Roisin a cucerit scena muzicală și cluburile de dans din întreaga lume, pe la mijlocul anilor '90, mai întâi împreună cu Mark Brydon, alături de care a format duo-ul Moloko (1994-2003), apoi de una singură, ca solistă. Precursoare, în extravaganță, a lui Lady Gaga, ea a șocat mereu prin ținutele șuie și prin mesajele ironice ale melodiilor ei. Apoi, brusc, în plină glorie, a dispărut din lumina reflectoarelor și o bună bucată de vreme și-a "văzut doar de viața personală", după cum mărturisea. Și-a avut ce vedea! În cei aproape 8 ani de întrerupere, Roisin a trăit două iubiri furtunoase și a devenit de două ori mamă. "Aproape că nu-mi vine să cred că au trecut opt ani. Dar trec. Anii trec foarte, foarte repede", spunea intr-un interviu recent.
Un pulover strâmt - drumul spre celebritate
Roisin Marie Murphy s-a născut pe 5 iulie 1973, în Arklow, un mic orășel din sudul Irlandei, într-o familie romano-catolică. Avea 12 ani când părinții ei s-au mutat în Anglia, la Manchester. La început, micuța Roisin a făcut o pasiune pentru modă, îndeosebi pentru piesele vestimentare vintage și cele excentrice, în lungile-i plimbări prin târgurile de vechituri, alături de mama ei, care era de profesie anticar. Muzica a îndrăgit-o și-a învățat-o mai târziu, la școală, dar s-a ferit multă vreme să cânte în public, deoarece vocea ei se pare "că aducea mai degrabă cu a lui Elaine Paige" - o actriță de musical, cunoscută de la BBC, pe care micuța n-o prea plăcea. După trei ani petrecuți în Anglia, părinții ei divorțează și se întorc din nou în Irlanda, dar Roisin o convinge pe mama ei s-o lase să rămână de una singură, la studii, la Londra. O bună bucată de vreme va locui acasă la prietena ei cea mai bună, asta, până ce a împlinit 16 ani și s-a putut înscrie pentru un ajutor social, ca să se mute de una singură. "Nu știu cum de i-am convins să mă lase de capul meu. Și, sincer, nu știu cum de am reușit să nu intru în mai multe încurcături decât am făcut-o... Toți prietenii mei erau niște ciudați: muzicieni, pictori, artiști de tot felul. Mama a crezut că mă drogam deja de la vârsta aceea. Eram nebuni cu toții, dar nu ne-am apropiat de droguri până ce nu am sărit de 17-18 ani", spunea ea cu sinceritate. La 17 ani, se mută în Sheffield, cu gândul să se înscrie la Colegiul de Artă, însă o întâlnire neprevăzută, la o petrecere, avea să-i schimbe total cursul vieții. "Am cunoscut un tânăr producător din Sheffield (Mark Brydon - n.n.), pe care l-am făcut să zâmbească atunci când m-am dus direct la el și l-am întrebat: «Îți place puloverul meu cel strâmt?!». Aveam 18 ani și eram foarte încrezută și îndrăzneață. Apoi el, pur și simplu, a făcut să-mi zboare pământul de sub picioare. M-a dus la studioul lui și m-a învățat tot ce era de învățat în meseria asta. Mi-a arătat cum se face un disc, cum trebuie să cânt ... Nici nu știu ce-a fost de fapt: destin, dragoste...", declara într-un interviu. Apoi, Colegiul de Artă a fost tăiat de pe listă, căci a luat naștere trupa Moloko și, în 1995, a apărut primul lor album de studio "Do You Like My Tight Sweater?" (Îți place puloverul meu cel strâmt?). Au urmat apoi alte trei discuri, iar faima celor doi a început să crească. În schimb, povestea lor de iubire se apropia cu pași repezi de final și, odată cu ea, și existența trupei Moloko. După lansarea, în 2003, a discului "Statues", trupa era deja istorie. "Ne-am despărțit după un turneu de succes. Ne-am dat mâna, ne-am spus «la revedere», și de-atunci nu ne-am mai vorbit niciodată. Nu cred că ne vom mai reuni vreodată și nici nu-mi mai doresc așa ceva", spunea artista.
Viața ca un film
"După ce ne-am despărțit, m-am simțit aeriană. Mi-a trebuit ceva timp să-mi revin. Am hotărât că era momentul să fac ceva nou, chiar dacă nu știam precis ce", se confesa Roisin. Și s-a reorientat rapid. A pornit într-o carieră solo, ajutată de renumele vechii ei trupe și de imaginea excentrică pe care deja și-o crease. Astfel a luat naștere primul ei disc solo - "Ruby Blue" (2005). Vocea ei teatrală și costumațiile spectaculoase au fost un atu destul de puternic ca s-o propulseze în topurile preferințelor muzicale. "Azi nu mai sunt dispusă să mă îmbrac chiar în costumațiile nebunești ale casei de modă Viktor & Rolf. Când mi-am început cariera muzicală, în '90, apăream pe scenă într-o rochiță minusculă, încălțată cu sandale cu toc cui, apoi mă urcam într-un coș de cățel cu un os în gură și o lesă în jurul gâtului... Era doar un mod de a atrage atenția. Nu știu exact de ce am fost socotită o avangardistă a modei. Pe scenă, toate acele costume aveau o logică, dar nu mă îmbrăcam așa ca să influențez lumea modei. Vroiam doar să-i șochez pe oameni. Plecau de la spectacolele mele cu mai multe întrebări decât răspunsuri", povestea ea. Și, spre deosebire de Lady Gaga, Roisin nu s-a ascuns în viața reală după o mască.
După primul ei succes, urmează un nou disc, intitulat "Overpowered" (2007), dar și un turneu de promovare, destul de bine primit de critică și de public. Numai că tânăra irlandeză începuse să obosească și își căuta, în continuare, punctul de echilibru pierdut după despărțirea de Mark. Este perioada în care se îndrăgostește nebunește de regizorul Simon Henwood (50 ani). Iubirea lor nu a fost însă de lungă durată. La doar nouă luni după nașterea fetiței lor - Clodagh (15 decembrie 2009), cei doi se despărțeau. Apoi, Roisin l-a cunoscut pe producătorul italian Sebastiano Properzi (45 ani). Și cu acesta a făcut un copil. Băiețelul lor, Tadhg, s-a născut în septembrie 2012. Din fericire, se pare că Sebastiano este ceea ce căuta. Cei doi locuiesc împreună, în Londra, dar își petrec o bună bucată din an și la vila lui Sebastiano, din Ibiza.
În ciuda lungii vacanțe de 8 ani pe care și-a luat-o, Roisin nu a renunțat de tot la muzică și a compus. Anul trecut, a scos un mini-disc (ce conține doar 6 melodii) intitulat "Mi Senti", cu piese celebre ale unor italieni precum Mina, Patty Pravo, Lucio Battisti și Gino Paoli, influențată fiind, bineînțeles, de noul ei iubit. Dar nu s-a limitat la atât. Anul acesta, pe 13 aprilie, a lansat discul "Hairless Toys" și are material muzical pentru încă unul. "Cred că am așteptat momentul potrivit. Instinctul meu îmi zice că ăsta era albumul pe care trebuia să-l creez. Niciunul dintre discurile mele de până acum nu mi-a trezit un sentiment de împlinire, așa cum o face ăsta...", spunea ea.
Dacă sunteți curioși cum a evoluat Roisin după anii de absență, aveți prilejul să mergeți s-o ascultați. Un bilet la concertul ei de la București costă 135-180 lei.