MORRISSEY - "Dacă nu mai ai 21 de ani, directorii caselor de discuri nu cred că poți crea muzică bună, pe care să ți-o asculte fanii..."

Dana Ene
Un excentric convins

- Pe 14 octombrie, la Sala Palatului din Capitală, vă dă întâlnire în premieră românească compozitorul, interpretul și scriitorul britanic Morrissey -

Cunoscut mai pe scurt drept Morrissey, sau Moz, Patrick Morrissey are 56 de ani și a devenit celebru în muzica internațională la începutul anilor '80, ca solist al formației pop-rock The Smiths. După desființarea acesteia, în 1987, înce­pe o nouă aventură, de solist, mai răsunătoare decât cea de dinainte. Până în prezent, în cei peste 38 de ani de carieră, a vândut câteva milioane de albume, a fost nominalizat la Pre­miile Grammy și a cucerit o mul­țime de fani, în ciuda caracterului lui extrem de dificil și nonconformist. Ve­getarian convins și activist pentru protecția animalelor, Moz și-a făcut adeseori dușmani, la cel mai înalt nivel.

Literatură, muzică și alți demoni

Steven Patrick Morrissey s-a născut în Davyhulme, Manchester, pe 22 mai 1959, într-o familie de imi­granți catolici irlandezi. Mama, Elizabeth, de meserie bibliotecară, a fost cea care i-a deschis ochii asupra lumii fascinante a cărților. Oscar Wilde, George Eliot, Herman Melvile, Shelagh Delaney devin modele pen­tru micuțul Patrick. În timp ce mama îi alimenta pasiu­nea pentru literatură, tatăl, Peter, un simplu portar, dar pasionat de... muzică, se va strădui să-și ducă fiul adolescent la concertele muzicale de pop-rock care-l fascinau. A avut o copilărie fericită, nu foar­te specta­cu­loasă, dar tihnită și îndestulătoare. Ta­ci­turn și intro­vertit, cu o imaginație extrem de bogată și de vie, Moz n-a prea avut prieteni în adolescență. Antidepresivele recomandate de medici l-au ajutat doar parțial în alun­garea demonilor ce-l hărțuiau, dar și-a găsit un refugiu în muzică, ce va juca, din ce în ce mai mult, un rol important în viața lui. "Muzica pop era totul pentru mine. Și m-am agățat cu disperare de ideea de-a de­veni un star. Uneori, când ascultam o melodie care-mi plăcea mult, mă simțeam de parcă cel care o inter­preta era singurul om din lume care ar fi putut să mă înțeleagă", mărturisea, la un moment dat. Începe să com­pună melodii și chiar să le cânte, dar nu îndrăz­nește să se prezinte cu ele în public și "cochetează" cu critica muzicală, trimițându-și articolele unor reviste de specialitate, pre­cum Melody Maker și New Musical Express (NME), cărora le va trimite eseuri, comentarii și critici la adresa celor mai în vogă muzicieni ai momentului.
La 19 ani prinde însă curaj, și alături de chitaristul Billy Duffy (azi în vârstă de 54 de ani, actual membru al formației The Cult), for­mează trupa The Nose­bleeds (1978). Compun împreună câ­teva melo­dii de punk-rock și apar pe scena unor pub-uri din ora­șul natal. La nici un an după înființare, dizol­vă trupa și trec amân­doi la o alta, Slaughter & The Dogs, unde Moz va fi pentru scurt timp solistul acesteia. Dar cum suc­cesul con­tinuă să-l oco­lească, i se pare că visul de a deveni star pop-rock e departe și revine la dragostea de-odi­ni­oară, la... scris. Așa ajunge să semneze un contract cu Editura "Babylon Books". Prima lui carte, "The New York Dolls", lan­sată în 1981, este dedicată for­ma­ției rock americane cu același nume. Biografia este bine primită de fanii muzicii rock, însă nu se bucură de vânzări spectaculoase. Abia cea de-a doua încercare a lui, tot o bio­grafie, "James Dean Is Not Dead" (James Dean nu e mort), apărută în 1983, va avea cu adevărat succes.

Starul

Dar muzica nu îi dă pace. În 1982, la puțin timp după ce terminase de scris car­tea dedicată idolului său din co­pilărie, James Dean, Morris­sey îl cunoaște pe chi­­taristul și com­pozitorul Johnny Marr. Deși erau ve­cini, nu se întâl­niseră până atunci, căci Moz nu era unul dintre cei mai so­ciabili oa­meni din cartier. În­cep să lucreze îm­preună și des­­co­peră că versu­rile lui Mor­­rissey, une­ori spirituale, al­te­ori acide sau mor­bid-sen­ti­men­tale, se potrivesc per­fect cu bizarele acorduri ale lui Marr. Lor li se vor mai alătura și co­le­gii de școală ai lui Johnny, Andy Rourke (bas) și Mike Joyce (tobe), și ast­fel ia naș­tere trupa The Smiths. Împreună au lan­sat patru albume de stu­dio. Primul, inti­tulat chiar "The Smiths" (1984), s-a bucurat de succes la ei aca­să, în Re­ga­tul Unit. Dar abia cu cel de-al trei­lea disc, "The Queen Is Dead" (1986), reu­șesc să cucerească și Ame­rica. Însă tocmai când trupa părea de neoprit, în 1987, la puțin timp du­pă lansa­rea celui de-al patrulea al­bum, The Smiths se destramă, din cauza unor neîn­țelegeri între Morrissey și Marr.
Un an mai târziu, în '88, Morrissey pornește de unul singur la drum. Primul lui disc solo, "Viva", a fost bine primit deopotrivă de fani și de critici. Încet, dar sigur, artistul egalează și chiar depășește faima trupei ce-l făcuse celebru. Astfel, în 1992 ajunge să fie nominalizat la Premiile Grammy. Discul "Your Arse­nal" se bate pentru titlul de "Cel mai bun album alter­nativ", dar din păcate pierde în favoarea lui Tom Waits, cu "Bone Machine". De aici încolo, Moz conti­nuă să se mențină prin topuri. Are propriii fani, care îl acceptă cu toate ciudățeniile lui, și care tresaltă la ver­surile pe care artistul le compune, despre dragoste, moarte, alienare sau vegetarianism, toate piperate cu o bună doză de umor englezesc.
Chiar dacă la un moment dat afirma că după 50 de ani nu va mai urca pe scenă, anul trecut - după o pauză de aproape cinci ani de la discul Years of Refusal (2009) și o bătălie tăcută cu cancerul - revine pe scena mu­zi­cală cu un nou album, "World Peace Is None of Your Busi­ness" (2014). În cei cinci ani de retragere publică, a mai concer­tat, totuși, când și când, și și-a scris autobiogra­fia (Auto­bio­­graphy 2013) ca­re s-a vân­dut ca pâinea caldă. Este o carte ce a dat naștere la tot felul de reacții, de la aplauze furtunoase și laude, la critici severe asupra narcisis­mu­lui autorului. Cert este că ni­meni nu a rămas indi­ferent. În mod special, confesiu­nile legate de relațiile lui senti­men­tale bizare au atras atenția asupra cărții.
Acum, la 56 de ani, Moz este pe punctul de a-și lansa primul roman - "List of the Lost". Deși apa­re pe piață abia pe 24 septembrie, ro­manul a fost deja cumpărat în avans, pe internet, de câteva zeci de mii de per­soa­ne. Și nici la mu­­zică nu prea mai vrea să renunțe, chiar da­că i se cam pun bețe în roate. "Am fost re­fuzat de șase case de discuri. Nu con­tea­ză că pot să vând bilete pentru patru concerte la rând, la London 02 Are­na, sau la Sydney Opera House. Dacă nu ai 21 de ani, directorii caselor de discuri nu își pot imagina că ești capabil să creezi muzică bună și că oamenii încă mai vor să te asculte", spunea el într-un interviu re­cent. Nu este pentru prima dată când Moz critică in­dus­tria muzicală. Iar acest gen de comentarii nu îi aduc prieteni și aliați. Dar asta nu-l face să-și pună lacăt la gură. Din cauza limbuției lui, artistul este "certat" cu mai toată familia regală brita­nică și cu pri­mul ministru, David Cameron, pentru urâ­tul obicei al acestora de-a vâna. Vegetarian de la 11 ani, Moz nu poate să înțelea­gă acest tip de "sport". "Dacă iubești animalele, nu le ră­nești nicicum", spu­ne el. Acest crez al lui l-a făcut să renunțe, uneori, la con­certe, dacă organizatorii vân­duseră vreun soi de mân­care pe bază de carne, în ziua în care urma să cânte el.
(Pentru concertul de la noi, biletele au prețuri cu­prinse între 120 și 260 lei și se pot cumpăra din re­țeaua Eventim.)