O dimineață cu RODICA LAZĂR

"Ramona e o eroină răzbunătoare"

- A avut, anul acesta, trei roluri principale în film. O performanță rar întâlnită, dacă luăm în calcul că Rodica Lazăr nu lipsește nici de pe scena Teatrului Bulandra, a cărui angajată e, nici de pe cea a teatrelor mai mici, independente. E talentată, are forță, iar regizorii o iubesc. De la debutul în cinema, cu pelicula "Amen", în regia lui Costa-Gavras, a adunat deja 20 de filme în palmares. Îi place Clujul, are o fetiță superbă, iar diminețile ei miros a ploaie și vânt -

- Bună dimineața, Rodica, cum te-ai trezit azi?

- Bună dimineața. M-am trezit târziu, am fost mai leneșă decât de obicei. Dar asta, și pentru că e va­can­ță și nu trebuie să-mi pregătesc fetița pentru școală. Altfel, m-aș fi trezit grăbită, cu gândul la micul dejun și cu ochii pe ceas.

- Câți ani are fetița ta?

- Face 8, în septembrie. Nu-mi vine să cred ce mult a crescut.

- Nu ți-a fost teamă, când ai născut-o, că-ți va fi greu să duci lupta pe două fronturi, și acasă, și pe sce­nă?

- Maria Dora a venit într-un moment foarte spe­cial al vieții mele, a venit ca un răspuns. Nu simt că mi-a îngreunat viața, din contră, m-am bucurat de tot ce a venit odată cu ea. M-a îmbogățit într-un fel în care niciun alt lucru nu mă putea îmbogăți. Și m-a schim­bat foarte mult. Cred că am devenit mai ego­istă. Pentru că timpul e puțin și nu mai sunt dispusă să-l pierd oricum. Dar pe de altă parte, sper că am devenit un om mai cald și mai bun.

- Te moștenește Maria Dora?

- E mult mai mult decât mine, din toate punctele de vedere. E un copil sensibil, cu o imaginație foarte bo­gată. Are o personalitate puternică.

- Ce culoare are dimineața ta, Rodica?

- Asta e cam gri, m-am trezit în zgomotul tu­ne­telor. Sunt un Scorpion născut în vremea cețurilor și a norilor, deci îmi place vremea asta închisă, în ni­ciun caz nu mă plâng. Chiar mă bucur de răcoare, de stropii de ploaie, e o dimineață frumoasă.

- Ce vezi, de acolo de unde ești?

- Chiar acum când vorbesc cu tine, îmi beau ca­feaua în balconașul meu și mă uit la verdeața de după balustrade, la grădina cu brăduți din fața blo­cului și la copacii de dincolo de stradă. Parcă nici ver­dele nu mai e la fel de proaspăt, se vede că vara a cam trecut. Locuiesc, totuși, în București, deci, din­colo de co­paci, văd și niște blocuri. Și chiar niște ma­carale. Nu de mult, râdeam cu prietenii mei că blocul ăsta din zare a început să se ridice exact când am început noi repetițiile pentru piesă. Dar blocul e gata ridicat, iar noi încă mai repetăm.

- La ce repeți acum?

- La o piesă de teatru în trei oameni, care s-a năs­cut dintr-o întâmplare. Dar fiindcă e un proiect independent, care va fi pus în scenă la un teatru inde­pendent și fiindcă toate lucrurile astea nu sunt încă stabilite, n-o să spun mai mult de atât.

- La toamnă te întorci și pe marile scene?

- Da, în octom­brie va fi la Teatrul Bulandra premiera spectacolului "Ca­ru­sel", în regia lui Andrei Șer­ban. Și tot din toamnă, re­luăm "Crimă și pe­deap­să", de Yuri Kor­donsky. Mă bucur să mă întorc pe scenă. Am fost foarte norocoasă să lucrez cu regizori mari, genul de re­gizori care schimbă destine, care te fac să scoți din tine ce e mai bun: Yuri Kordonsky, Ducu Darie, Andrei Șerban. Emoția de pe scenă, când joci pe viu, cu publicul în fața ta, nu se poate compara cu nimic.

- Tu ai știut dintotdeauna că vei face tea­tru?

- Multă vreme am crezut că voi ajunge jur­nalist. Am și făcut un an de facultate și o lună de practică la un jurnal, când am fost trimisă la toate conferințele partidelor politice. Ca să su­port, mergeam la teatru în fiecare seară. Până într-o zi când, în sală fiind, mi-am spus: "Uite, acum sunt în rândul întâi, dacă aș face un singur pas, aș fi pe scenă." Și l-am făcut. Am dat la teatru și viața mea s-a schimbat.

- Ai avut un an foarte bun și în cinema, sau cel puțin așa se vede din fotoliile presei. Tu cum l-ai simțit?

- Chiar a fost un an bun, dar asta pentru că anul trecut a fost un an bun. Pentru noi, actorii, anul bun e cel în care lucrezi, nu cel în care ieși la public. În 2015, am avut premiera filmului "Car­men", în regia lui Doru Nițescu, și a filmului "Live", în regia lui Vlad Păunescu. În ambele am rolul principal. Tot anul ăsta a ieșit și "Doar cu bu­letinul la Pa­ris", în regia lui Șerban Ma­rinescu, unde am un rol secundar. Anul trecut am filmat și "Ori­zont", în regia lui Marian Crișan, care e încă în post­pro­ducție. Și tot anul ăsta a ieșit "Ramona", scurtme­trajul lui Andrei Cre­țu­lescu, care se plimbă la multe festivaluri. Acum, la momentul discuției noastre, e în Festivalul de la Sarajevo.

- "Ramona", scurtmetrajul semnat de Andrei Cre­țulescu, a fost selectat anul acesta și la Festi­valul de la Cannes. A fost prima oară când ai mers acolo?

- Nu, mai fusesem cu zece ani înainte, cu Moar­tea domnului Lăzărescu. Atunci eram cu mult mai emoționată, eram năucită, iar emoțiile pe care le-am avut înainte de a rula filmul acolo o să-mi rămână în memorie toată viața. Între timp, am tot călătorit la festi­valuri și m-am obiș­nuit. Cannes-ul de anul ăsta a fost altfel, mult mai relaxat.

- Cum v-ați petrecut diminețile?

- La cafea, pe terasa apartamentului în care am fost cazați, care era foarte aproape de croa­zetă, bucu­rân­du-ne de soare, fiindcă am prins o vreme mi­nu­nată. Iar dacă nu eram pe terasa noas­tră, eram cu si­guranță pe terasa sec­țiunii de festi­val, care era așezată chiar pe malul mării.

- Îți place lumea festivalurilor, sau e prea zgo­mo­toasă pentru tine?

- Mă simt foarte bine la festivaluri. Nu ai cum să nu te simți bine, pentru că toată lumea se bucură, toată lumea care e acolo e acolo fiindcă a făcut ceva. E momentul în care scoți copilul în lume, în care ai voie să stai, să te bucuri și să fii, doar atât. E minunat și pentru că te întâlnești cu oameni asemeni ție, vezi alte fil­me, legi prietenii. Cu An­drei Crețulescu, de pildă, m-am împrietenit chiar la un festival, la TIFF. Nu zic asta pentru că e al nostru și e la Cluj, dar TIFF-ul e un festival ab­solut minunat, la ni­ve­lul oricărui mare festival de film din lume. Cât timp se desfășoară, parcă și aerul din oraș începe să vibreze.

- Hai să vorbim puțin de Ramona și de rolul pe care l-ai făcut. Cum ți s-a părut personajul?

- "Ramona" e un film în care nu se vor­bește. Per­sonajul e con­tu­rat din felul și din ritmul în care se miș­că. E un gen de personaj pe care îl vezi destul de rar în filmele noastre, unde puterea femeii stă, de obicei, în al­te atribute: în femini­ta­te, în senzualitate, în ma­ternitate. În niciun caz în violență, agresivitate sau premeditare. Ramona e o eroină răzbunătoare.

- Cum ai reușit să intri în rol? Are și Scor­pionul din tine o parte de agresivitate?

- Eu cred că avem to­tul în noi, suntem și buni, dar putem fi și răi și absurzi, iar felul în care ne purtăm e, în definitiv, o chestiune de alegere. Dar ca artist, te poți hrăni din tot ceea ce găsești în tine și trebuie să ai curajul ca pe scenă sau pe platou să scoți la iveală chiar și lucrurile mai puțin comode.

- Unde ar putea vedea românii acest scurtme­traj?

- A putut fi văzut în primăvară, la TIFF, și mai poate fi văzut în toamnă, la Les Films de Cannes à Bu­carest. Și poate va putea fi văzut și pe micul ecran.

- De vacanță ai mai avut timp, printre atâtea premiere?

- Am mers, ca și anul trecut, la Balcic, unde Dorei îi place la nebunie. Visează să fie prințesă și să locuim într-o zi în Castelul Reginei. Diminețile în care m-am trezit lângă ea, în foșnetul valurilor și cu țipetele de pes­căruși, au fost printre cele mai frumoase de anul acesta.