"Misterul" unei noi diete - "SUPERFOOD"

Rodica Demian
- Slăbiți fără sport, cu fructe și cu legume -

Așa cum lumea noastră e plină de "stele" și de "vedete" promovate la maximum, lu­mea vegetală are, și ea, vedetele ei, bune de pus pe alese în farfurii. Recent, afișele sunt ținute de "superfoods", câteva legume și fructe pe care ex­perții le consideră "bombe" nutritive care slăbesc. "Sunt extrem de gustoase, foarte sățioase și reprezintă cea mai bună alegere, când este vorba de corectarea sănătății și a siluetei", spune guru-ul nutriționiștilor americani, David Wolfe. Ce fructe și legume fac parte din "super­food" nu stabilește un juriu. Lista ofertelor este mare și fiecare alege din ea ce vrea.

Programul pentru o săptămână

Este vorba de un program de 7 zile, pentru stimularea metabolismului. Rezultatul: veți da jos câteva kilograme și vă veți simți mai energici. Res­pectați cronologia zilelor. Unde nu sunt indicate can­tități, puteți mânca pe săturate. Începeți dimineața cu un pahar de apă plată și beți cel puțin 2 l de lichide pe parcursul zilei.

Ziua 1
Puteți consuma orice fructe, în afară de banane - cât și când doriți. Pepenele roșu este cel mai recomandat. Astăzi, aveți toate șansele să slăbiți 1 kg și jumătate. Organismul dvs. este pregătit pen­tru programul ce urmează. Singura sursă de hrană o reprezintă fruc­tele proaspete, pline de vitamine și substanțe minerale.

Ziua 2
Legumele sunt la ordinea zilei, fără restricții, cru­de, fierte sau călite în puțin ulei. Puteți mânca până vă săturați. Pentru asigurarea necesarului de carbohidrați complecși, mâncați la micul dejun un cartof mare, fiert sau copt, cu puțin unt sau ulei de dovleac. Hidrații de carbon, împreună cu o porție de grăsime naturală, vă asigură energie și echilibru, din primele ore ale dimineții. Mâncarea pentru restul zilei este compusă din legume sărace în calorii și bogate în fibre.

Ziua 3
Legume și fructe: mân­cați astăzi o combinație de legume și fructe, dar re­nunțați la cartof. Și mai așteptați cu bananele. Or­ganismul dvs. este pregătit, acum, să înceapă pro­cesul de ar­de­re, pentru a scăpa de kilo­gra­mele în plus. S-ar putea să mai sim­țiți lipsa unor alimente, dar înce­pând de mâine, ea se va atenua.

Ziua 4
Astăzi puteți mânca până la 8 banane (sau 4 avocado) și puteți bea 3 pahare de lapte de soia sau de ovăz. Și în plus, o supă de legume, în canti­tate nelimitată. O pre­parați din: 2 ardei grași verzi, 1/2 de varză albă (sau spanac), 3 tulpini de țelină, 6 cepe și 9 roșii tăiate în sferturi. Le fierbeți pe toa­te într-un litru de apă, circa 20 de minute (până ce se în­moaie) și con­di­mentați supa cu verdeață și sare grunjoasă pisată. Ba­­nanele con­țin o cantitate ma­re de po­ta­siu și de mag­neziu, sub­stan­țe mi­nerale pe care le-ați "pier­dut" în ultimele 3 zile.

Ziua 5

Consumați - împărțite pe par­cursul zilei - două porții de carne slabă de vită (a 280 g porția) sau carne de pui fără pieliță (dacă se poate de casă sau hrănit cu grăunțe). Com­binați carnea cu câte 6 roșii proaspete și beți deosebit de multe lichide, pentru că pro­duceți o cantitate mai mare de acid uric, care trebuie elimi­nată. Ziua de astăzi vă oferă fierul și proteinele de care aveți nevoie, iar roșiile ajută digestia. Dacă nu puteți mânca atâta carne, reduceți porțiile.

Ziua 6
Mâncați - după pofta inimii și în cantitate neli­mitată - pește și legume. Veți fi surprinși de cât de puțin vă tre­buie ca să vă săturați. Legumele transformați-le într-o salată cu puțin untdelemn și lămâie. Fie­rul, proteinele, vitaminele și fi­brele vă dau putere, iar greutatea dvs. de acum se va deosebi mult de greutatea dvs. din prima zi.

Ziua 7
În meniu: hidrați de car­bon, sub formă de orez natural, plus legume și sucuri de fructe prepa­rate acasă. Turbopro­gra­mul "SUPERFOOD" ia sfârșit în această zi. În con­tinuare va trebui să vă schimbați, treptat, alimentația. Să nu vă mire faptul că începând de-acum, veți simți nevoia să dormiți mai puțin. De vină este nivelul vizibil crescut al energiei dvs.


Ajutor împotriva efectului "yo-yo"

Multă lume reușește să slăbească, dar să se mențină, ulterior, la aceeași greutate, este adeseori dificil. Următoarele "reguli" vă pot ajuta să izbân­diți.

1. Uitați de făina albă!
Nu e nimic nou, dar trebuie repetat iar și iar: făina albă, rafinată, nu face bine. Evitați-o în toate produsele de panificație, inclusiv la restaurant, re­fuzând, pur și simplu, coșul cu pâine pus pe masă.

2. Oferiți-i un răgaz de odihnă intestinului dvs.!
Încercați să luați cina cel mai târziu la ora 18. După cum spun experții, "intestinul se culcă odată cu găinile". Renunțați la hidrații de carbon, în­cepând cu ora 16, dar și la crudități, salate și fructe.

3. Folosiți ulei de dovleac!
Uleiul de dovleac - de calitate superioară - stimulează metabolismul și este o "armă secretă" împotriva grăsimii de pe abdomen. O lingură de ulei înainte de masă combate senzația de foame. Se găsește la magazinele naturiste.

4. Optați pentru verde!
Alimentele verzi conțin o cantitate deosebit de mare de fitonutrienți, care distrug grăsimea. O ceașcă de ceai verde după masă, în loc de cafea, vă înviorează și, în plus, ajută organismul la procesul de ardere.

5. Mâncați fructele, nu le beți!
Nenumăratele sucuri de fructe, prezente peste tot în comerț, sunt adevărate "bombe" de zahăr. N-ați putea niciodată să mâncați 5 mere cu viteza cu care le beți. Conținutul ridicat de zahăr stimulează pro­ducția de insulină, și arderea grăsimilor este stopată. Beți mai bine apă cu lămâie sau cu mentă, în loc de sucuri.

6. Începeți ziua fără cofeină!
Cafeaua stimulează sucurile gastrice, ceea ce provoacă foamea. Dacă beți dimineața cafea fără cofeină, veți fi mai puțin flămânzi.

7. "Purificați" frigiderul!
Goliți frigiderul de tot ce conține și umpleți-l, apoi, doar cu alimente recomandate pentru slăbit - șuncă presată de curcan, brânză de vaci cu verde­țuri, legume și fructe de sezon, iaurturi degresate etc. Ce nu există în frigider nu vă poate duce în ispită.