dimensiuni, precum și circulația de la nivelul finei rețele de vase capilare. De asemenea, bioflavonoidele din pulpa ambelor fructe întăresc pereții vaselor de sânge, fiind eficiente contra fragilității capilare.
* Stări de anxietate, atacuri de panică - se face un tratament cu ceai de păducel, din care se beau trei pahare pe zi. De regulă, acest preparat se administrează pe stomacul gol, cu 15 minute înaintea meselor principale. Are un efect calmant și de stabilizare a emoțiilor, fiind în mod special recomandat pacienților care acuză și simptome cardiovasculare, confirmate sau nu de analizele de specialitate.
Aplicații externe
* Piele sensibilă la frig - se face o baie fierbinte, cât putem suporta, cu frunze și fructe de păducel, vreme de 15-20 de minute, după care se aplică pe piele un ulei de sâmburi de struguri. Este un tratament extraordinar de prevenire a uscării pielii, care stimulează circulația și ne dă o anumită imunitate la frigul iernii care se apropie. Procedura se face măcar o dată pe săptămână, în timpul sezonului rece.
* Insomnie - se face o baie cu frunze și fructe de păducel, în care se adaugă și 20 de picături de ulei de lavandă. Imediat după baie, ne ștergem tot trupul, ne învelim bine și ne relaxăm ușor. Somnul va veni numaidecât.
Precauții și contraindicații
În cazuri foarte rare, păducelul poate avea așa-numitele efecte paradoxale, traduse prin dereglări de ritm cardiac și stări de indispoziție (dureri de cap, greață etc.). Din acest motiv, păducelul va fi administrat, în primele 2-3 zile de tratament, în cantități mici (100-200 miligrame de extract pe zi), doza crescând până la cea normală, doar dacă nu apar reacțiile adverse menționate.
Supradozarea păducelului, adică depășirea de 10-20 de ori a dozelor normale, care sunt 30 de grame la planta întreagă și 16 grame la extract, pot produce aritmie cardiacă, greață și hipotensiune.