Surprinzător, Agenția pentru Protecția Mediului București a amânat acordarea avizului pentru proiectul controversat al mall-ului, invocând motive de formă și nu de fond, potrivit aprecierilor lui Nicușor Dan, președintele Asociației "Salvați Bucureștiul". Dan crede că e vorba de o simplă tergiversare. "Suntem convinși că Agenția are în plan să dea avizul, pentru că nu s-a opus niciunui proiect de acest gen în București. Au amânat avizul din cauza presiunii publice, iar acum așteaptă un moment favorabil, în care agenda publică va fi alta. Noi vom menține însă atenția opiniei publice asupra proiectului și vom face tot posibilul pentru a-l împiedica". Nu știm dacă "Salvați Bucureștiul" va salva și Palatul Știrbei, dar tendința distrugerii centrului istoric al Capitalei continuă cu furie, mai ales de când în fotoliul de primar a venit demolatorul Sorin Oprescu. Iată, în detaliu, ce prevede proiectul imobiliar scandalos, prevăzut să anuleze frumusețea și monumentalitatea palatului care, în secolul al XIX-lea, găzduia cele mai luxoase baluri și evenimente mondene din sud-estul Europei. Fără să-i tremure mâna, primarul și-a pus semnătura pe o investiție speculativă, dintre cele care au apărut ca ciupercile după ploaie, în ultimii 25 de ani: sunt prevăzuți 30.000 de metri pătrați (trei hectare!), din care vreo 12.000 pentru spații comerciale, ceea ce, din punctul de vedere al traficului, "ar nenoroci atât Calea Victoriei, cât și străzile din spate, Banului și Budișteanu" (Nicușor Dan). Din punct de vedere estetic, este total nepotrivit cu Palatul Știrbei, monument de categoria A. În mod vizibil, este preluată crima în pregătire de la ASE, în Piața Romană, unde aceeași primărie și-a dat avizul pentru un bloc cu șapte etaje, lipit de casa Nanu-Muscel. Sunt nenumărate monumentele de categoria A din București care au fost "virusate" de cuburi de sticlă urâte și total nepotrivite cu clădirile vechi din jur. Toate încălcând legea patrimoniului și forțând limitele bunului gust: blocul de sticlă de lângă Palatul CEC-ului, monstruoasa arătare Millenium de lângă Catedrala Sfântul Iosif, înfricoșătoarea lamă de oțel din vecinătatea spitalului istoric Filantropia, potinteiele de sticlă care au luat fața clădirii circulare a Romexpo, hotelul de lângă Palatul Telefoanelor și multe altele. Toate aceste violente entități urbane, datorate unor arhitecți repetenți sau ahtiați după bani, dezvăluie, în același timp, o corupție monumentală în instituțiile responsabile cu avizarea, de la primărie în jos. Nicușor Dan nu ezită să sancționeze corupția și lipsa de transparență a Agenției pentru Protecția Mediului: "Agenția pentru Protecția Mediului București este o instituție profund coruptă, numeroase avize date fiind anulate de instanțele de judecată. Ei sunt obligați să pună toate proiectele care le vin la avizare pe site, dar abia din toamna trecută, la presiunea noastră, au început să pună programul ședințelor", precizează Dan. Pe scurt, distrugerea grădinii luxuriante a Palatului Știrbei, prin implantarea unui colos de prost gust, ar avea un impact devastator asupra zonei și întregului oraș. Construcțiile de tip "Oprescu" ridicate în zone protejate, cu derogare de la indicatorii urbanistici regulamentari, agresiunea asupra unui monument istoric, dispariția spațiului verde, intensificarea traficului de mașini și a poluării - iată cadoul otrăvit pe care primăria generală urmărește să-l ofere bucureștenilor, în preajma alegerilor locale. Și dacă tot vorbim de alegeri, aș aminti cititorilor că promisiunea primarului general că va reconstrui Hala Matache a rămas ca-n gară... Sau, dacă vreți, ca-n hală...