ASTMUL BRONȘIC

Elena Josan
- Nu e o boală de iarnă, așa cum s-ar crede. Face parte dintre afecțiunile care nu țin seama de anotimp. Deci, nici de faptul că afară e vară și că tusea cu sufocare nu se potrivește cu mercurul gata să explodeze în termometre. Dar uite că tocmai aerul extrem de uscat și vipiile solare par să-i chinuie pe astmatici în mod special. Nu și dacă vor apela la sfaturile și leacurile enumerate mai jos -

Măsuri de prim-ajutor

Când criza de sufocare apare pe neașteptate (în ma­joritatea cazurilor, noaptea) apelați la "manevrele" populare, cunoscute de mii de ani.
* Se deschide fereastra, ca să vină mult aer curat.
* Se înghit câteva bucățele de gheață din conge­lator.
* Se bea apă de orz (pulbere, se vinde la plafar) și se amestecă cu apă, care se prepară seara și se ține în termos.
* Se inhalează soluție de amoniac farmaceutic.
* Se beau câteva înghițituri de vin acru sau un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu diluat în apă.
* Ajută și 15-20 de picături de odolean (vale­riană), luate în 50 ml de apă.
* Zona inimii se umezește cu un prosopel înmuiat în apă rece ames­tecată cu oțet și sare.
* Când respirația devine șuie­rătoare, se înmoaie două fâșii de pânză albă de bumbac în oțet și se înfă­șoară încheieturile brațelor, în zona pulsului, dar nu foarte strâns. Deseori ajută și baia fierbinte la pi­cioare, făcută într-o găleată, ca să fie încălzite și gleznele, în timp ce bolnavul stă pe un scaun, lângă o masă, de care se sprijină cu brațele, ținând coatele desfăcute în părți. Această poziție ușurează respirația.
* Se face un masaj ușor al capului, în zona cer­vicală și a umerilor. Pentru masaj putem folosi o perie uscată care îmbunătățeste circula­ția sanguină.
* Persoanele cu pro­bleme de inimă sau hiper­ten­siune nu au voie să facă proceduri cu apă fierbinte, de aceea sunt sfătuite să dea drumul la apă clocotită în baie și să inhaleze aburii, sau să inhaleze aburi de cartofi fierți în coajă. Efectul crește vizibil dacă odată cu inhalația se bea cu înghițituri mici ceai din frunze sau fructe de merișor uscat.
* Una din cele mai eficace metode este inhalarea fumului de urzică uscată sau de frunze uscate de pod­bal (se ard pe o tablă de metal). Diminuează criza vă­zând cu ochii. Folosit zilnic de cei ce suferă de astm bronșic, procedeul devine un tratament cu efect sigur. În alte părți ale lumii, medicina populară cunoaște metode mai puțin obișnuite. În țările orientale, astma­ticii țin în gură frunze proaspete sau uscate de podbal. În Australia și unele țări europene, se înghit ghe­mulețe mici din fire de păianjen. În America, bol­navii dorm pe lână de oi proaspăt tunsă, poar­tă mărgele din chihlim­bar și țin în casă căței Ci­huahua. Se consideră că pa­trupedul atrage boala asu­pra lui, dar nu suferă deloc.
Persoanele care se con­fruntă pentru prima dată cu o criză de astm să cheme urgent ambulanța. Până atunci, păstrați-vă calmul, deoarece stresul și teama agra­vează bronhospasmul și senzația de asfi­xie. Pentru prevenirea crizelor de astm, trebuie să vă feriți de stres, agitație, efort fizic excesiv, să renunțați la țigări și alcool.

Rețete cu plante

* Se bea zilnic infuzie dintr-o linguriță de frunze de urzică. 200 ml de apă fierbinte se aduc până la punctul de fierbere, se adaugă planta și se infuzează până la răcire. (În niciun caz nu fierbeți plantele în vase de aluminiu.)
* Se toacă mărunt 30 de grame de rădăcină de lemn-dulce și se infuzează în termos, în 500 ml de apă clocotită, timp de 24 de ore. Se bea un pahar de ceai la primul semn de greutate în piept. Atenție! Prepa­ratul poate favoriza creșterea tensiunii sau insuficiența renală, la persoanele cu afecțiuni renale.
* Ceai din scoarță de vișin sălbatic. Dacă găsiți în pădure un vișin, luați câteva fâșii de scoarță de pe crengile din partea de nord. Scoarța se usucă, se râș­nește și se păstrează în borcan cu filet. Ceaiul se prepară dintr-o lingură de pul­bere, care se pune în 250 ml de apă rece. Se aduce până la fierbere, pe foc mic, apoi se mai lasă pe flacără 7 minute. Se acoperă vasul cu capac, se infuzează până la răcire. Se bea câte un pahar înainte de fiecare masă și încă unul înainte de culcare.
* Sirop din semințe de floarea-soa­relui. Se pun pe foc 2 litri de apă, cu 4 pahare de semințe curățate de floarea-soa­relui. Când în oală rămâne un litru de lichid, se strecoară, se amestecă după ră­cire cu un litru de miere de albine și se păs­trează la rece. Se consumă câte o linguriță, la 30 de minute după masă.
* Sirop din usturoi. Se curăță cățeii de la 3 căpățâni de usturoi, se taie pe lung și se fierb în 500 ml de apă. Când apa scade și rămân 250 ml, usturoiul se scoate și se pune într-un borcan. În apa rămasă, se adaugă un pahar de oțet de mere și 1/4 pahar de miere de albine. Se fierb până ce compoziția se îngroașă. Se toarnă siropul în borcanul cu usturoi, se închide cu ca­pac și se lasă până a doua zi. În fiecare dimineață se mănân­că pe stomacul gol 2 căței de us­turoi, amestecați cu o linguriță de sirop.
* Două lingurițe rase de semințe de pelin se infuzează în 350 ml de apă fier­binte, timp de o oră. Se strecoară și se bea câte 100 ml de ceai, de 3 ori pe zi, înainte de masă.
* Se curăță 500 grame de ghimbir, se rad, și răzătura se pune într-un borcan cu filet de un litru. Deasupra se toarnă alcool dublu rafinat. Borcanul se închide etanș și se ține 2 săptămâni la temperatura camerei. Se agită periodic. Se strecoară prin presare și se trece lichidul în altă sticlă, limpezit. Sedimentul se aruncă. Se bea câte o linguriță de tinc­tură, cu 100 ml de apă, de 2 ori pe zi, la 30 de minute după masă.
* Din bătrâni se cunoaște me­toda de tratament cu vin acru și frunze de podbal. 50 grame de frunze se taie mărunt, se opă­resc cu 500 ml de apă fierbinte, se infuzează o oră în termos sau se țin pe baie de aburi. Infuzia strecurată se amestecă cu 500 ml de vin sec, alb sau roșu, încălzit la 70 de grade. Se bea vinul cald, câte 150 ml, de 3-4 ori pe zi, timp de 14 zile. Rețeta se folosește și în caz de laringită, bronșiec­tazie, bronșită cronică.
* În timpul crizelor de tuse ast­matică puternică se râșnesc boabe de ovăz nedecorticat (cu tot cu pleavă). Se opărește o lingură de măciniș cu 200 ml de apă sau zer fierbinte. Se infuzează în termos timp de 2 ore. Se bea lichidul strecurat, câte 150 ml, de 2-3 ori pe zi.

Rețete din mai multe plante

* Se amestecă cantități egale de cimbru, frunze de podbal, trei-frați-pătați, rădăcină de iarbă mare, semințe de anason. Se iau 4 lingurițe rase de amestec, se pun în 250 ml de apă rece, se macerează timp de 2 ore, după care se pun pe foc și se fierb 5 minute după primul clocot. Se infuzează 20 de minute, se strecoară. Se bea ceaiul împărțit în 3 doze, între mese. După 14 zile, plantele se înlocuiesc cu muguri de pin, mușețel, patlagină și podbal. Se prepară la fel.
* Se amestecă câte o lingură flori de soc, scoarță de salcie, rostopască, câte 2 linguri fructe de măceș și semințe de fenicul. În 300 ml de apă rece se pun 2 lin­guri rase de amestec, se aduce apa până la fierbere, se lasă pe un foc mic încă 3 minute, apoi se infuzează cea­iul în vas acoperit, până la răcire. Se beau câte 100 ml, de 3 ori pe zi, cu 25 de minute înainte de masă.
* Se râșnesc în mașina de cafea 3 linguri de semințe de muștar și se amestecă cu 100 ml suc de aloe, 300 g miere de albine, 500 g miez de nucă pi­sat. Se consumă câte o lingură, de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

Rețete speciale

* Dacă astmul bronșic este asociat cu rinită alergică: se pun în cuptor ră­dăcini de brusture și de păpădie în can­tități egale, se prăjesc puțin, ca să devi­nă de un maroniu deschis, apoi se râș­nesc împreună. Două linguri de pulbere se amestecă cu 500 ml de apă și se lasă peste noapte. Dimineața se mai adaugă 100 ml de apă, se pune lichidul pe foc și se mai fierbe 10 mi­nute, după primul clocot. Se beau câte 100 ml de ceai, amestecat cu 50 ml de lapte cald, înainte de masă.
* Dacă astmul bronșic este asociat cu erupții cutanate, se fac băi sau spălături cu salcie albă. Se toa­că 400 g de crenguțe tinere cu frunze și flori, se opă­resc dimineața cu 5 litri de apă și se lasă la infuzat până seara. Înainte de culcare, adulții se spală cu infu­zie încălzită puțin, iar pentru copii se face o baie, în cadă mică.

Alimentația

Bolnavilor cu astm bronșic le este recomandat sucul de struguri, precum și alimentele care conțin vitaminele B6 și B12.
* Se mănâncă câte 6 caise pe zi, câte 3-4 tuberculi de topinambur (napi).
* Condimentul curcuma (turmeric) este cunoscut ca un remediu benefic în caz de astm bronșic. O lin­guriță de pulbere se amestecă cu un pahar de lapte sau zer fierbinte, se lasă până la răcire și se bea împărțit în trei doze, cu 40 de minute înainte de mesele prin­ci­pale.
* Smochinele favorizează eliminarea flegmei din plămâni. Se spală cu apă caldă 3-4 fructe uscate și se lasă într-un pahar cu apă, peste noapte. Dimineața se mănâncă fructele pe stomacul gol, apoi se bea apa din pahar. O cură durează 2 luni.
* Zilnic se bea un pahar de amestec de suc de mor­covi și țelină, în cantități egale, în care se adaugă ceai de cicoare (câte 1/3 de pahar de ceai de fiecare in­gre­dient).
* Amestecați câte o linguriță de hrean ras cu mie­re de albine, și consumați preparatul înainte de cul­care.
* Într-un borcan cu filet, puneți 2 cepe mari, to­ca­te mărunt, turnați deasupra 2 pahare de miere de albi­ne lichidă. Borcanul se închide cu capac și se lasă la macerat 12 ore. Se consumă câte o linguriță de sirop, cu 30 de minute după fiecare masă, și o linguriță îna­inte de culcare.