Poftă de viață și bucurie: GORAN BREGOVIC, RONA HARTNER și alții ca ei vor incendia Bucureștiul

Dana Ene
- Dacă muzica nu vă dă pace nici măcar pe vipiile de-afară, oferiți-vă o recompensă de zile mari. Pe 29 august, la Arenele Romane din Capitală, va avea loc prima ediție a festivalului intercultural "Baro Foro", cu invitați pregătiți să-și ducă publicul spre extaz: Goran Bregovic (cu "Orchestra lui de nunți și înmormântări"), Rona Hartner (cu Orchestra Zuralia), Mahala Rai Banda, Provincialii și Gipsy Casual -

Prâslea, drogurile și țiganii din dosul scenei

În ce-l privește pe Bregovic, iugoslavul în vârstă de 65 de ani, el n-ar prea avea nevoie de prezentare, fiind divinizat de români. Fostul rocker de succes este azi un adevărat punct de reper al muzicii din Estul Europei, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți cântă­reți și compozitori. Fiu al unui militar de carieră croat și al unei sârboaice, Goran a moștenit dragostea de muzică de la tatăl lui, nu însă și talentul acestuia pen­tru vioară. Așa că, după numai doi ani de studii, a fost dat afară de la secția de vioară a școlii de muzică, unde îl înscriseseră părinții, pe motiv că: "Nu avea nicio urmă de talent". Însă nu s-a lăsat bătut și a învățat de unul singur să cânte la un instrument care îl atrăgea mult mai mult - chitara. La 16 ani îl găsim cântând folclor într-o "kafana" (o formă de bistrou) în orășelul Konjic. Putea lua decizii de unul singur, căci părinții divorțaseră, iar mama îl cam lăsase de capul lui. Câți­va ani mai târziu, tânărul Goran străbătea, deja, Euro­pa, cu trupa Kodeksi. Nu mai cânta muzică populară, ci melodii la modă, prin baruri și localuri care mai de care mai deocheate. Este și perioada în care se lasă tentat de mirajul Nirvanei, induse de droguri. La mai bine de patru ani de când "evadase" de-acasă, mama și fratele lui mai mic îl găsesc prin Italia, la Napoli. Goran avea de-acum 20 de ani, cânta într-un bar de strip-tease și nu era străin de LSD. Ma­ma a fost cea care l-a convins să se în­toarcă acasă, la Sa­ra­jevo, și l-a pus să-i promită că va re­nun­ța la droguri. "A fost bine că m-am oprit. Dacă nu re­nun­țam, azi nu mai eram în stare să gândesc cu propriul meu creier...", măr­turisea el într-un in­terviu publicat anul trecut în "Formula AS".
Întors la Sarajevo, s-a înscris la Universitate ca să studieze filosofia. Dar mintea îi era mai mult la cântat decât la învățat. "Muzica a fost cea care m-a salvat de la un destin extrem de trist, și anume, acela de-a pre­da... marxismul. Am înregistrat un disc și am devenit, peste noapte, un star". Fără să-și dea seama, Goran pusese bazele uneia dintre cele mai faimoase trupe rock din Iu­goslavia - "Bijelo Dugme". Din 1974 și până în 1989, trupa a tro­nat în frun­tea topurilor din țara vecină. Dar chiar și atunci când el cânta rock, inima îi vibra pe alte acorduri. A îmbrățișat rit­murile țigănești, deși nu se năs­cuse cu ele în sânge. Era fascinat de mu­zi­ca asta plină de viață, și prea puțin băgată în seamă de tânăra gene­rație și de lumea bună. "Poate că nu o să vă vină să credeți, dar pe vremea când eu cân­tam cu Bijelo Dugme, aveam me­reu în culise câte o tru­pă de ți­gani, care ne ri­dica mo­ralul înainte să ne fa­cem propriul show." Și chiar înainte ca trupa lui rock să se destrame, i s-a oferit șansa fantastică de-a expe­ri­menta în zona ritmurilor țigă­nești care îl atrăgeau atât de mult. Re­gizorul Emir Kustu­rica i-a propus să compună mu­zica pentru "Vremea țiga­nilor" (1988). Filmul are un suc­ces nebun și va obține premiul pentru "Cel mai bun regizor", la festivalul de la Cannes. Mulțumită lui Kus­turica, Go­ran ajunge celebru în în­treaga lume. A urmat însă războiul din Iugoslavia și în loc să-și savureze succesul acasă, artistul se refu­giază la Paris. Abia atunci când lucrurile au început să se mai limpezească, a început să-și împartă timpul între metropola franceză și Belgrad, fără a reveni definitiv acasă. De altfel, soția lui Bregovic, Dzenana Sudzuka, și cele trei fiice: Ema (n.1995), Una (n. 2002) și Lulu (n. 2004), locuiesc și azi la Paris. Kus­turica, care îi este bun prieten, i-a fost cavaler de onoare la nuntă, în 1993.
Văzând cât de bine le-a ieșit "Vremea țiganilor", Goran a acceptat să mai compună coloana sonoră pentru încă două filme, de acum celebre, ale lui Emir Kusturica: "Arizona Dream" (1993) și "Under­ground" (1995). În paralel, îi mai reușește încă o coloană sonoră pentru un film de succes, de data aceasta istoric, "Regina Margot" (1994), în regia lui Patrice Chéreau. "Nu sunt un bun compozitor de mu­zică de film. Am avut însă norocul să lucrez pentru niște filme foarte bune", afirma el cu modestie.
După despărțirea de "Bijelo Dugme" și succesul în lumea cinematografiei, Goran a ajuns să lucreze cu artiști renu­miți, precum Iggy Pop și Cesa­ria Evora, dar și cu țigani fai­moși și talentați, ca Eugene Hütz, de la "Gogol Bor­dello", cu Gipsy Kings sau cu Florin Salam. România l-a atras ca un magnet datorită cântăreților ei excepționali cu origini țigă­nești. Goran se mândrește că a cântat o noapte întreagă pe un hol din­tr-un hotel din Brazilia, cu Ta­raful Haiducilor. "A fost o noap­­te pe care nu o vor uita cei care au fost acolo. Ieșeau oa­menii din camere în toiul nopții și dansau cu noi, într-un jam-session ne­sfâr­șit", poves­tea el.
Cel mai nou disc al mu­zicia­nu­lui iugoslav se nu­mește "Șam­pa­nie pen­tru țigani" (2012) și este un album pe care el îl de­dică etniei romilor. "Ți­ga­nii trăiesc cu noi în Eu­ropa de peste șase se­cole și ne-au lăsat drept moștenire culturală o pof­tă de viață nebună și bucurie prin mu­zica lor. Cu toate astea, nu sunt acceptați și duc o viață grea", spunea el într-un in­terviu televizat.
* Rona Hartner este cea de-a doua vedetă de re­nume mondial, invitată la festival. Focoasa actriță și cântăreață româncă va urca pe scenă alături de Orchestra Zuralia, pentru a vă încânta cu melodiile ei cu parfum balcanic și infle­xiuni de jazz. Rona este în plin proces de promovare a celui mai nou disc al ei: "The Balkanik Gospel", lansat pe 8 aprilie a.c.
* Trupa bucureșteană Mahala Rai Banda, creată în 2004, în jurul violonistului Aurel Ioniță, este mai cunoscută în lume decât acasă. Abia ce s-a întors de prin străinătățuri, din Norvegia, de la Nordland Musik­fest, că a și încins spiritele la dans la "Festivalul de pe strada Armenească", din Capitală. Iar după "Baro Foro", Mahala Rai Banda își strânge din nou bagajele, ca să ajungă, în septembrie, la Festival d'Île de France.
(Dacă vă hotărâți, deci, să mergeți la "Baro Foro", aveți toate șansele să trăiți un sfârșit de vară dezlănțuit, când focul muzicii va bate vipiile solare.)
(Bilete puteți găsi online pe blt.ro sau iabilet.ro, sau la magazinele Muzica și Cărturești. Au prețuri cuprinse între 65 și 165 lei.)