ARDEII IUȚI

Ilie Tudor
- O singură genă, atât îi desparte pe ardeii iuți de ceilalți ardei. Este, însă, o genă extrem de importantă, pentru că determină secreția unei substanțe care imprimă atât gustul iute-arzător, cât și puterea terapeutică uimitoare, care îi transformă din aliment în medicament. Un medicament redutabil, ce n-ar trebui să lipsească din farmacia verde a casei -

Istoria ardeilor iuți începe cu 6-7.000 de ani în urmă, în America de Sud, unde străvechile populații de pe actualul teritoriu al Braziliei, Columbiei și Mexicului îi cultivau ca legume-condi­mente. Primele semințe au fost aduse în Spania, de un medic care l-a însoțit, în expedițiile sale, pe Cris­tofor Columb. Ele au fost cultivate în gră­dinile regale, de unde s-au răspândit, treptat, în întreaga Europă. Ardeiul iute a înlocuit în mare măsură piperul, care era adus cu mari sa­cri­ficii din Asia, având un preț uriaș. Mai picanți decât piperul, ușor de cultivat în clima tem­perată din Europa, ardeii iuți au fost adop­tați rapid de europeni și apoi de către asiatici, care s-au perfecționat în cultura lor. În prezent, sunt cunoscute câteva sute de varietăți de ardei iuți, de la cei mai moderați ca gust și de dimen­siuni mari, la cei mai mici decât o unghie și care au o asemenea iuțeală, încât aproape că nu pot fi consumați decât în cantități infime. Însă toate soiurile de ardei iuți fac parte din aceeași specie cu ceilalți ardei, având aceeași "amprentă" genetică și aceeași denumire știin­țifică: Capsicum annum.
În Țările Române, ardeii iuți au fost aduși cu aproape două secole în urmă, fiind adoptați cu atât de mult entuziasm, încât au primit nenumărate denumiri popu­lare: pipăruși, chipăruși, ciușcă, paprică, țușcă etc. Mai mult, pentru o perioadă lungă de timp, România a fost unul dintre cei mai mari producători mon­diali de ardei iute, întrecând chiar și țările latino-americane, unde cultura acestuia are o tra­diție milenară.

O farmacie... picantă

Există mai mult de douăzeci de substanțe terapeu­tic active în ardeii iuți, însă de departe cea mai impor­tantă este capsicina, care le dă și gustul picant-arzător intens. Puternic stimulent al circulației sanguine, ea reglează reacțiile sistemului imunitar, interacționează cu substanțele care determină inflamația articulațiilor sau apariția proceselor degenerative în organism. Apoi, ardeii iuți sunt bogați în câțiva nutrienți extrem de importanți, cum ar fi vitamina C (prima oară a fost extrasă din ardeiul iute), vitamina A, vitamina E, vita­minele B2 și B3. În funcție de culoare, compoziția chimică și proprietățile ardeilor pot diferi. Cei verzi, de pildă, sunt mai bogați în vitamina K, care ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor și previne cancerul; ardeii iuți galbeni conțin cantități mai mari de vita­mina A, care întărește membrana celulară, prevenind astfel infecțiile; ardeii iuți roșii sau cu nuanțe de por­to­caliu sunt bogați în licopen, o substanță antican­ce­rigenă și cu efecte de reîntinerire, prezentă și în tomate.
Dar indiferent de culoarea lor, pen­tru a fi activi din punct de vedere tera­peutic, ardeii iuți trebuie să fie, în primul rând, extrem de.... iuți, adică să conțină mari cantități de capsicină, care are o mulțime de apli­cații terapeu­tice.

Modalități de administrare a ardeilor iuți

Prin anii 70, ardeii iuți erau consi­derați mai degrabă nesănătoși, fiind acu­zați că ar produce boli ale stoma­cului și intestinelor, pe atunci luân­du-se foarte puțin spre de­loc în con­siderare valoarea lor terapeutică. În schimb, cercetările făcute în ultimele patru decenii au arătat că ardeiul iute este, mai degrabă, un medicament: ardeii iuți previn multe boli cardio­vasculare, vindecă boli respiratorii, ajută la vindecarea infecțiilor, sfera lor de aplicații medicale extinzându-se pe măsură ce se fac mai multe cercetări. Foarte important este, însă, cum administrăm ardeii iuți, deoarece modul de administrare îi poate transforma din otravă în me­dicament și invers.

Ardeii iuți proaspeți

Este forma de administrare cea mai des folo­sită, întrucât este și cea mai la îndemână și per­mite o asimilare destul de bună a principiilor active. Ardeii iuți proaspeți se spală și se consumă în timpul mesei, fără semințe. Cel mai important principiu activ din ardeii iuți, capsicina, se găseș­te în proporție de doar 10% în pulpa ardeiului, și restul de 90% în semințe. Totuși, consumul de se­mințe este contraindicat, întrucât acestea nu pot fi digerate și vor parcurge tot tractul di­gestiv intacte, producând leziuni ale mucoaselor, iritații puternice, mergând până la rănirea pereților intestinali sau rec­tali, ceea ce poate conduce la in­sta­larea unor afecțiuni grave.
Doza zilnică de ardei iute va­riază de la o persoană la alta, pu­tând merge de la un minim de 1,5 grame de trei ori pe zi, până la 5 grame de trei ori pe zi. În țări cum ar fi Ungaria, Mexic sau Thailan­da­, cantități de 50-100 (!) grame de ardei iute sunt consumate zil­nic, de un singur individ, desigur "an­trenat" în acest sens, fără a pro­voca reacții adverse. Totuși, mai ales dacă nu sunteți obișnuiți cu iuțeala din ardei, consumați la început cantități mici, crescând progresiv doza, dacă nu apar feno­mene neplăcute. În principiu, o cură de ardei iuți trebuie să dureze măcar 30 de zile, urmate de un minim de 15 zile de pauză.

Tinctura de ardei iute

Valorifică bine potențialul terapeutic al semin­țelor, care altfel nu pot fi consumate. Treizeci de grame de ardei proaspeți foarte iuți (trebuie gustați înainte!) se toacă fin, apoi se pun într-un borcan cu capac filetat, adăugându-se deasupra jumătate de pahar (100 ml) de apă și altă jumătate de pahar de alcool ali­mentar de 90 de grade. Se închide ermetic bor­canul și se lasă preparatul la macerat vreme de 10 zile, după care se filtrează, iar tinctura obținută se trage în sticluțe mici, închise la culoare. Din această tinc­tură se iau câte 30-50 de picături, în miere sau în apă, de 3-6 ori pe zi. Extern, se pun com­prese cu tinctură de ardei iute în caz de nevralgii, dureri reumatice, migrene etc.

Uleiul de ardei iute


Într-un borcan se pune un pahar de ulei de măs­line și un sfert de pahar de ardei iute uscat (cel proaspăt nu poate fi folosit!) și mărunțit. Se înch­ide borcanul ermetic și se lasă conținutul să macereze vreme de 14 zile, după care se filtrează și se trage într-o sticlă închisă la culoare. Uleiul astfel obținut se poate consuma ca aliment, în salate, iar ex­tern se folosește ca soluție de masaj contra celulitei, pentru îmbunătățirea circulației în mâini și picioare, pentru tratarea degerăturilor etc.

Unguentul de ardei iute

Se prepară la nivel industrial, pentru că necesită folosirea unor extracte standardizate în capsicină, care nu pot fi obținute casnic. Căutați unguentele cu ardei iute care nu conțin parabeni și în care această plantă este asociată cu camforul. Combinația: ardei iute + camfor este cea mai puternică pentru uz extern, întrucât cele două ingrediente se potențează și se co­rectează reciproc, având puternice efecte antireu­ma­tice, antinevralgice, de stimulare a circulației etc.

Tratamente interne cu ardei iuți

* Dureri de gât (faringită), guturai (rinită acută), infecții gripale în general
- se iau câte 30 de picături de tinctură de ardei, diluată în puțină apă, de 4-6 ori pe zi. De asemenea, se poate con­suma și ardei iute ca atare, de preferință de cu­loare roșie, câte 5-10 grame pe parcursul unei zile. Tinctura de ardei iute stimulează puternic circulația sanguină la nivelul gâtului, al nasului și al sinusurilor, activând în același timp imunitatea locală. Consumat ca atare, ardeiul iute fluidifiază rapid secrețiile nazale, având un efect drenor. În plus, ardeiul iute de culoare roșie, prin conținutul de vitamina A și licopen, men­ține sănătatea epiteliilor de la nivelul nasului, gâtului, arborelui bronșic, aceste epitelii fiind ca o barieră în fața infecțiilor gripale.

* Indigestie - se consumă ardei iute, minim 3-4 grame la fiecare masă. Ardeiul iute stimulează pro­ducția de sucuri gastrice și îmbunătățește peristal­tismul gastro-intestinal. De asemenea, îmbunătățește absorbția substanțelor nutritive. Acest tratament sim­plu este recomandat persoanelor cu "digestia leneșă", fiind foarte util inclusiv persoanelor în vârstă care se confruntă cu această problemă.

* Infecție cu Helicobacter pylori - mai multe studii de laborator, făcute în 1997, de o echipă de microbiologi americani, au pus în evidență faptul că ardeiul iute inhibă dezvoltarea acestei bacterii, considerată responsabilă de mai mult de 25% (după unii cercetători chiar mai mult de 50%) dintre cazurile de gastrită și de ulcer gastro-duodenal. Persoanele care au fost diagnosticate cu helicobacter vor con­suma, ca adjuvant, 2-4 grame de ardei iute la fiecare masă, în cure de patru săptămâni, urmate de alte patru săptămâni de pauză. Pe timpul iernii, se poate con­suma uleiul de ardei iute.

* Gastrită, ulcer - în anul 1995, a fost făcut un experiment pe un grup de 18 voluntari sănătoși, că­rora le-au fost produse leziuni gastrice, prin inge­rarea unor doze repetate de aspirină pe stomacul gol. Jumă­tate dintre ei au consumat, vreme de patru săptă­mâni, câte 7 grame de ardei iute pe zi, în timp ce cei­lalți au avut o dietă normală. La final, analizele imagistice au arătat că la grupul de consumatori de ardei iute suprafața leziunilor gastrice era cu 30-100% mai mică decât la grupul martor. Un alt studiu, de data aceasta statistic, făcut pe 20.000 de persoane, în Thai­landa, a relevat că cei care consumă frecvent ardei iute au cu 33% mai puține probleme cu gastrita și cu ulcerul, decât grupul martor.

* Tulburări digestive post-operatorii - un studiu dublu-orb făcut la un spital de oncologie american, în 1997, a arătat că pacienții care consumă ardei iute zilnic, vreme de opt săptămâni, după inter­venția chirurgicală, prezintă un apetit alimentar mult mai bun, mai puține stări de greață și accese de vomă decât cei care nu consumă ardei iute. De menționat că participanții la acest studiu nu au avut intervenții chirurgicale pe tubul digestiv. Doza minimă de ardei iute recomandată în aceste cazuri este de 1 gram, con­sumat de 3 ori pe zi.

* Cancer de prostată - studii de laborator și de medicină experimentală, publicate în revista "Cancer Research", arată că substanța numită capsi­cină conținută de ardeiul iute distruge, în proporție de 80%, celulele maligne care produc cancerul de pros­tată. Sub acțiunea acestei substanțe conținute de ar­deiul iute, celulele maligne pur și simplu se... sinucid, adică își activează un program de auto-distrugere. Cercetătorii care au făcut această descoperire susțin că o cantitate de capsicină nu foarte mare (cât cea conținută în 5 grame de ardei iute, cu tot cu semințe), ingerată zilnic, previne apariția, dar și recidiva can­cerului de prostată.

* Migrenă - se iau 50 de picături de tinctură de ardei iute, în jumătate de pahar de ceai verde cu suc de lămâie, câte o doză la jumătate de oră, dar nu mai mult de 6 doze pe zi. Sub­stan­țele conținute de ardeiul iute intervin în procesul neurochi­mic de transmitere a durerii, blo­când parțial influxurile ner­voase care ne dau senzația de durere de cap și de greață.

* Rinită și sinuzită (in­clusiv formele croni­ce) - se consumă câte 5-15 grame de ardei iute pe zi, în cure de 15 zile. În plus, se pun comprese cu tinctură de ardei iute diluată cu apă pe frunte, care se țin doar câteva minute, pentru a nu produce arsuri pe piele (se fac trei asemenea apli­cații pe zi). Acest tratament simplu drenează puternic secrețiile, decongestionând sinusurile și căile nazale, are efecte antibacteriene intense, combătând infecția eficient.

* Diabet - într-un studiu publicat în "American Journal of Clinical Nutrition", o echipă de cerce­tători australieni arată că o cantitate de 3-5 grame de ardei iute, consumată în timpul mesei, reduce secreția excesivă de insulină, una din fazele precursoare ale diabetului de tip II. Iată de ce cercetătorii australieni consideră că ardeii iuți, consumați în timpul mesei, sunt un excelent mijloc de prevenire a diabetului de tip II. Ei recomandă consumul de ardei iute, chiar și în cantități mici, la fiecare masă, chiar dacă această masă este mai puțin consistentă.

* Îngrășare - un studiu pe subiecți umani arată că, într-adevăr, ardeiul iute ne ajută să slăbim. După ingerararea unui ardei iute s-a observat că orga­nismul consumă spontan calorii, pentru așa-numitul efect termogenic. Mai simplu spus, 20-30 de minute după ce am consumat ardei iute, organismul nostru se încălzește, ceea ce ne face să consumăm calorii și, implicit, ne ajută - e drept, nu foarte mult - să mai dăm jos din kilogramele în plus. Extern, masajul cu ulei de ardei iute stimulează circulația sanguină, aju­tând la eliminarea țesutului adipos în exces și chiar a celulitei.

Tratamente externe cu ardei iuți

* Dureri reumatice
- se pun, de două ori pe zi, comprese cu tinctură de ardei iute, care se țin câte 20 de minute pe locul afectat. Ca alternativă, se poate folosi și uleiul de ardei iute, cu care se ung zonele afectate, de 2-3 ori pe zi. Tratamentul se face 15-21 de zile și reduce simțitor durerile reu­matice, printr-un mecanism neuro­chimic care este încă în curs de cercetare. Merită însă mențio­nat că, deși la mulți pacienți ar­de­iul iute "ia durerile cu mâna", el nu îmbunătățește mobilita­tea articulară și nici funcțio­nalitatea membrului afectat de reu­matism.

* Degerături - un studiu făcut pe pacienții cu degerături de gravitate mică și medie a arătat că aplicarea, de trei ori pe zi, a ule­iului de ardei iute pe zonele afectate reduce la maxim 10 zile timpul de vindecare, față de 14-20 zile, pe zonele netratate. Explicația acestor rezultate este intensificarea circulației sânge­lui și a proceselor trofice la nivelul pielii, induse de capsicina din ardeiul iute.

* Neuropatie diabetică - mai multe studii făcute în anii 90 au pus în evidență un uimitor efect anti-durere al soluțiilor externe pe bază de ardei iute, în cazul pacienților diabetici cu neuropatie peri­ferică. Într-unul dintre aceste studii, 271 de pacienți cu dureri medii, mergând până la puternice, au fost tratați vreme de opt săptămâni cu ulei de ardei iute, care era aplicat de două ori pe zi, pe locurile dure­roase. Un procent de 58% dintre ei au simțit o ame­liorare semnificativă a durerii, chiar dacă unii dintre cei tratați s-au ales cu iritații și ușoare arsuri. Așadar, acest tratament are o eficiență ridicată, singura pro­blemă fiind că poate produce arsuri destul de serioase ale pielii, aplicațiile cu ulei de ardei iute trebuind făcute în cure nu mai lungi de 4 săptămâni, urmate de alte 4 săptămâni de pauză.

* Dureri de spate (nevralgie sciatică) - se pun comprese cu tinc­tură de ardei iute pe zonele dureroase, ținându-se cât mai mult timp, dar evitând arsurile la nivelul pielii de pe zona tratată. Doi cercetă­tori americani, David Julius și Michael Caterina, de la Universitatea California din San Francisco, au descoperit că acest tratament simplu inhibă senzația de durere.

* Mâini și picioare reci - se ung și se masează energic, dimineața, picioarele și mâinile, cu ulei de ardei iute. Este un tratament simplu, dar care acti­vează puternic circulația san­guină de la nivelul extre­mi­tăților. Acest tratament este foarte bine com­pletat de consu­mul intern de ardei iute, pe tim­pul sezonului rece, el îmbunătățind circulația sanguină pe an­sam­blu.

* Psoriazis - într-un studiu făcut pe 200 de pa­cienți cu psoriazis, s-a folosit uleiul de ardei iute aplicat local, o dată pe zi, pe locurile afec­tate de boală. Rezultatele au fost impresionante, la pacienții care au folosit ardeiul iute extern observân­du-se o reducere a suprafeței plăcilor cutanate hiper­chera­tozice și o diminuare a pruritului.

Precauții și contraindicații la tratamentul intern cu ardei

Ardeii iuți nu se administrează intern, în caz de: fisuri anale, fistule anale, hemoroizi sângerânzi, intervenții chirurgicale recente pe tubul digestiv, colon iritabil. De asemenea, sunt contraindicați în timpul episoadelor febrile severe.
În cazurile de gastrită sau de ulcer, se vor admi­nistra cu prudență, mai ales în timpul crizelor, la unii pacienți putând cataliza vindecări, practic, mira­culoase, dar la alți pacienți, cu alte predispoziții con­stituționale, putând să agraveze aceste afecțiuni.
Ardeii iuți nu se administrează persoanelor care iau anticoagulante, pentru că pot potența excesiv efectul acestora.