Îmi plac costumele sale impecabile, ochelarii cu ramă subțire, vocea aceea discretă, prezența subțire. E pur și simplu altfel decât majoritatea celor care au deținut puterea în ultimii 25 de ani. Iar el a avut acces la ea din plin, pentru că prim-miniștrii și președinții României s-au tot perindat, dar el a rămas continuu în fruntea Băncii Naționale a României, având putere totală de decizie într-un domeniu care ne influențează amarnic pe toți - politica monetară. Și tocmai această persistență (a fost declarat cel mai longeviv bancher central din lume!) e, probabil, una din principalele sale virtuți, într-o țară în care toate se schimbă, dar nimic nu rămâne cu adevărat, pentru că nu e ridicat temeinic. Dar nu e important doar că a rămas acolo, în fruntea BNR, ci că a reușit să se mențină în funcție, generând stabilitate și încredere pe o mare a tranziției care ne-a scuturat pe toți, clipă de clipă. Și că a fost acolo un solitar apărător al unor decizii nepopulare, dar necesare, spunând adevăruri care dor și încercând să urnească barca României, chiar și cu o singură vâslă, pentru că cealaltă, a executivului, era ba suspendată în aer, ba vâslea invers sau în contratimp, ba era prea preocupată să-i lovească pe ceilalți marinari, direct în cap. Așa se face că domnul de la BNR și-a strâns de-a lungul anilor o gașcă de dușmani și o găleată de critici. Firesc pentru o personalitate de talia sa. Nu sunt specialist în politici macro-economice ca să judec deciziile sale. Ca om trăitor în vremuri tulburi, se poate să fi greșit, nu ai cum, ar fi fost supra-omenesc să nu o facă. Dar nu mă pot opri să constat că astăzi, la atâția ani după o devalorizare galopantă a leului, în primul deceniu al tranziției, avem o monedă foarte stabilă și o inflație în ton cu țările civilizate. Mai mult, dacă e să ne uităm la vechile condiții impuse de Uniunea Europeană pentru adoptarea monedei euro, vom descoperi că le cam respectăm pe toate în prezent. Acum câțiva ani, nici nu îndrăzneam să visăm la ele! Și tot ca un nespecialist, nu mă pot opri să constat că, în plină criză, sistemul nostru bancar a fost zguduit serios, dar nu s-a scufundat nicio bancă. Ca atare, noi, contribuabilii de rând, nu am fost siliți să scoatem din buzunare bani, pentru a plăti oalele sparte ale altora, așa cum s-a întâmplat în țări mult mai bogate și incomparabil mai experimentate financiar. Iar asta i se datorează și lui, domnului din fruntea Băncii Naționale a României, care s-a încăpățânat să fie conservator, când alții îl voiau liberal, să fie precaut, când i se cerea să îndrăznească. Acum, când furtuna a trecut, iar domnia sa a îndrăznit să se pună de-a curmezișul deciziilor unor politicieni care doreau o relaxare fiscală mai mare decât plapuma, mă bucur că e încă acolo, la conducerea BNR. Că în amalgamul acesta de politicieni oportuniști, afaceriști veroși, țațe și marțafoi, care s-a întins ca pelteaua peste țară, există și un domn, cu costume impecabile și ochelari cu ramă subțire, cu principii vechi și o alură de boier venită din alte vremuri, mai nobile, care să țină și la altceva decât la propria căpătuială - domnul Mugur Isărescu. Unul dintre puținii domni aflați la putere în acești 25 de ani. Poate singurul...