Limba română, dragostea mea!
- Prima mirare: sunteți olteancă "de viță veche", cu studii de filologie absolvite la Universitatea din Craiova, dar predați limba și literatura română la Sfântu Gheorghe, în Covasna, o zonă cu atâtea probleme legate de identitatea românilor. Cum de ați ajuns chiar aici? Ați izbutit să vă integrați, să vă simțiți "acasă"?
- Sunt aici, la Sf. Gheorghe, în Covasna, din 1988 neîntrerupt! Am absolvit Universitatea la Craiova, am învățat pe brânci ca să scot medie mare și să-mi aleg un oraș în care să pot împărtăși copiilor ceea ce am învățat și eu de la dascălii mei: dragostea de limba română! Și m-am ținut de cuvânt. Casa mea este aici. Aici am trăit cei mai frumoși ani, am avut cele mai mari împliniri! În ciuda tuturor greutăților, este foarte greu să mă gândesc să plec de aici, să renunț la a mai spune "acasă" la locul unde am trăit până la vârsta mea de acum, de 50 de ani. Și, în fond, de ce să o iau de la capăt în altă parte? Sunt în țara mea, am muncit pentru ceea ce am obținut, copiii mei s-au născut aici, și unde îți e familia, acolo îți e și casa. Apoi, aici am investit energia și timpul meu, aici sunt cei pe care i-am crescut, generații întregi de elevi.
- Zona Covasna este populată majoritar de maghiari. Nu v-a fost greu să vă acomodați?
- În 1989, când am venit, aveam aici, eu și soțul meu (venit și el tot cu repartiție, ca inginer), casă, familie, serviciu, așadar, destule motive ca să rămânem. Aveam relații de prietenie cu toți colegii, indiferent de etnie, și nu simțeam vreo amenințare pe atunci. Nu bănuiam că atitudinea maghiarilor față de români se va schimba radical, va deveni din ce în ce mai ostilă, adeseori dușmănoasă. Colegii de cancelarie, profesorii maghiari cu care realizasem tot felul de activități până atunci, s-au schimbat dintr-odată, s-a trezit în ei orgoliul că aparțin unei nații care, chipurile, până atunci fusese frustrată de drepturi. Brusc, armonia a dispărut, și noi am devenit o "minoritate" în propria țară, fără vreun drept la opinie și demnitate. Foarte mulți dintre colegii români ce predaseră alte discipline au plecat. De pildă, obligația pentru profesorii români de a-și preda materiile doar în limba maghiară (până în 1989, puteau să predea și profesori români, la toate disciplinele), i-a făcut să plece din zonă, căutându-și norocul prin alte părți. O situație acceptată, din păcate, de guvernele care s-au succedat și pentru care coabitarea cu UDMR-ul a fost mai importantă decât nedreptățirea populației românești a zonei. Doar profesorii de română au mai fost acceptați să predea la secția maghiară, fără să li se impună cunoașterea limbii maghiare atunci, imediat după 1989. Astfel au urmat o serie de situații conflictuale, chiar și cu elevii, care erau, practic, împinși de la spate de către diriginții lor să protesteze împotriva profesorilor români. Ei alimentau ideea de separare cu sloganuri ca: "Nu te vrem!", "Du-te acasă!", cu care eram întâmpinați la ore noi, profesorii români, la secțiile maghiare.
Împreună, dar separat!...
- Cum de ați rezistat?
- Aceste stări tensionate au stârnit în mine exact dorința de a nu renunța. De a nu mă lăsa intimidată de jocurile lor de influență și de strategiile lor de a te aduce la limita disperării și a neputinței. Mi s-a părut nedrept felul în care puneau problema. La urma urmei, eram acasă, în țara mea.
- Înțeleg că în școlile ungurești din Covasna se mai vorbește româna doar la orele de limba română...
- În Covasna și Harghita, limba română este pe cale de dispariție. Pentru că în afara orelor prevăzute în programă, nu se mai vorbește deloc în română, aceasta devine pentru copiii maghiari un fel de limbă străină, nu limba statului în care trăiesc. Iar faptul că ei nu comunică suficient, că sunt separați de copiii români și nu mai interacționează în pauze sau la joacă, le face profesorilor de română foarte grea misiunea de a-i face pe elevi să ajungă la nivelul de cunoaștere necesar pentru examenele pe care le au de susținut la sfârșit de ciclu gimnazial, respectiv liceal. Pentru ei necunoașterea limbii române face imposibilă înțelegerea textului literar. În momentul de față s-a ajuns la situația în care, dacă elevul maghiar nu înțelege cuvântul, profesorul trebuie să scrie imediat traducerea în ungurește. Asta, deși există dicționare în care pot căuta cuvintele pe care nu le știu. Asta, în situația când ei au un examen la limba română la bacalaureat. Deocamdată! Cine știe ce va mai fi mâine?!... Profesorii de la secția maghiară protestează mereu că examenele de limba română sunt dificile, că probabilitatea elevilor de a le promova scade continuu, pentru că au rezultate foarte slabe la această materie asimilată de ei unei limbi străine. Nivelul e din ce în ce mai scăzut, pentru că ei nu înțeleg, nu comunică, nu citesc, nu fac nimic ca să aibă un randament mai ridicat. Iar profesorul, din această cauză, muncește enorm, mai ales în mediul rural, unde funcționează clase simultane, iar munca aceasta e crâncenă pentru un profesor de limba română. În calitate de profesor metodist, eu merg deseori în școli de pe tot cuprinsul județului și văd marea schimbare în rău care a avut loc în învățământul de aici. Asta s-a întâmplat pentru că deciziile politice nu au ținut cont de noi, și așa ne-am pricopsit cu un sistem de învățământ deficitar, care ne-a dus la ceea ce avem astăzi: rezultate slabe, comunicare zero, orgolii mari, copii maghiari care cresc cu sentimente de frustrare, dacă nu chiar de lipsă de respect față de limba română. A intervenit râca asta între noi, care nu exista înainte, ne arătăm cu degetul, învinovățindu-ne unii pe alții degeaba, pentru că tot sistemul de învățământ este aiurea structurat. Dar de fapt, totul este generat, după părerea mea, dintr-o voință politică. Sunt interese ca lucrurile să meargă prost, s-a vrut să se ajungă aici, pornind din momentul-cheie, în care școlile mixte s-au separat pe criterii etnice. A fost o tragedie atunci când licee ca "Szekely Miko" au spus că românii trebuie să plece și că acolo rămân doar elevii maghiari. Cum să scoți din clase niște copii care nu conștientizau o apartenență etnică foarte clară, ignorându-se faptul că era benefic pentru toți dacă ei creșteau împreună, indiferent de etnie? Separarea educației pe criterii etnice a fost cea mai mare greșeală! Când puterea aliată cu UDMR a impus în Legea Educației din 2010 prevederile privind învățământul integral în limba minorităților (era Ecaterina Andronescu ministru al Învățământului), forumul nostru a protestat atunci, dar nu am fost luați în seamă. Apoi, o problemă a zonei după 1989 a fost aceea că foarte mulți profesori români au ieșit la pensie și nu a mai avut cine să-i înlocuiască, precum și aceea că foarte mulți profesori au ales să plece din aceste județe. În ce mă privește, ca făcând parte dintre acei profesori care nu au renunțat să predea limba română și care nu au plecat de aici, m-am transferat la Colegiul Național "Mihai Viteazul", cu clase exclusiv în limba română. Deci, eu nu mai predau, în momentul acesta, limba română la clase cu copii maghiari. La colegiul nostru, există și profesori maghiari la diferite discipline, care sunt oameni lucizi, ce și-au crescut copiii ca să știe ambele limbi, și care apără interesele învățământului, spre folosul tuturor copiilor.
- Care e soarta limbii române în alte instituții ale statului decât cele de învățământ?
- În toate domeniile, românii care nu știu limba maghiară se simt izolați. La ședințele de consiliu profesoral se vorbește numai în limba maghiară, astfel că ei nu înțeleg nimic, iar în cel mai fericit caz li se face un rezumat de cinci minute în limba română, la sfârșit. Am fost eu însămi în situația aceasta și știu cât poate fi de frustrant. Același lucru se petrece și în consiliile locale de administrație, majoritar maghiare, la fel și în consiliul județean. Chiar și conferințele de presă se desfășoară tot în limba maghiară, astfel că ziariștii de la puținele publicații în limba română nu înțeleg nimic dacă nu știu limba maghiară, sau nu li se spune, în 2-3 minute, despre ce e vorba. Dispariția limbii române este, de altfel, un fenomen general. Deja, pe stradă, în oraș, observ că se înțelege foarte greu limba română, iar explicația pentru această situație vine tot din separarea școlilor. Angajații în serviciile publice înțeleg din ce în ce mai greu, deși ei sunt obligați să presteze în ambele limbi, dar nu înțeleg, te pun să repeți, și așa avem permanent o problemă de comunicare. Sigur, nu îți cer să le vorbești într-o altă limbă străină decât româna, nu încă! Dar nu știm pentru cât timp! Biserica a rămas singura instituție mai puternică a statului român în zonă, chiar dacă multe clădiri de cult ortodox din mediul rural au fost părăsite, și în ele nu se mai slujește. Sunt sate în care populația românească a dispărut aproape complet sau a fost maghiarizată. Cel mai tare mă îngrijorează plecarea românilor. Foarte mulți dintre ei au pus sabia jos și au renunțat. Vom fi, numeric, tot mai puțini, iar spiritul românesc va fi din ce în ce mai slăbit, pe aceste locuri.
"Sunt olteancă și nu renunț ușor"
- Pe dvs. ce vă ține aici? De unde vi se trag tenacitatea, forța de a trece peste momentele în care vă vine să spuneți și dvs: "Nu mai pot, plec!"?
- Mă ține ceea ce am realizat până acum. Am o legătură cu comunitatea și în viața personală, și în cea profesională, am conștiința că fac bine ceea ce știu să fac - să îi învăț pe elevi limba și literatura română, să le dezvolt imaginația, cutezanța, încrederea în puterea ziditoare a cuvântului și a literaturii (am înființat și conduc, de mai mulți ani, revista de literatură a elevilor de la liceul nostru, "Albatrosul", și nu vă puteți imagina ce texte minunate ale copiilor publicăm acolo). Poate că încăpățânarea și dârzenia mea vin din faptul că am temperamentul acesta de olteancă și nu renunț ușor. Și apoi, nu sunt singura, mai există "eroi", oameni cu care sunt de aceeași parte a baricadei, pentru cauza românilor din Harghita - Covasna (cum este d-l Ioan Lăcătușu, fondatorul Forumului Civic al Românilor din Covasna și Harghita, scriitor și istoric, autor al foarte documentatei cărți lansate de curând, "Repere identitare românești din județele Covasna și Harghita"). Din păcate, multe vârfuri ale comunității noastre au fost îndepărtate. Codrin Muntean, acum secretar general al Ministerului Apărării, fost președinte al forumului nostru, fost prefect de Covasna, a fost "avansat" la București, pentru a "detensiona" situația din zonă, după ce a luat decizia de a acoperi un panou cu Ținutul Secuiesc, amplasat în fața Prefecturii, cu steagul național al României, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor din 24 ianuarie. Foarte multe putea el să facă pentru românii de aici, ca prefect, dar de la București, mai greu! În urma lui a venit un alt român care, cum a "mișcat în front" și n-a făcut cum a ordonat UDMR-ul, a fost schimbat, și apoi altul, și altul, și tot așa, ne-au schimbat câțiva prefecți în doi ani. Deocamdată, mulțumim lui Dumnezeu că încă mai sunt numiți români în funcția de prefect în județul Covasna! Și cu Prea Sfinția sa Ioan Selejan, fostul episcop al Covasnei și Harghitei, la fel s-a întâmplat, de l-au "exilat" în Banat: au vrut să-l îndepărteze ca să ne lase singuri aici. Ne dărâmă tocmai turnurile noastre de apărare, ne iau pe cei mai valoroși oameni ai comunității. Simt cum cercul se strânge tot mai mult în jurul nostru. Și e greu, cad uneori, am stări de îndoială, de neîmplinire, sunt arătată cu degetul, că sunt naționalistă, că sunt șovină, că nu sunt "cu gașca" de politicieni corupți moral, pe care i-am ales, dar nu ne-au reprezentat așa cum au promis. Îmi păstrez reperele și modelele și merg înainte, și eu, și soțul meu la fel, deși sunt 27 de ani de când am coborât din tren aici! Soțul meu se va pensiona curând, eu mai am câțiva ani, și totuși nu îmi vine să renunț la ceea ce am realizat. Pentru că, unde întorc privirea, văd foști elevi de-ai mei, văd oameni ajunși bine, care iau concursuri pentru funcții importante, copii simpli, care s-au născut aici, au învățat și au muncit aici, și care nu vor să plece. Și atunci, îmi spun și eu că nu pot să mă prefac că totul e în ordine cu viața noastră, a românilor din Harghita și Covasna, când interesele politice divergente ale partidelor politice lasă UDMR-ul să joace pe degete situația noastră, așa precum o pisică se joacă cu un șoricel speriat, înainte de a-l devora cu totul... Nu pot să tac și nu pot să pun condeiul jos!
- Care este mesajul pe care-l transmiteți elevilor dvs., dincolo de dragostea pentru limba română?
- Să-și urmeze visul, așa cum am făcut și eu, și să nu renunțe niciodată, de teamă. De frică! Să aibă mereu încredere în ei, să știe că visele lor devin realitate dacă au voință, dacă au credință și cred că trebuie să adaug, așa cum ne învăța PS Ioan Selejan, și puțină iubire: de Dumnezeu și de semeni. Întotdeauna le spun să se întoarcă înapoi, după ce-și termină școlile înalte prin alte părți (nu există universități în județele Harghita și Covasna). Trebuie sprijiniți tinerii absolvenți din comunitate să se întoarcă acasă, să li se asigure o locuință de serviciu, să fie susținuți financiar, pentru că altfel, pentru un salariu de profesor debutant nu vor veni să trăiască sub presiunea în care un dascăl își exercită profesia aici (în momentul acesta, e mare nevoie de profesori de matematică pentru școlile în limba română, de pildă). Am mulți foști elevi care sunt, la rândul lor, profesori. Ei, ca și mine, n-au plecat, având conștiința că fac bine ceea ce fac, fiecare la locul lui, oameni integri, care au ales să fie ei înșiși, în orice împrejurare.
"Iar s-au adunat: iar pun ceva la cale!"
- Există o coeziune a comunității românești de aici? Vă întâlniți? Există activități comune?
- Încercăm să ne promovăm cultura, valorile și propria identitate. Dar e din ce în ce mai greu să facem asta. De foarte multe ori, am vrea să facem lucruri nemaipomenite, avem proiecte minunate, dar nu avem posibilitatea de a ne afișa public cu ele, pentru că nu suntem sprijiniți din partea administrației, și atunci toate visurile noastre se ofilesc. E vorba și de sprijin financiar, desigur - pentru noi nu se găsesc niciodată bani - dar și de susținere morală, pentru că nu poți să faci ceva fiind mereu arătat cu degetul, la modul circumspect: "Uite-i, s-au adunat acolo și iarăși pun la cale ceva!". Nu punem nimic la cale, pur și simplu ne manifestăm propriile valori, ne exprimăm public, așa cum și ei fac în comunitatea lor, își exprimă identitatea la modul cel mai stăruitor, își aduc în față modelele, peste tot nu vezi decât denumiri date după personalități de etnie maghiară pe instituții, străzi, socluri de statui. Dar istoria și cultura românească sunt excluse din manifestările culturale organizate de instituțiile publice. An de an, când se împart fondurile pentru proiecte culturale sau civice de către primăria orașului, noi suntem mereu defavorizați, lăsați la coada listei: noi suntem o minoritate și primim foarte, foarte puțin.
Românii cei îndelung răbdători
- Trăiți, totuși, în România! De ce nu vă impuneți mai energic identitatea? Sunt o grămadă de instituții culturale în țară care s-ar bucura să vă vină în ajutor. Cum să-ți fie "frică" în țara ta?
- Aveți dreptate, am observat și eu sentimente foarte stranii la românii din partea locului, care se comportă ca și cum ar fi o populație aservită majorității maghiare. O atitudine de smerenie, de toleranță, dusă mult prea departe, aproape de umilință. Ne căciulim în fața maghiarilor, le cerșim colaborarea, ne alimentăm păgubos iluziile că suntem împreună, în condițiile când ei ne spun, fără milă, "Ieșiți!", "Plecați!". Personal, poate fiindcă eu vin din sud, am pus această atitudine de smerenie a românilor de aici pe seama fricii. În general, oamenilor le este frică, pentru că au crescut cu frica asta de generații, cu frustrarea de a fi sub dominația maghiară mai multe veacuri, cu ideea că li se poate întâmpla ceva și mai rău decât a nu li se respecta drepturile, și anume, de a fi obligați să plece de aici, de a fi umiliți și chiar omorâți, așa cum s-a și întâmplat, în istorie, iar acestea nu sunt afirmații care nu se pot dovedi și argumenta. Și astăzi, la aproape 100 de ani de la Marea Unire și instituirea administrației românești în Ardeal, sentimentul neputinței, amestecat cu teamă și cu cel al părăsirii "de la centru" persistă în mentalul comunității românești minoritare din județele Harghita și Covasna, laolaltă cu ideea clară că "soarele Transilvaniei nu mai răsare la București". Slăbirea autorității statului român s-a produs aici cu concursul politicienilor de la București care, din dorința de a păstra UDMR-ul la guvernare, au cedat interese uriașe în zonă, mai exact, interese ale comunității românești, punând însăși existența ei în pericol. Este necesar ca toate partidele, indiferent de orientare, să își unească eforturile și să aibă o viziune comună în legătură cu situația românilor din Harghita - Covasna, să-și propună o platformă politică comună de lucru. Pentru că, altfel, în 20 de ani, nu vor mai fi români pe aici, iar visul maghiarilor de autonomie se va împlini fără prea mare efort din partea lor, dar cu concursul generos al partidelor de la centru, indiferente la drama românilor trăitori aici. E adevărat, au existat tentative, politicienii de toate culorile, fie că au fost de la PSD, PNL sau PDL, au încercat să găsească un punct de vedere comun asupra acestei probleme arzătoare. S-au adunat, au fost prieteni, s-au bătut pe umăr, au băut, s-au cinstit, în final, au plecat cum au venit, uitându-și promisiunile și văzându-și fiecare de interesul propriu. Acesta e cel mai trist tablou, în fața căruia, evident, politicienii maghiari, extrem de aplicați și stăruitori în felul în care își exprimă cererile și le obțin, jubilează! Iar sentimentul acesta de tristețe și de neputință e copleșitor și descurajant, nu vă închipuiți cât de mult!... Când am venit în Sf. Gheorghe, nu știai cine e în funcție, că era român sau era maghiar, fiecare își făcea datoria față de comunitate, fără să te întrebe cărei etnii îi aparții. Atunci, autoritatea statului se făcea simțită în toate domeniile, și din moment ce ocupau funcții importante, maghiarii aveau și atunci drepturi, ca minoritate. Așadar, nu întrevăd în acest moment o soluție. Am zis că o să facem un turneu prin toată România, eu și alți câțiva lideri ai comunității, ca să le explicăm tuturor românilor situația noastră, pentru că la politicieni nu mai avem nicio speranță. Nu știu la cine să mă mai duc și pe cine să conving că viitorul este cel puțin îngrijorător pentru noi, dacă nu mai rău de atât: o țară întreagă și măreții ei aleși vor asista la extincția românilor din Harghita - Covasna. Este trist ce vă spun, dar asta e realitatea și eu sunt sinceră. Nu pot să spun că mai sper, pentru că la vârsta noastră, perioada de "Don Quijote" a trecut: până și el a înțeles, în cele din urmă, că se lupta cu morile de vânt.